Mirajul fotbalului (VII)
articol aparut in Cultura, nr. 64 din 2007-03-22» cultura sportului » venind din iarba
Autor: Cornel Dinu
Si acum intra in scena jucatorii din Stefan cel Mare! Jucatorii acelor timpuri, in Bucurestiul cum nu-l mai stim astazi...
P ana prin 1964, presedintele clubului era colonelul Mihut, tatal actritei cu acelasi nume, Mariana, casatorita cu Rebengiuc! Nu l-am cunoscut. Mai bine. Am auzit ca se lauda, adesea, ca a starpit „banditii“ din Muntii Fagarasului, dupa razboi. De fapt a participat la distrugerea sangeroasa a rezistentei nationalei din munti. Un criminal. Bine ca nu ne-am intersectat. Se spunea ca, dupa, devenise cumsecade. Cu siguranta, era razbunarea pedepsitoare prin tensiunea constiintei. Binemeritata, dar mult prea putin.
Cand se-mbatau baietii, cum erau timpurile si obiceiurile, mai iesea si scandal. Cu circulatia, mai mult proprietari de motociclete prin ’65 – ’66!, si cel mai des prin carciumi si carciumioare. Piti, odata, „bien grisé“ a vazut ca vatmanul coborase sa bea apa la capul liniei. Iesise dintr-o bomba a Iancului si trebuind sa ajunga repede la restaurantul „Medias“, unde-l astepta floarea cartierului, in cap cu celebrul „Maturaru“ (traieste, Doamne, da-i sanatate!), a luat tramvaiul si fara sa mai tina cont de statii, s-a transportat, cu pasageri cu tot, la destinatia sa.
Desigur, deranjul venea si de la fetite, samanta de scandal cea mai ravasitoare a umanitatii. La astfel de evenimente, inerente in viata unei „companii“, cum le-a definit cu har peste vreo cativa ani Mircica Constantinescu, se anunta imediat clubul, adica presedintii: Mihut, Nae, Lita, Petriceanu… ce-am cam prins si eu. In paralel, ministrul Staicu ordonase sa i se raporteze, la orice ora, tot ce fac ziua si noaptea „baietii“ sai. Uneori erau dusi la garnizoana Capitalei (ordin de la Mihut), si erau recuperati in „Stefan cel Mare“, dimineata. Sub escorta si, pentru refrisat intern, imediat sub mainile recuperatoare ale frizerului, nea Virgil. Apoi, ochii cu cei din comanda. Ce bucurie!... Daca nu se lasa cu zile de garnizoana – critica si autocritica. Apoi de la capat. Alteori scapau in noapte, dar dimineata ii prindea ecoul mustruluirii. Tot stiau, la prima ora, si nea Traian si colonelul Turtureanu.
Prin ’62 – ’63, intr-o noapte, deranj mare. Utu, Jean Unguroiu (a contat putin la Dinamo, dar nu scapa chefurile), Eftimie (Grecu’) si nelipsitul Piti, dupa o betie agresiva prin centru, primii trei au luat si doua cadane, pentru continuarea sexy a delirului bahic, intr-un apartament. Frumosul cuceritor era jucat mereu de portarul Utu, un Gregory Peck autohton. Ca si marele hollywoodian, si al nostru avea parul lins deasupra urechilor si un ciuf rebel, pe frunte. (Parca mai reusit americanul…) El agatase frumusetile. Se zice ca s-a lasat cu scandal, in fine, a venit potera. Fetitele au reclamat ceva, chipurile… legate, agresate, ce mai, imaginatie oriental-latina!
S-a facut un fel de pace cu gradatii in exercitiul functiunii, dar s-a raportat imediat evenimentul. Mihut a ordonat garnizoana si generalul Staicu, instiintat in plin crapat al zorilor, a completat:
– Lasa-i sa se trezeasca si la pranz vii cu ei la mine. A fost si Piti? intreba, firesc, de rasfatatul sau primordial.
– Nu, n-a participat la fete, urma raspunsul.
– Normal, si-a facut finalul in cartier, cu Maturaru. Daca se confirma, speriati-l iar, ca l-am mai atentionat sa nu mai stea pe langa Pitisor.
N-aveai ce sa-i faci ministrului, copilul sau fotbalistic Piti era perfect. Lumea „il strica“ si ramanea indiferenta la orice facea Pitisor! Cand discuta despre el il numea numai asa, ca sa accentueze ca-i febletea lui si trebuie protejat. In direct, era doar Piti si cateva secunde, rar, se mai dadea la el: „Bine Piti, mi-ai promis ca nu mai faci, se poate!“…
– Am gresit, domnule ministru, stiti, in nemernicia mea si a vremurilor mai scapam caii, dar nu va mai dati la Maturaru, stiti bine, e doar martor la masa. Il mai pun eu sa agite sifonul inainte de a binecuvanta vinul.
Si generalul hahaia parca nevazut, o secunda, intocandu-se spre colonelul Turtureanu, soptindu-i la ureche. Isi acoperea si gura cu palma, chipurile sa nu se auda :
– Vezi Tutule (isi permiteau in particular), e dat dracului! Dribleaza cu vorba ca si pe teren. E genial, nu-i asa?
– Da, dar la bautura!... filozofa nea Tutu.
– E gena familiei, ii stii la fel de bine ca mine. Neamul! Beau toti, taica-su s-a curatat din asta, sora-sa si frati-su o ard rau. Si numai pe tarie. Ce vrei, Piti se lupta, dar sunt pentru unii, ca un blestem, mult mai puternice instinctele si chemarile genetice. Trebuie sa fim mereu langa el sa-l ajutam. Fara noi nu poate sa invinga. Nu fi ipocrit, te vad cum sugi Marasestile in spatele portii si te plimbi. Cand ajunge mingea la Pitisor innebunesti si tu. Crezi ca nu te vad de-acolo, de sus, din tribuna?
Pe la pranz, turbulentii asteptau in anticamera ministrului. Erau chemati pe rand. Desigur, Piti nu aparuse la antrenamentul de dimineata, dormea. Se decisese sa nu fie deranjat. De la Comanda! Adica cei din biroul ministrului, Turtureanu si colonelul Valeriu Buzea, pe atunci seful economicului.
Nea Traian fusese trimis sa-l dospeasca pe Piti acasa, in apartamentul de doua camere, ce-l avea vis-à-vis de „Braseria circului“. Pilduitoare dispunere locativa!
Pe masa din fata ministrului se afla o captura de aur, reusita de oamenii colonelului Buzea: cocosei, bratari, ceasuri… ofrande ce se strangeau in draci, prin delatiune, de la ochitii neamului. Urata treaba…
Primul intra Jean Unguroiu. Ramase in picioare.
– Bine, mai Jeane, se poate, ce-o zice amaratul de taica-tu, daca-i spun…? incepu ministrul.
– Domnu’ ministru, sa n-am parte, daca am vreo vina. Treceam prin fata carciumii, pe trotuar, si m-a tras Utu de maneca. Astepta doua fete. Sa n-am parte!...
– Bine, bine, stabili ministrul, termina cu magariile. Ce, esti la prima? Cum adica te-a tras Utu? Am fisa ta. Esti idolul femeilor matoale din cartier. Ti-a spus-o si taica-tu. Stii bine. Ai trei zile de garnizoana, ca esti recidivist in scandaluri. La prima smecherie pe care o mai reusesti, iei drumul Bacaului.
– La Pitesti nu se poate, domn' ministru? Acolo si joc.
– Iesi afara, magarule, nu-ti arde de fotbal. Te-ai nascut plictisit. Semeni cu maica-ta, grecoaica. Altfel, femeie frumoasa, de toata isprava. Crezi ca nu te vad? Mi-a dat dreptate si taica-tu. Inainte sa-ti vina mingea, iti asezi suvitele. Te-ai nascut plictisit! Altul… Sa vina Utu!
– Sa traiti domnilor, permiteti sa raportez, incepu ingerul portii dinamoviste. N-a mai apucat…
– Alo, alo, termina cu escrocheriile. Ce sa mai raportezi, i-o taie scurt ministrul. Si acum duhnesti. Sa-ti fie rusine…
– Mi-e, mor de rusine, domn’ ministru, se flagela verbal Utu.
– Uite ce e, ma sperii! Esti casatorit de cateva luni si nu te potolesti cu fustele. Esti bolnav, draga. Nevasta-ta, Daniela, e fata frumoasa, nu-ti ajunge, animalule! Crezi ca-i dai de fund, hamesitule... Sunt curios, cand ajungi acasa, ca nu mai esti la prima noapte de absenta, ce spune Daniela?
– Plange saraca, domn’ ministru, si ma pune sa ma jur ca n-am inselat-o.
– Si tu?
– Ma jur, dar stiti, tin degetele incrucisate. Mi-a zis Piti ca nu se prinde. Apoi trec pe la popa Tatu, ma impartasesc, spovedesc si gata, sunt scapat de pacate.
– Afara, magarule, stiam ca le pacalesti si pe cele sfinte. O sa vorbesc cu popa, stii ca am copilarit impreuna. N-o sa te mai primeasca. Sa vedem cum te mai impaci cu Dumnezeu. Nu te duci la garnizoana. In schimb, sa nu-mi spuneti mie generalul Staicu (si privi complice spre cei doi colonei care-l aprobara prin aplecarea capului), daca o sa mai intri in biserica.
– Sa traiti, multumesc pentru intelegere, dar stiti cat va respect, mai am doi popi de rezerva.
– Iesi afara, nesimtitule, anatemele pe capul tau!
Si arunca cu o jordie, de langa masa, dupa el. Era deja afara. Scapat!...
– Sa vina si grecu’ (Eftimie). De cand il astept. A fost prea linistit. N-a mai trecut pe la chelfaneala de vreun an. Ce-o fi cu el, credeam ca s-a mai linistit.
Nea Tutu cheama invitatul. (Inainte sa intre, grecu’ intreba: „In ce toane e?“ – „Merge“, clipi poznas colonelul.)
– Sa traiti, domn’ ministru, va rog sa ma credeti, sufar, ma simt vinovat, mic in fata dumneavoastra, care sunteti taticul nostru, ca va revad intr-o astfel de situatie plina de ghinion.
– Ia loc, grecule, incepu generalul. Singurul poftit astfel.
– Va multumesc, domnule ministru, se aseza meticulos si mai-mai ca te-asteptai sa planga. Se clatina trunchi si cap, mai rau ca in Sofocle.
– Bine, mai grecule, tocmai tu, copilul meu de pe strada. Am copilarit cu taica-tu, ce om cumsecade. Si ce noroc a avut. De mic i-am spus ca ajungi mare fotbalist. Sa te iei tu dupa Utu… stii ca-i nebun, e portar ce dracu’. L-a tras de maneca ca pe Jean, nu v-am spus?... se adresa celor doi colonei.
– Asa-i domn’ ministru, sunteti cel mai mare politist. Asa zice toata lumea. Pana si bunicu’ si unchii mei, chiar daca au fost …“verzi“. Si facu cu ochiul, complice.
– Tocmai tu, relua la fel ministru, sa ma scoale garnizoana din somnul meu amarat si ala, grecule. Vezi cat muncim! Uita-te si tu pe masa asta. Zece nopti am lucrat cu domnul colonel Buzea pentru captura asta de aur. Si tu asisti cum Jean si cu Utu leaga femeile, cu lanturi, de vergelele paturilor? V-am spus eu, nu face grecu’ d’astea, e de pe strada cu mine. Noi am cochetat mereu prin curte subtila cu damele. Si n-o are cu bautura, nu-i asa, grecule? Sper ca nu te-ai spurcat si la asta, o cureti pe maica-ta. Ce femeie frumoasa, si stii cum e cu inima…
– N-au fost lanturi, excelenta, cocheta fanariotul, doar ceva cearceafuri. Faceau nazuri bagaboantele la ala micu, la Jean. Ziceau ca nu vor sa aiba de-a face cu minorii. Si n-aveau dreptate hoastele. Eu il barbierisem proaspat, la pranz, a patra oara, la nea Virgil.
– Bine, bine, grecule. Nu te spun acasa si nici nu te duci la Malmaison. Ai fost acum un an si nu s-a prins. Cu tine-i altceva. Nu-i asa, domnilor? Se adresa din nou, complice, musafirilor colonei. Si ei, iarasi aprobativ :
– Desigur, domnule ministru.
– Stii la ce m-am gandit. Esti simtitor. Cu tine mai bine cu atentii. Chiar aur. Uite cat am strans. Voua va place. Si-acu’ are bunica-tu salteaua plina. Dar, asta e. A muncit la viata lui. N-a furat. A strans ban pe ban la carciuma aia din colt, unde si taica-miu, fie-i tarana usoara (si se-nchina evlavios), lua, numai seara, una mica. Grecule! Alege-ti ce vrei de pe masa. Cu toata increderea. Cu el e altceva, domnilor, nu-i asa?, se adresa coloneilor.
Grecul, povestea mai tarziu, dupa ani, calcula repede. Ochii un ceas baban, cu bratara de aur si… fie ce-o fi. Se repezi spre masa si, cand sa apuce trofeul bunei purtari, ministrul ridica mana ce-o tinuse tot timpul la spate, si-l pali cu nuiaua peste manuta hrapareata.
– Nu ti-e rusine, magarule, chiar ai crezut ca poti sa profiti de bunatatea noastra si sa-ti permiti chiar si asta. Sa iei din bunurile poporului? Se repezi plin de furie, cu nuiaua deschisa pentru a lovi, ca o sabie cruciata. Se-mpiedica putin de birou, dar grecu’ era deja pe scari, in sprint mare. Din capul scarilor urla dupa el:
– Diseara sa fii acasa. Tot neamul o sa afle ce era sa-mi faci!