Teorii NET culturale (2)
articol aparut in Cultura, nr. 35 din 2006-08-17» cultura media »
Autor: Lucia Dinescu
...diverse probleme sociale, politice si legale nu au intarziat sa apara in contextul tehno-cultural al comunicarii digitale: pornografia, vulnerabilitatea notiunilor de drept de autor, de siguranta si de viata privata, pirateria si frauda.
Link 2: Discursuri despre limbaj
Nu numai cultura vizualului electronic este criticata sau aparata in discursurile media actuale, ci si limbajul internautilor isi primeste incriminarea sau, dimpotriva, apararea. Limbajul Netului (un fel de ciberengleza adaptata limbilor nationale) este invinuit, in primul rand, de tehnicism neinteligibil si elitist, de codificare si algoritmizare, de textualism matematic rigid, de nivelare a standardelor de comunicare, de ingradire a imaginatiei si a creativitatii umane. Politica globalista a Netului continua sa fie criticata de incercarea de impunere imperialista a limbii engleze intr-o forma hibrida a limbajului computational, cu toate ca in prezent Netul incepe sa aiba din ce in ce mai mult un aspect multilingvistic. in acelasi timp insa, desi reteaua este impanzita de jargonul hackerilor, programatorilor si operatorilor, se produc diversificarea si imbogatirea limbilor globului prin aparitia neologismelor si a noi mijloace de alcatuire a cuvintelor prin derivare, compunere sau abreviere. De altfel, diverse studii lingvistice au inceput deja sa se constituie la interfata cu problematica psihologica, sociologica sau antropologica a retelei si sa reliefeze complexitatea spatiului comunicational virtual.
Limbajul textual al Netului se manifesta in mod variat: de la e-mail, chat, constructii web de gen hypertext la jurnal online sau blog, toate acestea unificate sub sintagma computer-mediated communication (CMC). Un domeniu aparte il constituie relationarea dintre comunicarea verbala si cea nonverbala si interactiunea informationala flexibila dintre utilizatori si forme artificiale de inteligenta in contextul multicultural si multilingvistic al raportului dintre globalism si localism. Caracteristicile limbajului cibernetic care sta la baza comunicarii online sunt in special: scrierea in aspectul oralitatii, caracterul ludic de tipul formelor culturale ale amuzamentului si procesualitatea de elemente sociale in formele comunitare sau in organizatiile civice. Haideti sa le discutam pe rand.
Limbaj scris prezentat ca un limbaj vorbit, mai ales in conversatiile online, este o manifestare a intersectarii conventiilor scrierii cu cele ale vorbirii, dincolo de barierele comunicationale ale timpului si ale spatiului. Se poate observa, din numeroase puncte de vedere, felul in care comunicarea verbala se produce pe Internet atat la nivel local, cat si la nivel global, atat simultan, cat si instant: netspeak sau scriere orala. Comunicarea verbala sincronica (de exemplu conversatii de tip chat), spre deosebire de cea asincronica (de pilda, e-mail) se petrece „in timp real“, adica in timpul tastarii literelor, intre doi sau mai multi participanti, emitatorul devenind simultan receptor si producand impresia spontaneitatii si a imedierii.
Pe de alta parte, caracterul ludic al comunicarii verbale este evident in asa-numitele „petreceri virtuale“ exprimate prin marci ale limbajului teatral, prin reprezentari grafice sau prin indicii ale oralitatii. Dar si in cadrul unor noi genuri experimentale mediate de calculator care combina textul cu imaginea, precum ilustratiile electronice („cybergreetings“), teatru virtual, arta de tip ASCII - imagini create cu ajutorul literelor si al numerelor sau al altor simboluri ale tastaturii computerului, desene textuale care amintesc de caligramele lui Apollinaire si care au dus la crearea de poeme electronice multiplu spatializate.
in fine, diverse probleme sociale, politice si legale nu au intarziat sa apara in contextul tehno-cultural al comunicarii digitale: pornografia, vulnerabilitatea notiunilor de drept de autor, de siguranta si de viata privata, pirateria si frauda. Acestea actioneaza deopotriva in sensul negativ al perturbarii eticii, normei sau legii si in intelesul pozitiv al strategiilor de rezistenta sociala la diverse forme de constrangere si de impunere. Cultura vizuala si lingvistica a retelei aduce cu sine propriile beneficii si neajunsuri, starnind controverse si conflicte de interese si de expresie, de la interdictie si cenzura la incercari de monopol comercial, spam sau pop-ups-uri. Asadar, implicatiile sociale, politice sau ideologice ale Netului sunt multivalente atat la nivel individual, cat si colectiv, din perspectiva continutului si a formei sau din acceptia uzului social. insa, in orice situatie a comunicarii lingvistice numerice, regulile programului calculatorului sunt contrapunctate de imaginatia internautului si de expresivitatea limbajului manifestate in cadrul lumilor virtuale si de contextul social-politic creat. Dupa cum se poate remarca, imaginea virtuala, adesea rezultat al intrepatrunderii dintre modele culturale diverse, diacronice sau sincronice, nu umbreste paradigma textuala caracteristica aceluiasi mediu.