Cand n-ai acces la televiziune
articol aparut in Cultura, nr. 66 din 2007-04-05» cultura media »
Autor: Felicia Antip
Televiziunile au urmarit indeaproape peripetiile viorii Stradivarius la care canta inegalabilul Ion Voicu. Nimeni n-a evocat insa episodul ultimei ei performante publice. S-a spus doar ca Gabriel Croitoru a fost singurul caruia i-a fost incredintata numai o data, in 1998, pentru a da un recital. A fost insa o ocazie foarte speciala si cu o semnificatie aparte.
Madeleine Voicu, presedinta Fundatiei internationale Ion Voicu, dar si membra a Clubului Kiwanis Bucuresti care luase fiinta cu putin inainte, a pus la dispozitie saloanele Fundatiei si celebra vioara pentru un recital al celui ce castigase prin concurs dreptul de a fi urmatorul detinator al instrumentului. Au fost invitati diplomati, oameni politici, oameni de afaceri, in speranta ca banii pe care vor binevoi sa-i depuna in cosuletul plasat discret la iesire vor fi suficienti pentru realizarea unui mic proiect. Suma stransa a fost nesemnificativa, Clubul Kiwanis a trebuit sa caute si alte resurse pentru a face ce-si propusese si anume sa-i aduca la Bucuresti pe scolarii din comuna Avram Iancu, de la poalele Muntelui Gaina. Acesti copii nu iesisera niciodata din sat, nu vazusera in viata lor tren, oras cu blocuri sau alte asemenea minunatii. Au fost luati cu un autobuz din fata scolii si plimbati prin Alba Iulia, Sibiu, Valea Oltului, cu manastirile ei si cu statiunile ei balneare, la Bucuresti au prospectat indelung metroul, s-au dat in roata mare din Parcul Herastrau, au fost la Muzeul Antipa, la Muzeul Militar, pe un platou de televiziune, in redactia unui ziar, la Patriarhie, la Casa Poporului, la McDonald-uri, in Palatul Elisabeta si la mall, unde insotitorii lor au fost intrebati daca cei 28 de baieti si fete din creierii muntilor sunt cumva... americani. Dupa cinci zile, s-au intors acasa prin Valea Prahovei, vizitand in drum Pelesul si Brasovul. Scoala din Avram Iancu a fost dotata de Clubul Kiwanis Bucuresti cu cateva calculatoare, cu mobilier scolar si, mai ales, de atunci incoace, premiantii primesc, la fiecare sfarsit de an scolar, carti colectate de club de la edituri bucurestene. Putin, dar cu tinta precisa si, mai ales, cu continuitate.
Pentru ca cei in masura sa ajute substantial ignora tot ce nu aduce publicitate, foarte, foarte rar sunt depistati si sprijiniti copiii cu adevarat merituosi si inzestrati care nu atin calea posibililor mecenati si nu se afla pe traseele batute de televiziuni si de cautatorii de talente. De aceea am insistat in saptamanile precedente asupra concursului „Vreau sa fiu mare vedeta“: Antena 1 a avut posibilitatea (dar s-a si priceput, si-a si batut capul!) sa imbine prospectarea serioasa a multimii de valori nestiute din tara cu folosirea fructuoasa a dorintei celor cu putere si cu bani de a da sfoara in tara despre generozitatea lor.
Ma voi departa putin astazi de televiziune sau, mai exact, voi incerca sa arat nu ceea ce fac ci, ceea ce refuza cu incapatanare sa faca atat posturile TV cat si presa scrisa intr-o tara in care notiunea de serviciu public este cvasi-inexistenta, principiul calauzitor al oricarei prestatii fiind do ut des, nu-ti dau decat ca sa-mi dai. Un club de servicii cum este Kiwanis, adica o initiativa civica in slujba comunitatii, nu intereseaza catusi de putin: ce sens are sa sprijini actiuni care nu aduc, sub o forma sau alta, bani?
in conditii de totala ignorare mediatica, Clubul Kiwanis Bucuresti i-a invitat in ultimii cinci ani pe liceenii din intreaga tara sa participe la concursuri de eseuri pe teme cum ar fi „Fa pentru altul ceea ce ai vrea sa se faca pentru tine“, „A fi sau a avea“, „Mai avem nevoie de familie?“, „Eu, in anul 2016“. Rezultatele au fost surprinzatoare: pentru juriul condus in primii ani de regretatul scriitor Iordan Chimet, care a descoperit multi elevi talentati si elevi cu un orizont larg, elevi incredibil de cultivati si elevi animati de idei generoase, elevi cu umor si elevi cu o fantezie debordanta si o expresivitate pe masura ei; pentru cei patru-cinci laureati din fiecare an, care au fost rasplatiti cu vacante in familiile unor kiwanieni din Franta sau din Italia si s-au plimbat prin aceste tari, iar ulterior unii dintre ei au fost vizitati de gazdele lor in Romania; pentru kiwanienii romani, care au constatat ca acest concurs sprijina in moduri nebanuite intentia lor de a contracara ofensiva violentei si a obscenitatii, a vulgaritatii si a pornografiei, a „tabloidizarii“ mijloacelor de informare si de a cultiva interesul copiilor si al tinerilor pentru valori presupus cazute in desuetudine: demnitate, onestitate, spirit de echipa si camaraderie, constiinta apartenentei (la familie, comunitate, tara, umanitate), dorinta de a se instrui si de a se afirma prin fortele proprii, dragoste de adevar, cumsecadenie, sinceritate, politete, purtari civilizate, bunavointa, bunatate, devotament, abnegatie, afectiune si respect pentru familie, prieteni, colegi de scoala, semeni.
Este vorba, asadar, tot de o incercare – de mult mai mica anvergura – de a depista copii dotati. Pentru unii dintre ei a fost o sansa nevisata. Eseurile sunt insotite de numele si de adresa concurentilor, dar nu contin nici o informatie despre viata lor, despre familia lor, despre statutul lor social. Abia dupa ce juriul stabileste lista laureatilor, se intra in legatura cu ei. Atunci apar si surprizele. Iata cateva exemple de elevi de conditie foarte modesta al caror destin a fost influentat de participarea la concurs:
Adina Iliescu, eleva la Colegiul „Unirea“ din Turnu Magurele, a fost premiata pentru eseul pe tema „Fa pentru altul ceea ce ai dori sa se faca pentru tine“. Combinatul chimic din Turnu Magurele mai functiona si parintii ei lucrau inca acolo, tatal ca mecanic, mama pe post de laboranta. O duceau atat de greu incat nici macar telefon nu-si puteau permite sa aiba. Tineau insa la educatia copiilor lor, baiatul era student la filosofie la Bucuresti, Adina isi dorea si ea sa urmeze o facultate de ziaristica. Premiul ei a constat intr-o vacanta la Fontenay, in Franta. Doamna care o gazduise a venit de cateva ori in Romania ca s-o intalneasca din nou. Astazi, Alina este studenta la Sibiu si clubul Kiwanis local, format mai ales din profesoare, este gata s-o ajute la nevoie.
Laura Pop din Arad a scris, pe tema „A fi sau a avea“, o ingenioasa povestire semi-fantastica. A fost, in anul acela, singurul text manuscris. Cand i s-au cerut cateva date despre ea insasi, a mentionat un premiu luat in clasa a VIII-a la un concurs suedez de eseuri in limba engleza. Isi alesese ca tema problema incadrarii in munca a persoanelor cu handicap. De unde aceasta preocupare la o fetita de 14 ani? – a fost intrebata. Abia atunci s-a aflat ca mama ei, bolnava de scleroza in placi, si-a crescut singura, in mare saracie, cei trei copii dupa ce sotul ei o parasise tocmai pentru ca era bolnava. I s-a cumparat, ca premiu, un calculator. A plecat ulterior la facultate la Oradea, unde a fost sprijinita de clubul Kiwanis si a izbutit sa obtina o bursa de studii in Franta.
Costel-Daniel Stoica din Hateg a tratat tema „Mai avem nevoie de familie?“ din perspectiva unui copil ramas singur pe lume la varsta de cinci ani, cand tatal lui s-a sinucis, iar mama lui si-a luat lumea in cap. A fost crescut de o strabunica, intr-o casa din margine de sat, fara curent electric. Ajunsese elev al Liceului de arta din Deva, se intretinea muncind cu ziua pe la profesori. Si el, ca si Daniela Ratescu din Maneciu-Pamanteni, mezina unei familii de apicultor cu opt copii orfani de mama, a scris de mana eseul castigator. Amandoi au primit calculatoare, amandoi au plecat in vacanta in Franta, Costel a fost ajutat si cu mici sume de bani pana cand si-a gasit un serviciu permanent. Acum este student la Timisoara.
Copiii premiati au facut o impresie excelenta gazdelor, care au apreciat buna lor crestere, capacitatea lor de a comunica in limbi straine, cultura lor generala. Prezenta in Franta a fiecaruia dintre elevii premiati a deschis calea altor colegi de generatie. Si, mai mult decat atat, a adus noi prieteni, prieteni eficienti, copiilor din Romania. La Turnu Magurele a luat fiinta un club Kiwanis, initiat de profesoara de romana Stefania Panea, care s-a gandit ca si alti elevi capabili merita sa fie sprijiniti pentru a se afirma. Cativa alti elevi ai Colegiului „Unirea“ din Turnu Magurele au obtinut premii similare in anii urmatori. Colegiul are acum o biblioteca franceza de cateva mii de volume, daruita de Clubul Kiwanis din Biarritz. Numerosii francezi veniti la inaugurarea clubului au fost atat de impresionati de contrastul dintre saracia unui orasel ramas fara locuri de munca si bogatul univers spiritual al intelectualitatii locale, incat au decis sa ramana in contact cu profesorii grupati in clubul din Turnu Magurele si sa le sprijine stradaniile. Clubul din Sibiu beneficiaza si el de o sustinere similara din partea clubului sponsor din Lyon care o gazduise pe laureata primului concurs Kiwanis, Alina Nastasoiu din Ploiesti, astazi studenta si ziarista, dupa ce debutase in presa cu eseul din concurs publicat intr-o prestigioasa revista literara. Alina, acum studenta si ziarista, se intalneste cel putin o data pe an, in Romania, cu Wanda Lipski si Michel Perrin, sponsorii si ghizii ei din Lyon, care reusesc sa convinga grupuri din ce in ce mai mari de kiwanieni francezi sa viziteze tara noastra. Icoane pictate de membri ai clubului din Sibiu sunt vandute la Lyon, banii astfel obtinuti fiind folositi pentru ameliorarea conditiilor de invatamant in scoli rurale din judetul Sibiu.
Numai ca aceste mici izbanzi raman nestiute. Toate incercarile de a le face cunoscute se izbesc de refuzuri categorice. Un articol despre aceasta initiativa si despre altele similare a fost respins de suplimentul educational al unui mare ziar sub cuvant ca „nu exista un protocol de colaborare“ intre Kiwanis si respectiva gazeta, altfel spus pentru ca numai cine plateste se poate astepta sa fie popularizat. Si mai strigatoare la cer a fost reactia unui prezentator de la TVR Cultural. Fusesem invitata in studio pentru a vorbi despre proiectul „Mici ghizi al orasului Bucuresti“: la Muzeul de Istorie a Municipiului Bucuresti se reunisera autori de carti despre istoria Bucurestiului, arhitecti, muzeografi si pedagogi, scopul fiind initierea unui program care sa-i ajute pe micii locuitori ai Capitalei sa-si cunoasca si sa-si iubeasca orasul si sa ajunga in stare sa-l arate si sa-l explice si altora. „Va rog un singur lucru“, mi-a spus junele prezentator: „Nu pomeniti numele acela Kiwa-nu-stiu-cum, n-avem nevoie sa facem reclama diverselor firme“. Evident, nu auzise de Kiwanis (cea mai mare organizatie mondiala de servicii pe baza de voluntariat care are in centrul preocuparilor sale bunastarea, sanatatea si educatia copiilor, cu o vechime de 92 de ani, activa in peste o suta de tari). O fi avand oare aceleasi aprehensiuni cand vine vorba de UNICEF sau de UNESCO sau de Rotary?
Sute de filme pentru copii din epoca de aur a Studiourilor Disney, purtatoare de idei si de valori la antipodul cruzimii si salbaticiei caracteristice desenelor animate de pe posturile TV specializate – un adevarat tezaur pe care l-ar putea invidia orice cinemateca profesionista – si aparatura necesara pentru a le proiecta stau nefolosite pentru ca nimeni nu vrea sa puna la dispozitie o sala in care aceste filme sa fie aratate gratuit copiilor. Clubul Kiwanis Bucuresti le-a primit de la fratii Nat si Joe Hurd (unul dintre ei, fost cineast la Studiourile Disney, celalalt fost operator cinematografic la Casa Alba timp de 18 ani, ambii membri ai unui club Kiwanis din California). Peliculele sunt aici, dar reteaua de cinemateci pentru copii initiate de cluburile Kiwanis din intreaga tara continua sa fie in stadiul de tatonare a posibilitatilor.
Acesta este fondul aperceptiv care m-a ajutat sa pretuiesc enorm „Vreau sa fiu mare vedeta“.
Fac un test: provoc posturile TV sa difuzeze urmatorul anunt:
CONCURSUL LITERAR „IORDAN CHIMET“
Clubul Kiwanis Bucuresti propune, pentru cea de-a cincea editie a concursului de eseuri „Iordan Chimet“, deschis elevilor de liceu din intreaga tara, tema „Generatia noastra si Europa“. Primii cinci clasati vor petrece o saptamana de vacanta in Franta. Alte eseuri valoroase vor fi rasplatite cu premii in carti.
Trimiteti pana la 15 mai un text de maximum cinci pagini, in doua exemplare, pe adresa CP 1, Oficiul Postal 1, Bucuresti, mentionand pe plic „Pentru concursul Kiwanis“.
Ridica cineva manusa?