Catharsis light
articol aparut in Cultura, nr. 67 din 2007-04-12» cultura controversei » dosar
Autor: Adriana Mocca
Telenovela: nume de provenienta spaniola, format din television – televiziune si novella – roman, istorie lunga. Data si locul nasterii: anii ’50, Brazilia. Referinte: cotidianul „Ivoir Soir“ titreaza „La 19,30 fix începe Marimar si viata se opreste în Côte d'Ivoir“. Televiziunile franceze preiau în 1984 „Sclava Isaura“ si, între 1985 pana în 2000, Canal Plus, TF1, France 3, Serie Club si Teva redifuzeaza, rand pe rand, serialul. Telenovela, braziliana, argentiniana, mexicana sau, mai nou, romaneasca fascineaza printr-un concept pe cat de simplu, pe atat de comercial. Devine subiect de cercetare si doctorate la facultati de limbi si literaturi moderne din întreaga lume. Aduce profituri substantiale, creeaza vedete si vinde produse. Brand-urile si publicitarii se înghesuie sa-i obtina favorurile, caci telenovela e privita (cu dispret de bonton sau admiratie inocenta) de categorii sociale si intelectuale diverse. Unii, din curiozitate – nu demontezi un mecanism fara sa-l cunosti – altii, fantasmand la evadarea într-un spatiu emotional fictiv, compensatoriu.
Acest tip de produs mediatic, livrat în pastile de 30 de minute (portionate, la randul lor, de zdravene calupuri publicitare), promite spectatorului o întalnire constanta: paradigma îmblanzirii celuilalt prin apropierea la aceeasi ora are un precursor ilustru în Antoine de Saint-Exupéry. Apoi, o poveste palpitanta fiindca „the real life“ e, în proportii zdrobitoare, o repetitie a unui traseu robotizant din care omul spera, cu disperare, sa fuga. Si, nu în ultimul rand, respectarea unui sistem, fie el si precar, de valori. In fictiunea telenovelistica, justitia divina ori terestra împarte generos pedepse si premii, nu la întamplare, ci fiecaruia dupa merit. Nu se practica subtilitati si angoase existentiale. Jocul actoricesc este obligatoriu transparent, dur fara manusi, dulce pana la coma glicemica.
Intre mit si realitate, scenariul telenovelei se construieste pe o canava de sentimente puternice, provocate de situatii dramatice exceptionale, inspirate din viata „cetatii“. Definitia aristoteliana a tragediei e sensibil aceeasi: „imitatia unei actiuni alese si depline, cu o anumita întindere, facuta de personaje în actiune, nu printr-o povestire, care, starnind mila si frica, savarseste purificarea caracteristica unor asemenea emotii.“ Daca în tragedie, veritabila tema este divinul, telenovela mixeaza diluat obsesiile contemporane: reusita financiara, însemnele puterii de cumparare, amorul pasional. Sexul si banii se substituie lui Apollo si Dionysos. Dar rimeaza perfect cu toate produsele societatii consumeriste, cele cu „aroma si gust“ de împrumut, de înlocuitor, de îndulcitor care nu îngrasa. Ca sa parafrazez o reclama la moda, telenovela is too light to be good.
In Romania, piata cinematografiei e saraca. Si la propriu si la figurat. Cand mai sunt bani, comisii sub influenta ciupercilor halucinogene îi toarna cu larghete comunista în buzunarele comisarului Moldovan, lasandu-l pe Cristi Puiu, al carui palmares face sa înverzeasca de invidie breasla, în afara jocului. Lasa-l, dom’le, sa se descurce, daca e asa de talentat! – zic unii si altii, la cel mai telenovelistic mod cu putinta. Cand faci meseria de actor (se poate citi si ca o întrebare), oferta nu e prea generoasa. Uneori accepti orice, alteori îti castigi existenta facand altceva pana la proiectele visate. Serialul de televiziune cu variatiunile sale începe sa devina o solutie în absenta cinematografiei. Personal, între orice film de Nicolaescu (lista regizorilor de „calibru“ e mai lunga, dar ce rost are sa le facem reclama?!) si o telenovela cu lacrimi de iubire inspirata din viata Oanei Zavoranu, a Nicoletei Luciu sau a Ginei Pistol, voi alege ultima varianta. Macar se bucura copiii vecinilor!