Discutie pe roluri: Stefan Tiron & Adina Zorzini
articol aparut in Cultura, nr. 66 din 2007-04-05» cultura interogatiei »
Autor: Adina Zorzini
Eu cred intr-un free flow informational, in care ideile circula libere: arta care apare din mix-ul unor astfel de idei libere nu trebuie nici sa fie anonima si nici nu trebuie sa se numeasca la fel cu cel care a gandit initial ideea din care insa altul a facut apoi un produs artistic.
Cadrul discutiei: treapta unei scari de serviciu din dreptul etajului 1 al MNAC (Muzeul National de Arta Contemporana al Romaniei), luminata razant de neoane, in seara zilei de 25 martie a.c., in jurul orei 21.00.
Distributia:
Traficantul de informatie: Stefan Tiron = S.T.
Semnul?: Adina Zorzini = A.Z.
Scena 1 si prima:
A.Z.: O.K., incepem?
S.T.: Bine, dar ce o sa ma intrebi?
A.Z.: Well… in primul rand cine sau, mai bine spus, ce anume este Stefan Tiron? Esti critic de arta, esti artist sau esti curator?
S.T.: Hmm, sa vedem… eu nu mi-as spune altfel decat traficant de informatie. Asta sunt, cu siguranta, mai ales. Adica trafichez orice informatie: de la tine la altcineva si de la altcineva la tine; mai simplu spus, plimb informatia de la unii la altii. Car dupa mine tot felul de date despre lucruri care se intampla, de idei ale unor oameni care vor sa organizeze evenimente, sa publice reviste sau fanzine si alte chestii de genul acesta.
A.Z.: Apropo de fanzine, ai fost implicat in prezentarea fanzinelor de la Libraria Carturesti?
S.T.: Pai a fost o perioada in care primeam tot felul de materiale: oamenii fie le trimiteau la mine acasa, fie ma intalneau pe strada si mi le dadeau direct. Si cam toate materialele pe care le-am adunat au intrat in respectivele fanzine: nu am operat o selectie foarte dura. Oricum, cred ca au iesit destul de bine.
Scena 2: Despre i.e.n. (inaintea erei noastre)
A.Z.: Tu ai terminat Facultatea de Istoria si Teoria Artei, nu-i asa?
S.T.: (razand, apoi serios) M-a terminat ea pe mine. Da, intr-adevar, am terminat Istoria Artei, mi-am dat licenta cu o lucrare despre studii postcoloniale: despre rolul curatorului si cultul eroilor in epoca culminanta a Imperiului Britanic (1880-1901). Dar profesoara care mi-a coordonat lucrarea era specializata pe arta chineza.
A.Z. (suspicioasa): Aha, deci pasiunea ta pentru arta chineza are o istorie ca un lant de complicitati?
S.T.: (suspicios, la randul sau) Am impresia ca si tu trafichezi, la randul tau, informatii. (Relaxandu-se) Cam de prin perioada liceului dateaza inceputul pasiunii mele pentru China: atunci eram abonat la revista „China Noua“, experimentam maoismul si ma documentam cu privire la perioada antica a istoriei artei orientale. Oricum, nu eram unidirectionat: ma interesau, in egala masura, civilizatiile precolumbiene, arta azteca s.a.; in fine, ma fascinau civilizatiile extra-europene si uram etnocentrismul si europocentrismul promovat prin manuale.
Scena 3: Mai aproape de zilele noastre
A.Z.: Din ce poate afla lumea de pe net, referitor la pasiunile tale din zona artelor vizuale, esti foarte implicat in tot felul de actiuni/evenimente, publicatii si site-uri legate de manga & anime. Te consideri a real otaku?
S.T.: in primul rand, ceilalti tind sa ma asocieze cu acest gen de lucruri: ipostazele in care am fost vazut de mai multe ori ajung sa reprezinte imaginea mentala despre mine in capetele lor. In al doilea rand, nu sunt complet dedicat acestei specii de arta: nu sunt un otaku hardcore, dar cunosc asemenea oameni care sapa, investigheaza, deseneaza sau publica. Ei sunt comunitatea care ma informeaza pe mine despre lucrurile din zona asta, nu neaparat eu pe ei.
A.Z.: Apropo de comunitati virtuale sau reale in arta contemporana: care crezi ca este formula castigatoare dintre paradigma comunitatii de artisti care produc o arta anonima vs. paradigma individului unic producator, care are acelasi nume de familie cu al produsului artistic livrat?
S.T.: Nu stiu ce sa spun. Pe de-o parte, cred ca intotdeauna am idealizat si supraevaluat comunitatile, iar asta reprezinta in sine un risc; pe de alta parte, insa, vad ca modelul artistului care isi aroga un segment sau o bucata dintr-o zona artistica si spune ca-i a lui, desi functioneaza, nu este intotdeauna benefic circulatiei ideilor. Eu cred intr-un free flow informational, in care ideile circula libere: arta care apare din mix-ul unor astfel de idei libere nu trebuie nici sa fie anonima si nici nu trebuie sa se numeasca la fel cu cel care a gandit initial ideea din care insa altul a facut apoi un produs artistic. Adica, uite un exemplu: Picasso & co. Nu inseamna ca Picasso nu comunica sau nu prelua ideile unei comunitati artistice: totusi, nu mix -ul de idei care a produs tablourile lui Picasso ii poarta numele de familie, ci produsul artistic finit si specific pe care l-a livrat si care ii apartinea numai lui s-a numit Picasso. Mai departe, trebuie sa tinem cont si de aspectul ornamental: reproduceri dupa Picasso apar unde nu te astepti.
Scena 4: Despre hi-tech
A.Z. (cu seriozitate): Ai un limbaj foarte tehnologizat, stai mult in fata computerului?
S.T.: (amuzat) Cine poate spune cat inseamna sa stai mai mult si cat inseamna sa stai mai putin: cred ca stau la fel ca toata lumea.
A.Z.: Crezi ca noile tehnologii reprezinta odiseea spatiala pentru artele vizuale contemporane?
S.T.: Nu stiu sigur, dar mie mi se pare ca toate tehnologiile asa-zis avansate reprezinta mai degraba o amenintare decat o rampa de lansare in cosmosul artelor vizuale: cel care face arta se poate lovi de noile tehnologii ca de o bordura. In sensul in care acestea sunt foarte greu de obtinut daca vizeaza scopuri cu finalitate artistica: cei care le detin prefera sa le utilizeze in mod derizoriu prin mall -uri, pentru reclama, in loc sa le dea spre folosinta celor care ar putea sa le testeze si sa le multiplice aplicatiile.
A.Z.: Da. Sau poate chiar in sensul in care ele nu reprezinta decat o parte redusa a ceea ce se intampla in actul artistic in sine: hi-tech-urile nu pot compensa lipsa inteligentei artistice; intre mijloacele utilizate pentru exprimarea unui concept artistic si ideile care formeaza respectivul concept artistic, care stau in spatele acestor mijloace de exprimare, exista un raport dihotomic.
Scena 5: Printre altele
A.Z.: in timp ce discutam, undeva in salile cu intuneric si zgomot de sub noi, ultima seara a „Rokolectiv“ no. 2 este in plina desfasurare. Tu esti unul dintre co-organizatori?
S.T.: Nu chiar, implicarea mea in Festivalul „Rokolectiv“ este una minimala, principalii organizatori sunt Cosmin Tapu, Despina Badescu, Mihaela Vasile, Oana Livadariu si Madalina Oltean. Eu am coparticipat numai cu lucruri destul de marunte: daca a fost nevoie de ceva, am intervenit; dar, repet, eu nu am facut parte aici din echipa oficiala.
A.Z.: in cazul celor trei editii ale „AVmotional“, insa, ai fost implicat in mod oficial: apari acolo in calitate de „co-founder/curator/consultant&instigator“, nu-i asa?
S.T.: Da, ai dreptate. Si totusi, mereu a existat cineva care m-a impins/a tras de mine sa actionez: in cazul „AVmotional“ e vorba, in primul rand, de artistele vizuale de origine bulgara Mihaela Kavdanska si Dilma Iordanova.
Scena 6 si ultima:
A.Z.: Din perspectiva artelor vizuale contemporane/recente, ti se pare ca Romania se afla intr-un raport de ancilaritate fata de Europa occidentala ori fata de America?
S.T.: Pai aici e schepsisul: nu stiu daca in ce priveste arta recenta se mai pot face asemenea clasamente. Cred ca exista pur si simplu niste puncte de maxima vizibilitate, care sunt construite in mod artificial de mass-media: azi e pe val New York-ul, maine va fi din nou Parisul (!). Lucrurile nu stau chiar asa, arta se intampla simultan. Iar daca se ia in calcul faptul ca sistemele de referinta sunt din ce in ce mai numeroase inseamna ca, in mod logic, atat centrele cat si periferiile se inmultesc cu n: cate sisteme de referinta exista, tot atatea centre si periferii. Arta a devenit, in ultimele decenii, cred eu, something necuantificabil: chiar si sistemele de punere in absolut a artei (intre altele) s-au multiplicat.
A.Z. (ingrijorata): O.K., permite-mi sa te rog acum, la final, sa nu te simti total exploatat de intrebarile pe care ti le-am adresat si de raspunsurile care, banuiesc, ti-au produs anumite scurgeri informationale.
S.T. (zambind): E in regula, deja m-am obisnuit.