{"id":9957,"date":"2011-12-06T17:10:37","date_gmt":"2011-12-06T15:10:37","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=9957"},"modified":"2011-12-06T17:11:11","modified_gmt":"2011-12-06T15:11:11","slug":"voltaire-%e2%80%9egeniu-confuz%e2%80%9c","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/voltaire-%e2%80%9egeniu-confuz%e2%80%9c\/","title":{"rendered":"Voltaire, \u201egeniu confuz\u201c?"},"content":{"rendered":"

Nu exista o judecata unica, unanim \u00eempartasita despre vreunul dintre cei ce au dob\u00e2ndit renume la scara istoriei. Cum asteptarile noastre, izvor\u00e2te din angajamente existentiale particulare, nu coincid, iar simpatiile si antipatiile noastre nu se cristalizeaza neaparat pe criterii rationale, ce vizeaza valoarea sau meritele reale ale persoanelor, e firesc ca cei cu adevarat \u201emari\u201c sa-si atraga din partea semenilor aprecieri dintre cele mai diferite, uneori chiar opuse. Este si cazul lui Voltaire, autor admirat si hulit \u00een egala masura at\u00e2t \u00een timpul vietii lui, c\u00e2t si ulterior, p\u00e2na \u00een zilele noastre. <\/strong><\/em><\/p>\n

Pentru unii, poate cei mai multi, Voltaire a \u00eentruchipat tipul intelectualului angajat, care s-a servit \u00een mod constient si programatic de diferitele forme ale creatiei culte \u00een scopul emanciparii individului si societatii. Si-a c\u00e2stigat faima de aparator curajos al demnitatii umane, \u00een primul r\u00e2nd al libertatii de g\u00e2ndire, at\u00e2t de multa vreme \u00eencatusata de superstitie si dogmatism. \u201eUn spirit mare si o inima uriasa\u201c \u2013 spunea Victor Hugo \u00een discursul pe care l-a rostit \u00een 1878 la comemorarea a o suta de ani de la moartea autorului lui \u201eCandid\u201c.
\nFilosoful cu indignari selective<\/strong>
\nAltii, mai precis aceia care sunt \u00eenclinati sa vada \u00een orice emancipare o depravare, l-au perceput pe Voltaire ca libertin, respectiv stricator al ordinii politice si al bunelor moravuri. Obiceiul de a chestiona traditia l-au transformat \u00een ochii intransigentilor aparatori ai traditiei \u00eentr-un veritabil pericol public. Sagacitatea, \u201elimba ascutita\u201c, umorul si verva ironica i-au atras adesea dusmanii. \u00cen acelasi timp, prin ambiguitatile, inconsecventele si contradictiile g\u00e2ndirii sale, Voltaire \u00eensusi a alimentat reactii si aprecieri diferite. A fost criticat at\u00e2t de la \u201edreapta\u201c c\u00e2t si de la \u201est\u00e2nga\u201c: \u00een vreme ce unii s-au aratat nemultumiti ca a fost deist, ceea ce, \u00een ochii lor, echivaleaza cu o tradare a teismului, altii i-au reprosat faptul ca a fost numai deist si ca n-a facut pasul cuvenit spre ateism, cu care a cochetat adesea. S-a aratat oripilat de pofta de putere a episcopilor si a militat pentru eliminarea religiei din viata politica a cetatii, dar a fost de parere ca religia e cel mai potrivit instrument pentru tinerea \u00een ascultare a poporului, pentru manipularea gloatei: \u201ear fi mai bine, fara \u00eendoiala, ca poporul sa fie subjugat cu toate superstitiile posibile, cu conditia ca acestea sa nu conduca la crime, dec\u00e2t sa tii un popor fara religie\u201c, citim \u00een celebrul lui \u201eTratat despre toleranta\u201c. Nu \u00eent\u00e2mplator, pentru atitudini de acest tip, Voltaire a trecut \u00een ochii unora ca filosoful cu indignari… selective!
\nVanitatea, cedarile interesate si compromisurile facute de-a lungul vietii \u00een relatia cu monarhii vremii, ingratitudinea si cinismul manifestate fata de c\u00e2tiva dintre apropiatii lui nu constituie neaparat cele mai grave imputatii morale ce i s-au adus ori i s-ar putea aduce (ele ar putea fi puse \u00een ultima instanta pe seama slabiciunii omenesti). I se atribuie mai ales vina (care ar fi, de aceasta data, a autorului, nu a omului Voltaire) de a fi promovat mitul ratiunii izbavitoare. Tocmai aici ar trebui cautata radacina extremismului politic al secolelor urmatoare. De altfel, ni se mai spune, prabusirea acestui mit ar explica si asa-numitul esec postmodern al proiectului iluminist.
\nImpresia mea este ca deseori \u00eempartasim o imagine simplista despre g\u00e2ndirea si profilul spiritual al lui Voltaire. Detectez doua clisee vehiculate insistent pe seama lui: ca a fost un fanatic aparator al ratiunii si, \u00een acelasi timp, ca a promovat utopia progresului istoric. Desigur, Voltaire, exponent de seama al \u201afilosofiei luminilor\u201c, avea \u00eencredere \u00een ratiune, dar era constient de limitele ei (deseori a facut referire la ele); credea \u00een perfectionarea cunoasterii omenesti, dar era constient de ignoranta care ne domina; credea \u00een progresul material si moral al omenirii, dar nu era at\u00e2t de naiv \u00eenc\u00e2t sa-si \u00eenchipuie ca raul va disparea din viata oamenilor las\u00e2nd loc unei lumi viitoare a perfectiunii si fericirii universale. Cine citeste cu atentie scrierile lui Voltaire va realiza ca acest autor de geniu a avut parte de mai multe \u00eentrebari dec\u00e2t de raspunsuri, ca angajamentele lui ideologice nu erau de tip dogmatic, ca nuantele \u00een aprecieri \u2013 indiferent ca era vorba de teologie, filosofie sau politica, ori de natura umana \u2013 nu i-au lipsit. Ceea ce impresioneaza si astazi la Voltaire este prospetimea spiritului interogativ, dorinta sincera de a afla, de a sti. \u00centruc\u00e2t pentru el nimic nu era dinainte fixat, hotar\u00e2t sau deja stiut, cel putin \u00een legatura cu temele considerate fundamentale, de maxim interes, \u00eel vedem desfasur\u00e2nd ample argumentari si contraargumentari, atitudine care dezvaluie nu numai un anumit gust pentru speculatie, ci si dorinta de a fi impartial, semn al onestitatii intelectuale. Oricum, prin spiritul lui critic si polemic subordonat promovarii valorilor umaniste (libertatea de g\u00e2ndire, autonomia persoanei, toleranta), Voltaire a fost pentru secolul sau ceea ce se cheama spiritus rector. \u00cen aceasta calitate, el a oferit contemporanilor un model de \u00eendrazneala si curaj, de luciditate si umor, de consecventa \u00een idei si nedezmintita tenacitate.
\nDar Fran\u00e7ois Marie Arouet, zis Voltaire, nu s-a bucurat peste tot si din partea tuturor de simpatie. Ideile, proiectele si actiunile lui nu au fost la fel de bine primite \u00een toate cercurile de interese si de opinie. Ca unul care era pe deplin constient de relativitatea culturilor, a reprezentarilor si judecatilor oamenilor, el ar fi admis cu siguranta ca modul diferit \u00een care este sau ajunge sa fie perceput se \u00eenscrie \u00een ordinea firescului.
\nVoltaire vs. Voltaire<\/strong>
\n\u00centr-un interviu acordat lui Tudorel Urian (\u201eRom\u00e2nia literara\u201c, nr. 9 din 2004), Alexandru Paleologu a adus \u00een discutie la un moment dat rolul lecturii \u00een formarea lui intelectuala. Si-a adus aminte cu placere de cartile \u201emari\u201c din literatura franceza pe care le-a devorat \u00eenca din anii adolescentei (\u201eliteratura franceza m-a amprentat puternic\u201c). Dintre autori, Montaigne si Rabelais au fost \u201ehotar\u00e2tori, de baza\u201c. La fel de mult a contat si Voltaire, dar cu precizarea: numai \u201ecu o singura carte, anume \u201eCandid\u201c, dar cu aceasta, colosal\u201c. Restul? \u201eRestul nu ma intereseaza\u201c \u2013 a spus cel intervievat. Imediat a venit si explicatia: \u201eDisputa lui (a lui Voltaire) cu lucrurile contemporane, cu superstitia mi se par de o inactualitate fara pereche. Si spiritul voltairian cu care unii se lauda este o vechitura, e ceva rasuflat. Geniul voltairian nu are legatura cu spiritul voltairian. Sigur ca a fost om de spirit. Dar oamenii de spirit de atunci, daca i-am \u00eent\u00e2lni astazi poate ca ne-ar dezamagi \u00een multe privinte\u201c. Mai t\u00e2rziu, \u00eentr-o carte nascuta din placerea de a sta \u201ela taclale\u201c (\u201eBreviar pentru pastrarea clipelor\u201c, dialog cu Filip-Lucian Iorga, Humanitas, 2007), Alexandru Paleologu a oferit amanunte suplimentare despre cel dint\u00e2i contact cu \u201eCandid\u201c al lui Voltaire: \u201ehazul, scrisul electric, ascutimea si acuitatea observatiei, acumularea de nenorociri considerate sub aspectul lor comic, teatrul bun, societatea, lumea, catastrofele umane, falimentul optimismului \u00een fata realitatilor m-au fascinat\u201c.
\n\u201eScrisul electric\u201c \u2013 izbutita expresie pentru caracterizarea stilului literar al lui Voltaire! Intuiesc ca sintagma folosita de Al. Paleologu se referea la renumita concizie a scriitorului francez, la tehnica trecerii rapide, \u00een putine cuvinte, de la un plan de semnificatie la altul, ceea ce-i permitea autorului sa realizeze un fel de scurtcircuitare a realului cu posibilul, a starii de drept cu starea de fapt, de unde senzatia cititorului ca e condus direct \u201ela tinta\u201c si ca se afla mereu \u00een inima lucrurilor. Dar chestiunea de fond cuprinsa \u00een consideratiile de mai sus, asupra careia vreau sa ma opresc, nu e cea legata de stilul scrierilor lui Voltaire, ci ideea, pe care o gasesc de-a dreptul bulversanta, ca \u201egeniul voltairian nu are legatura cu spiritul voltairian\u201c. Oare, \u00een cazul marilor personalitati creatoare, putem trasa o linie net despartitoare \u00eentre spirit si geniu? \u00cen ce sens spiritul voltairian, pe care unii se \u00eencapa?\u00e2neaza sa-l mentina viu ori sa \u00eel re\u00eenvie, e desuet (\u201eo vechitura, ceva rasuflat\u201c)? Lupta cu superstitia \u00eesi pierde vreodata actualitatea? Ce ar putea fi, astazi, dezamagitor \u00een privinta spiritului voltairian si \u00een raport cu care standarde am putea hotar\u00ee o astfel de stare de lucruri? Cu ce argumente ar putea fi sustinuta o teza at\u00e2t de radicala ca cea la care m-am referit? Din pacate, Alexandru Paleologu nu ne ofera argumente explicite. Dar cine \u00eei cunoaste scrierile poate deduce cu relativa usurinta motivele repudierii spiritului voltairian. \u00cen fapt, \u00eentre el si Voltaire exista ceea ce s-ar putea numi o nepotrivire de \u201ecaracter ideologic\u201c.
\n\u00cencerc sa fiu ceva mai explicit, drept care am sa ma opresc asupra c\u00e2torva repere biografice. \u00cen tinerete, dupa propria-i marturie, Al. Paleologu a fost atras de ideile de st\u00e2nga ale social-democratiei, atractie pusa pe seama \u201electurilor frantuzesti si rusesti\u201c, dar foarte cur\u00e2nd s-a lecuit de aceasta \u201eispita intelectuala\u201c. A virat spre \u201edreapta\u201c (\u00een sens politic), a devenit monarhist, a trecut prin \u00eenchisorile comuniste, iar dupa revolutie a facut politica \u00een partidul liberalilor. \u00cen anii ultimi ai senectutii s-a autodefinit ca \u201ereactionar\u201c (\u201eEu sper sa fiu taxat drept reactionar. Daca nu merit asta, \u00eenseamna ca am fost un prost\u201c). A nutrit convingeri religioase, fara sa fi cazut \u00een superstitie si habotnicie. Era de parere ca necredinciosul este blocat \u00een mediocritate, \u00een acel tip de dezorientare si neputinta care face din el un \u201eimbecil\u201c. Fireste, pentru bunul crestin care a fost Al. Paleologu \u201eun om care crede \u00een Dumnezeu e fatalmente mai destept dec\u00e2t unul care nu crede, pentru ca are o aprehensiune deschisa si are o filiatie \u00een care sa se plaseze\u201c. \u00cen acest punct, batr\u00e2nul \u201ereactionar\u201c rom\u00e2n s-ar fi putut \u00eentelege perfect cu deistul Voltaire, care \u00eempartasea la r\u00e2ndul lui convingerea ca armonia Universului, concretizata \u00een legile naturii, trebuie sa fie rezultatul unui proiect divin si ca ratiunea \u00eensasi resimte necesitatea logica a lui Dumnezeu \u00een calitate de cauza prima. Banuiesc ca s-ar fi \u00eenteles cu Voltaire si \u00een alte privinte: respingerea categorica a ateismului, pretuirea acordata elitelor, gustul pentru viata mondena, pentru lux si confort.
\nTaclale de droite<\/strong>
\nCeea ce \u00eel separa pe Al. Paleologu de spiritul voltairian se profileaza abia c\u00e2nd vine vorba despre ratiune, rationalism, libera cugetare, laicitate. Citez din nou din \u201eBreviar pentru pastrarea clipelor\u201c: \u201eEuropa si civilizatia occidentala nu \u00eenseamna, \u00een primul r\u00e2nd, rationalism si cartezianism, ci crestinism… Rationalism nu \u00eenseamna, asa cum spun unii, sa fii laic, anticlerical si liber-cugetator. Deloc! Liber-cugetator \u00eensemna, fara suparare, sa fii prost. Numai un prost se poate considera astfel. Asa ceva nu exista la nivelul valorii. Civilizatia europeana a fost si mai mult sau mai putin liberala, dar mai ales reactionara. Si \u00een primul r\u00e2nd crestina\u201c.
\nAfirmatii abrupte, cu accent dogmatic-autoritar, lipsite de nuantari, pe alocuri apropiate de invectiva, complet discutabile sub aspectul pretentiei la adevar. \u00cen alt loc din cartea mentionata, vorbind de \u201epacatele Frantei\u201c, Paleologu se dezlantuie \u00eempotriva intelectualilor de st\u00e2nga. Despre Revolutia Franceza spune ca a fost \u201eo porcarie, o m\u00e2rsavie, o oroare!\u201c. Depl\u00e2nge faptul ca \u201eaproape toti intelectualii francezi sunt de gauche, inculti si obraznici\u201c. Denunta acest segment din societatea franceza care s-a infectat de \u201esc\u00e2rboasa idee iacobina, care e o dobitocie perfecta\u201c, segment constituit, \u00een opinia sa, din \u201eanticlericali, atei, liberi-cugetatori\u201c. De observat ca pentru autorul ideii \u201ebunului simt ca paradox\u201c liber-cugetatorii si mai ales ateii reprezinta tot ce e mai rau pe lume. Ce-ar fi de zis?! E drept, am fost avertizati, asistam la niste nevinovate… taclale. Am zice taclalele unui om de droite. Si totusi, ele tradeaza prea multa angajare ideologica, un soi de \u00eenversunare maniacala \u00een detrimentul sanatoasei seninatati a spiritului. Chiar daca nu-l numeste explicit pe Voltaire, autorul acestor consideratii \u00eel are cu siguranta \u00een vedere, caci Voltaire a fost efectiv cartezian, rationalist, liber-cugetator, anticlerical notoriu, chiar un inspirator al Revolutiei franceze de la 1789. Era \u00een firea lucrurilor ca un \u00eempatimit \u201ereactionar\u201c sa nu-l aiba la inima pe \u201eprogresistul\u201c Voltaire. (\u00cemi place sa cred ca cel aratat cu degetul, anin\u00e2nd un z\u00e2mbet \u00een coltul gurii, ar fi comentat astfel: \u201espiritul de partid te face sa vezi tulbure\u201c).
\nAtitudinea lui Paleologu nu este singulara. \u00centr-un \u201edialog destins-reactionar\u201c (realizat cu Cristian Badilita \u00een 2009), Paul Barbaneagra aprecia ca, alaturi de Rousseau si d’Alembert, Voltaire a fost un \u201egeniu confuz al secolului al XVIII-lea\u201c, cel putin \u00een comparatie cu Descartes\u00a0 (acesta e, cum se stie, \u00eentemeietorul rationalismului modern, dar \u201eram\u00e2ne totusi un mare g\u00e2nditor spiritual\u201c). Pentru Barbaneagra g\u00e2nditorii iluministi, fara a fi lipsiti de geniu, au fost totusi niste \u201efarseuri de talent\u201c, care nu-si merita renumele; asa se face ca ei au trecut pe nedrept \u00een ochii intelectualitatii si ai capetelor \u00eencoronate ale vremii drept corifeii g\u00e2ndirii europene. Totul nu e \u00eensa dec\u00e2t un \u201emit\u201c: \u201eSe uita ca Voltaire nu e nimic altceva dec\u00e2t un elev neghiob \u2013 cu geniu, dar neghiob \u2013 al g\u00e2ndirii contestatare englezesti\u201c. Suntem lasati sa \u00eentelegem ca adoptarea unei noi paradigme de g\u00e2ndire, mai ales c\u00e2nd provine dintr-o alta cultura, te transforma automat \u00eentr-un \u201eelev neghiob\u201c. Dar asta nu e totul. Grav si de neiertat ar fi faptul ca monsieur Voltaire a rasp\u00e2ndit \u00een Europa \u201eutopia progresista\u201c, adica \u201eo dinamica fara finalitate, fara principii si, p\u00e2na la urma, sinucigasa\u201c. Aceasta utopie a gasit ecou printre revolutionarii francezi de la 1789, dar si ulterior, \u00een toate momentele \u201eaberante\u201c ale \u201edislocarilor\u201c numite revolutionare. Ideologia aparent \u00eennoitoare a lui Voltaire, ni se spune, a fost \u00een fapt una malefica, diabolica, pentru ca era pusa \u00een slujba unei sminteli: \u201esminteala progresului\u201c. Asadar, Voltaire era nu numai \u201eprost\u201c (\u00een calitate de liber-cugetator) si \u201eelev neghiob\u201c (\u00een calitate de propovaduitor al scepticismului britanic), ci si smintit (\u00een calitate de adept al progresismului).
\nCam acesta ar fi \u201eportretul\u201c ce-l reprezinta pe Voltaire, \u00een a carui personalitate s-ar fi aglutinat \u00een mod nefericit geniul bun cu spiritul rau. Un portret caricatural, dupa opinia si gustul meu, datorat unor g\u00e2nditori ce se revendica drept \u201ereactionari\u201c. Prin contrast, o tusa mult mai echilibrata, mai \u201erealista\u201c \u00een alcatuirea portretului de care vorbesc se gaseste \u00een excelenta lucrare numita \u201eIstoria g\u00e2ndirii libere\u201c, a lui Raymond Trousson, ca si \u00een nu mai putin celebra carte intitulata \u201eFilosofia Luminilor\u201c, a lui Ernst Cassirer. \u00cen ambele cazuri avem de-a face cu alte exigente metodologice constient asumate, care evita judecatile de valoare si privilegiaza judecata istorica sprijinita pe fapte: analiza atenta a surselor, grija pentru detaliu, \u00eencercarea de a reconstitui climatul unei epoci, de a recompune fluxurile de idei ale diferitelor miscari, de a sesiza contributia reala a diferitelor personalitati la producerea evenimentelor. Nici vorba de a te rasti la istorie, de a-i face reprosuri moralizatoare! Proced\u00e2nd comparativ, putem ajunge la concluzia ca nu numai oamenii de spirit de alta data, ci si cei de ieri si de astazi ne pot dezamagi \u00een c\u00e2teva privinte: \u00eengustimea perspectivei izvor\u00e2ta din mirajul paseist, \u00eenchiderea \u00een dogma, dispretul aratat optiunilor alternative, incapacitatea de a sesiza fortele \u00eennoitoare ale vietii.
\nUn nouveau philosophe<\/strong>
\nCine critica sau contesta liberalismul \u00eel va contesta inevitabil si pe Voltaire, dat fiind faptul ca tema centrala a discursului sau era tocmai tema libertatii. El era convins ca viata politica moderna trebuia cladita pe un fundament laic, numai asa devenea functionala toleranta, ca o conditie esentiala a libertatii civile si politice. Era de asemenea convins ca demnitatea umana e vorba goala fara exercitiul liber al ratiunii. Demascarea superstitiilor, a ignorantei, a abuzurilor si viciilor clerului, lupta \u00eempotriva atotputerniciei papilor, a amestecului bisericii \u00een viata statului nu \u00eensemna negarea rolului crestinismului \u00een formarea Europei si a civilizatiei europene, ci \u00eencercarea de a recupera autenticitatea mesajului hristic, concomitent cu efortul de a descatusa si impulsiona stiintele naturii, de a pune \u00een valoare noile tehnici de productie, de a stimula economia si de a asigura mai multa bunastare pentru c\u00e2t mai multi oameni.
\nE adevarat, \u201espiritul\u201c poate cunoaste transformari radicale de la o epoca la alta, poate capata accente, directii sau orientari noi. I se \u00eent\u00e2mpla sa vehiculeze mereu alte intentionalitati, \u00een functie de valorile pe care le serveste. Caracterul istoric sau caducitatea e una din caracteristicile lui definitorii. Ceea ce pentru o perioada istorica data reprezinta culmea cunoasterii, a rafinamentului si a bunului gust, orizontul ei de aspiratie si norma ei morala, pentru alte epoci reprezinta forme epuizate, depasite, lipsite de valoare. Convingerea mea este ca geniul nu rasare alaturi de spiritul unei epoci si ca rareori \u00eenfloreste \u00een contrazicere cu acest spirit. Mai degraba, spiritualitatea unei epoci furnizeaza cadrul general de afirmare a geniului individual, at\u00e2t prin ceea ce trebuie negat si depasit, c\u00e2t si prin ceea ce trebuie \u00eemplinit.
\n\u00cen prezent, chiar si \u00een constiinta publicului instruit de la noi, Voltaire \u00eenregistreaza un profil relativ \u00eencetosat. Ideatic, el pare sa supravietuiasca prin c\u00e2teva vorbe de duh, prin maxime si anecdote plimbate sprintar pe Internet, prin c\u00e2teva fragmente din \u201eCandid\u201c, decupate pentru uzul scolarilor, ori ca personaj de dramoleta si roman.
\n\u00cen ce ma priveste, \u00eemi place sa cred ca steaua lui Voltaire straluceste \u00eenca, \u00een ciuda detractorilor lui, si ca \u201epatriarhul de la Ferney\u201c ar mai putea conta \u00een lupta de idei proprie lumii noastre, o lume \u2013 mi se pare \u2013 mult prea patimasa si debusolata. Fapt \u00eencurajator, \u00een numarul din septembrie 2008, mensualul \u201eLe Magazine Litt\u00e9raire\u201c i-a consacrat filosofului de care vorbesc un dosar substantial plasat sub titlul generic: \u201eVoltaire, notre nouveau philosophe\u201c. Si \u00eenca: cea dint\u00e2i carte care mi-a picat sub ochi (\u00een vara acestui an) de \u00eendata ce am pasit \u00een libraria Bibliotecii Publice din New York purta titlul \u201eVoltaire\u201c. Cartea, aparuta tot \u00een 2008, cuprindea c\u00e2teva eseuri, 18 ilustratii si o bibliografie consistenta consacrata celebrului autor francez. Era, ne\u00eendoielnic, un omagiu adus spiritului sau lucid, interogativ, militant.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Nu exista o judecata unica, unanim \u00eempartasita despre vreunul dintre cei ce au dob\u00e2ndit renume la scara istoriei. Cum asteptarile noastre, izvor\u00e2te din angajamente existentiale particulare, nu coincid, iar simpatiile si antipatiile noastre nu se cristalizeaza neaparat pe criterii rationale, ce vizeaza valoarea sau meritele reale ale persoanelor, e firesc ca cei cu adevarat \u201emari\u201c… Cite\u0219te mai mult »Voltaire, \u201egeniu confuz\u201c?<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[17],"tags":[1930,337,6851],"class_list":["post-9957","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-ideilor","tag-filosofi","tag-filosofie","tag-voltaire"],"views":5910,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9957","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=9957"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9957\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=9957"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=9957"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=9957"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}