Cioclopedia nomilor
articol aparut in Cultura, nr. 66 din 2007-04-05» cultura literara »
Autor: Catalin Sturza
Alegeti un univers imaginat de mintea umana in care ceea ce se spune nu e, neaparat, adevarat, si in care intri nu ca sa cauti informatii si instrumente utile, in scopuri practice, ci ca sa gasesti povesti cu si despre oameni/umanitate, in scopuri intelectuale, afective si personale. Click!
Zoom in
Alegeti un subgen al acestui univers, in care ceea ce se spune nu corespunde conventiilor structurale pe care e intemeiata realitatea: unele lucruri, ar spune orice locuitor de bun-simt al planetei, nu au existat niciodata, altele nu ar putea sau nu ar trebui sa existe si altele inca nu exista si nici nu se stie daca vor fi vreodata descoperite sau inventate de oameni. Click!
Alegeti o bucatica din acest petic de univers in care lucruri care nu au existat sau care nu pot exista niciodata se joaca de-a v-ati ascunselea prin castele aparate de cavaleri implatosati si prin laboratoare cu substante neidentificate puse la fiert in alambicuri dubioase. Clik!
Alegeti, din acest petic, o insula micuta, situata undeva la marginea lui. Langa cavaleri veti vedea barbati cu costume si ochelari de soare, negri, iar printre alambicuri roboti de bucatarie si tranzistoare. Click!
Alegeti un colt de masa. Daca priviti cu atentie, veti descoperi niste creaturi micute, nu mai inalte de patru inch (adica fix 10.16 cm), imbracate in armuri, robe calugaresti, zdrente de vanatori primitivi sau costume de amerindieni razboinici. Click!
Alegeti un registru in care sa se comporte aceste creaturi. Pot fi rationale si serioase, pot fi prea rationale si mai putin serioase, pot veni de pe alta planeta, fara sa o stie sau fara sa stie, in general, mare lucru despre nimic, si, mai presus de orice, se pot certa tot timpul. Click!
Omuletii din televizor
Tocmai ati descoperit nomii. Ei sunt un fel de spiridusi (asta ar spune despre ei oamenii care nu cred in existenta lor, ceea ce i-ar jigni profund in orgoliul de specie suverana si inteligenta) care traiesc in Trilogia Bromeliadelor. Sau, cum scrie pe coperta editiei in limba romana, aparuta la Editura Corint Junior, in Trilogia Nomilor, a unui autor britanic pe numele sau Terry Pratchett.
in lumea oamenilor, Pratchett a intrat de mult in casta scriitorilor care au vandut, de multisor, pe tot mapamondul, cateva zeci de milioane de exemplare din cartile lor. In lumea nomilor, acest lucru conteaza prea putin. Pentru ei, scriitorul bonom, cu chelie, celebritate si barba, ar fi un alt om care se misca prea incet si care e prea greoi si prea prost ca sa poti comunica cu el. Dar nici Pratchett nu ar fi, probabil, prea afectat de ceea ce cred nomii. El stie foarte bine firea nomana, cu toate ciudateniile, slabiciunile si sclipirile ei. Si o lasa sa se desfasoare in voie, ba chiar simpatizeaza, fatis, cu ea.
De aceea as spune ca, in carte, observatorul este, de fapt, un nom ceva mai avizat si mai cunoscator intr-ale Universului. Un privitor destul de scolit, care a pus piesele lumii cunoscute – omenesti si nomane – cap la cap. Din cand in cand, observatorul se transforma intr-o pereche de vaci care pasc, insensibile, pe marginea drumului, sau intr-o pasare cu intelectul destul de limitat, care zboara, la intamplare, peste una dintre boroboatele nomilor:
„Daca o pasare s-ar fi uitat in jos spre Cariera in urmatoarele cateva secunde, ar fi fost uimita.
Sau probabil ca n-ar fi fost. Pasarile sunt unele dintre cele mai proaste creaturi si au mari dificultati in a intelege pana si evenimentele de zi cu zi, ca sa nu mai vorbim de cele extraordinare. Dar, daca ar fi fost o pasare neobisnuit de inteligenta, un graur poate, sau un papagal purtat de vanturi puternice la cateva mii de kilometri departare de cuibul sau, iata ce ar fi gandit:
«Oh. Uite o gaura mare facuta in deal, si niste baraci darapanate in ea, cu un gard in fata lor.
Si mai e o masina cu o lumina albastra deasupra, care trece prin poarta din gard.
Iar pe pamant in fata ei se vad o multime de punctusoare negre. Unu dintre ele sta nemiscat, chiar in calea masinii, iar celelalte, celelalte...
Se despart si incep sa fuga... fug mancand pamantul»“.
Ignoranta + distanta = Diesel narativ
Pasarea care trece in zbor asista, accidental, la unul dintre evenimentele dramatice ale unei intregi epopei. In trilogie, scena in care poporul de nomi fuge mancand pamantul din fata unei masini de politie, in timp ce un calugar fanatic, pe nume Festila, incearca sa-i opreasca pe oameni (cu tot cu vehiculul lor, care vine in viteza) doar prin forta credintei intr-un zeu ad-hoc – Fratii Arnold (fondat in 1905) – se situeaza pe la jumatatea celui de-al doilea volum, intitulat „in excavator“. In cronologia povestii, inceputul confruntarii directe cu oamenii anunta apropierea sfarsitului pentru aventura pamanteana a nomilor.
in logica narativa, pasarea care trece pe deasupra scenei, cu inteligenta ei nu neaparat limitata, insa adaptata pentru alte scopuri, cu perspectiva ei vizuala neobisnuita si cu intelegerea ei extrem de ingusta asupra intamplarilor si a protagonistilor, pe care-i vede fara sa-i poata numi, e, de fapt, cheia dinamicii intregii povestiri. Aceasta atrage si inchide capcana in jurul cititorului nu neaparat pentru ca nomii sunt un personaj colectiv neobisnuit (din care se delimiteaza eroi individuali usor recognoscibili), implicat in evenimente neobisnuite. Mult mai interesante sunt motivele pentru care nomii au, mereu, parte de belele si pentru care provoaca dezastre in lant. Motive care raman, de fapt, permanent in prim-plan.
Felul cum percep nomii lumea din jurul lor – lumea oamenilor moderni, cu magazine imense, alimente in cutii de plastic, avioane supersonice si nave spatiale – e destul de asemanator cu cel al pasarii. Oricat de inteligenta ar fi pentru o pasare, ea ramane un outsider, pentru care ceea ce fac fiintele de dedesubt nu are nici un sens. La fel si nomii: sunt creaturi inteligente, desigur, prinse, insa, in alte dimensiuni spatiale si temporare – sunt mult mai mici si traiesc mult mai rapid ca oamenii – si in alta varsta (sau in alte varste) istorice fata de civilizatia umana. De aici, procedeul vital care invarte rotitele naratiunii: insolitarea.
Atentie, cad stangi!
Actiunile oamenilor nu au, pentru acest popor liliputan, nici un sens – multe dintre ele, sau multe dintre efectele lor nici macar nu sunt puse in legatura cu oamenii. Prin urmare, ele trebuiesc explicate si adaptate, reduse sau reasamblate pe calapodul intelegerii nomilor. Pentru cititor, aceasta e resemantizare. Pentru nomi, este experienta empirica nemijlocita, care se transforma, apoi, in religie, in filosofie sau in stiinta. Chiar si stiinta oamenilor e explicata in textele (pseudo)stiintifice ale nomilor, dupa ce acestia iau act de cateva dintre aplicatiile ei:
„STIINTa: Un fel de a descoperi lucruri si de a le face apoi sa functioneze. Stiinta explica ce se intampla in jurul nostru in fiecare moment. La fel face RELIGIA, dar stiinta este mai buna pentru ca are scuze mai usor de inteles atunci cand lucrurile se defecteaza. Exista mai multa Stiinta decat va puteti inchipui“. (Din „Enciclopedia stiintifica a tanarului nom iscoditor“, de Titirez de Mercerini).
Consecintele, pentru nomi, sunt previzibile: prea mici intr-o lume atat de mare, dar suficient de mici pentru a scapa neatinsi de catastrofele pe care le declanseaza. Prin urmare, daca e sa plangem cuiva de mila, atunci acestia sunt oamenii, din lumea lor mare, si nu nomii quasi-invizibili. Insa Terry Pratchett nu-si iroseste timpul pentru a umple pagini lacrimogene; in loc sa planga de mila cuiva, el rade in permanenta de oameni si de constructele lor culturale. Nu de toate, bineinteles, ci de acelea care nu corespund cu viziunile sale. Nomii din Magazin (personajul colectiv principal, insa doar o parte din populatia nomana a Pamantului) ies din evul mediu si desfiinteaza castele feudale, descopera beneficiile stiintei si apoi chiar feminismul – acestea sunt lucruri bune. Pe de alta parte, fanatismul cu care isi adora zeul – Fratii Arnold (fondat in 1905) – slabeste, iar largirea perspectivei implica o reevaluare a surselor si a manifestarilor credintei lor religioase. Ba, mai mult, locuitorii Magazinului intalnesc si alte triburi nomane, care venereaza, de exemplu, nave spatiale si zei numiti NASA – ceea ce li se pare ridicol. Nici in science-fantasy-urile ludice nu scapi de ideologii.
Not Hollywood – again?!
Dar toate aceste lucruri – epopeea umanizata a unor specii de animale sau a unor civilizatii extraterestre inventate, insolitarea, ca pretext meditativ si ca procedeu umoristic, comicul exploziv de situatie, gagurile cu bataie politica si sociala, chiar si ideologiile stangiste – se gasesc si intr-un lung-metraj mai mult sau mai putin reusit de desene animate. De ce sa citesti, prin urmare, cele trei volume („in excavator“, „in camion“ si „in nava“) ale trilogiei lui Pratchett?
Pentru ca cele trei volume ale „Trilogiei nomilor“ sunt, intr-adevar, comparabile cu un film de animatie si reusesc, in acelasi timp, sa ramana altceva. Sunt cateva detalii, precum stilul narativ, respiratia relaxata si curgerea fluida a textului, pe spatii largi, consistenta fragmentelor meditative si filosofice si, nu in ultimul rand, comicul (nuantele) de limbaj – mai puternic decat cel (cele) vizual(e) – pentru care un roman bun va fi, intotdeauna, preferabil unui film. Pe ecran se intampla, poate, aceleasi lucruri, insa feelingul, implicarea in si aderenta la poveste nu sunt deloc aceleasi. Si inca un motiv pentru care ar trebui sa va opriti asupra editiei in limba romana a Trilogiei: traducerea, imaginativa si inspirata, e semnata de un autor S.F. cunoscut – Dan Dobos.
Evident, urmeaza, candva, in viitorul apropiat, inevitabila ecranizare Dreamworks. So, read it before Hollywood does!