Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Oltița Cîntec, nominalizările pentru „Tendințe în arta și gândirea românească. Best-off 2023”

Oltița Cîntec, nominalizările pentru „Tendințe în arta și gândirea românească. Best-off 2023”

Revista Cultura a încercat să afle de la criticii și jurnaliștii conectați cu diferitele arii de expresie artistică și culturală care au fost cele mai importante momente ale anului 2023 și ce tendințe înregistrează creația autohtonă. Mulțumim celor care au răspuns întrebărilor noastre.



Oltița Cîntec

Neliniște de Ivan Vîrîpaev pivotează în jurul personajului Ula Richter, scriitoare recunoscută international, și al interviului acordat într-un moment crucial, cursa la Nobelul pentru literatură. Biografia autoarei are lumini și umbre întreținute deliberat, iar contextul general e al culiselor lumii artistice, al complexității interioare a creatorilor. Bobi Pricop a decis inspirat ca rolul central să-i fie atribuit Dorinei Lazăr, actrița îl duce admirabil pe toate meandrele interpretative, cu nuanțe și sublinieri, cu crescendouri și atenuări pliate pe narativ. Într-o scenografie electrizantă cromatic, un cadru numai bun pentru construirea intimității personajului și al furtunii de idei despre colțuri existențiale. Fantezia dramaturgică mizează pe intuiția cultivată, dezvăluie un epic surprinzător ca întorsături, cu impulsuri aflate în conflict, cu personaje decupate/conturate abil, în situații fluide, care te atașează afectiv. Piesa e despre ce înseamnă să creezi ficțiuni, care e frontiera dintre real și imaginar. Anturajul scenic al Ulei Richter e asigurat de Nicoleta Lefter (fiica romancierei, managerul și avocata sa), Mihai Smarandache (fotograful afemeiat), Gabriel Pintilei (povestitorul), Alexandru Papadopol (impresarul Steve Raccoon), Niko Becker (tânărul jurnalist).

Repetiție pentru o lume mai bună teatralizează romanul lui Mihai Radu, saga unei familii atipice prezentată cinematografic, într-o serie de secvențe ce se înlănțuie nonlinear. Interesul lui Radu Afrim pentru textul literar recent s-a manifestat expres în ultimele sezoane, iar rezultatele sunt pe măsura valorii operelor sursă și a fanteziei sale scenice. Conexiunile umane sunt scanate la nivel micro, scena e populată de personaje perfect veridice, atipice prin biografiile definite de marginalitate. Însușirile filmice sunt dezvoltate de regizor prin citarea unor producții clasice care sprijină estetica spectaculară și prin capturile video ca mijloc de expresivitate eficace. Echipa e de top și verificată în producții precedente: Irina Moscu a făcut un decor activ, care se mișcă, devine, evoluează odată cu poveștile personajelor; videourile lui Andrei Cozlac animă, construiesc un strat vizual care completează fericit imaginile scenice; distribuția reunește vedete (Marius Manole, Marius Bodochi, Mirela Oprișor, Istvan Teglas, Raluca Aprodu, Emilian Mârnea, Emilian Oprea, Ciprian Nicula, Natalia Călin, Crina Semciuc, Ștefan Iancu, Irina Movilă, Cătălina Mihai), regizorul coagulează echipe, le catalizează, le-a așezat la unison interpretativ în această expunere fluidă de momente de mare frumusețe emoțională. Creația izbutește să cizeleze sensibilitatea privitorilor, atingând cu subtilitate sufletul.

E adevărat, e adevărat, e adevărat! surprinde prin câteva atribute. Primul e arcul de timp peste secole prin abordarea temei abuzului sexual ca element de putere. Textul documentar al Breach Theatre surprinde situații nodale din procesul pe care Artemisia Gentileschi a avut curajul (1612, la Roma) să îl intenteze lui Agostino Tassi, bărbatul influent care a violat-o în mod repetat. Contextele scenice create pe baza mărturiilor din dosarul vremii ne leagă de un trecut ale cărui reflexe continuă, din păcate, să se manifeste, spețele tribunalelor și paginile presei o probează. Forța de combativitate a artei teatrale de aici vine, din puterea de a vorbi despre teme ce se cer dezbătute pentru a le putea rezolva. Ideal, pentru a le putea preveni.

Un alt atribut este calitate lucrului lui Alexandru Mâzgăreanu cu cele trei actrițe distribuite (Emilia Bebu, cu o fragilitate casantă, Florentina Țilea și Mihaela Teleoacă ducând mai multe roluri în/din care intră/ies impecabil, cu suplețe creativă). Într-o scenografie ultra-minimalistă – câteva obiecte scenice, dominate în fundal de lucrările pictoriței în copie de mari dimensiuni, un metatext vizual care traduce plastic interioritatea personajului.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.