Political scientist, analist politic si simplu cetatean
articol aparut in Cultura, nr. 64 din 2007-03-22» cultura controversei »
Autor: Bogdan Duca
Domnul Dan Ungureanu imi reproseaza cum ca singurul domeniu in care i-as recunoaste competenta ar fi un domeniu inutil, asemanator umbrei inventate a unui simplu magar. Nimic mai neadevarat!
Domeniul in care este domnia sa specializat – filologia clasica – departe de a fi o lucrare iluzorie si inutila, este prilej de mari bucurii spirituale, atat pentru cei care lucreaza in el, cat si pentru cei care se bucura de roadele unei asemenea munci. Apoi, cate drumuri nu ti se deschid in cultura prin cunoasterea temeinica a unor limbi clasice? Istoria, filosofia clasica (si nu este alta filosofie mai buna decat aceasta!), literatura si teologia Parintilor Bisericii pot fi la picioarele unui filolog initiat in tainele elinei si latinei.
Insa desigur ca sunt si domenii unde domnul Dan Ungureanu nu poate sa intre doar cu filologia clasica... Unul din acestea este cel al stiintelor politice, ramura a culturii care are, din pacate, prea putine in comun cu filosofia clasica, istoria antica sau cu tragedia greaca. In domeniul stiintelor politice, marea cultura trebuie sa lase loc micilor interese pragmatice, filosofia devine ideologie, istoria devine cazuistica, iar tragedia antica devine tragedie umana. Si, vai – nici un zeu nu ne mai poate salva! „Deus ex machina“ a fost inlocuit cu „scopul scuza mijloacele“.
Stiintele politice presupun specializari in lucruri mult mai pamantesti decat geniul oratoric al lui Demostene sau organizarea polisurilor grecesti. Fie ca devii specialist in stiinta politica („political scientist“, cum ii spun englezii), urmarind fenomenologia politicului si incercand sa ii pricepi legitatile si sensul, fie ca devii un „spectator angajat“ al vietii sociale si politice (sau „analist politic“), fiind mai interesat de efectele imediate sau pe termen scurt ale actului politic mai putin decat de fenomenul politic, e necesara bibliografia despre care ii scriam domnului Ungureanu in articolul meu polemic publicat intr-un numar trecut al revistei „Cultura“.
Domnul Dan Ungureanu poate fi un excelent „political scientist“ daca alterneaza lecturile din doxografii greci cu studii de teoria democratiei, teoria partidelor politice sau cine stie ce alte ramuri politologice spre care ar dori domnia sa sa se orienteze. Daca nu o face, nu poate fi nici specialist si nici... analist politic.
Fara a-l indemna sa imi urmeze exemplul, ii pot spune ca nu sunt un politolog pur, ci vin dinspre teologie (vocatia mea principala fiind teologia) spre stiinta politicului, cautand... arhetipuri teologice, dar si calea unei posibile armonii reale dintre sacru si secular. In virtutea unor studii de stiinte politice si a unei pasiuni (secundare) de „spectator angajat“ al politicului, imi permit sa imi spun parerea despre viata politica si societate, fara sa ascund faptul ca, departe de a fi un specialist scolastic in ale politicii, sunt inspirat in ceea ce spun de anumite convingeri partizane si de... bibliografii.
Aceasta nu inseamna, desigur, ca domnia sa nu are dreptul, garantat de lege, de a-si da cu parerea cu privire la viata sociala si politica a tarii sau a lumii. Este dreptul domniei sale si trebuie sa si-l exercite chiar si atunci cand greseste. Si, domnule Dan Ungureanu, ati gresit cand ati spus ca societatea civila nu exista sau ca e formata doar din organizatii non-guvernamentale, asa cum ati gresit cand ati spus ca democratia a murit in Athena antica.
Dar, privind textul articolului dumneavoastra „Peri skia onou“, imi dau seama ca dvs. contestati ideea posibilitatii existentei unei stiinte politice. Dumneavoastra spuneti: „In dezbaterea politica, nici principiul autoritatii, nici principiul competentei nu sunt valide, ci doar discutia publica.“ Mai afirmati ca acordati credit chimistului in calitate de chimist, sau medicului in cele ale medicinei, dar se deduce ca nu puteti da credit specialistului in stiinte politice.
Principiul autoritatii nu presupune in mod necesar ca „seful are dreptate“, asa cum lasati sa se inteleaga. Principiul autoritatii, intr-o democratie, este impletit cu responsabilitatea, dar si cu principiul competentei. In politica, in mod necesar trebuie sa existe factori decidenti care sunt responsabili de propriile lor decizii. Ei sunt alesi (in cazul democratiilor) si conditionati de o legislatie. Indiferent de consultarile pe care le pot avea cu Dan Ungureanu sau cu Bogdan Duca pe o problema sau alta, ei sunt obligati sa decida, in sectoarele lor de resort, asa cum cred ei mai bine.
La fel, in domeniul dezbaterilor publice (cum a fost cea care a iscat polemica noastra) nu poate exista o egalitate calitativa intre opinii. Sa luam un exemplu cu un personaj tare „drag“ dumneavoastra: domnul H-R Patapievici. Daca am participa, alaturi de domnul Patapievici, la o dezbatere pe tema CNSAS-ului, evident ca, avand libertatea de a fi sau a nu fi de acord cu domnia sa, nu am putea nici unul dintre noi sa nu creditam competenta domniei sale (fie ea dobandita doar prin experienta) in domeniul functionarii unei institutii precum colegiul mai sus mentionat.
Ce sa mai spunem atunci cand lecturam opiniile despre criza politica de la Bucuresti ale unui specialist in drept constitutional, care poate vedea mult mai clar decat mine sau decat dumneavoastra limitele legale in care se poarta lupta dintre Palate, dar si posibilele efecte juridice ale acesteia pentru cei doi actori principali? Oricata intuitie am avea – si eu si dumneavoastra –, nu am putea intelege mai bine decat specialistul respectiv fenomenul. La fel, acel jurist nu ar pricepe consecintele electorale mai bine ca un specialist pe partide politice, sau consecintele in politica externa mai bine decat un specialist in relatii internationale...
In concluzie, fenomenul politic este imposibil fara principiul autoritatii si in absenta criteriului competentei, iar o dezbatere cu caracter public care sa nu fie un cumul de opinii argumentate, coerente si competente este... vorba in vant.
Acum o sa trec la ultimul repros pe care mi-l faceti: acela de a va fi acuzat de stalinism doar pentru ca sunteti de stanga. Nu este adevarat! V-am acuzat de stalinism pentru un articol mai vechi al domniei voastre, in care spuneati ca, in definitiv, Constantin Noica a meritat sa faca puscarie fiind... mosier, si pentru dialogul imaginar dintre un nepot si bunicul sau (din articolul „Practica jocului democratic“), unde faceati niste triste referiri care intinau memoria victimelor comunismului.
Imi mai reprosati ca v-as considera un „puber imberb“. Cum sunt mai tanar decat dumneavoastra, o asemenea acuza ar fi fost chiar amuzanta. Ea ii apartine in exclusivitate domnului Alex Stefanescu.