Identitatea secuiasca astazi: manipulare politica si utopie culturala (II)
articol aparut in Cultura, nr. 67 din 2007-04-12» cultura epoca noastra »
Autor: Mihaela Grancea
Analistii romani si unele fundatii civice (precum „Civic Media“) considera proiectul de lege a minoritatilor si referendumul organizat în iarna lui 2007 drept încercari de destructurare juridica a statului roman prin instituirea „comunitatii nationale a minoritatilor“ ca urmare a functionalitatii autonomiei teritoriale constituite pe criteriile apartenentei etnice. Acesti factori considera ca drepturile persoanelor care apartin minoritatilor nationale, în Romania, sunt garantate si reglementate de Articolele 6, 32, 120 si 128 din Constitutia Romaniei, precum si de legislatia în materie, potrivit standardelor UE (adica: învatamantul de stat în limba materna la toate nivelele, folosirea limbii minoritatilor în administratie si justitie, asigurarea reprezentativitatii la nivel politic si administrativ, inclusiv la nivel parlamentar, sprijinirea cultelor religioase, retrocedarea proprietatilor preluate de statul comunist, încurajarea exprimarii culturii si traditiilor minoritatilor sunt realitati palpabile).
O traditionala propaganda antiromaneasca imaginand „natiunea secuiasca“ în situatia de „natiune oprimata“, victima „istorica“ a politicii romanesti. Discursul oscileaza între autovictimizarea care copiaza cliseele oprimarii si ura viscerala.
Autoritatile de la Budapesta reactioneaza diferentiat, în functie de propriile doctrine si programe politice, la demersurile autonomiste ale liderilor politici ai etniei maghiare din Romania. Guvernul FIDESZ („Fiatal Demokraták Szövetsége-Magyar Polgári Szövetség“) al premierului Viktor Orban a sustinut, pana acum trei ani, actiunile lor, finantand regulat, însa prin intermediari (de regula fundatii culturale, organizatii patronate îndeosebi de Biserica unitariana sau reformata), pe sustinatorii autonomiei, care indiferent de orientarea lor politica (vezi scandalul legat de natura sportiva sau paramilitara a Legiunii Secuiesti) proclama „dreptul la autodeterminare al poporului secuiesc, parte integranta a natiunii maghiare“. Actuala guvernare „socialista“ este mult mai rezervata, fiind concentrata pe problematica realitatii interne.
O acutizare a discursului revendicativ maghiar a creat-o recrudescenta „nationalismului secuiesc“ provocata de asa-zisul referendum care, dupa sesizarea opiniei publice romanesti (presa romaneasca, reprezentantii principalelor partide politice, Academia Romana, „Forumul Civic al Romanilor din Harghita si Covasna“, fundatii civice care îl considera drept „actiune etnocentrista, separatista, de segregare“), dar si dupa reactia de respingere din partea UDMR a fost considerat, în declaratiile oficiale, drept sondaj de opinie (pentru a eluda acuzatia de act „anticonstitutional si ilegal“ si pentru a-si conserva statutul de lider politic al etniei maghiare si partener guvernamental, UDMR, prin vocea lui Marko Bela, a etichetat demersul radicalilor secui drept „o actiune propagandistica de imagine a liderilor CNS, fara rost si fara nicio finalitate practica“).
Referendum, sondaj de opinie, succes sau esec?
Declansarea asa-zisului referendum neoficial pentru autonomia teritoriala a secuimii a fost declarata în timpul sarbatorilor de iarna, cand opinia publica si autoritatile au fost concentrate pe promisiunile vacantei. Voluntari CNS-isti din Baraolt, înarmati cu urne mobile si buletine de vot cu text bilingv, au mers din casa în casa, testand vointa satenilor din cele 19 localitati ale zonei traditionale. Desi nu cunosc semnificatiile conceptelor manipulate de liderii lor politici, taranii secui au confirmat dorinta de autonomie teritoriala pe criterii etnice, vazand acest proiect ca pe o posibilitate de a „trai bine“ într-un sistem autarhic în care se presupune ca vor avea relatii privilegiate cu „patria-mama“, ca si cand s-ar crea o punte reala între cele doua entitati, o realitare care ar eluda-o pe cea romaneasca.
Presa regionala de limba maghiara a „monitorizat“ demersul si a încercat sa-l stimuleze sau sa-l zadarniceasca în functie de pozitiile politice conjuncturale ale udemeristilor perceputi ca moderati si ale initiatorilor referendumului neoficial, considerati, de opinia publica romaneasca, drept radicali. Indeosebi faza a doua a proiectului, cea din februarie, a fost analizata de cotidianul „Haromszek“ (Covasna); începand cu nr. 4983 (26.01.2007), s-au utilizat notiunile de „referendum“, „autonomie teritoriala“, „autodeterminare“, „initiativa civica“si s-au facut evaluari ale participarii graduale la vot. In acelasi cotidian, în nr. 4994 (08.02.2007), aceeasi ziarista scrie despre „haosul semnaturilor“ creat de sustragerea unora dintre etnicii secui (nu se vorbeste deschis despre neacceptare, avand în vedere ca multi secui din judetul Mures, si chiar din zona orasului Miercurea Ciuc, fiind fideli programului udemerist, au ignorat apelul Consiliului National Secuiesc). Celor „sceptici“ le este reamintit ca: „Miza referendumului pe tema autonomiei este mult mai mare, chiar daca acesta nu va avea consecinte imediate. Daca nu-l vom respinge pe recenzorul care ne va bate la usa, vom putea arata clar daca dorim sau nu autodeterminarea teritoriala a Pamantului Secuiesc. Vom putea exprima o vointa comunitara care, în cazul unei participari adecvate la referendum, nu va mai putea fi evitata niciodata. In momentul fixarii datei de desfasurare a referendumului pe tema autonomiei, CNS a tinut cont de mai multe aspecte, între care si acela ca fiind campanie electorala, UDMR nu va împiedica desfasurarea acestuia“. In paralel cu acest demers intern, se vorbeste cu dezinvoltura despre apelul la „presiunea externa“, despre contactele angajate (simultan) cu autoritati europene (desi se stia ca UE nu intervine în problema organizarii regionale din diferite tari, considerand-o o problema interna, presedintii consiliilor celor 6 judete care alcatuiesc Regiunea de Dezvoltare Centru au facut o „vizita“ la forul europen avand discutii cu Klaus Klipp, presedintele „Asociatiei Regiunilor“ Europene, si cu D. Hubner, comisar european pentru politici regionale – vezi articolul din „Haromszek“, Covasna, nr. 4987 , 31.01.2007, articol semnat de Szekeres Attila).
In acelasi timp, aceeasi presa face o traditionala propaganda antiromaneasca imaginand „natiunea secuiasca“ în situatia de „natiune oprimata“, victima „istorica“ a politicii romanesti. Discursul oscileaza între autovictimizarea care copiaza cliseele oprimarii si ura viscerala. Astfel, Tokes Laszlo a declarat, în relatie cu candidatura sa la alegerile din cadrul Parlamentului European, ca „se sacrifica pentru maghiarimea transilvana“ pentru ca aceasta sa nu devina „o prada usoara“ (vezi „Haromszek“, Covasna, nr. 4994 – 08.02.2007, articolul „Aroma unitatii“ semnat de Sylvester Lajos). In acelasi ziar, în nr. 4995 din 09.02.2007, se vorbea despre actualele primejdii ale „asimilarii“: „…de aproape 90 de ani, limba romana nu este predata ca disciplina, ci serveste ca instrument de asimilare lingvistica. Reiteram pentru a nu stiu cata oara faptul ca elevilor minoritari li se cuvin manuale separate si subiecte de examen întocmite separate“ (articolul „Presiune asimilatoare“ de B. Kovacs Andras). In publicatia saptamanala „Szekely hirmondo“, Covasna, nr. 6 (16-22.02.2007), articolul „In Scaunul Sepsi referendumul a avut un start reusit“, Elekes Elemer afirma ca „…fara autonomie teritoriala si culturala, locuitorii de aici se vor dizolva, se vor asimila iremediabil. Aceasta este miza!“ (în schimb, un student din secuime, cu aliante familiale mixte romano-maghiare, mi-a povestit ca la gradinita educatoarea maghiara i-a spus nepoatei sale sa nu mearga la scoala „la romani“ deoarece acestia „sunt rai si te vor bate“; oare pana acolo merge teama de „asimilare“, încat „secuii“ se grabesc sa-i asimileze si pe cei de alta origine etnica, în acest caz, pe cei proveniti din casatoriile mixte?).
Mai semnificative îmi par însa actiunile concertate care urmaresc reabilitarea conducatorului fascist si antisemit al Ungariei interbelice, Miklos Horthy, si a criminalului de razboi Wass Albert. Tot în „Szekely hirmondo“, nr.6 din 16-22.02.2007, în articolul „Memoria lui Horthy Miklos“, articol semnat de Borbely Zsolt Attila, se descriu astfel de manifestari extremiste si antisemite: „…în 11 februarie 2007, a fost celebrata o slujba în memoria lui Horthy Miklos, dupa care, membrii miscarii „Jobbik Magyarorszagert“ s-au deplasat la statuia lui Petöfi, unde reprezentantii lor dar si cei ai autoritatilor locale, precum si veterani de razboi l-au comemorat pe Horthy“; pentru a ocoli incriminarea, nostalgicii afirma ca Horthy Miklos trebuie valorificat de „….maghiarul cinstit si informat <…>. Horthy Miklos ar merita sa fie pomenit de toate organele de presa maghiare, de toti preotii si toti profesorii de istorie care gandesc întru natiune. Si noi ne îndeplinim aceasta obligatie de onoare, cinstind memoria ultimului sef de stat de drept al Ungariei milenare.“, propagarea cliseelor autovictimizarii si demonizarii Celuilalt, adica a romanului (vezi publicarea unor „memorii“ care vorbesc despre „invazia romaneasca“, „vandalismele romanesti“ si suferintele maghiarimii din timpul Primului Razboi Mondial; concret, este vorba despre „serialul“ memorialistic din publicatia bilunara „Europai-Ido“ din Covasna, care începand din nr. 25, din decembrie 2006, prezinta „Insemnarile lui Palffy Endre, preot reformat din Toplita, despre prima invazie a romanilor, în august 1916“; vezi, în aceeasi publicatie, în mai multe numere de la începutul lui 2007, si vehicularea cliseului secuilor care sunt identificati de radicali cu „cainii vagabonzi care latra în praful din drum“! Si toate acestea se petrec în paralel cu sublinierea importantei vitale si a responsabilitatii istorice a atitudinilor luate în prima primavara europeana a Romaniei, în relatie cu obtinerea autonomiei teritoriale...
Multe argumente si un contraargument de bun-simt
Deoarece chiar si pentru cei mai neinformati dintre locuitorii vechiului „Tinut Secuiesc“ saracia este vizibila, liderii politici ai etniei magniare si îndeosebi CNS-istii interpreteaza aceasta realitate ca fiind un efect al politicii „istorice“ romanesti de discriminare a maghiarimii în general, a secuimii în particular (vezi în cotidianul „Haromszek“, nr. 4995 din 09.02.2007, articolul „Privilegiile asupritilor“, în care Magyari Lajos sustine ca reprezentarea electorala romaneasca a pamantului secuiesc a însemnat degradarea lenta a patrimoniului public, investitii veroase, „constituirea de cazarmi si episcopii“ cu bani publici, nimic pentru secuime). Din momentul în care statisticile oficiale au oferit date despre procentul nesemnificativ al contributiilor zonei la bugetul Romaniei (dupa cum reiese din încasarile bugetare, „Tinutul Secuiesc“, înteles în sens larg ca incluzand judetele Harghita, Covasna si Mures, se plaseaza sub media nationala ca nivel al veniturilor proprii pe cap de locuitor; daca se exclude Muresul, judetele Harghita si Covasna nu sunt cu mult peste media Moldovei ca încasari la bugetele locale; secuimea depinde masiv de transferurile de redistributie; Harghita se numara printre judetele cel mai puternic subventionate din Romania, alaturi de Vrancea, Suceava, Botosani, Tulcea si Salaj; deci tema exodului de resurse dinspre secuime catre alte zone este un mit al politicianismului regionalist), activistii autonomiei s-au concentrat pe temele identitatii culturale si asupra construirii unor forme de asociere economica regionala. Pana la obtinerea unor succese economice relevante, secuii din mediul rural, zona preponderenta în configuratia „Tinutului“, obtin venituri nesemnificative din cultivarea (traditionala) a cartofilor, a verzei si se întreaba daca în mega-afacerile care au dus la taierea unei bune parti din padurile tinutului nu sunt implicati liderii lor politici, moderati sau nu!
Grav este însa faptul ca Transilvania nu pare a mai fi acea concilianta parte de Mitteleuropa. Cu cat activistii maghiari, sustinuti (inclusiv material) de radicalii maghiari din Ungaria si din emigratia maghiara, devin mai vehementi în discursul public (desi prin politica traditionala a „pasilor marunti“, politica aplicata în eternizatele participari ale UDMR-ului la guvernare, au obtinut mai mult), si extremistii romani îsi reactiveaza discursul infestat de cliseele unui imaginar expolziv care vorbeste despre „orginea barbara“ a ungurilor, despre nomadismul originar (vezi binecunoscutul cliseu al „carnii de sub seaua cailor“, despre „caracterul de bozgori“, despre „prigoana istorica“, despre nobletea altui criminal de razboi, actualmente, partial reabilitat – Ion Antonescu). Din nefericire, sute de astfel de identificari etno-culturale care au functia de a-l reduce pe Celalalt la un profil etno-psihologic primar se regasesc pe forumurile ziarelor „Ziua“ si „Gandul“ si nu cum ne-am astepta, adica pe forumurile publicatiilor peremiste si legionare. Asistam oare la o radicalizare a publicului roman, partial tolerant, letargic chiar?! Categoric, astfel de reactii viscerale îmi repugna. Poate ca ar trebui sa ne gandim ca secuiul de rand este obiectul unei manipulari masive, precum este, de altfel, supusa zilnic si opinia publica romaneasca unui astfel de tratament politico-mediatic. In schimb, cred în ceea ce a fost bine dezvoltat, pragmatic si pe întelesul tuturor, în cateva minute, la stirile matinale ale postului „Realitatea TV“ (20 martie 2007). Episodul s-a numit „Experimentul Katalin“ si a surprins maniera dificila în care tanara Katalin, provenita din Secuime si aflata în aria orasului Bacau, comunica cu autoritatile sau/si bacauanii cu care a intrat în contact în spatiul public (farmacie, restaurant, mijloc de transport); necunoasterea limbii romane a handicapat-o, pur si simplu, tanara a esuat în comunicarea interumana. Refuzul utilizarii limbii romane, atitudine cotidiana si „traditionala“ în „Tinutul Secuiesc“, restrange, de fapt, posibilitatile de afirmare a oricarei forme de potential individual.