Mea culpa: nu ma uit la telenovele!
articol aparut in Cultura, nr. 67 din 2007-04-12» cultura controversei » dosar
Autor: Ada Roseti
La data cand am citit pentru prima oara „Matusa Julia si condeierul“, nu vazusem si nici nu auzisem vreo telenovela si nici nu stiam exact despre ce este vorba, pentru ca atunci piesele de teatru radiofonic de la noi erau fie transpuneri ale unor opere clasice (de la antici pana la Molière), fie povesti despre eroii muncii socialiste.
Sunt gata sa pariez ca toti cei cu pretentii intelectuale care vor ataca aceasta problema vor mentiona, în trecere sau în amanunt, romanul lui Llosa. Este singura punte pe care intelectualii si-o permit spre acest gen hulit si renegat, si atat de popular. Am început si eu cu el ca sa bifez acest punct obligatoriu (si pentru ca romanul este atat de bun, încat merita mentionat, chiar si în contexte care au si mai putina legatura cu el), dar si ca sa fie clar de care parte a baricadei ma situez.
Nu urmaresc telenovele, dar nu sunt mandra de asta. Meseria mea (de cumparator de filme si seriale pentru televiziune) ma obliga sa stiu foarte multe lucruri despre genuri pe care, ca spectator, nu le gust si nu le consum. Stiu ca exista filme bune cu arte martiale si filme proaste cu arte martiale. Stiu ca exista seriale SF bune si seriale SF proaste. Stiu ca exista documentare turistice bune si documentare turistice proaste. Si, de cele mai multe ori, stiu care sunt cele bune si care sunt cele care ar avea mai multi spectatori, daca le-am programa la televiziune.
Dar nu stiu nimic despre telenovele. Cand privesc cate un episod pilot sau un promo al unui asemenea serial, nu stiu deloc daca va avea succes la noi sau nu, daca, în reperele genului, este bun sau nu. Am înteles ca povestile lor sunt banale (Cenusareasa e cel mai folosit punct de pornire). Am înteles ca manipuleaza cu succes emotiile si sentimentele spectatorilor. Am înteles ca, sub masca unor situatii apropiate de realitatea vietii spectatorilor lor, sunt mai escapiste decat „Die Hard“ sau „Lord of the Rings“. Dar nu vad ce e rau aici. Initial, felul în care aratau aceste seriale justifica o parte din respingere. Erau filmate static, în decoruri neconvingatoare, cu actori neexperimentati si pe caseta video. Pe masura ce au devenit tot mai populare, pe masura ce tot mai multi bani s-au facut si s-au investit în aceste seriale, ele au început sa arate tot mai bine. Acum, unele dintre telenovele rivalizeaza în „valori de productie“ cu multe seriale americane de succes.
Dar nu numai felul în care arata se schimba. Stiu ca o industrie care produce atat de mult evolueaza rapid si nu e imposibil ca urmatorul „Sopranos“ sa vina dintr-o tara latino-americana. Nu uitati ca povestea lui „Betty cea urata“ a devenit un fenomen international, cu o versiune americana fata de care nimeni nu mai stramba din nas.