Dreptul la telenovela
articol aparut in Cultura, nr. 67 din 2007-04-12» cultura controversei » dosar
Autor: Andrei ZInca
Reactia „corecta“ la productiile de acest gen este dispretul. Dar este el întemeiat, sau e doar o manifestare (i) a unei categorii de nisa (respectiv cea intelectuala) si (ii) a bontonului social (respectiv o reactie-standard la un stimul din capul locului arhivat într-un anume fel – negativ)?.
Care e experienta dvs. în domeniul acestor productii? In cazul în care este cat de cat semnificativa, care a fost varsta pe al carei segment s-a concentrat experienta dvs. de consumator?
Substantivele care vizeaza referinta „telenovele si filme indiene“ compun mai curand un concept-bloc decat un concept-ciorchine. Totusi, diversitatea productiilor respective este la fel de extinsa ca diversitatea serialelor americane pentru cablu, sau ca aceea a filmelor de la Hollywood. Care sunt mecanismele care produc aceasta compactizare?
Care credeti ca este target-ul acestor productii? In masura în care îl puteti identifica, ce reactii va inspira: preponderent dispretuitoare sau, mai curand, în sensul tolerantei de tip „anything goes“?
Care sunt coordonatele umanitatii pe care telenovelele si filmele indiene o formuleaza?
Au telenovelele o valoare estetica? Pot avea telenovelele o valoare estetica?
Ar putea fi „Comedia umana“ prima telenovela a modernitatii?
Coelho sau Sclava Isaura?
Thalia sau Natalia Oreiro?
Soap operas sau telenovele braziliene?
Telenovele braziliene sau argentiniene?
Indienele vechi sau cele noi („Lantul amintirilor“ sau „Ashoka“)?
Care e, dicolo de regimul fictiv-nonfictiv, diferenta dintre telenovele si stirile de la ora cinci/ povestiri adevarate?
Daca v-ati întalni cu Marimar/ Yago pe o insula pustie, le-ati întoarce spatele? Sau i-ati invita în coliba pe care se presupune ca ati ridicat-o, ca sa le aratati colectia de timbre?
Dosar coordonat de Mihai Iovanel & Catalin Sturza
Inteleptii spun ca fiecare popor îsi are guvernul pe care îl merita. Experienta mea îmi spune ca acelasi lucru este valabil si pentru televiziune. America Latina este un exemplu graitor: o singura limba, dar multe popoare, adica diferente de cultura, mentalitate, situatie politica, economica, sociala si, ca urmare, de televiziune, care nu este altceva decat o reflectie a realitatii din care se naste si pe care, în acelasi timp, o hraneste.
Genul de televiziune cel mai vandut in lume este telenovela. S-a nascut cu aproape 60 de ani in urma, în America Latina, în Cuba lui Batista, ca sa fiu mai precis. Aerul fierbinte din Caraibe mentinea încinse flacarile pasiunii, ritmul de salsa presara un parfum de senzualitate, romanticismul îl adaugau marea, plaja si palmierii. Suntem într-o lume în care barbatii îsi disputa inima si trupul femeilor supuse numai vointei lor, în care „el macho“ se ocupa de toate, iar „la senorita“ doar sa fie frumoasa, sa aiba grija de familie si sa mearga duminica la biserica. Oamenii muncesc doar ca sa poata trai si traiesc ca sa iubeasca.
Sase decenii mai tarziu, telenovela este genul cel mai popular în televiziune (pana si noi îl producem!). Anul trecut americanii au decernat un Emmy primei adaptari locale dupa o telenovela de succes din Columbia. Ca sa întelegem succesul telenovelei trebuie doar sa aruncam o privire în jur, sa ne uitam bine la realitatea pe care noi însine am creat-o. Traim în viteza, mancam în fast food-uri, ne crestem copii în week-end-uri. Prea ocupati cu supravietuirea financiara, ei prefera calculatorul în loc de o miuta cu prietenii, ne vedem în email-uri si imagini virtuale, caci nu mai exista timp pentru contact direct, ziarele sunt cam tot ce mai avem ragazul sa citim, iar stresul e din ce în ce mai mult ocupatia noastra cea de toate zilele. Traim o existenta robotizata, în izolare, în care sentimentele ajung sa devina frane. Telenovela este un „concentrat“ usor de „înghitit“ ce contine toate elementele „nutritive“ de care sufletul are nevoie ca sa supravietuiasca. Sa ne întelegem bine! Telenovela nu este un act de cultura, ci doar un divertisment. Nu este pentru cei care îsi regasesc sufletul citind un roman de Truman Capote, ori ascultand un concert de Bach. Nu este pentru cei care cauta orice prilej sa-si vada prietenii si sa stea cu ei la despicatul universului. Nici pentru cei care îsi duc copiii la aer proaspat si îi învata cu rabdare diferenta între „am nevoie“ si „vreau“. Cum nu este pentru cei care înca vibreaza la vederea unui mugur de floare ori a unui apus de soare. Telenovela este pentru toti ceilalti! Si sunt atat de multi!!!
Telenovela este basmul din copilarie cu Fat Frumos si Ileana Cosanzeana, este permanenta lupta dintre bine si rau, în versiune alb-negru, asa cum erau si istoriile din copilarie. Este o poveste de dragoste aparent imposibila, cu multi „zmei“ care se opun iubirii dintre eroi si cu un vesnic final fericit. Mesajul: dragostea este mai puternica decat orice obstacol, cei slabi pot deveni puternici, saracii pot ajunge bogati, binele poate si trebuie sa învinga raul. In functie de tara de productie (si aici revenim la ideea ca fiecare popor are televiziunea pe care o merita), mesajul este vandut într-un ambalaj ce poate fi calificat de la rudimentar la elegant, si care este conceput mereu cu publicul tinta în minte: cei care se simt uitati de viata, fara sa-si dea seama ca sunt ei cei care au uitat sau nu au avut sansa sa învete cum sa traiasca. Faptul ca nu au timpul sau pregatirea necesara pentru un act de cultura nu înseamna ca trebuie condamnati la izolare.
Telenovela este divertismentul fara nocivitate care condamna raul si promoveaza binele, care face sa tresalte inima celor fara iubire, care reda speranta de bine celor care au de-a face cu raul zi de zi. Limbajul simplu este calea cea mai sigura si directa catre audienta tinta. Situatiile si personajele creionate în alb si negru faciliteaza contactul cu sentimentele primare din copilaria în care mai credeam în basme si ne simteam atat de bine. Telenovela este doar pentru acel public apt pentru divertisment. Cel pregatit pentru cultura este invitat sa vizioneze „Labirintul lui Pan“ sau sa citeasca Garcia Marquez. Existenta unui public nu trebuie sa excluda drepturile celuilalt.