Plus sentiment, minus arta
articol aparut in Cultura, nr. 67 din 2007-04-12» cultura controversei » dosar
Autor: Andreea Chiriac
Reactia „corecta“ la productiile de acest gen este dispretul. Dar este el întemeiat sau e doar o manifestare (i) a unei categorii de nisa (respectiv cea intelectuala) si (ii) a bontonului social (respectiv o reactie standard la un stimul din capul locului arhivat într-un anume fel – negativ)?
Dispretul, acordat grabit si aprioric, deci în necunostinta de cauza, asupra oricarui produs (mai mult sau mai putin cultural), nu e niciodata întemeiat, în nici o judecata de valoare serioasa. In cazul de fata, cand vorbim despre atitudinea intelectualilor, despre care se stie ca nu gusta telenovela, nu cred ca este vorba despre dispret, ci mai curand despre inadecvare. Lipsa totala a oricaror afinitati între sistemul de valori al unei persoane cu o cultura solida si structura telenovelei este cauza reala pentru care genul nu e deloc agreat si prizat. Iar intelectualii vor fi întotdeauna – din punct de vedere numeric – o categorie de nisa, ceea ce nu le face convingerile mai putin pertinente. Cat despre cei care resping un produs sau o idee din considerente de bonton social, ei se numesc, pur si simplu, snobi, iar lipsa lor de discernamant, precum si adoptarea nefiltrata, imitativa, a unor judecati, doar din dorinta de a fi la moda, le transforma opiniile în simpla butaforie.
Care e experienta dvs. în domeniul acestor productii? In cazul în care este cat de cat semnificativa, care a fost varsta pe al carei segment s-a concentrat experienta dvs. de consumator?
Singurul caz în care am urmarit o telenovela a fost în adolescenta, imediat dupa Revolutie, cand am cazut, ca multi altii, în capcana noutatii si varietatii ofertei unei televiziuni care ne inunda cu productii de cele mai diverse genuri si valori. Am urmarit atunci telenovela braziliana „Sclava Isaura“, care m-a elucidat complet asupra specificului genului si m-a si lecuit definitiv de asemenea experiente. Tin minte foarte clar uluirea mea de atunci în fata dilatarii nesfarsite a naratiunii, multitudinii detaliilor inutile (personajele erau filmate în timp real cum urca fiecare treapta ori cum deschid usile, închid ferestrele etc.), lipsei de logica, sentimentalismului excesiv si esteticii de-a dreptul grosiere. Doar disciplina lecturii si reflexul urmaririi pana la capat a unui film început m-au împiedicat sa renunt cu lehamite la acest interminabil si plictisitor traseu TV.
Substantivele care vizeaza referinta „telenovele si filme indiene“ compun mai curand un concept-bloc decat un concept-ciorchine. Totusi, diversitatea productiilor respective este la fel de extinsa ca diversitatea serialelor americane pentru cablu sau ca aceea a filmelor de la Hollywood. Care sunt mecanismele care produc aceasta compactizare?
Sintetizand (pentru ca o analiza ampla nu-si are locul aici), chiar daca structura lor si componentele care le definesc din punct de vedere antropologic spatiul de referinta – decoruri, locatii, costume, cutume ale personajelor, o întreaga recuzita de gesturi si mai ales simbolistica lor foarte diversa (sarutul picioarelor, ridicarea mainilor deasupra capului sau atingerea lobului urechii, de exemplu, au o semnificatie aparte în cultura hindusa fata de cea europeana) difera foarte mult, telenovela si filmul indian au acelasi rezultat si acelasi filon. Este vorba despre o accentuare exagerata a componentei sentimentale, despre golirea de orice continut artistic, în favoarea specularii repetate si sablonarde a componentei comerciale. Spre deosebire de masa impresionanta de telenovele sud-americane si de filme indiene (se stie ca productia anuala a Bollywood-ului, cetatea filmului din Bombay, surclaseaza semnificativ, din punct de vedere cantitativ, productia hollywoodiana), serialele si filmele de la Hollywood sunt dispuse într-o ierarhie calitativa foarte clara, variind ca nivel, profunzime, demers, modalitati de expresie. Telenovela, oricat de multe genuri ar încerca sa adapteze (în ultimii ani au existat încercari de-a se plia pe cele mai diverse structuri: thriller, comedie, film de familie, pe langa clasicul love story, deja inclus), ramane la acelasi nivel din punct de vedere al demersului si al adresarii.
Care credeti ca este target-ul acestor productii? In masura în care îl puteti identifica, ce reactii va inspira: preponderent dispretuitoare sau, mai curand, în sensul tolerantei de tip „anything goes“?
Un public exclusiv empatic, al carui criteriu de valoare este reprezentat strict de identificarea cu o serie de personaje din productiile respective, cu trairile lor excesive si cu gesturile pline de ostentatie. Cat despre similitudinea dintre „viata reala“ si actiunea telenovelei, pe care o invoca cel mai des telespectatorii care prizeaza genul, tocmai aici se face confuzia suprema. Cei care pot face comparatia cu adevarata literatura si cu cinematograful autentic stiu exact ca tocmai acest criteriu este încalcat flagrant de telenovela, caracterizata prin lipsa oricarei idei cu valoare universala, a oricarei emotii autentice si a oricarei estetici functionale. Acest public nu trebuie în nici un caz tratat cu dispret, ci doar înteles exact si fara echivocuri în mecanismul preferintelor sale.
Care sunt coordonatele umanitatii pe care telenovelele si filmele indiene o formuleaza?
Exprimarea excesiva, ostentativa si cu totul artificiala a sentimentelor care anima personajele, lipsa absoluta de umor, agresiunea estetica. In telenovela sud-americana, eroii plang, urla si îsi smulg parul pentru a-si exprima tristetea/durerea/supararea, rad strident, se încrunta frecvent pentru a-si arata indignarea, se palmuiesc, îsi smulg unii altora îmbratisari violente, se îmbrancesc si întotdeauna gesticuleaza excesiv (Sophia Loren povestea, în memoriile ei, cum în copilarie, pe strada ei, un individ cu veleitati de actor le preda copiilor „lectii de actorie“, constand în mimarea a trei-patru stari – el îi punea sa se încrunte cand erau suparati, sa-si rotunjeasca buzele în semn de mirare ori sa rada în hohote exprimand bucurie; cam la aceasta se restrange „metoda“ si în telenovele). In filmele indiene se întampla aproximativ la fel, cu diferenta ca aici se si canta, pentru ca eroii sa-si exprime aleanul… Paradoxal, sentimentele si atitudinile reale – omenia, mila, discretia, subtilitatea, solidaritatea, demnitatea – nu apar niciodata în ecuatia unui scenariu întotdeauna gaunos si superficial, supraîncarcat de pseudo-emotii. Narativ, nici o nenorocire umana nu scapa acestor povesti stridente (violuri, rapiri, asasinate, mutilari, fratricid, adulter, injustitie, ingratitudine, hotie), toate pierzandu-si însa orice potential prin specularea ieftina si demonstrativa.
Au telenovelele o valoare estetica? Pot avea telenovelele o valoare estetica?
Nu, tocmai din considerentele pe care le ilustram mai sus. Intriga, replicile, desfasurarea actiunii, motivatiile personajelor coboara, toate, la un nivel suburban, banal, derizoriu, pe care realizatorii au constatat ca îl înteleg si îl gusta fanii telenovelelor.
Ar putea fi „Comedia umana“ prima telenovela a modernitatii?
In nici un caz. „Comedia umana“, sau orice alt roman al lui Balzac, Hugo, Zola, ca sa ne oprim doar la cateva exemple ilustre. Acestea se opresc, si ele, asupra marginalilor, vitregitilor soartei, asupra putreziciunii si ingratitudinii, a micimii fiintei umane si a mecanismelor si reactiilor celor mai înveninate ale sufletului omenesc. Insa ceea ce le transforma în capodopere vine tocmai din detasarea autorului, din expresivitatea scriiturii, din capacitatea sa de-a extrage semnificatii ale dramei universal umane din drama particulara a eroilor sai, din compasiune si subtilitate a analizei si din multe alte componente care deosebesc autenticul de kitsch. De aici si perisabilitatea telenovelelor, în contrast cu imuabilitatea literaturii sau a cinematografului autentice. Cat despre „specificul artistic“ al spatiului sud-american, pe care l-ar exprima telenovelele (cum am auzit diverse pareri), el ignora si insulta o întreaga, superba si puternica literatura, despre care, evident, amatorii de telenovele nici macar nu au auzit.
Coelho sau Sclava Izaura?
Din pacate, echivaleaza ca valoare estetica, situandu-se pe paliere diferite doar din punctul de vedere al pretentiilor artistice.
Thalia sau Natalia Oreiro?
Nici una, nici alta, ca interprete de telenovela. Probabil ambele, daca produc ceva valoros în alte domenii (cel muzical, de exemplu). Printre altele, ati observat cu cata obstinatie uratesc telenovelele frumusetile locale, îngrosandu-le si subliniindu-le grotesc si inutil (cu fard excesiv) superbele trasaturi?
Soap operas sau telenovele braziliene?
Reteta e similara, deci si rezultatele.
Telenovele braziliene sau argentiniene?
La fel de pernicioase.
Indienele vechi sau cele noi („Lantul amintirilor“ sau „Ashoka“)?
Nici unele, nici altele. Oricum, publicul este acelasi.
Care e, dincolo de regimul fictiv-nonfictiv, diferenta dintre telenovele si stirile de la ora cinci/ povestiri adevarate?
Telenovela nu face rau decat bunului gust si poate fi ignorata printr-o simpla zapare pe telecomanda. Stirile de un anumit gen abunda însa pe mai toate posturile TV, socand multe categorii de public, banalizand violenta si selectand evenimente socante, cu relevanta prea mica, însa, pentru a reprezenta cu adevarat stiri (care, conform celor mai elementare norme jurnalistice, sunt de interes general, nu relevante doar pentru un grup restrans, eventual, la numarul rudelor si vecinilor victimelor). In majoritate, acestea nu sunt decat fapte diverse deghizate în stiri.
Daca v-ati întalni cu Marimar/ Yago pe o insula pustie, le-ati întoarce spatele? Sau i-ati invita în coliba pe care se presupune ca ati ridicat-o, ca sa le aratati colectia de timbre?
Probabilitatea ca personajele unor telenovele sa paseasca pe o insula pustie este, cred, prea mica, de vreme ce actiunea productiilor respective se desfasoara în majoritate în interioare (mai mult sau mai putin precare) construite în platou. In orice caz, cred ca i-as trimite sa se uite, asa, ca pedeapsa, macar la vreun episod din „Lost“…