Dreptul de a fi protejat împotriva ciurucurilor
articol aparut in Cultura, nr. 67 din 2007-04-12» cultura media »
Autor: Felicia Antip
Salut – chiar daca unii se vor mira – aparitia noului post, Romantica. Nu în calitate de telespectator: nu-mi cad bine rozul-bombon, petalele de trandafir servite dimineata, la pranz si seara si ochii dati peste cap. Si nici n-am cum sa-l imit pe domnul Peter Imre, care a spus ca va urmari de acum înainte telenovelele de pe Romantica, renuntand pentru ele la acelea de pe postul Acasa – pentru ca nu ma uit la telenovele. Sper, însa, ca Romantica va fi un lucru bine facut pe un teritoriu ocupat pana acum de lucruri facute de mantuiala.
Orice consumator are dreptul de a fi protejat împotriva produselor nocive, expirate, de proasta calitate sau al caror continut nu corespunde cu eticheta. Indiferent de nivelul lor de educatie, de sex, varsta, profesie sau orientare (politica, religioasa, sexuala, etc.), indiferent de gusturile si de preferintele lor, consumatorii de televiziune ar trebui sa se bucure si ei de aceeasi protectie. Nu le-o acorda nimeni. Dupa cum o dovedeste sacrosanctul rating, o catime zdrobitoare din poporul telespectator prefera povestile siropoase, telenovelele, muzica zbantuita, sportul, reality show -urile. Cu ce-a pacatuit aceasta majoritate ca sa fie discriminata, sa i se arunce ciurucuri si, mai cu seama, sa i se bage pe gat productii de natura s-o traga în jos, sa-i sugereze idei si solutii de viata nefaste, s-o deprinda cu un nivel inadmisibil de scazut al prestatiei televizionistice?
Zicea de curand Robert Turcescu ca, spre deosebire de familie, scoala si biserica, televiziunea nu are misiunea de a educa. Evident, televiziunea n-ar putea suplini niciodata familia sau scoala si nici nu trebuie s-o faca. Dar asta nu înseamna ca telespectatorul care n-a avut parte de o educatie cumsecade în familie si de care nu s-a prins nici învatatura dascalilor, adica subiectul cel mai influentabil, cel mai dispus sa ia drept litera de evanghelie tot ce aude la televizor si sa maimutareasca „vedetele“, ar trebui sa fie bombardat cu ineptii sau ca n-ar merita emisiuni de calitate. Americanii împart productiile TV în highbrow, adica destinate celor cu pretentii estetice si intelectuale, middlebrow, pentru publicul mediu (care este si cel mai numeros) si lowbrow, pentru amatorii de glume ordinare si de alte grosolanii. Soap Opera, adica serialele de tip telenovela, fac parte în general în categoria de mijloc. Aproape fara exceptie, în reteta lor intra si lectii de viata. In „The Young and the Restless“ (titlu tradus în mod inept de cineva care nu stie nici sa deosebeasca pluralul englezesc de singular, daramite sa înteleaga sensul cuvintelor, prin „Tanar si nelinistit“ în loc de „Cei tineri si fara de astampar“), peripetiile personajelor le dau de gandit telespectatorilor fideli. Ei vad cat de distrugatoare sunt violenta, drogurile, alcoolismul, constata cat de importanta este depistarea precoce a cancerului si profilaxia SIDA, sunt stimulati sa constientizeze raspunderile parintilor, importanta legaturilor familiale si multe, multe altele. Aproape ca nu exista serial american, de la „Amy“ (judecatoarea la tribunalul pentru minori a carei mama acorda asistenta sociala copiilor), pana la „Sub Pamant, S.R.L.“, care sa nu presteze asemenea servicii publice. Pataniile eroilor îndragiti merg la inima telespectatorului care poate fi refractar la sfaturile bine intentionate din spoturi publicitare repetate pana la suprasaturatie, dar nu ramane indiferent la suferintele acestor eroi sau la acelea cauzate de greselile lor.
Si la noi pare sa functioneze un program de influentare a influentabililor, dar cu sens schimbat. S-ar zice ca scopul urmarit este îndobitocirea si mitocanizarea celor predispusi sa creada tot ceea ce li se spune. Se dau lectii practice de înjurat murdar, de batut nevasta, de alungat sau de maltratat pruncii, de talharie, de huliganism, de viol în grup, de omor (în „jurnale de actualitati“ transformate în panopticum -uri ale ororii în stare pura, în cinévérité-uri cu înjuraturi, îmbranceli si paruieli filmate de reporteri care participa la descinderile si la interventiile politistilor, în înscenari ale unor „traduceri în amor“), se încredinteaza microfonul si se asigura ore întregi de expunere unor escroci patenti care lecuiesc toate bolile plus hidropizia si hidosenia, scoala din morti, întineresc, slabesc, îngrasa, excizeaza tumorile prin descantece, prin incizii sub limba, prin palmare, prin stropire cu apa neînceputa si prin alte scamatorii de balci, se baga spaima în oase cu ajutorul unor prooroci ai apocalipsei ce va sa vina pentru ca omenirea s-a înrait, pentru ca planetele s-au asezat cas, pentru ca nu este citita cu multumitoare evlavie literatura de gang a pavelcorutilor si nu sunt urmati orbeste vizionarii moroni de ambe sexe invitati pentru a edifica si lumina boborul.
Pana si cateva dintre televiziunile din prima liga, considerate frecventabile si de telespectatorii nelipsiti de discernamant, au actiuni la bursa dezinformarii si a deformarii perceptiei si a criteriilor de evaluare. Emisiuni highbrow de calitate remarcabila alterneaza cu emisiuni care se doresc a fi pe gustul amatorilor de divertisment nepretentios, dar care, apeland la instincte primare si mergand pe linia minimei rezistente la vulgaritate si la grosolanie, nu reusesc sa fie decat dezgustatoare, înjositoare pentru cei ce se preteaza sa participe la ele. Iar telespectatorilor-target le confirma convingerea ca viziunea lor despre lume si despre viata este cea mai buna si cea mai adevarata dintre viziunile posibile, daca nu cumva e chiar mai elevata decat aceea a realizatorilor.
Ingrijoratoare mi se par a fi scurgerile dinspre canalul cu iz de canal spre televiziunile normale. Insi care si-au dat masura performand sub obladuirea indescriptibilului Dan Diaconescu sunt invitati în studiouri care doresc sa ramana frecventabile. Este un fals certificat de onorabilitate care se adauga celui acordat de însusi ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, de fosti presedinti si premieri ai Romaniei, de alti demnitari si oameni cu notorietate, vinovati cu totii de imersiune voluntara în cloaca otevista, locul de adunare al cocotelor, mamelor denaturate, ciudatilor, perversilor, criminalilor, schingiuitorilor, mafiotilor, avocatilor verosi si al altor indivizi asociali ascultati cu religiozitate de omul-viezure.
Romantica este primul post care-si asuma raspunderea de a le oferi telespectatorilor din numeroasa categorie medie o mixtura substantiala de emisiuni atat pe placul cat si în folosul lor. Este un pariu greu de tinut în actuala stare de confuzie si de bajbaiala din audio-vizualul romanesc, dar cu foarte multe sanse de a fi castigat. Efortul de imaginatie si de organizare presupus de un proiect atat de ambitios este girat de un profesionist înca tanar, care si-a dovedit de mult si în mod repetat darul, îndraznesc sa spun chiar geniul, de a crea televiziuni viabile, de cea mai buna calitate: Sergiu Toader. Lui i-a datorat Pro TV-ul forma lui initiala de post serios si totodata popular, cu cele mai bune programe de stiri, cu talkshow-uri si alte emisiuni asteptate, urmarite si discutate cu interes de un public foarte larg. Lasat în perfecta stare de functionare la parametrii cei mai înalti de Sergiu Toader, care plecase în Noua Zeelanda, Pro TV a lasat tot mai jos stacheta, încetand sa mai fie nava-amiral a televiziunilor de la noi. Cand s-a întors, pentru o bucata de vreme, în tara, Sergiu Toader a dat o fata noua, moderna, competitiva, emisiunilor informative ale Antenei 1. A revenit pentru a organiza si Realitatea TV, o formula inovatoare si de recunoscut succes, careia i-a adaugat, mai tarziu, Money Channel. Acum s-a avantat din nou pe un teren care nu-i era familiar si a inventat formula Romantica.
Prima miscare castigatoare s-a numit Teo Trandafir. Teo este una dintre cele mai dotate si mai cuceritoare vedete de televiziune, dar si o persoana extrem de harnica si de ambitioasa, care îmbina farmecul, prezenta de spirit, spontaneitatea, multiplele talente scenice, cu o vointa, o perseverenta, o eficienta rar întalnite. O femeie care slabeste cat ai bate din palme cu 30 de kilograme, fara sa-si piarda umorul, puterea de munca sau mobilitatea intelectuala si care dovedeste pe deasupra nebanuite aptitudini fizice, practicand cu agilitate nu stiu cate sporturi, trebuie sa fie în stare de orice. Chiar si de a se dezbara de obiceiuri discutabile, chiar si de a dobandi altele noi. Si chiar de a încapea din nou în rochii cu masura mica, mai ales ca pare a beneficia de serviciile unor stilisti mai rafinati decat cei care o îmbracau înainte. N-ar fi însa în avantajul ei sa se pisiceasca excesiv, sa-si înmoaie vorbele în melasa, sa renunte la tonul vivace, sprintar, chiar strengaresc, care a consacrat-o. Are în fata exemplul negativ al Andreei Marin, care poate fi agreabila si convingatoare atunci cand vorbeste normal, dar care zgarie urechea si ne face pe unii sa apasam repede pe telecomanda atunci cand canta fals partitura zanei surprizelor.
Imi place si provocarea lansata în directia celor chemati sa îndeplineasca la noul post functii diferite de vocatia lor cunoscuta si de precedentele lor prestatii. Toate emisiunile au prezentatori neasteptati, dar simpatici, convingatori, parca facuti pentru noile lor roluri.
Si formatele de emisiuni sunt, în general, inspirate: acopera aria de preocupari ale doamnelor si domnisoarelor (poate si ale domnilor si domnisorilor) cu apetit pentru ceea ce as numi mai curand romantios decat romantic, propunandu-le totusi solutii realiste, rationale, contemporane si, mai ales, sanatoase.
Mi-era frica, marturisesc, ca Teo va trage dupa ea, ca lest imposibil de lepadat, una dintre componentele de baza ale show -ului ei precedent: manelele. Obisnuia sa explice ca-i sunt dragi nu atat manelele cat manelistii, niste baieti de zahar. Se pare ca înca mai suspina de dorul lor, mascandu-si aceasta nostalgie printr-un argument pragmatic: rating -ul. Nimeni si nimic nu ridica mai sus, sustine ea, cifrele audientei. Asa o fi, dar, din fericire, mai marii noului post n-au fost convinsi, pare-se, de acest argument. Amatorii de manele vor trebui sa se multumeasca cu un înlocuitor mult mai valoros si deloc kitsch -os (daca va fi realmente autentica, nu facatura, ca pe Etno): muzica populara.
Deocamdata, totul e pe credit, o sa vedem (sau au sa vada împatimitii genurilor incluse în program) cum vor evolua lucrurile. Sunt si cateva semne proaste: cel mai deplorabil se numeste Zavoranu. De ce-o fi fost inclusa, printre realizatorii si performerii onorabili de la Romantica, invincibila campioana a mahalagismului, care se da în spectacol cand înjurandu-si si tarandu-si prin tribunale mama, cand închinandu-si farmecele, tatuajele si silicoanele tribunului CVT, caruia îi canta osanale si-i jura vesnica fidelitate? E ciudat ca i s-a acordat mandatul de a scrie si de a juca telenovela propriei ei vieti, deja arhicunoscuta din lungile sesiuni de deversare publica a laturilor de la OTV. Romantica va scapa cu bine din aceasta aventura numai daca Oana Zavoranu va da din nou chix, cum s-a întamplat cu videoclipul din a carui nerealizare si-a facut un titlu de glorie si… un pretext de publicitate.
Mai sunt si alte elemente discutabile, cum a fost invitarea domnisoarei cu pseudonim de profesionista a amorului, care participa la marele concurs mamar al unui tabloid si cu care s-a discutat despre cele 20 de diamante roz lipite într-o zona nementionabila a trupului ei desavarsit si despre motivele dezlipirii si pierderii unora dintre ele. Telespectatoarele au putut afla ca interlocutoarea lui Teo este pasionata de diamante, are acasa o colectie bogata si si-au dat seama ca nimic nu poate fi mai rentabil decat sa-ti afisezi pe bani buni singurul atu incontestabil: nurii.
Revin la „Tanar si nelinistit“, pentru ca episoadele prezentate acum la noi dezbat problematica sanului canceros: cand si cum poate fi depistata boala, ce traume sufera femeia bolnava, sotul ei, întreaga ei familie, ce consecinte poate avea amputarea sanului afectat si cum trebuie abordata aceasta situatie. S-a nimerit ca ele sa fie difuzate în timp ce tabloidele si emisiunile TV tabloidizante induc impresia ca am trai cu totii în lumea lui David Kepesh, personajul dintr-un roman al lui Philip Roth, care se trezeste într-o buna dimineata transformat într-o glanda mamara gigantica. Nu se vorbeste decat despre implanturi cu silicon, despre alte operatii estetice pe sani, despre cat este de important ca ei sa fie cat mai mari si cat mai semeti, dar nu se sufla nici un cuvintel despre maladia care face mai multe victime printre femei decat oricare alta. Si, bine înteles, nimeni nu spune ca este cel putin imprudent sa supui sanul – cea mai sensibila parte a trupului femeii, dat fiind ca orice lovitura accidentala, orice trauma poate avea consecinte extrem de grave – unui sir de interventii chirurgicale fara justificare medicala.
Romantica a prevazut si structuri potrivite pentru lamurirea unor asemenea confuzii. Vom vedea cum le foloseste.