Alternative cinefile (I)
articol aparut in Cultura, nr. 64 din 2007-03-22» cultura cinema »
Autor: Mihai Fulger
Ce pot face spectatorii care vor sa vada in oras si alte filme decat cele din oferta curenta a cinematografelor? Din fericire, cel putin cinefilii bucuresteni au la dispozitie in acest moment numeroase alte optiuni, acoperind productii mai vechi sau mai noi, autohtone si internationale.
ICF isi continua seria de proiectii Cinemateca „Elvira Popescu“
Pentru publicul care nu si-a pierdut inca interesul pentru filmul romanesc, Institutul Cultural Roman organizeaza, luna de luna, o seara speciala, in care fiecare proiectie (un lungmetraj sau de mai multe scurtmetraje, documentare sau de fictiune) este precedata de o introducere a regizorului si de o scurta analiza realizata de un critic de film, si urmata de o discutie cu audienta.
Anul trecut s-a incheiat la ICR cu Catalin Mitulescu si Radu Muntean, iar 2007 a debutat, pe 28 ianuarie, cu Diana Deleanu (un mult prea putin cunoscut documentarist din Ramnicu Valcea) si a continuat, pe 28 februarie, cu Constantin Popescu. Vor urma ineditul tandem format din Radu Jude (cu cel mai premiat scurtmetraj romanesc din 2006, „Lampa cu caciula“) si Alexandru Solomon (cu „docufictiunea“ franco-romana „Clara B.“) – pe 28 martie, Anca Damian (cu documentarul de lungmetraj „A fi sau a nu fi“) – pe 17 aprilie, Titus Muntean, Corneliu Mihalache, Ileana Stanculescu si multi altii.
Ma opresc la Constantin Popescu, ale carui scurtmetraje de pana acum (deocamdata numai trei, dintr-o anuntata serie de zece, insa cu numeroase premii la activ) au fost prezentate de criticul Andrei Gorzo. Principala atractie a serii a fost, fara indoiala, noul film al regizorului-scenarist, „Apa“, aflat la prima proiectie publica. Dupa „Apartamentul“ si „Canton“, „Apa“ marcheaza o schimbare de registru in cinematograful lui Constantin Popescu, prin renuntarea la comic in favoarea dramaticului (detectabil anterior la un al doilea nivel de semnificatie). Filmarile cu camera in mana, care dau mai mult dinamism, se potrivesc de minune cu povestea; nu intamplator, este prima colaborare a regizorului cu operatorul Liviu Marghidan, care mai lucrase si cu Cristian Nemescu („Apa“ este chiar dedicat acestui cineast si sound-designer -ului Andrei Toncu, victime ale unui tragic accident rutier).
Constructia dramaturgica a scurtmetrajului – de fapt, putin mai lung de 30 de minute – este, asa cum ne-a obisnuit Constantin Popescu, ireprosabila. De aceasta data, filmul are la baza un text literar de D.R. Popescu, avand actiunea plasata in iulie 1944, cand sovieticii ne erau inca inamici; personajele sunt trei soldati romani si unul rus, captivi intr-un armistitiu temporar. Prin „Apa“, Constantin Popescu isi reconfirma vocatia de fin observator al unor oameni aflati in situatii-limita, pentru care evadarea pare imposibila.
Institutul Cultural Francez isi continua seria de proiectii Cinemateca „Elvira Popescu“, ce ofera spectatorilor romani filme clasice, semnate de nume mari ale cinematografiei Hexagonului si prezentate de cei mai importanti critici autohtoni. Dupa François Truffaut, pe 6 martie i-a venit randul lui Otar Iosseliani, al carui film „Vanatoarea de fluturi“ („La chasse aux papillons“, 1992) a fost prezentat, cu binecunoscutu-i sarm, de catre criticul Alex. Leo Serban. Vazand filmul la cateva zile dupa scurtmetrajele lui Constantin Popescu (printre ale carui modele, din cate stiu, nu se numara Iosseliani), am observat uluit cat de bine i se potrivesc (si) cineastului georgiano-francez formulele memorabile prin care Andrei Gorzo il definea pe regizorul roman: „cinema de stari“, „beatitudine retinuta“, „langoare seducatoare“, „vizionarism bland“... Desigur, diferentele sunt numeroase (printre ele, opozitia prim-plan vs. plan general), dar aceasta apropiere nebanuita merita semnalata.
Dupa ce, anul trecut, Otar Iosseliani era prezent pentru prima data pe marile noastre ecrane cu „Luni dimineata“ („Lundi matin“, 2002), intalnirea cu „Vanatoarea de fluturi“ a fost excelent primita de public. Prin destinele unor oameni simpli (interpretati in mare parte de actori neprofesionisti), filmul reflecta, cu multa poezie, tranzitia dintre doua lumi si anticipeaza (e vorba de o productie de acum 15 ani) globalizarea accelerata de azi. „Vanatoarea de fluturi“ este, intr-adevar, o „mica bijuterie“ (Alex. Leo Serban), ce n-ar trebui ratata de cinefili.