Marele jaf postcomunist

articol aparut in Cultura, nr. 67 din 2007-04-12
» cultura sensuri si nonsensuri »
Autor: Catalin Sturza

Dau sa intru în sediul BCR din Piata Romana. Inauntru e plin de lume, iar în dreptul ghiseului de la intrare se vede, prin usa securizaza, o coada stufoasa. Dau sa intru si ma trezesc în fata cu elementul securizant al usii, care-mi bareaza drumul. Un gardian burtos mi se opreste la 5 cm de piept, cu nasul înfipt în barbia mea. „Unde mergeti?“, se rasteste la mine. „Inauntru“, ilustrez eu o evidenta. „Ce faceti acolo?“, întreaba si mai razboinic. „Intru sa iau niste bani“. „Aham“, mormaie gardianul, luminandu-se si linistindu-se brusc, si se da la o parte. Cu pas hotarat, pasesc înauntru.

Totusi, nu am spus „intru sa extrag niste bani“, sau „intru sa-mi deschid un cont“, sau „intru sa platesc factura electrica“, ci: „intru sa iau niste bani“. Dintr-o banca. Nu sa-i solicit, ci, pur si simplu, sa-i iau. Ceea ce am si facut: i-am luat de la casierie, pentru ca dimineata depusesem o cerere în acest sens. Dar gardianul nu stia acest lucru. Si informatia ca cineva intra, pe sub nasul sau, sa ia bani(i) din banca l-a transformat în mielusel: „va rog, va rog, serviti, serviti“, parea el ca spune, facand pasul înapoi. Daca as fi avut niste genti si o cagula atarnata de gat, probabil ca mi-ar fi deschis si usa. Pe de alta parte, daca as fi zis: „intru sa depun niste bani“, sunt sigur ca, peste cinci minute, as fi sfarsit într-o duba, cu un ochi vanat: bandit nenorocit!

---