Jaful de la gradinita
articol aparut in Cultura, nr. 67 din 2007-04-12» cultura politica » societatea reala
Autor: Alfred Bulai
Traim momente unice. Este rasturnat un Guvern de catre putere, în timp ce opozitia sustine noul Guvern, democratii sunt exclusi de la guvernare, pesedistii sustin sus si tare guvernul puterii stirbite, din banca lor linistita a opozitiei. Traian Basescu acuza puterea mai serios si cu mai mult aplomb decat Corneliu Vadim Tudor, noul guvern se impune cu greu si, mai ales, ministrii sai se „bucura“ de critica cu mult înainte de a începe ceva. Unii considera ca a învins democratia, altii ca a castigat mafia, altii rad în barba si îsi spun ca asistam la un alt spectacol pentru masele avide de mult circ si de putina paine.
Asistam, dincolo de disputele centrate pe replici, declaratii sau exprimari fade ale unor politicieni sau jurnalisti, la o lupta care invoca teme morale profunde. Basescu ne spune ca el este singurul care lupta cu mafia, liberalii si multi altii spun ca de fapt Basescu este cel care încalca minima moralitate sau deontologie politica. Este greu sa spui cine are dreptate deoarece nu exista o anume minima consistenta în ceea ce priveste sustinerea unei pozitii. Se invoca de ceva vreme prea des teze sau principii de catre persoane care chiar ele, candva în trecut sau mai recent, au încalcat acele principii.
Daca ar fi vorba doar de nebunia crizei politice la care asistam, lucrurile ar fi simple si mai ales reductibile la acuze adresate lumii politice. Din pacate acest fenomen si aceasta realitate a confuziilor valorice si a pervertirii sensului corect al normativitatii sociale nu este caracteristica doar zonei delicate a politicului. Din pacate, lumea obisnuita de langa noi traieste în acest tip de univers valoric conflictual, care ne-a cuprins si ne-a învins de mult timp.
La o gradinita din Bucuresti, în urma cu multe luni de zile, la o sedinta cu parintii, o foarte serioasa doamna educatoare a sugerat ca o anume mamica sa fie casiera, trezorierul grupei de copii prescolari. Tot învatatoarea a sugerat ca acolo un milion pe semestru nu ar fi foc daca am da pentru fiecare copil, ca de, plastilina s-a scumpit, trebuie cumparate jucarii educationale si cate si mai cate.
In urma cu cateva saptamani s-a produs însa nenorocirea. Serioasa si responsabila mamica trezoriera a fugit cu banii. Ciudat! Vreo 15 de milioane de lei, ca, de fapt, dupa jumatate de an nu se prea cheltuisera banii stransi, semn ca nici nu trebuia stransa o atare suma.
Asta este. Se poate întampla. Mamica infractoare a jefuit gradinita, pe copii si pe parinti. Intr-un gest care viza o minima moralitate, o parte din parinti gandesc ca nu pot lasa lucrurile asa si propun chiar sa sesizeze politia, ca evident este vorba de o escrocherie. In mod paradoxal educatoarea micilor strengari intervine exploziv. Ea tuna si fulgera ca nu este normal sa sesizezi politia, ca se aduce un prejudiciu de imagine, ca nu este normal sa ne agitam pentru cateva milioane de lei. Brusc, parintii îsi aduc aminte ca tocmai educatoarea revoltata a propus-o casiera pe mamica infractoare pentru ca „o cunostea“ si era „serioasa“ si tot doamna educatoare a sugerat ca daca nu se da macar un milion de copil nu poate fi vorba de parinti responsabili.
Cam toata lumea a ramas în final cu impresia ca a fost escrocata, nu doar de mamica, ci si de doamna educatoare care în loc sa fie alaturi de parinti îi acuza de rautate pentru faptul ca vor sa reclame la politie pentru niste „amarati de 15 milioane“. Probabil ca doamna educatoare are si ea un mic profit din aceasta afacere, gandesc parintii care au crezut ca e cazul sa sesizeze pe cei care trebuie sa se ocupe de astfel de lucruri. Doamna educatoare este posibil o escroaca la fel de mare ca si mamica casiera delapidatoare. Daca totusi nu au lucrat împreuna, atunci nu este decat lipsita de orice fel de moralitate.
Zilele trecute, la nici o luna de la mare jaf, parintii sunt anuntati ca în joia mare trebuie sa îsi ia copiii mai devreme de la gradinita daca nu doresc ca acestia sa fie dusi cu forta la biserica la împartasanie. Argumentul a fost însa epocal. Avem contract de împartasanie cu biserica si trebuie sa îl respectam.
Desigur, ne putem întreba, de cand face o gradinita contracte pe bani publici cu biserica si cine a ales o anume biserica? Cine a hotarat ca se face propaganda ideologica la gradinita, ca tot ideologie este si cea religioasa? Cine a hotarat ca niste copii care nu au discernamant la cinci, sase ani trebuie îndoctrinati religios si dusi încolonati la împartasanie?
In orice tara minim civilizata personajele care fac aceste lucruri într-o institutie educationala de stat sunt date afara imediat. Nu este cazul la noi unde vocatia îndobitocirii prin pseudo-educatie este o tema la ordinea zilei. Desigur, nu este amuzant contractul în sine de spovedanie pe care îl are o gradinita cu o biserica, ce este cu adevarat amuzant este faptul ca doamnele educatoare partase probabil la marele jaf au facut senine contractul de penitenta cu biserica. Aceeasi persoana care ne sugera ca nu trebuie sa alarmam politia pentru o paguba atat de mica, ne spunea la cateva zile, la fel de senin, ca în baza unui contract profund spiritual cu biserica trebuia sa duca pe prichindei în fata preotului la spovedanie.
Exista un fariseism exemplar. Escrocul bogomil care ne anunta plin de cucernicie bunatatea domnului ne jefuieste la drumul mare. Bunul samaritean ne fura din buzunare, iar pacificatorul crestin ne baga cutitul în coaste.
Stimati cititori, aceasta este realitatea în care traim. Falsi profeti care ne anunta destinul si sensul binelui sunt infractori de drept comun care mimeaza moralitatea si dreptatea. Din nefericire, scena politica nu reprezinta o scena de spectacol la care putem asista exigenti si poate critici. Din pacate, scena politica de azi este mai degraba o oglinda a lumii în care traim si în care mult prea multi spectatori sunt aidoma personajelor macabre de pe scena. Iata motivul pentru care personaje abjecte au patruns în lumea politica. Nu este atat de grav ca avem astfel de personaje pe scena politicii romanesti. Este infinit mai grav ca le avem în lumea de langa noi aproape pretutindeni.