{"id":9949,"date":"2011-12-06T16:19:16","date_gmt":"2011-12-06T14:19:16","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=9949"},"modified":"2011-12-06T17:07:55","modified_gmt":"2011-12-06T15:07:55","slug":"sub-semnul-apocalipsei-2","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/sub-semnul-apocalipsei-2\/","title":{"rendered":"Sub semnul apocalipsei"},"content":{"rendered":"
\n

Adrian Costache, Trilogia de la Sf. Sava,<\/em> Editura Art, Bucuresti, 2011, 511 p.<\/strong><\/p>\n<\/blockquote>\n

 <\/p>\n

Literatura inspirata de universul scolar (Ionel Teodoreanu, Mihail Drumes, George Sovu si altii) n-a produs, p\u00e2na acum, carti de prim raft. Aceasta limita este certamente depasita\u00a0 de \u201eTrilogia de la Sf. Sava\u201c pe care Adrian Costache a publicat-o recent (Editura Art, 2011). Ampla constructie rom\u00e2nesca se constituie din romanele \u2013 publicate separat \u00een anii anteriori \u2013 \u201eRegele sperietorilor de ciori\u201c, \u201eApocalipsa dupa Ian\u201c si \u201eLista cu nume\u201c. Trilogia se deschide cu un prolog, intitulat \u201eParfumul pierdut\u201c, care contine pagini atinse \u2013 nu exageram! \u2013 de aripile capodoperei.<\/strong><\/em>
\nPrimul dintre romane, \u201eRegele sperietorilor de ciori\u201c, abordeaza o tema pe c\u00e2t de delicata, pe at\u00e2t de bine ilustrata artistic: tentatia adolescentelor de a se \u00eendragosti de barbati maturi. Ea a fost tratata magistral, precum se stie, de catre G. Calinescu \u00een romanul \u201eEnigma Otiliei\u201c. Numai ca, daca la Calinescu avem de-a face cu o perspectiva tipologica, \u00een romanele lui Adrian Costache aceasta se \u00eengusteaza: profesorul t\u00e2nar sau \u00eentre doua v\u00e2rste este nevoit sa \u00eendure si sa reziste \u201eagresiunii\u201c unor eleve \u00eendragostite nu de colegul lor din banca, ci de profesorul de la catedra. Steriade, personajul din primul roman, povesteste la persoana \u00eent\u00e2i avatarurile iubirii dintre Alicia si el, asigurandu-ne \u00eensa \u201eca era vorba de \u00abun amour platonique\u00bb \u2013 seman\u00e2nd astfel cu toate iubirile acelea care se consuma \u00een priviri, gesturi, atingeri si cuvinte, ca si \u00een constiinta existentei acelei iubirii… Ele, privirile sau gesturile, fusesera asadar punctul de pornire la care se adaugase poate si un schimb de cuvinte, dar mai ales priviri intense uneori, un schimb special de priviri prin care doi oameni se recunosc \u00eentre ei, dar recunosc si altceva, un limbaj anume si un secret \u00eentre ei nemarturisit, \u00een sf\u00e2rsit tot ceea ce pare a spune ca cei doi se stiu unul pe celalalt de foarte multa vreme, dintotdeauna, eventual de la facerea lumii\u201c (pp.27-28). \u00cen orice caz, el va depasi cu bine \u201epericolul\u201c, cum se mai \u00eent\u00e2mplase si alta data. Undeva, \u00een \u201eLista cu nume\u201c, sotia sa va emite urmatoarea judecata de valoare asupra moralitatii sotului ei: \u201e\u2013 Sotul meu a avut destule aventuri, …dar cred ca ele s-au consumat, \u00een cea mai mare parte, acolo \u00een paginile acelea!… El a fost un sensibil si a avut, \u00eentr-adevar, o foarte bogata viata sufleteasca… S-a \u00eendragostit de c\u00e2teva ori si am stiut si eu asta!…\u201c (p. 439). Trebuie, de altfel, adaugat numaidec\u00e2t ca accentul nu cade la fel pe psihologia celor doi protagonisti ai povestii de dragoste, asupra trairilor fetei nu se insista prea mult.
\nCentrul de greutate epica al trilogiei se afla \u00eensa \u00een al doilea roman. \u201eApocalipsa dupa Ian\u201c poarta ca subtitlu \u201eromanul unui roman neterminat\u201c. Ca sa scrie ultimul sau roman, \u201eNinsoare pe Mapamuto\u201c, Ian Munteanu, inspector general \u00een Ministerul Invatam\u00e2ntului, renunta la post si se \u00eentoarce la Colegiul Centenar (numele din roman al Liceului \u201eSf. Sava\u201c), unde fusese profesor si director. Constata \u00eensa ca se afl\u00e3 \u00een lipsa de inspiratie, ceea ce face ca aceasta constatare sa fie motivul principal al primei parti a \u201eApocalipsei\u201c…, devenit, uneori, un fel de lamentatie a neputintei de a-si scrie romanul. Pentru ca nu poate sa scrie nici macar prima fraza, Ian recurge la diferite subterfugii: intercaleaza, de pilda, note razlete de jurnal, prin care \u00eencearca sa-si justifice neputinta: \u201eNiciodata nu am contat dec\u00e2t accidental pe gestul de a scrie\u2026 Am fost mai mult de jumatate din viata profesor si asta mi-a placut sa fac cel mai mult… (p.182). \u00cen disperare de cauza, naratorul face un salt \u00eenapoi \u00een timp si povesteste, \u00een urmatoarele trei parti, \u00eent\u00e2mplari din perioada anterioara de profesorat si directorat a lui Ian Munteanu.
\nNaratorul si personajul sau creioneaza portretele c\u00e2torva profesori si elevi: directorul-prim, Stelica Ramura, directorul adjunct, Dragnoiu, Eliza Farina, Doina Amelescu, bibliotecara, fata din prima banca si \u00eenca altii. Ce ar fi de retinut la acest nivel? Int\u00e2i, ca atitudinea autorului\/naratorului\/personajului fata de colegii portretizati este una cel putin ironica, atunci c\u00e2nd nu este sarcastica. Apoi, ca portretele sunt foarte reusite. \u00cen fine, ca pe Ian Munteanu naratorul \u00eel \u00eenfatiseaza mereu \u00eentr-o lumina favorabila \u2013 mai ales \u00een comparatie cu colegii sai de cancelarie \u2013 indiferent de ipostaza \u00een care-l surprinde. E aici ceva din esenta de sine a lui Ian Munteanu: vanitate, poate, pe care naratorul (autorul?) nici macar nu face efortul de-a o estompa si care e confirmata de Horo, profesorul de istorie: \u201eEsti \u00een fond un orgolios\u2026 (\u00eei spune el franc lui Ian). Si-un absolutist! cum zice Farina\u201c (p. 331), care, la r\u00e2ndul ei, cugeta: \u201eEste un tip care-o intriga, are un fel de tinerete pe care ea n-a avut-o, navalnica cumva, un fel de expresionism al trairii, … poate chiar tensiunea ideii… Nu-si da seama daca tipul este \u00eentr-adevar citit, pare mai degraba modest intelectual, dar spune aproape mereu lucruri interesante… Si totusi este ceva excesiv \u00een el, se g\u00e2ndeste ea…\u201c (p.332). \u00censa nu este exclus nici ca vanitatea sa fie o expresie a \u00eemprejurarii ca personajul are constiinta valorii sale.
\nPersonajele din \u201eApocalipsa\u201c… \u2013 de fapt, din \u00eentreaga trilogie \u2013 nu dob\u00e2ndesc, prin evolutie proprie, o consistenta definitorie. Naratorul este preocupat, \u00een masura cov\u00e2rsitoare, de personajul prim, Ian Munteanu.
\nPrin intermediul naratorului si al personajului sau, Adrian Costache se abandoneaza \u2013 si bine face! \u2013 tentatiei de a recurge la eseistica, \u00eentr-un roman\u00a0 care se vrea epic prin definitie. De aceea, unele \u00eent\u00e2mplari, banale ori mai putin obisnuite, devin prilej de comentarii inteligente care fac dovada culturii vehiculate de autor. Temele mai frecvente \u00een marginea carora autorul gloseaza sunt: nasterea, dragostea, moartea, timpul, cunoasterea, relatia cu Dumnezeu etc., mai toate ca ecouri \u00een constiinta protagonistului ale unor \u00eent\u00e2mplari, situatii, contrarietati etc. Aceste glose care, uneori, sunt ale unui moralist, constituie materia eseistica disipata \u00een \u00eentreaga masa a trilogiei, ajut\u00e2ndu-l adesea pe autor sa-si salveze paginile de pericolul senzationalului sau a sentimentalistului, pericol care-l p\u00e2ndeste mai ales \u00een primele doua romane. Datorita lor, stilul ram\u00e2ne mereu dens si grav.
\nO caracteristica a scriiturii \u00eentregii trilogii este ca naratorul se adreseaza direct cititorului, d\u00e2ndu-i \u00eendrumari de lectura si las\u00e2nd impresia ca tine sa-l \u00eenvete pe acesta stiinta literaturii. Cele mai multe asemenea notiuni apartin, fireste, teoriei narativitatii. El vrea cu tot dinadinsul ca cititorul sa disocieze \u00eentre autor, narator si personaj, \u00eentre personajul principal, secundar si episodic, sa poata defini relatia dintre fictiune si realitate etc. Ar fi interesant de stiut cu ce avem a face: deformatie profesionala sau influenta postmodernista? Sau si una si alta? (Noi \u00eensine \u2013 s-a observat \u2013 am fost constr\u00e2nsi sa operam cu atari disocieri, ca sa nu ne aflam \u00eentr-o pozitie otioasa fata de autor).
\nUn element de noutate \u00een constructia \u201eApocalipsei…\u201c ar fi urmatorul: c\u00e2nd are impresia ca naratorul nu acopera \u00een \u00eentregimea ei bogatia materiei epice, autorul inventeaza un narator colateral \u00een persoana lui Ion Trifu, romancier diletant, dar cu un aport substantial \u00een diversificarea perspectivelor si \u201eviziunilor originale asupra unor lucruri si stari de fapt\u201c. Ce se afla \u00een \u201eromanul\u201c lui Ion Trifu stie \u00eensa foarte bine tot naratorul prim al autorului.
\nAutorul, prin naratorii sai, n-ar fi putut evita ceea ce este comun mai tuturor colectivelor didactice: intrigile, conflictele, \u201elucratura\u201c. \u00censa \u2013 ceea ce este simtit ca o insuficienta epica \u2013 nici unul dintre naratori nu povesteste, macar \u00een datele lui generale, un asemenea conflict, intriga etc., limit\u00e2ndu-se doar la a le numi, fara relief narativ adica: \u201e…Ion Trifu va face, \u00een cele din urma, \u00een asa fel \u00eenc\u00e2t \u00een directia lui Ian Munteanu sa curga tot ce \u00eenseamna reclamatie \u00een Colegiu, iar intrigile se vor multiplica infinit, ca-ntr-o drama shakespeariana, \u00een care vor fi angajati deopotriva profesori, elevi, femei de serviciu, parinti, vecini ai Colegiului etc.\u201c (p. 362). Sa nu fi izbucnit oare niciodata, la Colegiul Centenar, un asemenea conflict? Ca, de existat, au existat, fiindca naratorii semnaleaza prezenta lor: \u201etotul se rezolvase cumva \u00een intrigi si meschinarii\u201c (p. 371).
\n\u00cen cel de al treilea roman, \u201eLista cu nume\u201c, printr-o actiune usor detectivista, naratorul, ziarist de investigatie, \u00eencearca pe toate caile sa recompuna persoana lui Ian, insist\u00e2nd mai ales asupra laturii umane a acestuia, centru ca, profesional, \u00eel poate defini mai exact, gasindu-l ca atare \u00een amintirile fostilor elevi, \u00een fotografii si \u00een scrisori de la fosti elevi, si, evident, \u00een propria-i literatura: \u201eConfesiunile unui bun-visator\u201c, \u201eRegele sperietorilor de ciori\u201c. Pe de alta parte, \u201eLista cu nume\u201c devine \u00een sine romanul celorlalte romane, asa cum \u201eApocalipsa…\u201c era romanul unui roman neterminat. Citita din perspectiva acestui ultim roman, \u00een \u00eentreaga trilogie devine evident faptul ca Ian, direct, sau indirect, prin naratorii sai, se afla \u00eentr-o continua cautare de sine, o \u00eencercare perpetua de a se defini ca individ uman, las\u00e2nd impresia ca \u00een niciunul dintre cele trei romane autodefinirea\/ definirea nu-l satisface sau ca, orice ar spune\/s-ar spune despre sine nu-l satisface. Ian nu mai apare, \u00een acest al treilea roman, \u00eentr-o lumina favorabila ca de at\u00e2tea ori \u00een \u201eApocalinsa…\u201c, pentru ca, la fel cu personajul sau, naratorul nu reuseste sa-l recompuna integral mai ales pe Ian-omul, av\u00e2nd mereu senzatia, marturisita adesea explicit, ca ceva \u00eei scapa \u00een aceasta recompunere, ca ceva din personalitatea lui Ian ram\u00e2ne enigmatic: \u201eOare asa sa fie toata lumea aceasta a profesorimii pe care eu nu o cunosc?!… ma aflu, fara sa stiu, \u00een fata unui fenomen sociologic pe care toata literatura cu acesti oameni l-a eludat?!… Oare \u00eentreaga lor viata esentiala se desfasoara doar acolo, \u00een fata acelor chipuri, \u00een fata elevilor lor?!… \u00cemi dau seama ca \u00eemi este imposibil sa accept aceasta idee…\u201c (p.445). (Desi numele protagonistului este diferit de la un roman la altul \u2013 Steriade \u00een \u201eRegele…\u201c, Ian Munteanu \u00een\u201cApocalinsa…\u201c, Ian Steriade \u00een \u201eLista cu nume\u201c \u2013, cititorul se convinge usor ca e vorba de una si aceeasi persoana si ca inconsecventa pastrarii aceluiasi nume se datoreaza fie unui procedeu de amalgamare a \u00eent\u00e2mplarilor, de insolitare a acestora \u00een ultima instanta, fie faptului ca la ideea unificarii celor trei romane autorul a ajuns dupa ce le-a scris, pe fiecare, independent unul de altul).
\n\u201eLista cu nume\u201c capata, de la un moment dat, tonul grav al interogatiilor existentiale, naratorul sau Ian \u00eensusi, ori alte personaje precum doamna din Bruxelles, formul\u00e2nd asemenea \u00eentrebari despre rostul omului ca individ social. Faptul, de pilda, ca Ian lipseste din acest ultim roman, retrag\u00e2ndu-se \u00een Mapamuto \u2013 universul copilariei sale \u2013 si refuz\u00e2nd orice contact cu desertaciunile lumii, e plin de semnificatii. Perspectiva ca, dupa o cariera didactica stralucita, sa ram\u00e2na un simplu nume, fie el si sapat \u00een piatra, \u00eel arunca \u00eentr-o criza morala din care, \u00eentelegem, numai contopirea, prin moarte, cu muntele mitic al copilariei \u00eel va mai putea scoate. Ultimul roman neaga, de aceea, mai toate valorile (sau iluziile) care pareau a-l sustine pe om \u00een periplul lui pe pam\u00e2nt, afirmate, totusi, \u00een primele doua romane. Nici arta (numele \u201eadunat pe-o carte\u201c), cu at\u00e2t mai putin iubirea nu mai pot \u00eensemna ceva, odata cu pierderea sensului trecerii prin viata. Devenirea pare sa consume, cu fiecare clipa care trece, acest sens. Nici revenirile insistente asupra unor pasaje din primele doua romane nu au darul de a recupera ceva din vechile idealuri, daca acestea au avut vreodata vreun sens. Dimpotriva, faptul mai are, \u00een plus, consecinte asupra unitatii compozitionale a trilogiei.
\n\u00cencerc\u00e2nd sa-si \u00eenteleaga personajul dintr-o proiectata carte, pe Ian adica, naratorul din \u201eLista cu nume\u201c simte ca se identifica cu el si-si cristalizeaza g\u00e2ndurile \u00eentr-o cugetare de ampla cuprindere asupra conditiei umane: \u201eDe aceea poate nevoia de a scrie acea carte despre Ian ram\u00e2ne, chiar daca \u00eenteleg abia acum, \u00een aceste clipe, ca nici cartea nu ma va ajuta prea mult sa-l \u00eenteleg pe Ian, caci omul nu poate fi \u00eenteles niciodata p\u00e2na la capat nici \u00een viata si nici \u00een moarte… Iar asta se va \u00eent\u00e2mpla si cu mine si cu milioanele din jurul meu si cu cele care vor urma… E ca si cum toti am fi fost odata condamnati la o sentinta necunoscuta…\u201c (p.504).
\n\u201eLista cu nume\u201c devine, de la o pagina la alta, cu adevarat romanul romanului neterminat (de fapt, nici macar \u00eenceput, \u00een ciuda documentarii minutioase). Cu aceasta stratagema narativa, de a merge pe urma unui profesor-autor de romane \u2013 adevarata fictiune a trilogiei \u00een fond \u2013, Adrian Costache da nastere unui personaj de o mare complexitate umana si intelectuala, salv\u00e2ndu-l de pericolul schematismului si al prejudecatilor care s-au tot adunat \u00een jurul acestei categorii de intelectuali, deocamdata indispensabila, nobila \u00een sine, dar cam nebagata \u00een seama. \u00centelegem, pe de alta parte, ca celelalte personaje nu sunt dec\u00e2t adjuvanti ai naratorului si nu mai avem pretentia ca ele\/ei sa capete o consistenta de sine-statatoare. \u201eLista cu nume\u201c, cel mai valoros dintre romanele trilogiei, anuleaza aproape \u00een totalitate obiectiile mai mult sau mai putin transparente formulate \u00een aceste r\u00e2nduri, pentru ca \u2013 nu-i asa? \u2013 finit coronat opus.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Adrian Costache, Trilogia de la Sf. Sava, Editura Art, Bucuresti, 2011, 511 p.   Literatura inspirata de universul scolar (Ionel Teodoreanu, Mihail Drumes, George Sovu si altii) n-a produs, p\u00e2na acum, carti de prim raft. Aceasta limita este certamente depasita\u00a0 de \u201eTrilogia de la Sf. Sava\u201c pe care Adrian Costache a publicat-o recent (Editura Art,… Cite\u0219te mai mult »Sub semnul apocalipsei<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[6849,6850],"class_list":["post-9949","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-adrian-costache","tag-trilogia-de-la-sf-sava"],"views":2123,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9949","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=9949"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9949\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=9949"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=9949"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=9949"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}