Puteam stoarce „portocala mecanica“
articol aparut in Cultura, nr. 66 din 2007-04-05» cultura sportului » venind din iarba
Autor: Cornel Dinu
Este pilduitor ca avem cel mai defavorabil palmares cu Olanda. Am pierdut prima data in negura secolului trecut, pentru Olimpiada chiar cu 6 - 0! Am prins si eu cateva jocuri impotriva lor. La olimpici, firesc, ei doar cu amatori (!), i-am calcat in picioare prin anii ’70. Ceva normal.
Atentie tricolori! Lumea noastra, atat de emotionala, v-a simtit ca puteti. Aveti grija!
Al doilea meci al meu in culorile tricolore a fost un 0 - 0, pe „Republicii“, in 16 iunie 1968, stadion care arata occidental, facut de Carol al II-lea. Era perioada marelui Feyenoord, cu Ernst Happel, austriacul din Wunderteam la timona. Imi amintesc ca am scapat usor. Trebuia sa pierdem, iar trupa lui Israel, Van Hannegem si Reseenbrink si-a risipit ocaziile cu abnegatia prin care isi apara periclitatele pamanturi atat de productive, tot prin grija seculara a oamenilor, de furia apelor. Atunci a debutat Dumitrache.
Tot impotriva primei lor distributii, ne-am luptat inaintea Weltmeisterchaf-tului din 1974. Si tot la Rotterdam, pe vechea arena a lui Feyenoord. Si tot pe la inceputul lui iunie, ca si partida precedenta, inainte cu doar zece zile inaintea declansarii acelui Mondial din Germania Federala. Ii aveam la timona micii noastre plute pe Valentin Stanescu si pe Robert Cosmoc. Diferiti in exprimare, erau amandoi foarte buni cunoscatori ai jocului si mai ales inzestrati cu simtul unic de a alege jucatorii cei mai capabili, intr-un moment, sa imbrace tricoul national. Rica a facut minuni in poarta, avand, poate, cel mai vulnerabil compartiment in fata, cuplul de aparatori centrali Antonescu - Sandu Gabriel. In rest, aveam trupa buna. Cu Dumitru, eu si Iordanescu la mijloc; Lucescu, Dudu Georgescu si Dumitrache, in atac. Ei erau... „portocala mecanica“ in devenire. Marea distributie din mijlocul deceniului al patrulea, cu Johan Cruyff la pupitru si Rinus Michels director de orchestra. A fost tot 0 - 0 si iarasi am scapat, cam ca pe „Republicii“. Ati revazut marturii in acest sens la televiziunea nationala, in zilele premergatoare disputei de acum.
Simtindu-i, afirm cu toata convingerea ca nationala batava imbina cel mai bine calitatile fizice ale fotbalului saxon cu imaginatia latina. Sunt, poate, imaginati-va putin, chiar la granita intuitiva a faliei dintre aceste scoli bine definite ale fotbalului european.
La fel ca si noi, intre forta Estului si rigoarea imaginativa a centrului si sudului continentului.
Acum, din nou la Rotterdam, veneam dupa infrangeri clare in fata lor. Si decisive, fie ca a fost vorba de preliminarii de mondiale sau de europene.
S-a comentat si prin aceasta prisma, cu mare teama, disputa de acum. Dar, prin ceea ce s-a intamplat cu adevarat mai apoi in teren, s-a dovedit ca doar selectionerii sunt in masura sa simta cel mai bine adevarata capacitate a echipelor pe care le conduc. Desi lipsit de mare experienta, sub Piturca clar (!) la acest capitol, Van Basten a intuit progresul real al tricolorilor. Si s-a temut de joc, facandu-ne o prezentare care parea, pentru prea multi, doar propaganda. Dar n-a fost asa. S-a adeverit cresterea noastra si tehnicianul olandez parea chiar blocat in timpul partidei, vazand cat de bine reactioneaza romanii la miscarile oamenilor sai.
Cert este ca acum ne putem gandi ca poate doar teama izvorata din rezultatele precedente ne-a impiedicat sa castigam chiar in Olanda. Pentru ca a fost prima data, dupa foarte multe meciuri pe care e bine sa si le contabilizeze doar ei, cand n-au avut nici o ocazie de gol. Doar presiunea din repriza a doua cand, este drept, linia noastra de cinci mijlocasi in defensiva si la recuperare s-a retras cu zece metri.
Si am simtit iarasi, ca in debutul jocului, in ultimele minute, ca putem castiga. Am avut cam tot trei situatii de a marca, dupa o simetrie care se intalneste rar in fotbal, dar care este sugestiva. Este lupta subconstientului cu realitatea. In interiorul tau stii ca poti si ca „portocala mecanica poate fi stoarsa. Si incerci! La inceput si la sfarsit, adica atunci cand esti cel mai sigur pe trairile tale interioare. Ca jucatori, dar si ca echipa. Ne-a lipsit foarte putin ca sa plecam cu toate punctele, poate, tocmai datorita indoielii palmaresului defavorabil al ultimelor batalii in care, sa recunoastem, am fost clar, cu o clasa, sub tricolorul batav.
Acum am dovedit ca putem avea daruire, concentrare si disciplina tactica. Cu un portar, Lobont, care chiar daca nu a avut mingi grele, si-a dirijat ca un mare comandant liniile din fata. Nu intamplator iese ragusit de cat striga pe terenul de joc oficial, si foarte bine face, pentru ca fotbalul este si comunicare. Apoi o aparare sigura, cu doi fundasi laterali care au evoluat mai bine ca niciodata defensiv. Blocand admirabil toate sarjele declansate pe rand, in ambele flancuri, de Roben si Babel.
La mijloc, am remarcat o realista atentie distributiva de a compensa si a dubla spatiile si incercarile de verticalizare, prin pas si actiune, a posesiei superioare adverse. Cu Nicolita si Mutu admirabili in a inchide culoarele laterale, din coastele celor trei mijlocasi pe care i-am avut. Daca Nicolita si Codrea ar fi crezut ca pot trece cu mai mult curaj in terenul advers, cu siguranta Mutu si Marica ar fi desavarsit efortul din mijloc, productiv pentru noi pe tabela de marcaj.
Putem spera la o noua nationala puternica. S-a dovedit clar. Atentie tricolori! Lumea noastra, atat de emotionala, v-a simtit ca puteti. Aveti grija! in fotbal nu exista nici liniste, nici impacare. Deci, nu mai este loc nici pentru iertare. Mai ales la noi, care ne aprindem in tribune atat de repede, dar ne putem stinge si imediat.
Stiti asta la fel de bine ca noi toti!