Continuarea polemicii...
articol aparut in Cultura, nr. 66 din 2007-04-05» cultura controversei »
Autor: Bogdan Duca
Voi incepe replica mea in aceasta polemica prin a da dreptate domnului Alex Cistelecan. Domnia sa are dreptate intr-un punct: este plictisitor sa repeti aceleasi lucruri la infinit. La fel, este obositor sa „bati pasul pe loc“ in dezbaterile de idei. Dar, daca nu se poate altfel, trebuie sa gasim partea pozitiva a unui asemenea dialog „al surzilor“: macar ne clarificam ideile pentru noi insine, ca si pentru cei ce impartasesc aceleasi valori ca si noi. De altfel, nu ma astept sa il transform pe domnul Cistelecan jr. Intr-un „legionar“, asa cum cred ca nici domnia sa nu ma vede pe mine transformat in „comunist“.
Lamuriri preliminare
Nu voi trece mai departe fara a mai face si o alta confesiune. Departe de a fi un „aliat auto-proclamat“ al domnului Sorin Lavric, am scris prima mea interventie in aceasta dezbatere cu acceptul si in urma unor consultari cu domnia sa. Ca urmare, cred ca am inteles foarte bine ce dorea sa zica domnul Lavric in articolul de acum cateva saptamani, din „Cultura“. Poate ca nu am intuit prea bine intentiile domnului Cistelecan, din articolul domniei sale.... Ce sa ii faci? De mult am constientizat incapacitatea mea de a intelege pe intelectualii de stanga. Jacques Derrida, ca si Alex Cistelecan, sunt, se pare, greu accesibili mintii mele mai sarace cu duhul. Insa nu atat de saraca incat sa reduca productiile sale la repetarea unor sloganuri. Sau poate ca, din pricina complexitatii sistemelor lor de gandire, intelectualii de stanga confunda simplitatea cu... lozincile.
Acestea fiind spuse, sa trecem la polemica noastra, in speranta ca, totusi, acest „duel“ va avea si alte rezultate in afara celor enuntate mai sus.
Din nou despre extremistii „nostri“
Domnul Cistelecan este mirat de un „slagar“ al dreptei, preluat de mine: „stanga este mult mai solidara cu extremistii ei, pentru a-i putea condamna cu gura plina“. Ba din contra, ne spune domnul Cistelecan, stanga este obligata sa se delimiteze de extremistii sai fiind silita, de multe ori, sa alunece inspre un „aseptic centru“.
Aproape ca as plange de mila acestor victime neasteptate ale corectitudinii politice. Chiar il rog pe domnul Cistelecan sa imi puna la dispozitie mai multe informatii despre intelectuali de stanga care si-au pierdut titlurile academice pentru ca ar fi fost comunisti, sa imi spuna cate ceva despre sarmanii profesori sau studenti exclusi din mediile academice pentru vina de a fi fost maoisti, leninisti sau stalinisti.
As dori sa pot sa pun o asemenea lista de victime ale corectitudinii politice langa lista de clerici arestati sau amendati pentru vina de a fi spus ca homosexualitatea duce in Iad, langa lista celor ce si-au ratat destinul intelectual, sau, cel putin, au fost marginalizati cultural pentru vina de a fi incercat sa priveasca realitatea cu obiectivitate.
Trebuie sa recunosc ca nu am auzit de o asemenea victimizare a stangii. Tot ce stiu eu este ca, daca as indrazni sa fiu obiectiv cu memoria unui Zelea Codreanu, sau, macar din teribilism, sa port un tricou cu chipul lui Ionel Mota sau al lui Mussolini, as risca cel putin o amenda penala, conform Hotararii de Guvern numarul 31 din 2002. Asta ca sa nu mai vorbim despre izolarea culturala. In schimb, este chiar „cool“ sa te declari „fan“ al unui Che Guevara, sau sa simpatizezi cu „prietenul“ nostru, Karl Marx. Sau chiar sa spui ca iti sunt simpatici teroristi precum cei din gruparea Weatherman.
E drept ca una dintre formele extremismului de stanga este bine pusa in carantina de cainii de paza ai corectitudinii politice. Dar, lucru amuzant, opinia publica stie despre acest fenomen extrem al stangii ca ar fi de fapt simbolul.... extremismului de dreapta. Ma refer, desigur, la nazism.
De ce ar fi nazismul de stanga? Pai raspunsul este unul simplu: economie centralizata si planificata. Vreti mai mult? Implicarea statului in toate aspectele vietii publice. Si mai mult? Separarea radicala a religiei de stat si ateismul. Ca sa nu mai vorbim de asumarea ca doctrina oficiala stiintifica a materialismului (inclusiv prin teoriile rasiste), de refuzul traditiilor politice clasice, de sistemul de servicii sociale al Germaniei lui Hitler, care i-ar face sa planga de ciuda chiar si pe social-democratii suedezi. Sau, ca sa revenim la teme mai „filosofice“: refuzul individualismului.
Dar sa il lasam si pe domnul Cistelecan sa ne spuna de ce ar fi nazismul de dreapta. Deocamdata, raspunsul domniei sale este unul cam modest: pentru ca nazistii au bagat in lagare pe.... comunisti. Nu pot sa nu il intreb pe domnul Alex Cistelecan: stie cumva cine este cel mai mare ucigas de comunisti din istorie? il asigur ca nu e nici Hitler, nici Mussolini, nici contele Dracula. Este nimeni altul decat Stalin (urmat in top de tovarasul Mao). Sa inteleg ca Stalin era... de dreapta?
Din ciclul: „Stanga mea nu este ca si stanga ta“
Mai departe, domnul Alex Cistelecan ma acuza cum ca as aplica o „logica stalinista“ in momentul in care l-as avertiza cum ca si Partidul Social Democrat din Romania (da, partidul lui Iliescu si al lui Geoana) este parte a stangii. O reactie neasteptata si chiar infantila din punct de vedere al culturii politice.
Stati linistit, domnule Cistelecan... Nu va cer sa votati cu PSD-ul (desi simpatiile dumneavoastra pentru teroristi americani de stanga, gen gruparea Weatherman, va fac mai periculos decat o mie de pesedisti cumsecade). Nu va cer decat sa intelegeti ca stanga, ca si dreapta, de altfel, este o familie politica si culturala, care, departe de fi un bloc monolit, gazduieste o diversitate de curente de idei, unele aflate chiar in contradictie sau in razboi.
Asa ca, departe de a fi un rechizitoriu stalinist, dorinta mea este aceea de a nu va vedea cazand din dogmatica marxista (in varianta „sectei“ de la Frankfurt) in mult mai periculosul dogmatism. Nu de alta, dar pentru stanga zilelor noastre acuza de maniheism este proprie doar cand e aplicata celor de dreapta: „fanaticii“ care mai cred ca exista bine si rau.
Eterna problema a stangii: imperialismul american
Cea mai mare parte a replicii domnului Cistelecan este dedicata „spinoasei“ probleme a „nenorocitilor“ de americani. Stanga contemporana ne poate ierta multe, dar sustinerea pe care unii dintre noi (cei din dreapta conservatoare) o acordam politicii americane se pare ca nu poate fi iertata.
Domnul Cistelecan ne propune si o analiza a imperialismului american, care nu este, ca si cel „clasic“, unul civilizator. Americanii nu vin, de fapt, sa ofere democratie, ci sa puna mana pe rafinarii. Sau, ca sa il reluam pe Slavoj Zizek, crima americanilor este aceea ca sunt patrioti si isi vad doar de interesele proprii. Teribila crima!
Caci numai in interes propriu a fost salvarea de catre americani a Europei in 1917, 1941, sau in 1947 (planul Marshall). Cat despre domnul Slavoj Zizek, foarte probabil ar fi fost victima imperialistilor „clasici“ iugoslavi, daca americanii, manati de interese meschine (e evident!) nu ar fi sustinut activ (contra Rusiei si alaturi de o Europa anemica) dreptul la emancipare al popoarelor din Iugoslavia.
Desigur ca aici trebuie sa discutam si despre problema razboiului din Irak, unde americanii s-au dus, evident, dupa petrol. Ce conteaza faptul ca bugetul Statelor Unite este sugrumat de cheltuieli de razboi, dar si de investitii, nu mici, in reconstructia civica si institutionala a Irakului? Este evident ca americanii sunt acolo pentru petrol. Chit ca, dand o alta directie banilor folositi pentru acest razboi de uzura (ca sa nu mai vorbim despre implicatiile adiacente ale conflictului), americanii ar fi putut cumpara suficient petrol cat sa nu aiba ce face cu el.
O alta problema este cea a utilizarii bombelor cu fragmentare (asa se numesc). Ele sunt rele pentru ca sunt bombe... O logica cu care nu pot decat sa fiu de acord.
Dar de ce sa renuntam totusi numai la bombele cu fragmentare? Pustile nu pot omori femei si copii? Dar... cutitele? Cum spuneam in articolul precedent, decizia pacifista a europenilor imi face impresia ca ar fi o forma subtila de... antiamericanism.
Inocenti vs teroristi
Un alt subiect pe agenda domnului Cistelecan este chestiunea spinoasa a torturii. Cu acest prilej iar sunt acuzat de stalinism. Caci numai stalinistii foloseau tortura ca unealta pentru faurirea unei lumi mai bune.
Dar domnul Cistelecan ar trebui sa stie ca nu vorbeam despre tortura ca unealta ideologica (Guantanamo nu are nimic in comun cu „fenomenul Pitesti“), ci de folosirea unor metode mai „dure“ de convingere a suspectilor de terorism pentru a colabora cu autoritatile militare americane, precum si de absurditatea de a considera ca fiind „prizonieri de razboi“ (si, implicit, subiecti ai celor patru conventii de la Geneva) pe membrii unor grupari teroriste.
in fapt, nici domnul Cistelecan, nici multi alti revoltati pe „tortionarii“ americani nu au idee despre chinurile la care sunt supusi „sarmanii“ teroristi. In general, majoritatea celor suparati pe „nenorocitii de americani“ au habar numai de abuzurile (toate neoficiale si finalizate cu anchete si pedepse penale) de la penitenciare precum cel de la Abu Ghraib, in Irak.
Asasinarea „rasistului“ Abe
Domnul Cistelecan isi incheie articolul incercand sa ma convinga ca nu este complet antiamerican, fiind admirator de muzica, seriale umoristice si... terorism american. In schimb, nu nutreste nici o simpatie pentru Abraham Lincoln, vinovat de a fi tinut un discurs rasist in anul 1859.
De fapt, domnul Cistelecan isi incheie, triumfator articolul cu un fragment din acel discurs al lui Lincoln. Cu alte cuvinte, pare sa imi spuna: „daca domnul Lavric are amici la Auschwitz (printre gardieni, probabil), dumneavoastra ii aveti in Ku Klux Klan“. Ce omite sa mai spuna domnul Cistelecan este faptul ca autorul acelui discurs rasist este Presedintele SUA care a abrogat sclavagismul si a si murit din pricina asta.