O intrebare pentru Kjell Espmark
articol aparut in Cultura, nr. 64 din 2007-03-22» cultura politica » accent
Autor: Angela Martin , Kjell Espmark
Angela Martin: Domnule Espmark, imi spuneati despre calatorii ca ele „pot fi o veriga dintr-un proiect literar sau, pur si simplu, cautarea unei sensibilitati mai bogate“. Aveti cumva si un loc anume, un loc la care jinduiti in secret, un Eldorado al dumneavoastra?
Kjell Espmark: Filosoful din romanul meu, Calatoria lui Voltaire, are un vis despre Eldorado, un vis pe care evita sa-l supuna testului ratiunii sau confruntarii cu faptele. Atunci cand ajunge in cele din urma in Eldorado City si intalneste realitatea latino-americana, iluzia ia sfarsit in mod crud.
In realitate, i-am imprumutat lui Voltaire o farama din propriul meu Eldorado. E vorba de un orasel din Mexic, mai bine-zis, de pe coasta Yucatan-ului. Acolo se afla un modest satuc turistic, o mana de colibe cu acoperisuri din frunze de palmier, o plaja nisipoasa nesfarsita si o apa limpede precum cristalul, ferita de rechini si de valurile inalte de un recif de corali care a creat sub apa un taram de basm. Istoria civilizatiei maya se face simtita la o aruncatura de bat, pe de-o parte in orasul ruina Tulum, cu umbrele ei zabovind in jurul ramasitelor unui observator astronomic, pe de alta parte, in Chichen Itza, cu piramida si locul destinat jocurilor, in care invingatorului i se facea cinstea de a i se taia capul pentru a fi inaltat la conversatie cu zeii. Zona pe care l-am lasat pe personajul lui Voltaire s-o descopere este, insa, o laguna ferita, in care barca inainteaza printre stolurile de flamingo cu ajutorul ghionderelor, catre o insula stranie unde lopatarii isi lasa ouale la clocit. Ii vezi de la distanta cum coboara spre cuib, cu imensele lor aripi infoiate si cu labele intinse. Cu cat te apropii, miscarea lor devine tot mai lenta, pana cand se opreste cu totul. Timpul ia sfarsit. Ne aflam in afara calendarului. Numele locului e Sian Ka’an, in limba maya „locul in care se naste cerul“.
Cu alte cuvinte, l-am lasat pe Voltaire al meu sa traiasca acest vis, dar, in acelasi timp, sa simta cat e de fragil. La fel de amenintat precum mana de colibe de pe plaja de megahotelurile pe cale sa rasara, la fel de expus ca frumusetea atemporala a lagunei in fata turismului prosper si a planurilor de constructie a unui teren de golf in stil international. Aceasta experienta ne-a facut pe amandoi, si pe Voltaire, si pe mine, sa ne implicam in miscarea locala de protejare a mediului.
Un Eldorado e intotdeauna umbrit de amenintarea „civilizatiei“. Aceasta stimuleaza ecoturismul: suntem printre ultimii care vom cunoaste un loc anume. O astfel de senzatie staruie in mine si in urma Eldorado-ului meu.
Am fost acolo de cateva ori, dar n-am de gand sa ma reintorc ca sa-l vad din ce in ce mai desfigurat. Nostalgia are gustul de nesters al amaraciunii. Paradisul e pierdut sau cel putin amenintat – iata aroma amara a visului.
Angela Martin: Va pot marturisi abia acum, la aproape un an de la aparitia Calatoriei lui Voltaire in romaneste, ca, poate nu intamplator, paginile pe care le-ati scris despre acest Eldorado mi-au oferit, ca traducatoare, cele mai mari delicii.
(Traducere din suedeza de Dan Shafran)