Pictura ca organism viu – Andreias Welther la Don’t F With a Dream

TEMA GENERALĂ: eveniment artistic / manifestare culturală.
TEMA SPECIFICĂ: Vernisajul expoziției personale Andreias Welther.
CARACTERISTICI: public.
DATA ȘI LOCUL: Don’t F With a Dream – Gallery, 7 noiembrie 2025

Subsemnatul, polițist al galeriilor, însărcinat cu vizionarea și interpretarea unor lucrări plastice, fotografice, instalații sau obiecte de artă, concepute pentru un anumit spațiu și într-un concept curatorial determinat, salută publicul și îi aduce la cunoștință:

CĂ am fost prezent vineri la vernisajul expoziției personale a lui Andreias Welther, intitulat „Urăsc Pictura, Iubesc Pictura”, unde am fost primit cu amabilitate și cordială simpatie. Încă de la început, am constatat că expoziția de la Don’t F With a Dream – Gallery, curatoriată de Ana Arsincă, nu a respectat rețetarul tradițional al vernisajelor din București. Lucrările nu au fost atârnate pe simeze, iar curatorul nu a invitat publicul să „citească” expoziția într-o anumită cheie. Cu cât prezentarea este mai abstractă și mai elaborată, cu atât spectatorii par mai intimidați de competența vorbitorului, iar senzația că se află într-un loc nepotrivit devine tot mai accentuată. Astfel, publicul a trebuit să descopere valoarea lucrărilor prin socializarea cu artistul, curatorul sau alți participanți.

CĂ lucrările au fost expuse pe sculpturi realizate tot de Andreias Welther, special pentru această expoziție. Sculpturile arătau ca niște monștri simpatici și păreau să facă parte din viața fiecărui tablou. Tablourile nu numai că erau „susținute” de sculpturi, dar interacționau cu acestea. Această inovație transformă solo show-ul pictorului într-o instalație picto-sculpturală imersivă, în care spațiul expozițional devine parte integrantă a poveștii vizuale. În contextul românesc, un astfel de experiment este mai puțin frecvent și reprezintă o abordare originală și inedită pentru scena locală, un exemplu semnificativ de inovație vizuală.

CĂ subsemnatul a trebuit să-și forțeze memoria pentru a-și aminti că, și la nivel global, conceptul nu este singular. Mulți artiști contemporani au combinat pictura și sculptura pentru a rupe granițele tradiționale ale suportului bidimensional. De exemplu, Julie Mehretu sau Anselm Kiefer creează lucrări în care straturile tridimensionale și elementele fizice devin parte integrantă a picturii. Artiști precum Yayoi Kusama sau Kara Walker construiesc instalații care amestecă elemente picturale cu obiecte tridimensionale, transformând spațiul expozițional într-un mediu interactiv. În aceste cazuri, vizitatorul nu doar privește, ci pătrunde în universul vizual al artistului.

CĂ, astfel prezentate, lucrările păreau organisme vii, în perpetuă schimbare, ceea ce este un indiciu că pentru artist pictura nu este un obiect inert, ci un sistem dinamic, capabil să evolueze în raport cu privitorul și cu mediul. Fiecare vizionare, fiecare gest de apropiere sau detașare modifică percepția și „respirația” lucrării. Straturile de culoare, textura, dimensiunea și modul în care lumina cade pe pânză devin elemente dinamice, schimbându-se în funcție de privitor și context.

CĂ timpul este captat în pictură nu doar cronologic, ci și psihologic: privitorul poate percepe secvențe ale gestului, urmele trecerii, transformarea culorii și a texturii. Fiecare strat de culoare suprapus reflectă atât acumularea experienței artistice, cât și tensiunile interne dintre dorința de control a artistului și imprevizibilul gestului artistic. Artistul ne-a mărturisit că își pictează pânzele cu corpul, ca într-o luptă corp la corp, și de aceea unele lucrări din expoziție sunt deteriorate, rupte sau găurite.

CĂ poate din această îmbinare dintre pictură și sculptură se explică nehotărârea artistului – „Urăsc Pictura, Iubesc Pictura”. Când ești talentat atât la pictură, cât și la sculptură, nu îți dai seama pe cine iubești mai mult. Aceasta amintește de jocul copilăriei cu margareta, când rupeam petalele una câte una, spunând „mă iubește / nu mă iubește”, încercând să aflăm ce simte cineva pentru noi. Artistul speră să-și clarifice astfel propriile sentimente față de pictură. Este un gest naiv și tandru, încărcat de simbolism – un amestec de curiozitate, speranță și dorință de certitudine într-un domeniu în care nu există certitudini.

CĂ „Urăsc Pictura, Iubesc Pictura” nu este doar un titlu provocator, ci și un ghid pentru întreaga experiență a vernisajului. Sintetizează o contradicție intenționată: artistul pare să reziste convențiilor picturii (ura), dar rămâne dedicat ei (iubirea). Această ambivalență exprimă atitudinea sa: pictura ca trup, obiect, limbaj, obstacol, gest de revoltă și mărturisire.

CĂ accentul lucrărilor lui Andreias Welther este pus pe proces, stratificare, timp și transformare. Pictura nu este privită doar ca un produs finit, ci ca un act viu și continuu. Fiecare tușă, strat de culoare sau gest pictural contează, iar combinația lor generează sensul lucrării.

CĂ, practic, Welther transformă pictura într-un proces performativ: nu contează doar ce vezi, ci cum vezi și cum interacționezi cu ea. Această idee îl apropie de conceptele artei contemporane de tip procesual și performativ, în care lucrările sunt „evenimente” și nu simple obiecte. Dimensiunea performativă face ca actul artistic să fie fluid și relațional, transformând pictura într-un dialog între creator, material și observator.

CĂ Welther face parte din generația artiștilor tineri emergenți din România, cu un stil și o prezență artistică clară, care își construiesc discursul într-un context globalizat, dar cu referințe locale. Lucrările din expoziție nu urmăresc doar prezentarea estetică, ci și reflecția critică asupra actului de pictură și a condiției artistului contemporan.

CĂ Don’t F With a Dream – Gallery este fondată de artiștii Norica Popescu și Andreias Welther. Galeria oferă un spațiu în care integritatea artistică și viziunea personală nu depind de compromisuri comerciale sau ideologice. Numele galeriei este un manifest: „F” poate fi interpretat ca „Fuck” (nu profana visul) sau „Fight” (nu te opune visului).

CĂ prima expoziție a galeriei a fost „Nana’s Dream” de Norica Popescu. Don’t F With a Dream nu este doar o galerie – este un loc în care pictura, sculptura sau instalația devin experiențe palpabile, iar fiecare vizitator pleacă cu impresia că a fost martor la un mic miracol al imaginației.

CĂ vernisajul expoziției personale a lui Andreias Welther a demonstrat că pictura contemporană poate depăși limitele tradiționale, devenind un proces viu, dinamic și relațional – prin îmbinarea picturii cu sculptura și prin modul în care spațiul expozițional este integrat în experiența vizuală. Expoziția a dezvăluit ambivalența artistului – între iubire și revoltă față de pictură – și a oferit publicului o experiență participativă și performativă, transformând vizionarea într-un act de descoperire continuă. Don’t F With a Dream – Gallery confirmă astfel că este un spațiu în care arta devine trăire, dialog și miracol vizual, iar tânăra generație de artiști români emergenți poate crea evenimente artistice de impact, cu valoare globală și semnificație locală.

Semnat: Sergentul Galeriilor. Datoria mai presus de orice! Artă să vă seducă.

Raport trimis revistei Cultura. Copia: 1.

Anexă: Fotografii de la vernisaj, interceptate din cloud-ul galeriei