Linistea dinaintea furtunii
articol aparut in Cultura, nr. 66 din 2007-04-05» cultura politica » societatea reala
Autor: Alfred Bulai
Se fac trei luni de cand am aderat la batrana Europa unita si dezvoltata. Marile temeri ale unora nu au prins contur, dar nici nu au aparut raurile de lapte si miere. Asa cum anticipam cu mult timp in urma, nu s-a intamplat nimic spectaculos imediat dupa aderare. Nu avea cum. Viata a mers inainte, aproape neschimbata. Cu siguranta se vor produce in perspectiva mult asteptatele schimbari, dar intr-un orizont acceptabil de timp.
Democratia presupune permanent un conflict major intre interesele multiple ale actorilor politici si implicit ale societatii.
Cu toate acestea, la nivel politic si implicit mediatic s-au produs cateva schimbari majore. O cearta iscata de un biletel pastrat la naftalina a declansat din ianuarie o suita de evenimente pe care greu le puteam intui atunci. De fapt, a inceput un scandal politic, o lupta acida si fratricida daca stam sa ne gandim la miza electorala avuta de alianta la inceputul guvernarii. Scandalurile s-au tinut lant, opozitia a inviat si a prins glas, premierul a devenit un personaj politic totalmente nou, prinzand curaj si facand ceea ce nu facuse doi ani, raspunzand transant atacurilor presedintelui.
A inceput, astfel, treptat-treptat sa se vorbeasca de criza in Romania, de o criza politica rapid etichetata ca fiind una „fara precedent“. Presa, liderii de opinie, chiar si politicienii protagonisti au acreditat usor ideea ca ne aflam intr-o criza politica si ca aceasta ne impiedica sa ne mai facem treburile.
Este foarte adevarat ca am asistat in aceasta perioada la o serie de premiere, cel putin in ceea ce priveste dialogul inter-institutional, in ceea ce priveste modul de raportare in public intre inaltii demnitari. Lucrurile parca au mers din rau in mai rau, ajungandu-se la declaratii si la un anume stil de comunicare politica care cu greu poate fi acceptat de populatie.
Lumea s-a grabit sa arate cu degetul vinovatii, evident pe un principiu de partizanat politic, in timp ce altii, fara repere politice conturate, au acuzat pe toti cei implicati.
Evolutia politica se pare ca intra intr-o noua faza, disolutia aliantei apare ca o solutie la actuala criza. Toata lumea sugereaza acest lucru. Sunt convins ca cei mai multi romani gandesc in termenii: „sa se intample ce s-o intampla, numai sa se termine cu balamucul“. Probabil ca foarte multa lume s-a saturat de dezbateri si acuze, de declaratii si contradeclaratii. A sosit timpul sa se clarifice scena politica, sa se sparga „buba“. Datele sociale arata ca foarte multa lume doreste sa se faca, in fine, liniste.
Optimistii pot considera innoirea guvernamentala solutia de rezolvare a crizei, in timp ce scepticii pot considera foarte bine eventuala liniste ca fiind de fapt „linistea dinaintea furtunii“. Nu vreau sa dau verdicte, dar stiu cu siguranta ca evolutiile viitoare nu vor fi fundamental diferite de cele de astazi. Poate ca vom avea un respiro, poate ca vom largi paleta subiectelor politice, dar nu cred ca, in mod esential, se vor schimba lucrurile.
Ca sa argumentez o asemenea abordare, usor definibila ca dramatica, trebuie sa plec de la o alta idee. Mai intai de toate, trebuie spus ca nu avem o criza in adevaratul sens al cuvantului. Ni s-a inoculat ideea ca ne aflam in criza, ca sistemul politic romanesc se afla intr-o astfel de criza si ca nu se mai poate merge mai departe asa. Imaginea crizei este promovata de multi actori care au un astfel de interes, de politicienii protagonisti, de cei din opozitie, de media, care isi dubleaza audienta cu orice mic scandal, de tot felul de analisti si specialisti in relatii publice sau in managementul crizelor.
Avem in mod cert un conflict intre presedinte si o parte a Parlamentului, inclusiv o parte a Executivului. Avem viziuni cert diferite intre PNL si PD, intre presedintie si Executiv. Avem, la fel de adevarat, declaratii taioase, dure, uneori in afara unei conduite politice acceptabile intr-o societate cu pretentii culturale serioase. Cu toate acestea, nu am avut o criza pana acum, chiar daca lucrurile nu au mers in cel mai fericit mod posibil. Institutiile, toate, au functionat la fel de prost sau la fel de bine ca altadata, s-au tinut toate intalnirile, manifestarile si evenimentele planificate, probabil la fel de bine sau la fel de prost ca si altadata, economia functioneaza cu exact aceleasi probleme si aceleasi solutii, mai bune sau mai putin bune. Nu exista drumuri blocate de oameni ajunsi la minima rezistenta, nu exista greve generale, nu exista caderi ale serviciilor publice.
Ce avem in schimb? Avem o relatie conflictuala intre premier si presedinte, avem declaratii socante si sprintene ale presedintelui, avem o comisie de ancheta in vederea suspendarii presedintelui, avem amenintarea cu motiunea de cenzura a Opozitiei care are acum mai multa putere decat a avut vreo alta opozitie candva in Parlamentul Romaniei, avem presiuni politice pentru spargerea aliantei si indepartarea unuia dintre aliati din Guvernare. Avem pretentii politice ale partidelor si ale politicienilor. Avem nemultumiri exprimate public, avem sustinatori publici ai presedintelui sau ai premierului, ori ai altor politicieni.
Avem toate aceste lucruri, dar nu avem o criza. Avem conflicte politice, interese opuse, viziuni diferite, nu mai reusim sa mentinem un anume echilibru politic, dar nu avem o situatie in care sistemul politic s-a blocat, a ajuns la acel nivel de disfunctionalitate la care el nu mai raspunde la comenzi. Avem un dezechilibru politic si o evolutie intr-o directie anticipabila de multi, cu doi ani in urma. Trebuie insa sa ne obisnuim cu un element simplu. Democratia presupune si acest tip de furtuni. Democratia presupune permanent un conflict major intre interesele multiple ale actorilor politici si implicit ale societatii. Disputele noastre sunt mai putin elegante si, cu siguranta, stiinta comunicarii si a negocierii este mai putin dezvoltata in cultura noastra politica.
Iata de ce, in realitate, linistea care se anunta nu poate fi solutia viitorului, pentru ca viitorul nu este al societatii lipsita de clase politice, de interese, de conflicte intre grupuri, de viziuni diferite. Pe de alta parte, dezechilibrul sau proasta definire a raporturilor inter-institutionale ramane in picioare in Romania si, prin urmare, viitorul imediat nu are cum sa schimbe actuala stare de lucruri.