{"id":9975,"date":"2011-12-06T17:22:56","date_gmt":"2011-12-06T15:22:56","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=9975"},"modified":"2011-12-06T17:23:11","modified_gmt":"2011-12-06T15:23:11","slug":"mesaj-important-catre-cultura-romana-complexitatea-si-demnitatea-creativitatii-experimentale-alternative","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/mesaj-important-catre-cultura-romana-complexitatea-si-demnitatea-creativitatii-experimentale-alternative\/","title":{"rendered":"Mesaj important catre cultura rom\u00e2na: complexitatea si demnitatea creativitatii experimentale alternative"},"content":{"rendered":"

Nu voi face aici si acum* un inventar de date ale carierei lui Mircea Florian: muzica, expozitii, \u201eperformante\u201c (cum li se spune \u2013 \u00een englezeste \u201eperformances\u201c) de tip artistic sau nu numai artistic. \u00cencerc sa plasez prezenta lui publica \u00een niste contexte mai largi.<\/strong><\/em><\/p>\n

Primul lucru pe care l-as spune \u2013 pe jumatate \u00een gluma, dar gluma serioasa! \u2013 \u00een legatura cu atribuirea \u00eenaltului titlu academic lui Mircea Florian e ca avem de-a face, probabil, cu cel mai atipic Doctor Honoris Causa de pe pam\u00e2nt rom\u00e2nesc, cel putin p\u00e2na \u00een clipa de fata. Poate ca \u00een viitor lucrurile se vor schimba, bulgarele mic de zapada se va rostogoli, va tot creste si vom avea cine stie ce alte feluri de artisti si de intelectuali onorati cu un asemenea titlu.
\nPrin traditie academica \u2013 \u00een zona universitara, a \u00eenvatam\u00e2ntului superior, dar si \u00een academiile propriu-zise, forurile stiintifice care reunesc crema intelectuala a natiilor \u2013 sunt selectate si omagiate v\u00e2rfurile din toate domeniile, \u00een etapele succesive ale carierelor lor, la anumite v\u00e2rste: asa se acorda titlul de Doctor, cel de Doctor Honoris Causa, cel de \u201eacademician\u201c, membru ales al Academiei si altele c\u00e2teva, nu multe. Sunt forme de recunoastere protocolara a performantei si \u00een acelasi timp a prestigiului. Avem \u2013 deci \u2013 doctori \u00een tot felul de stiinte, avem academicieni de diverse specialitati, exista \u00een lume si doctori honoris causa, asa cum va fi si Mircea Florian, daca, la finele acestei ceremonii, concluzia Comisiei de evaluare va fi pozitiva!
\nConform traditiei academice despre care vorbim, toate aceste titluri le primesc niste oameni extrem de seriosi. Chiar si tinerii care-si dau \u00een zilele noatre doctoratul sunt foarte patrunsi de importanta actiunii lor, petrec c\u00e2tiva ani buni pentru a face cercetare \u00een domeniul lor profesional si ajung sa redacteze o teza serioasa si groasa. (C\u00e2ndva, \u00een vechiul sistem de inspiratie franco-germana, \u00een care era recunoscuta excelenta unei cariere, doctoratul \u00eel obtineau mult mai putini oameni seriosi dec\u00e2t astazi; \u00een formula actuala, americana, care se \u201eglobalizeaza\u201c, extinz\u00e2ndu-se \u00een toata lumea, titlul, mult mai larg accesibil, se obtine \u00een anii de dupa absolvirea universitatii.) Academicieni efectivi devin putini, v\u00e2rfurile, elita din fiecare disciplina. Ca si \u00een alte parti ale lumii, Academia Rom\u00e2na e organizata pe sectii, acoperind \u00eentregul spectrul al stiintelor. Exista si o sectie de Filologie si Literatura, ba chiar si una de Arte, Arhitectura si Audiovizual. \u00cen versiunea franceza, unul dintre reperele europene si internationale majore \u00een materie academica, se pastreaza formula clasica, foarte restrictiva, a numarului fix de membri: patruzeci, niciodata mai multi (de la fondare, din 1635, au fost peste sapte sute de \u201enemuritori\u201c \u2013 apelativul traditional; Academia noastra are 181 de membri si 135 de membri de onoare). Toti acesti doctori, doctori honoris causa, academicieni, sunt \u2013 deci \u2013 persoane foarte sobre si serioase.
\n\u00censa de la o vreme au \u00eenceput sa se \u00eent\u00e2mple prin lumea larga niste lucruri mai speciale. Pe batr\u00e2nul nostru continent, fenomenul demareaza \u00een epoca modernitatii, poate nu chiar de la \u00eenceputurile ei, deci nu neaparat \u00eenainte de 1900, dar cu mare energie \u00een prima jumatate a secolului XX, cam de-acum 100 de ani \u00eencoace: printre marii creatori, alaturi de marii oameni de stiinta, care si-au vazut nesmintit de cercetarile lor serioase si au continuat sa ne furnizeze tratatele lor extrem de serioase, au \u00eenceput sa apara artisti din ce \u00een ce mai nonconformisti. Cum se stie, un capitol important, esential al artei moderne e cel al avangardei, al avangardelor istorice: suprarealistii, fovistii, cubistii si toti ceilalti au dat mari opere fara de care nu putem \u00eentelege \u00eentreaga cultura a secolului XX. Noi \u00eensine n-am fi cei care suntem daca literatura, artele vizuale, toate bransele creativitatii n-ar fi trecut prin etapele acestor experimente extraordinar de interesante, socante la vremea lor, scandaloase si care au si scandalizat, fiind mentinute o vreme la marginea societatii, \u00eenc\u00e2t avangardistii si predecesorii lor imediati, impresionistii, au si organizat \u201esaloane ale refuzatilor\u201c, \u00een paralel cu cele oficiale. Extensia nonconformismului, experimentalismele de tot felul, avangardele efective sau diversele forme de nonconformism tangente sau complementare au impus de la un moment dat \u00eencoace nume at\u00e2t de mari \u00een istoria artei \u2013 poate oricine sa faca o lista, de la Picasso si Dali la oricine -, \u00eenc\u00e2t p\u00e2na la urma si universitatile si academiile au trebuit sa ia act de aceste evolutii si sa accepte \u00een r\u00e2ndurile lor si asemenea creatori: mari, teribili, geniali, dar care pot fi cu mare greutate considerati \u2013 \u00een sensul traditional al cuv\u00eentului \u2013 \u201eseriosi\u201c. \u201eSerios\u201c Max Ernst, care i-a pus mustati Giocondei \u00eentr-un tablou celebru?! \u201eSerios\u201c Picasso, care a facut, asemeni tuturor avangardistilor, tot felul de nazb\u00e2tii?! Dintre compatriotii nostri, un exemplu pe aceasta linie a fost Eugen Ionescu, faimos reformator al teatrului, inovator \u00een zona absurdului, care, a devenit la un moment dat, t\u00e2rziu \u00een cariera lui, la senectute, membru al Academiei Franceze, stabilit fiind \u00een Franta, unde si-a trait, la Paris, a doua jumatate a vietii. \u00cen legatura cu el si cu alti mari nonconformisti ai secolului XX s-au formulat butade de felul: \u201eCe cauta razvratitul Ionesco sau razvratitul X sau razvratitul Y la Academie?!\u201c. Chiar daca actiunea tuturor experimentalistilor, de toate orientarile, are un sens subversiv, urmarind \u00eentotdeauna contestarea traditiei, a muzeului, a universitatii, a academiei ca simboluri ale culturii osificate, rigide, inertiale, p\u00e2na la urma \u2013 cum de asemenea s-a spus \u2013 \u201eavangardele esueaza \u00een Academie\u201c.
\nCam asta este povestea \u00een prelungirea careia as aseza ceremonia de astazi, de aici, din sala Teatrului de Nord din Satu Mare. Nu e un eveniment doar local, ci si unul national: pentru ca \u2013 repet \u2013 Mircea Florian devine aici si acum cel mai atipic, cel mai nonconformist, cel mai avangardist artist rom\u00e2n caruia i se confera un asemenea titlu academic, dintre cele care de obicei le erau acordate oamenilor de stiinta si artistilor seriosi. Pe aceasta scena, Mircea Florian arata si el foarte serios, \u00eembracat \u00een sobra roba \u2013 desi, daca \u00eel priviti mai atent, veti vedea ca… nu poarta cravata (\u00eesi are el felurile lui de a-si marca, discret si elegant, nonconformismul…). Bine\u00eenteles, n-am nici cea mai mica intentie sa stirbesc \u00een vreun fel dignitatea acestei ceremonii ori a comisiei din care fac parte si \u00een nici un caz nu pun sub dubiu initiativa de acordare a respectivului titlu honoris causa, gest exceptional al Universitatii \u201eVasile Goldis\u201e din Arad, al filialei sale satmarene. \u00cencerc doar sa dau ideii de academism si de doctorantura de acest tip un sens mult mai larg si mai cuprinzator, \u00eentr-o lume care a devenit at\u00e2t de complexa si s-a diversificat at\u00e2t de mult \u00eenc\u00e2t vechile tipare nu-i mai sunt utile. Mircea Florian, un artist care din jurul lui 1970, de circa patru decenii, s-a aflat mereu \u00een avangarda noastra culturala, este astazi \u2013 asadar \u2013 onorat \u00een acest fel, ceea ce sper ca va contribui la flexibilizarea g\u00e2ndirii intelectuale si academice rom\u00e2nesti \u00een directia detabuizarii, a tranzitiei de la sobrietatea clasica la acceptarea si a unor forme de nonconformism, de avangardism, de \u201ecultura alternativa\u201c. Acesta e primul lucru pe care vroiam sa-l spun despre bizareria acestei \u00eent\u00e2mplari: Mircea Florian \u2013 Doctor Honoris Causa! Printre colegii nostri muzicieni, artisti plastici, oameni de teatru si film si asa mai departe, stirea va st\u00e2rni \u00een prima clipa stupoare, apoi, imediat, entuziasme, apoi g\u00e2ndul firesc cum ca si un pictor, si un regizor de teatru sau de film, si un c\u00e2ntaret \u2013 sa zicem un Nicu Covaci, fondatorul formatiei Phoenix, ca sa dau si un nume propriu \u2013 merita asemenea recunoasteri, nu doar formale, ci si \u00een perspectiva unei istorii cuprinzatoare a culturii noastre din ultimele decenii.
\nPe scurt: p\u00e2na acum, p\u00e2na \u00een acest moment, p\u00e2na la acest eveniment, cine si-ar fi imaginat ca un artist precum Mircea Florian poate deveni \u00een Rom\u00e2nia Doctor Honoris Causa?!<\/p>\n

Nici al doilea lucru pe care \u00eencerc sa-l spun nu priveste creatiile propriu-zise ale lui Mircea Florian, prezentele si actiunile sale artistice, fiecare \u00een parte, ci ansamblul lor.
\nDupa cum se stie, e vorba despre un \u201eperformer\u201c multilateral. El s-a lansat mai \u00eent\u00e2i ca un chitarist si c\u00e2ntaret folk. Genul avea pe-atunci mare audienta. Astazi denumirea \u2013 folk \u2013 nu prea se mai foloseste, poate doar \u00een cultura nord-americana: e acea linie a muzicii postbelice, de la Al Doilea Razboi Mondial \u00eencoace, care i-a dat pe Bob Dylan, pe Leonard Cohen si pe multi altii. \u00cen spatiul rom\u00e2nesc, \u00een paralel cu formulele pop si jazz ale perioadei, \u00een anii 1970, artisti foarte interesanti, precum Mircea Florian sau Marcela Saftiuc, Nicu Vladimir si altii, au \u00eencercat si ei, prin diverse formule melodice alternative, mai mult ori mai putin \u201efolkiste\u201c, sa activeze nonconformismul publicului t\u00e2nar. Apoi Mircea Florian a \u00eenceput sa faca si muzica de film, si muzica de scena si, \u00eencet-\u00eencet, din artist al sonoritatilor, a trecut la modelarea spectacolului teatral sau a creatiei cinematografice, a \u00eenceput sa colaboreze si cu artisti vizuali, sa fie prezent \u00een expozitii si asa mai departe. \u00cen plus, avea \u2013 foarte important \u2013 o formatie stiintifica speciala: absolvent de Cibernetica la Academia de Studii Economice, a fost de la bun \u00eenceput conectat la ceea ce noi eram departe a \u00eentrezari atunci ca orientare de viitor, si anume \u201ecibernetizarea\u201c generala a societatii, informatizarea, ceea ce astazi \u00eenseamna computeristica, IT, tot ce tine de computerele personale si de Internet si, cam din jurul anului 2000, a \u00eenceput sa ne influenteze decisiv viata, vietile. Om \u2013 deci \u2013 de formatie riguroasa, stiintifica, om de cifre, deja specialist \u00een calculatoare, \u00een faza lor de dezvoltare de atunci, a \u201egeneratiilor\u201c de \u201eordinatoare\u201c din epoca (\u00een Rom\u00e2nia se mai folosea \u00eenca, uneori, denumirea pe filiera francofona), cu o g\u00e2ndire riguroasa si \u00een acelasi timp cu o viziune transnationala: cifrele, stiintele, calculatoarele n-au coloratura locala, ele sunt niste instrumente, niste unelte, niste structuri cu valabilitate universala.
\nTalentele artistice ale lui Mircea Florian se manifestasera deja, \u00eenca din copilarie si adolescenta, si fusesera slefuite aici, \u00een Satu Mare, la Scoala de arta, \u00eenainte de a merge la facultate, la Bucuresti. Asa s-a constituit o personalitate foarte complexa, rara \u2013 fiindca putini artisti se descurca \u00een materie de cifre si rigori stiintifice (din pacate, putini sunt si oamenii de stiinta cu un complement creativ; poate ca timpul nu-i lasa nici pe ei, cum nu le permite nici artistilor, sa se ocupe si de altceva dec\u00e2t de ceea ce constituie miezul vietii lor, focalizarea principala a profesiunii lor). Atare structura deschisa i-a permis lui Mircea Florian sa avanseze catre varietatea manifestarilor sale publice, multilaterale, multiartistice, pe paliere creative diverse, unele cu solutii tehnice proprii, de la primele \u201einstalatiile de sunet\u201c si compozitii de \u201emuzica de calculator\u201c din anii ’70 si p\u00e2na la utilizarea din ce \u00een ce mai intensiva a computerelor dupa 1986, c\u00e2nd s-a stabilit \u00een Germania. Computerele personale \u2013 PC-urile \u2013 \u00eencep sa se rasp\u00e2ndeasca spre sf\u00e2rsitul anilor ’80 si se generalizeaza \u00een Occident \u00een primii ani de dupa 1990, dupa care sunt preluate si la noi, destul de rapid dupa caderea regimului comunist. Cibernetician fiind \u00eentr-o Germanie libera, Germania de Vest de atunci, Mircea Florian \u00eesi dezvolta proiectele si, deja muzician, dar si om de teatru, de film, de performante vizuale, de evenimente multiartistice, \u201einterdisciplinare\u201c, cum se mai spune, a putut sa transfere rapid toate aceste cautari pe noi \u201esuporturi\u201c (\u00een limbajul vremurilor informatice), cu alte noi tehnologii, folosind \u201esoft\u201c-urile perioadei sau fac\u00e2nd singur programare, largind mereu orizontul explorarilor sale. Cu acest traseu \u00een spate, el are astazi statura unui mare artist experimental.
\nNu se opreste, nicidecum. Stabilit din nou \u00een tara de c\u00e2tiva ani, cetatean rom\u00e2n si german \u00eentr-o Europa federalizata \u00een care circulam liber \u2013 si \u00eenca t\u00e2nar, structuralmente t\u00e2nar, ca orice spirit autentic experimental! -, si-a reluat contactele artistice si intelectuale, dezvolta proiecte si s-a apropiat si de spatiul academic, de acel spatiu academic sobru si serios despre care am vorbit la \u00eenceput. Tine cursuri \u2013 sigur, cursuri care, fiind vorba despre Mircea Florian, nu pot fi tipice si serioase, \u00een sensul rigid al cuv\u00e2ntului: a contribuit la \u00eenfiintarea, la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti, a unui masterat de \u201eSound and Light Design\u201c, adica de utilizare a sunetului si a luminii \u00een spectacol. Pe scena sau \u00een film, exista tehnicieni care se ocupa cu instalarea difuzoarelor si a luminilor, cu pupitrele cu multe butoane de la care se regleaza nivelele diferite si miscarile diferite ale componentelor tehnologice de pe scenele teatrale sau din studiourile cinematografice contemporane; dar e din ce \u00een ce mai evident ca nu e suficient sa fii \u2013 sa zicem \u2013 inginer electronist sau sa fii priceput c\u00e2t de c\u00e2t la butoane pentru ca sa poti ajuta cu adevarat un regizor si o echipa de actori sa construiasca un spectacol: trebuie sa ai si tu \u00eensuti o anumita instructie cu o componenta creativa, \u00eenc\u00e2t sa \u00eentelegi mai bine \u00een ce produs cultural se integreaza luminile si sunetele pe care le manipulezi de la distanta, din cabina tehnica. Simultan, Mircea Florian a inaugurat si niste cursuri \u201esimetrice\u201c la Politehnica bucuresteana, \u00een cadrul unui masterat de Multimedia, unde \u00eencearca sa-i familiarizeze pe ingineri cu g\u00e2ndirea creativa si sa-i formeze ca profesionisti capabili sa contribuie la productia artistica pornind de la o baza stiintifica si tehnica pe care absolventii de la Teatru si Film n-o au. Toti acesti cursanti de la Politehnica si de la UNATC vor putea lucra \u00een echipele multimedia care creeaza astazi spectacolele de teatru, care participa la realizarea de filme, la ceea ce se cheama \u2013 \u00een general \u2013 arte ale spectacolului.
\nDevenind astfel profesor, oric\u00e2t de \u201eatipic\u201c ar fi el, Mircea Florian a dat si de rigorile sistemului universitar, care presupun criterii ferme pentru promovari, pentru obtinerea anumitor grade didactice, drept care… s-a \u00eenhamat \u00een ultimii ani si la scrierea unei teze de doctorat. Nonconformistul, experimentalistul Mircea Florian pred\u00e2nd cursuri si scriindu-si teza, iar acum devenind Doctor Honoris Causa! Toate aceste lucruri sunt pe de o parte uimitoare, iar pe de alta parte \u00eembucuratoare, nu at\u00e2t pentru el, c\u00e2t pentru noi toti, pentru ceea ce spatiul academic rom\u00e2nesc \u00eencepe sa fie, flexibiliz\u00e2ndu-se si valid\u00e2nd artisti din ce \u00een ce mai novatori, inclusiv unul cu profilul at\u00e2t de complex al lui Mircea Florian…<\/p>\n

Al treilea lucru \u2013 tot de ordin general \u2013 pe care l-as adauga porneste de la perioada formatiei si a primelor manifestari artistice ale lui Mircea Florian: o epoca importanta, care l-a modelat si \u2013 privind catre tabloul de ansamblu, de-atunci si p\u00e2na azi \u2013 a marcat \u00eentreaga cultura contemporana, rom\u00e2neasca, europeana, internationala.
\nNascut \u00een 1949, Mircea Florian a ajuns la v\u00e2rsta studiilor universitare \u00een 1967 si a absolvit Cibernetica \u00een 1972: o perioada foarte interesanta din istoria noastra. Dupa 1965 \u00eencepuse ceea ce politologii numesc \u201eliberalizarea interna\u201c sau \u201eliberalizarea limitata\u201c a regimului comunist. Se \u00eencheiase etapa de tip stalinist de dupa 1947, extrem de represiva, care umpluse lagarele de munca si \u00eenchisorile cu elitele societatii precomuniste, cu zeci si sute de mii de oameni nevinovati, victime politice ale instalarii unui sistem totalitar. Dupa care, odata consolidat, cu o structura de stat perfect pusa la punct, perfect controlata de la v\u00e2rf, regimul comunist din Rom\u00e2nia, ca si omoloagele din celelalte state Central-europene aflate sub control sovietic, a slabit teroarea, permit\u00e2nd relaxarea care a transformat o dictatura \u201etare\u201c \u00eentr-una \u201eslaba\u201c, \u201emoale\u201c (\u00een limbaj politologic): cu limite, cu lucruri imposibil de facut altfel dec\u00e2t cu penalizari ulterioare, cu anchete, cu arestari, dar considerabil de libera \u00een interiorul acelor limite destul de largi, \u00eenc\u00e2t dupa mijlocul anilor ’60 existenta omului obisnuit devenise aproape normala. A fost perioada \u00een care generatia t\u00e2nara de la noi a \u00eenceput sa se \u201eoccidentalizeze\u201c rapid. Erau anii de \u201eexplozie\u201c a fenomenului cultural Beatles, anii de glorie ai lui Bob Dylan si ai at\u00e2tor altor muzicieni foarte pe placul tinerilor, dar care nu puteau fi gasiti \u00een magazinele de discuri din Rom\u00e2nia pentru ca nu se vindea aici arta occidentala \u201edecadenta\u201c (\u00eenca mai era catalogata oficial asa).<\/p>\n

Si totusi, toata lumea facea rost de ea prin acel trafic neoficial care s-a tot dezvoltat p\u00e2na la sf\u00e2rsitul regimului comunist, ajut\u00e2ndu-ne sa ducem existente destul de paupere, dar totusi relativ normale, chiar si sub un regim dictatorial. \u201eValurile\u201c de tineri de la sf\u00e2rsitul anilor ’60, apoi din anii ’70, apoi din anii a80 au consumat intens muzica occidentala, \u00eencerc\u00e2nd sa traiasca asemeni congenerilor din Occident. Nu se gaseau \u00een magazine nici blue jeans-i! \u2013 dar toti junii rom\u00e2ni purtau \u201eblugi\u201c (traducerea colocviala, comprimata!). Adolescentii nostri de la sf\u00e2rsitul anilor ’60 \u00eesi lasau plete, desi la scoala se faceau verificari si erai trimis la tuns sau erau chemati parintii la scoala \u2013 si asa mai departe. Dau c\u00e2teva exemple simple, de detalii care tin de comportament, de fizionomie, de ceea ce se numeste \u201ecultura cotidiana\u201c. Se pot adauga multe altele, pe paliere diferite, merg\u00e2nd \u00een profunzime, angren\u00e2nd mentalitatile, imaginile despre lume si viata. Si la suprafata \u201eculturii cotidiene\u201c, si ca viziune de ansamblu, tinerii de la sf\u00e2rsitul anilor ’60 se occidentalizau \u2013 ziceam \u2013 rapid.
\n1968. Studentul Mircea Florian termina primul an de facultate si-l \u00eencepe pe al doilea. \u00cen Franta si \u00een Germania au loc \u201erevolutiile\u201c studentesti care duc la abandonarea \u00een Occident a rigorismelor academice, oblig\u00e2nd guvernele si parlamentele sa acorde drepturi mai lejere \u00eentregii populatii. Asa-numitul \u201e’68 franco-german\u201c e considerat \u00een istoria recenta un eveniment-cheie, cu consecinte majore asupra evolutiei societatilor occidentale \u00een directia a ceea ce au devenit ele astazi, remodelate ca democratii postmoderne. Au existat si la noi ecouri: mici miscari studentesti la finele lui 1968, urmate de arestari, desi gesturile de nonconformism de la Bucuresti au fost mult mai marunte, incomparabile cu manifestatiile de strada de la Paris sau din alte parti, unde se produsesera mari turbulente, ciocniri cu politia s.a.m.d. Pe de alta parte, ’68-ul a fost \u00eensotit pe meleagurile noastre si de entuziasmul prooccidental si antisovietic \u2013 deci anticomunist \u2013 al \u00eentregii populatii, \u00een august, c\u00e2nd URSS si statele aliate, dar fara Rom\u00e2nia, au intervenit militar \u00een Cehoslovacia, unde se declansase asa-numita \u201ePrimavara de la Praga\u201c, alta miscare de liberalizare interna a unui stat comunist. La trei ani de c\u00e2nd preluase puterea, noul lider de la Bucuresti, Nicolae Ceausescu, viitorul dictator paranoic executat la sf\u00e2rsitul lui 1989, facea figura de lider reformist. Opozitia pe care el a exprimat-o public fata de interventia trupelor Tratatului de la Varsovia, a Uniunii Sovietice si a statelor aliate, \u00een Cehoslovacia a st\u00e2rnit \u00een tara un mare entuziasm popular. A fost momentul \u00een care Ceausescu s-a bucurat cu adevarat de simpatia oamenilor obisnuiti, sustinut fiind si de \u00eentregul Occident, inclusiv Organizatia Natiunilor Unite. Dupa cum se vede, din c\u00e2teva exemple care merg de la politica internationala, ONU, Tratatul de la Varsovia si p\u00e2na la amintitele detalii de costumatie si de \u201ecultura cotidiana\u201c, \u00eencerc sa reconstitui o atmosfera de nonconformism care a marcat istoria postbelica a Europei si a lumii si care chiar si \u00een Rom\u00e2nia comunista a constituit un foarte interesant si stimulativ, efervescent, chiar entuziasmant context pentru experimentele care au condus din jumatatea a doua a anilor ’60 la constituirea si la noi a unei \u201eculturi alternative\u201c, model\u00e2nd modernitatea t\u00e2rzie si avans\u00e2nd catre ceea ce astazi numim postmodernitate. Fenomenul s-a extins \u00een \u00eentregul spatiu artistic \u2013 literar, muzical, vizual, teatral, coregrafic, cinematografic. \u00cen toate aceste discipline creative si \u00een multiplele lor interferente novatoare s-a constituit cultura nealiniata politic si esentialmente experimentala, \u201ealternativa\u201c, \u00een linia \u201eneoavangardei\u201c sau \u201etransavangardei\u201c proclamate c\u00e2nd si c\u00e2nd, cu extensii multiple, p\u00e2na la ceea ce teoreticienii artelor si filozofii culturii numesc astazi postmodernism.
\nPe acest traseu, pe fundalul de epoca foarte cuprinzator pe care l-am schitat, Mircea Florian a jucat un rol esential. Format \u00een atmosfera ’68-ului, a perioadei de \u201eliberalizare limitata\u201c \u00een tara si de cultura \u201ehippie\u201c si \u201eflower-power\u201c \u00een Vest, el a oferit de-a lungul carierei sale, prin manifestari creative din ce \u00een ce mai \u201einterdisciplinar\u201c extinse, un model de experimentalism nealiniat. Obisnuieste sa se defineasca singur, cu modestie, drept \u201eartist marginal\u201c. Da!, numai ca \u201emarginalitatea\u201c e de multa vreme altceva dec\u00e2t izolare \u00een periferie: cel putin de la avangardisti \u00eencoace, e \u2013 adeseori \u2013 consecinta refuzului de a ocupa centrul solemn al scenei culturale. Sigur, avem nevoie si de repere ceremoniale, de mari artisti pe care sa-i omagiem, de genii la senectute carora sa le facem reverente. Dar istoria culturii avanseaza \u2013 de fapt \u2013 prin ce se adauga, nu prin ce sta stabil si solemn si monumental \u00een centru. Or, adaosurile vin dinspre \u201emargine\u201c: noutate, experiment, avangarda. Definindu-se ca \u201eartist marginal\u201c, Mircea Florian \u00eesi indica optiunea pentru versantul productiv al metabolismului cultural, cel prin care lucrurile merg cu adevarat \u00eenainte.<\/p>\n

Artist reputat, foarte cunoscut, mai ales ca muzician, Mircea Florian n-a fost p\u00e2na acum, p\u00e2na la ceremonia de investire cu titlul de Doctor Honoris Causa, un artist bine \u00eenteles, integral \u00eenteles. S-a scris putin si partial despre cautarile sale creative. \u00cen general, disciplinele artistice nonverbale \u2013 muzica, teatru, film, arte vizuale, dans si celelalte \u2013 nu stau la noi stralucit \u00een materie de exegeze. Literatura e o exceptie: la ei acasa \u00een domeniul cuvintelor, al frazarii, criticii literari \u00eesi fac datoria si scriu mult si de multe ori bine despre poezie, proza, dramaturgie, eseistica, \u00eenc\u00e2t cam stim cum stam la capitolele respective. \u00cen rest, profesionistii sunt orientati catre limbajele branselor lor artistice, productia de text exegetic si explicativ fiind restr\u00e2nsa. Ei \u00eensisi putini, criticii si istoricii fiecarui domeniu fac o munca eroica \u00eencerc\u00e2nd sa acopere zone \u00eentinse de expertiza, de obicei izolati \u00een interiorul specializarii lor, fara sa mai poata cuprinde ansamblul. Action\u00e2nd practic peste tot, Mircea Florian n-a prea avut cum sa fie apreciat \u00een \u00eentreaga complexitate si profunzime a actiunii lui culturale, oric\u00e2ta notorietate ar avea si oric\u00e2t prestigiu ar fi acumulat.
\n\u00cen atari conditii, Universitatea \u201eVasile Goldis\u201e, comisia din care am onoarea sa fac parte, toti cei care care au pus umarul la construirea acestui eveniment si toti cei care suntem acum aici, la ceremonia de fata, participam la un act care \u2013 pe de o parte \u2013 face dreptate unui mare artist, compens\u00e2nd incompleta \u00eentelegere despre care vorbeam, si \u2013 pe de alta parte \u2013 transmite culturii rom\u00e2ne un mesaj important: unul de complexitate si de mare demnitate a creativitatii experimentale alternative. Vom avea de aici \u00eencolo un at\u00e2t de atipic Doctor Honoris Causa! Mircea Florian \u2013 Doctor Honoris Causa: cum se poate asa ceva?! E extraordinar ca extraordinarului artist multilateral si \u201emarginal\u201c \u00eei este acordata o distinctie academica at\u00e2t de impozanta! Fie ca ea sa-si mai piarda de-aici \u00eenainte din solemnitate si sa c\u00e2stige ceea ce un creator si un intelectual ca Mircea Florian \u00eei poate oferi: o noua vivacitate!
\nSa fie \u00eentr-un ceas bun!<\/p>\n

* Cuv\u00e2nt rostit cu ocazia decernarii titlului de Doctor Honoris Causa al Universitatii \u201eVasile Goldis\u201e din Arad, filiala Satu Mare, lui Mircea Florian, \u00een sala Teatrului de Nord din Satu Mare, pe 3 iunie 2011.<\/strong><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Nu voi face aici si acum* un inventar de date ale carierei lui Mircea Florian: muzica, expozitii, \u201eperformante\u201c (cum li se spune \u2013 \u00een englezeste \u201eperformances\u201c) de tip artistic sau nu numai artistic. \u00cencerc sa plasez prezenta lui publica \u00een niste contexte mai largi. Primul lucru pe care l-as spune \u2013 pe jumatate \u00een gluma,… Cite\u0219te mai mult »Mesaj important catre cultura rom\u00e2na: complexitatea si demnitatea creativitatii experimentale alternative<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[6858],"class_list":["post-9975","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-mircea-florian"],"views":1246,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9975","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=9975"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9975\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=9975"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=9975"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=9975"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}