Teorii ale conspiratiei: obsesii, stereotipuri si prejudecati
articol aparut in Cultura, nr. 68 din 2007-04-19» cultura editorial »
Autor: George Maior
Teoria conspiratiei e apropiata de obsesii si prejudecati, de stereotipuri si explicatii monocauzale, spune profesorul Joffe intr-o analiza adanca asupra orginilor si modului de exprimare publica a antiamericanismului contemporan. Obsesiile duc direct sau indirect spre Freud, iar prejudecatile si stereotipurile spre lejeritate sau opacitate intelectuala in analiza sau intelegerea fenomenelor. Acestea nu mai sunt filtrate prin prisma rationalitatii si a lanturilor cauzale firesti, derivate din fapte si inlantuiri de fapte, ci prin aceea a unor ideologii marunte si dogmatice, cu verdicte si judecati de valoare incorporate apriori in discurs. Se doreste impunerea publica a unei judecati asupra unui eveniment ori asupra unei situatii din politica, de economie sau viata sociala? Nimic mai simplu. Ea e imediat construita pornind in sens invers, de la verdictul deja dat – acesta nemaitrebuind decat, eventual, sa fie impus in constiinta publica. Reteta pseudo intelectuala a acestui mecanism manipulator e simpla si, pana la urma, eficienta. Identifici un verdict, o judecata asupra unui anumit context din viata sociala. Apoi il explici laborios prin argumentatii sofisticate, in care ingramadesti toate faptele ce ar putea confirma acest verdict (atentie, faptele trebuie selectate cu multa grija pentru a nu vicia perspectiva de ansamblu, intregul). Pentru a da o aura de legitimitate intelectuala demonstratiei, e bine (dar nu obligatoriu) sa decupezi din istorie un eveniment cu finalitate similara, deja cunoscut de public. Nu conteaza daca ceea ce s-a intamplat acum 50 sau 100 sau 200 de ani nu poate fi extrapolat in mod simplist la contemporaneitate. Oricum, aceasta abuzare perversa a faptului istoric, frecvent folosita, are „meritul“ de a imprima si forta intelectuala si eleganta stilistica suplimentara demersului predeteminat (cand se reuseste si identificarea unui citat savant dintr-o personalitate istorica, apt sa confirme falsul rationament, e cu atat mai bine).
In orice caz, daca exista fapte ce ar putea infirma cumva judecata deja emisa e bine sa le ignori sau sa le elimini pur si simplu din demonstratie.
Dar iata ce afirma chiar profesorul Josef Joffe in acest sens:
„Obsesiile nu sunt despre fapte, ci despre filtre. Ele dau pas doar acelor fapte (sau fabricatii) care confirma prejudecata. Asa cum sugereaza si cuvantul latinesc, judecata vine inaintea evidentei, a probelor si deci accepta doar ceea ce se potriveste, transformand fiecare parte intr-un intreg. Iar obsesiile sunt repetate compulsiv prin reflectii si imagini care nu lasa loc falsificarii sau explicatiilor alternative“.
In fine, daca n-ai la indemana suficiente fapte demonstrabile, care pot fi cat de cat probate, apelezi ultimativ, dar decisiv, la ceea ce oricum nu poate fi demonstrat la vedere, dar care ar putea cumva sa existe si sa se manifeste undeva in spatele tuturor evenimetelor: o interventie misterioasa a unor forte obscure, invizibile publicului, eventual a unor servicii secrete sau a vreunei alte organizatii puternice – guvernamentale sau private – bazate pe logica secretului. Se ajunge astfel la teorii pure ale conspiratiei, menite sa explice totul prin reducerea cauzalitatii evenimentelor la una sau cel mult cateva actiuni determinante, derulate de un grup foarte restrans de indivizi.
Politica internationala, ca si cea interna, perceptiile construite asupra acestora, ofera o multime de astfel de exemple de falsificare grosiera a realitatii. De simplificare brutala a acesteia prin ignorarea deliberata a complexitatii dinamicii reale de forte sociale, politice, strategice sau economice care se intrepatrund aflandu-se mereu in miscare in arena interna sau internationala. De fapt, „teoriile conspiratiei sunt asemenea unor gauri negre – potrivit unui cunoscut cercetator american –, absorb tot ce le iese in cale, indiferent de continut sau origine... Tot ce ai trait sau ai stiut candva, oricat ar fi de nesemnificativ, e inghitit si invelit intr-un inteles sinistru. Odata inauntru, vortexul creste in proportii si putere, absorbind mai departe....“
E deja arhicunoscuta o anumita perspectiva asupra distrugerii Gemenilor din New-York, la 11 septembrie 2001. O sumedenie de carti, studii, analize si aprecieri, unele legitimate de edituri de renume, au vorbit si vorbesc inca de acel atac ca despre un supercomplot american sau evreiesc (sau americano-evreiesc), menit sa serveasca interesele expansioniste si imperiale ale Americii in Orientul Mijlociu. Pe cat de primitiva, pe atat de simpla e argumentatia uzitata: americanii au dorit un pretext mai serios pentru a pune un picior militar in regiunea Golfului, bogata in resurse vitale si, in acest scop, au inscenat cu cinism o lovitura de amploare asupra propriilor cetateni. Sau au lasat evenimentele sa curga in acest sens. De aici incolo derularea actiunilor Americii in lumea inceputului de secol e cunoscuta. Cine crede insa ca avem de a face cu o interpretare cu totul noua a unor mari evenimente internationale se insala. Teoria complotului universal american are radacini mai vechi, iar unele din explicatiile mult vehiculate ale surprinderii Americii de catre japonezi in atacul de la Pearl Harbour fac parte din aceeasi paradigma fixata in logica conspiratiei. Ideea este ca guvernul american a stiut din timp de intentiile agresive ale puterii imperiale japoneze, dar nu a facut absolut nimic pentru a preveni atacul devastator asupra flotei sale strategice din Pacific intrucat avea nevoie imperioasa de un pretext semnificativ spre a convinge opinia publica americana de necesitatea angajarii militare in cel de-al doilea Razboi Mondial. L-a gasit prin asumarea pasiva si publica a unui esec militar de proportii, pe care, altfel, l-ar fi putut preveni!
Aceste exemple sunt doar cazuri extreme de aplicare elaborata a teoriei conspiratiei. La scara mai mica, ea prinde bine si in contexte interne, in special in societati care, datorita unor evolutii istorice si culturale particulare, sunt predispuse la acceptarea unui asemenea tip de imaginar. Dezvolta chiar o fascinatie fata de acesta. E o chestiune de mentalitate colectiva care, asa cum arata cu catva timp in urma marele istoric Fernand Braudel, se schimba cel mai greu in evolutia societala. Dar e si o problema legata de capacitatea teoriilor conspiratiei de a gasi un teren fertil de penetrare „in acele culturi care nu au abilitatea intelegerii stiintei si artei de a face politica“, dupa cum sublinia Nadeem Paracha, un cunoscut jurnalist pakistanez.
Cotidian avem de a face cu demonstratii mai putin spectaculoase, fixate obsesiv in teorii mai mult sau mai putin ridicole ale conspiratiei, dar care scot invariabil in evidenta implicarea unor factori clandestini in determinarea unor procese si fenomene economice si politice globale sau locale, interne sau externe, daca se poate cu CIA sau Mossad actionand pervers in spatele cortinei.
Ar fi utopic sa credem ca in lumea internationala nu exista factori care opereaza uneori cu discretie pentru influentarea anumitor evenimente. Sau ca nu exista politici ale secretului in slujba democratiei si a intereselor nationale. Dar a ramane cu credinta ca ele pot sa se manifeste complet autonom, in afara oricarui control social si avand in spate agende ascunse, detasate de obiectivele generale ale societatii, asumate prin procese legitime, este o grava eroare intelectuala in interpetarea si analiza realitatii.