{"id":9933,"date":"2011-12-06T15:56:45","date_gmt":"2011-12-06T13:56:45","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=9933"},"modified":"2014-06-10T13:49:47","modified_gmt":"2014-06-10T11:49:47","slug":"eminescu-ultima-zi-la-%e2%80%9etimpul%e2%80%9c-12","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/eminescu-ultima-zi-la-%e2%80%9etimpul%e2%80%9c-12\/","title":{"rendered":"Eminescu: ultima zi la \u201eTimpul\u201c (12)"},"content":{"rendered":"

Maiorescu si familia poetului<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

c. \u201eDosarul Maiorescu\u201c. Dar ipotezele lui Calin L. Cernaianu duc foarte departe\u2026 \u00censa, fara a se sprijini pe solul ferm al documentelor, este un drum cu multe salturi aeriene. \u00cencerc sa rezonez \u00een siajul deschiderilor sale. Ca jurist, autorul citeaza un articol din Codul civil, editia din 1867: \u201eAcei care vor fi provocat interdictiunea, nu vor putea face parte din consiliul de familie\u201c (nu stiu daca virgula \u00eentre subiect si predicat este juridica sau apartine celui care citeaza; nu urmaresc Codul civil, accept ca autorul are dreptate si-mi rezerv dreptul de a controla, ca si pe acela de a studia daca acest cod a fost revazut, revizuit, schimbat etc. \u00eentre 1867 si 1883). Este \u00eentr-adevar interesant: Titu Maiorescu este acela care a \u201eprovocat interdictiunea\u201c lui Mihai Eminescu la 28 iunie 1883, adica l-a internat la doctorul Sutu.
\nLas\u00e2nd deoparte faptul ca \u00een acest caz se eludeaza legea (nu stiu daca acesta este termenul exact sau trebuie altul mai dur), fiind necesare multe acte pentru o asemenea interdictie \u2013 si mai ales o confirmare medicala facuta de catre o comisie cu argumente largi \u2013 Calin L. Cernaianu consulta dosarul \u201eInterdictia Mihail Eminescu\u201c, deschis odata cu recluziunea poetului din 24-28 iunie 1883 si ramas deschis, adica nerezolvat, p\u00e2na la moartea sa, \u00een 16 iunie 1889.
\nAcesta poate fi considerat \u201edosarul Titu Maiorescu\u201c, pentru ca se datoreaza gestului criticului si \u2013 dupa cum cred ca argumenteaza corect din punct de vedere juridic Calin L. Cernaianu \u2013 pentru ca Titu Maiorescu tergiverseaza \u00eenchiderea\/ rezolvarea lui. Calin L. Cernaianu citeaza o observatie pe care Augustin Z. N. Pop nu a luat-o \u00een seama (si nici alti cunoscatori ai acestui dosar): \u201eSe va \u00eentreba Parquetu ce persoane ar putea constitui consiliul de familie, cari sunt rudele interzisului si daca este \/sunt\/ \u00een tara\u201c.
\nAceasta este, explica autorul, adevarata rezolutie pusa pe dosarul nr. 968\/ 1883. Primul Procuror cerea \u201eVa rugam sa binevoiti a lua masuri pentru regularea averei\u201c \u2013 si alaturi mai era observatia: \u201eNu este curatela, deoarece Eminescu nu a \u00eencetat din viata, ci numai e alienat\u201c \u2013 care se credea ca este rezolutia dosarului. Fiind vorba, deci, de constituirea unui obligatoriu consiliu de familie, Calin L. Cernaianu observa ca, potrivit legii, Maiorescu nu putea face parte din el \u2013 pentru ca-l interzisese pe Eminescu. \u00cen logica procurorului, autorul, reinstrument\u00e2nd cazul, considera ca Titu Maiorescu avea tot interesul sa-l izoleze pe poet de familie, sa se erijeze \u00een tutorele lui \u2013 cu ce scop? \u2013 ca sa poata face parte din acest consiliu. Mai trebuie, \u00eensa, un articol de lege, \u00een sensul ca daca lipsesc rudele, chiar si acel care interzice pe cineva poate face parte din consiliul sau de familie. Autorul nu comenteaza \u2013 iar logica noastra nu este strict juridica, ci doar naturala \u00een urmarirea scopului criticului.
\nDe ce ar avea acesta nevoie de izolarea lui Eminescu?
\nSa zicem ca este corect judecatoreste. Din informatiile pe care le detinem, \u00eensa, rezulta ca familia lui Eminescu se intereseaza de el: at\u00e2t tatal, caminarul Gheorghe Eminovici, c\u00e2t si fratele, locotenentul Matei Eminovici, vin la Bucuresti si-l viziteaza pe critic cu scopul de a afla adevarul despre interzis. De acum \u00eenainte Calin L. Cernaianu face hermeneutica, discurs (cu multe imprecatii), istorie literara (abuziva) \u2013 face, adica, orice pentru a demonstra ca Gheorghe Eminovici n-a fost \u00een Bucuresti \u00een vara lui 1883, iar Matei Eminovici a fost, dar criticul nu i-a permis sa-si vada fratele.
\nPe scurt, convinge teza \u2013 dar nu conving argumentele. Sunt 5 \u00eensemnari despre \u00eent\u00e2lnirea lui Gheorghe Eminovici cu Titu Maiorescu la jumatatea lunii august a anului 1883, iar autorul le discuta pe r\u00e2nd.
\n1. Mai \u00eent\u00e2i, \u00een \u201e\u00censemnarile zilnice\u201c criticul noteaza la 18 august 1883: \u201eAcum doua zile a fost la mine tatal sau (anecdote din societatea moldoveneasca de odinioara) si dupa aceea fratele sau, locotenentul\u2026\u201c
\nCalin L. Cernaianu nu da crezare acestei informatii, par\u00e2ndu-i-se ciudat ca \u201ecei doi Eminovici nu ar fi venit \u00eempreuna, ci separat \u2013 ca la dentist\u201c (p. 81) \u2013 , si considera ca textul a fost inserat ulterior \u00een jurnal, ca o justificare.
\n2. Cea de-a doua dovada a acestei \u00eent\u00e2lniri este scrisoarea lui Titu Maiorescu din 18 octombrie 1883 catre acelasi Gheorghe Eminovici:
\n\u201eStimate Dle, Starea fiului D-voastra si amicului nostru literar M. Eminescu nu s’a \u00eendreptat \u00eenca, si asa am hotar\u00e2t cu totii, cei de aici, sa-l trimitem pe cheltuiala noastra la Institutul de alienati din Viena si sa-l lasam acolo vreme de un an. Daca nu se va \u00eendrepta p\u00e2na atunci, va fi timpul venit sa-l asezam la Golia sau la Marcuta, ca pe un bolnav fara leac.
\nCu prilejul venirei D-voastre la Bucuresti, ne-ati declarat, ca lasati asupra noastra toata \u00eengrijirea materiala si morala pentru nenorocitul D-voastra fiu. Cu toate acestea m-am crezut dator a va da de stire despre cele de mai sus. Primiti, va rog, \u00eencredintarea deosebitei mele stime. T.M.\u201c
\nAceasta scrisoare se afla tot \u00een jurnalul lui Maiorescu, iar autorul considera ca nici ea n-a fost expediata, ci este tot o piesa t\u00e2rzie confectionata de catre critic pentru posteritate. Scrisul pare cam \u00eenghesuit, pentru a \u00eencapea \u00eentr-un spatiu lasat intentionat gol, iar adresarea si datarea (\u201eD-lui George Eminovici. Cucuresti 18\/30 Octombrie 83 (Ipatesti,Distr. Botosani\u201c) sunt \u00eenca mai \u00eenghesuite dec\u00e2t restul textului si scrise cu alta cerneala: dovada ca acest cap al scrisorii a fost facut \u00eentr-o zi, cu unelte de scris noi, iar restul \u2013 altadata. \u00cen discutie nu mai intra obiceiul criticului de a lasa \u00een jurnal c\u00f3pii dupa scrisori: copie sau nu, scrisoarea n-a fost expediata (nu exista dovada postei etc.).
\nAcest tip de rationament este bun pentru procurori\u2026 Ca sa-l combati, este suficient sa apelezi la logica bunului simt. \u201e\u00censemnarile zilnice\u201c sunt personale, nu publice, n-avea de ce sa fabrice argumente pentru posteritate un individ care scrie sa-si faca arhiva proprie\u2026
\n3. Al treilea loc unde se face referire la \u00eent\u00e2lnirea dintre Maiorescu si caminar este scrisoarea Harietei din 7 martie 1884: \u201eAfl\u00e2nd de la raposatul meu tata ca Domnia Voastra ati fost totdeauna generos catre sarmanul frate Mihail si ati luat asupra D.voastra \u00eengrijirea lui materiala si-l sprijiniti dupa cum se poate, Va rog din toata inima a ma \u00eenstiinta \u00een ce grad se afla boala fratelui meu \u00een present si ce stiri aveti D. Voastra despre sarmanul Mihai, caci nu stiu unde a ma adresa\u2026\u201c Aici, prin analiza de text, autorul considera ca Harieta vorbeste la modul general de grija lui Maiorescu, \u00eenca din 1872 \u00eencep\u00e2nd, fata de Mihai \u2013 dar si fata de Serban. Autorul comite cel putin un abuz prin omisiune \u00een acest caz, sau pur si simplu nu observa ca expresia folosita de Harieta: \u201eati luat asupra D.voastra \u00eengrijirea lui materiala si-l sprijiniti dupa cum se poate\u201c \u2013 raspunde aproape cuv\u00e2nt cu cuv\u00e2nt celei din scrisoarea de mai sus a lui Maiorescu: \u201elasati asupra noastra toata \u00eengrijirea materiala si morala\u201c. \u00cen nici o interpretare de text \u2013 avocateasca, de procuror, literara etc. \u2013 nu se poate trece peste asemenea coincidente; ele arata ca Harieta a citit scrisoarea de mai sus a lui Titu Maiorescu adresata tatalui ei, ca de aici \u201ea aflat etc.\u201c \u2013 deci: ca acea scrisoare a fost expediata. Se neaga, asadar, argumentul anterior.
\n4. \u00cen fine, a patra mentiune este raspunsul lui Maiorescu la aceasta scrisoare a Harietei: \u201eBatr\u00e2nul D-voastra tata, c\u00e2nd a fost pe la mine la Bucuresti \u00een August anul trecut, mi-a spus ca tot capitalul sau mobil era de 18.000 franci. Care este partea, care \u00eei revine acum lui Mihail, dupa moartea tatalui sau?\u201c Mai neatent cu aceasta epistola, autorul se mira doar ca n-a fost si ea copiata \u00een jurnalul lui Maiorescu, iarasi se mira cum de a ajuns p\u00e2na la noi, considera ca relatiile exacte asupra averii caminarului puteau fi obtinute de la Matei sau de la prietenii familiei \u2013 si se \u00eenfunda \u00een consideratii pe marginea argyrofiliei criticului \u2013 neuit\u00e2nd sa spuna, cum am vazut mai sus, ca Harieta nu da nici un raspuns exact \u2013 c\u00e2nd am vazut c\u00e2t de exact \u00eei raspunde ea lui Maiorescu.
\n5. Pune si asupra ei blamul ne\u00eencrederii \u2013 pentru a ajunge la a cincea \u00eensemnare, \u00eentr-adevar interesanta, cea din scrisoarea Clarei Maiorescu (sotia criticului) catre Emilia Humpel (sora criticului): \u201eAre un frate ofiter, care e ticnit; deunazi a fost si a vrut sa-l scoata si sa-l ia la tara. Cum \u00eensa Eminescu e \u00eenscris de Titus, doctorul nu-l elibereaza dec\u00e2t dupa declaratia acestuia. Natural ca aceasta nu se poate \u00eent\u00e2mpla, dec\u00e2t la cererea tatalui, acesta \u00eensa n-a scris nimanui aici\u201c.
\nAici dl Calin L. Cernaianu nu mai resimte nevoia sa explice cum stau lucrurile din punct de vedere juridic, textul Clarei fiind limpede: cel interzis nu poate fi eliberat dec\u00e2t de cel care a efectuat interzicerea \u2013 sau de tutorele legal, \u00een cazul de fata, de tata (nu de frati, surori sau alte rude). Autorul considera ca expresia \u201eN-a scris nimanui aici\u201c echivaleaza cu \u201enu a luat legatura cu nimeni din familia ei\u201c (a Clarei) \u2013 gasind argumentul suprem ca Gheorghe Eminovici n-a fost \u00een Bucuresti, nu l-a vizitat pe Titu Maiorescu, n-au schimbat \u00eempreuna anecdote din vechea societate, nu l-a mandatat, deci, sa aiba grija de Eminescu. De data aceasta analizeaza o expresie de limba.
\nDe ce nu \u00eentelege, \u00eensa, stricto sensu: \u201en-a scris nimanui aici\u201c echivaleaza cu ce scrie mai sus: \u201en-a cerut\u201c. Din scrisoarea lui Titu Maiorescu \u00eentelegem asta: \u201eCu prilejul venirii D-voastre la Bucuresti, ne-ati declarat ca lasati asupra noastra toata \u00eengrijirea materiala si morala a nenorocitului D-voastra fiu. Cu toate acestea, m-am crezut dator a va da de stire despre cele de mai sus\u201c. Exista aici un \u201ecu toate acestea\u201c, un \u201etotusi\u201c, o relatie adversativa puternica: desi l-ati abandonat complet pe fiul D-voastra, totusi va informam (noi, cei de aici, grupul de amici) ce s-a mai \u00eent\u00e2mplat cu el si ce avem de g\u00e2nd sa mai facem. Maiorescu a preluat complet, numai de facto \u00eensa, tutela asupra poetului \u2013 estim\u00e2nd ca este abandonat de tatal sau si ca fratele Matei este \u201eticnit\u201c \u2013 cum \u00eentelege Clara. Exista situatia oarecum similara a lui Nicu Eminovici, celalalt fiu grav bolnav de la Ipotesti, pe care Gheorghe Eminovici, el \u00eensusi grav bolnav, vrea sa-l abandoneze \u00een Bucuresti, chiar la Sutu (\u00eent\u00e2mplari petrecute \u00een jurul lui 28 iunie 1883, c\u00e2nd Mihai Eminescu str\u00e2ngea bani de la prieteni sa mearga la Botosani sa-l ia). Prin \u201e\u00eengrijirea morala\u201c nu se \u00eentelege strict grija juridica \u2013 dar se presupune.
\nOricum ar fi, Gheorghe Eminovici a venit \u00een Bucuresti si este nefiresc sa ne \u00eenchipuim ca nu l-a vazut pe fiul sau la sanatoriu. Drumurile \u00eei sedeau \u00een fire, avea prieteni aici si o gazda oarecum permanenta (cea din \u201eStrada bisericei Eni Nr.1\u201c, de unde expediaza c\u00e2teva scrisori prin anii ’80), de doctorul Sutu stia, la doctorul Kremnitz fusese chiar \u00eempreuna cu Titu Maiorescu sa se consulte mai \u00eenainte cu doi ani. El nu a dat, \u00eensa, un \u00eenscris. Putea sa ceara atunci, pe loc, eliberarea lui Mihai Eminescu din sanatoriu \u2013 dar n-a facut-o. Nici pe Maiorescu nu l-a mandatat printr-un act sa se ocupe oficial de el. Este un fel de \u201eram\u00e2ne cum am vorbit\u201c, atitudine de taran temator sa actioneze.
\nPentru acest \u201enici \u2013 nici\u201c al sau se ridica multe \u00eentrebari. De ce nu si-a scos fiul din balamuc? L-a vazut \u00eensusi bolnav? L-au facut altii sa creada ca este bolnav? A crezut ca e o gluma de-a lor, de-a ziaristilor, si se va rezolva de la sine situatia? A vorbit cu fiul sau si acesta l-a lamurit, cer\u00e2ndu-i sa nu se bage?!
\nDe ce nu i-a dat procura lui Maiorescu? \u2013 Totusi, a facut o declaratie verbala: \u201ene-ati declarat, ca lasati asupra noastra toata \u00eengrijirea\u2026\u201c Virgula aceasta din textul maiorescian trebuie pastrata (Calin L. Cernaianu o elimina, fac\u00e2nd complement direct: \u201ene-ati declarat ca\u201c), ea \u00eenseamna ne-ati facut declaratia, ati declarat ferm; nu este vorba de o simpla afirmatie, trebuie facuta legatura cu informatiile batr\u00e2nului privind averea sa, etc.
\nd. Cercul str\u00e2mt, sau arta de a trai pe vremea lui Eminescu. O opinie vom formula si noi \u00een aceasta privinta, dar mai jos. Deocamdata, sa vedem ce e cu venirea lui Matei Eminovici la Titu Maiorescu, putin dupa tatal sau. Aici, Calin L. Cernaianu nu stie, sau nu vrea sa stie: locotenentul \u201ecel ticnit\u201c i-a scris lui Titu Maiorescu \u00eenca din 18 iulie:
\n\u201eStimate Domnule Maiorescu, Sunt informat de la D-nu C\u00e2ta-Niculescu, ca fratele Michai Eminescu este serios bolnav: va rog din suflet raspundeti-mi urgent unde se gaseste ca sa vin a-l lua la mine pentru vr-un an si daca binevoiti a-mi arata adevarata stare materiala a lui ca sa vin pregatit, caci am vro 200 galbeni \u00eentr-un loc, ‘i iau si-i cheltuiesc toti pentru el\u2026.\u201c
\nC\u00e2ta-Niculescu nu este altul dec\u00e2t comisarul de politie care l-a ridicat pe Eminescu de la baia Mitrasewschi (dupa editia academica, la 24 iunie; dupa el, la 28 iunie) si a \u00eentocmit acel proces verbal care \u00een final are notatia: \u201eNumitul Eminescu are familia la Botosani. Vom dispune sa fie \u00eencunostintati\u201c (\u201eOpere\u201c, XVI, p. 600). Matei vine, asadar, \u00een urma acestei \u00eenstiintari oficiale, care vrea sa fie confirmata, \u00eensa, si de catre Titu Maiorescu. Este de presupus ca si Gheorghe Eminovici a primit o asemenea \u00eenstiintare, la Ipotesti. Scenariul probabil este acela ca Matei a fost informat de la Ipotesti.
\nUn anume C.K. Nicolescu scrie \u00een \u201eTimpul\u201c din 21 iunie 1883, p. 3, un necrolog pentru colonelul N. Popovici din R\u00e2mnicu Sarat si ar fi ispititor sa credem ca e chiar comisarul nostru, care acum scrie la ziarul \u201eTimpul\u201c si peste sase zile \u00eel ridica din baie cu at\u00e2ta protocol pe redactorul ziarului. La moartea lui Eminescu, acelasi K. Nicolescu din R\u00e2mnicu Sarat \u00eei trimite lui Titu Maiorescu o telegrama de condoleante \u2013 iar George Muntean, cel care descopera si editeaza textul, crede ca \u201eAr putea fi C\u00e2ta-Niculescu de care aminteste Matei, fratele poetului, \u00een scrisoarea catre Titu Maiorescu\u201c (G. Muntean, \u201eEminescu, 100 de documente noi\u201c, Editura Eminescu, 2000, p. 144). Ispita persista, dar numele sunt departe unul de altul \u2026 ca Mizilul fata de R\u00e2mnicul Sarat; \u2013 desi, nu prea departe: le desparte o vocala si o initiala. Pentru a \u00eencheia aceasta digresiune, mai spunem doar ca \u00een numarul din \u201eTimpul\u201c cu necrologul amintitului colonel mai semneaza si un I. Nicolescu, tot din R\u00e2mnicu Sarat (se revolta ca seful garnizoanei n-a trimis garda de onoare sa traga salvele de pusca obisnuite la \u00eenmorm\u00e2ntarea unui ofiter superior; din textul lui \u00eentelegem ca \u00eenmorm\u00e2ntarea a avut loc \u00een afara orasului, la c\u00e2tiva kilometri, iar seful garnizoanei s-a tinut prea str\u00e2ns de regulamentul care-i interzicea sa paraseasca perimetrul). Sunt, asadar, doi Nicolescu, unul \u201eC.K\u201c si celalalt \u201eI.\u201c , din acelasi t\u00e2rg de provincie: nu sunt frati, nici tata si fiu \u2013 probabil veri \u2013 de unde deducem ca este un neam numeros \u00een acest t\u00e2rg \u2013 dar nu mai \u00eencercam sa-l distingem si pe comisarul de politie bucurestean printre Nicolestii \/ Niculestii r\u00e2mniceni\u2026
\nMatei a fost informat fie de la Ipotesti (cum am estimat mai sus), fie direct la Mizil. \u00cen sensul juridic, nu stim daca si prezenta lui era necesara sau tatal, venind la chemarea politiei, \u00eemplinea suficient legea. E posibil ca locotenentul sa fi venit doar ca sa fie si el de fata, poate chiar \u00eempotriva vointei batr\u00e2nului care considera ca poate rezolva \u00eensusi chestiunea. Mai departe, nu insistam. Nu stim daca au venit la Maiorescu \u00een aceeasi zi \u2013 ori \u201ecur\u00e2nd dupa aceea\u201c din jurnalul criticului se refera la un spatiu temporar mai larg. Stim ca Matei ia ceasul fratelui sau Mihai, dar mai stim ca acest ceas fusese daruit de caminar poetului. De o mandatare \u201epartiala\u201c a lui Matei de catre tatal sau sa mearga \u00een locuinta lui Mihai, sa rezolve cu averea etc. \u2013 s-ar putea, eventual, vorbi \u2013 dar iarasi lipsesc informatiile. Ceea ce se stie sec, din \u00eensemnarea lui Maiorescu, este ca Matei a profitat de ocazia vizitei pentru a-si adjudeca acest ceas. Mai stim din scrisorile lui Mihai Eminescu catre Veronica Micle ca acest ceas era destul de valoros\u2026 si ca sedea \u00een lada cu manuscrise a lui Eminescu. Rezulta ca Maiorescu l-a dus pe Matei la camera \u00eencuiata a D-nei Slavici (unde se aflau, mai mult ca sigur, manuscrisele poetului) \u2013 ca, deci, \u00een 15 august 1883 Titu Maiorescu n-a consultat aceasta lada, doar a vazut-o, cu cheia de la politie si, probabil, cu un politist de fata. Amanuntul este important pentru editia din decembrie pe care o va scoate criticul din poeziile lui Eminescu: din ce \u00een ce se str\u00e2nge latul logicii si rezulta ca editorul n-ar fi avut timpul fizic necesar sa faca el \u00eensusi o selectie cu poezii din aceasta lada de circa un metru patrat de ciorne, bruioane si altfel de texte (unele, \u00eentr-adevar, chiar definitive): acest volum a fost facut de Eminescu \u00eensusi si ramas spre publicare (ramas, poate chiar \u00een tipografie, la cules).
\nScrisoarea lui Mihai Eminescu catre Veronica Micle din Bucuresti, 17 februarie 1882: \u201eSi \u00eenca sa mai stii una. Miu-am scos ceasornicul meu de aur de unde sedea cu chirie la parintele Strul Avrum si ma fudulesc cu el. Stii ca \u00een el e pururi posibilitatea imediata de-a te aduce la Bucuresti cu nepusa-n masa, caci el reprezinta oric\u00e2nd capitalul necesar pentru transportul celui mai scump odor ce-l am eu \u00een Iasi, \u00eenc\u00e2t eu \u00eemi imaginez urmatoarea consecutiune \u00een prezenta celor doua odoare ale mele: c\u00e2nd tu vei fi aici, el poate lipsi, c\u00e2nd tu vei lipsi el va-ncerca sa vie la loc. \u00ceti poti tu \u00eenchipui a cui prezenta o prefer. Ce faci c-un ceasornic? Te uiti la el. Pe c\u00e2nd cu tine? C\u00e2te nu facem noi de par ceasurile minute si zilele, sferturi de ceas?…\u201c Dupa 1884, c\u00e2nd \u00eesi \u00eentreaba prietenii de lada sa cu manuscrise, poetul le spune ca acolo se gaseste si acest ceas.
\nLui Matei Eminovici acest ceas de aur i-ar fi completat suma de 200 franci necesara pentru a-l \u00eengriji pe fratele sau; era, de altfel, un bun de familie. Oricum ar fi, faptul ca si l-a adjudecat nu-l incrimineaza: avea acest drept mai mult dec\u00e2t Maiorescu, sa zicem. Problema lui Matei se va naste mai t\u00e2rziu, dupa venirea lui Eminescu de la Viena, apoi dupa 1885 si iesirea poetului de la M\u00e2nastirea Neamt: ar fi putut sa ajute \u00een anii t\u00e2rzii ai poetului \u2013 si n-a facut-o, nici n-a motivat de ce n-a facut-o.
\nCalin L. Cernaianu pare a nu sti asemenea lucruri, din afara \u201e\u00censemnarilor zilnice\u201c ale lui Maiorescu. D\u00e2nsul se \u00eendoieste de putinele informatii care exista \u00een aceste \u00eensemnari. \u00cel ajuta faptul ca are de-a face cu o singura sursa, Maiorescu. \u00cen acest caz, \u00een loc sa le respinga de plano pentru ca-l considera pe critic direct implicat, partinitor, \u201eviclean\u201c cum se exprima de c\u00e2teva ori \u2013 procedeaza la respingerea fiecarei informatii \u00een parte, multiplic\u00e2nd adjectivita, folosind un arsenal \u00eentreg de imprecatii pentru fiecare cuvintel din acest jurnalul\u2026 intim, \u00een fond. Acest aparat de vorbe suplineste argumentatia \u2013 care, atunci c\u00e2nd se desfasoara totusi, nu convinge \u00een recele logicii ei. Practic, Calin L. Cernaianu s-a \u00eenarmat cu un singur articol din Codul civil 1867, acela care stipuleaza ca nu poate face parte din consiliul de familie al cuiva cel care l-a interzis pe acela.
\nDosarul din 1883 ram\u00e2ne, \u00eensa, deschis p\u00e2na la moartea poetului, si documentul din 6 iunie 1889, prin care se constituie \u00een fine un consiliu de familie pentru Mihai Eminescu, numeste limpede: \u201eurmatoarele persoane: Dl. Titu Maiorescu, Dimitrie A. Laurian, L. Caragiali, Braneanu si Valentineanu\u201c \u2013 acestia fiind \u201eprieteni cu Eminescu, \u00een lipsa de Rude\u201c. \u00cen fata acestui document, Calin L. Cernaianu \u00eesi concentreaza tirul asupra lui M. Braneanu, ziaristul de la \u201eRom\u00e2nia libera\u201c care declara ca Mihai Eminescu nu mai are rude \u00een viata: \u201eDecizia Tribunalului se bazeaza exclusiv pe o declaratie mincinoasa: aceea ca Eminescu nu ar mai avea rude \u00een viata\u201c. Se trece sub tacere Harieta \u2013 care \u00eel \u00eengrijise pe poet, \u00eel vazuse fugind din Botosani, \u00eel urmarea, iar \u00een aceste zile se interesa insistent de fratele ei. Este de presupus, as adauga, ca Harieta era cunoscuta ca personaj \u00een lumea lui Eminescu. Aceasta minciuna juridica ram\u00e2ne de explicat. Este culpabila, desigur, dar nu numai pentru Maiorescu \u2013 ci si pentru I.L. Caragiale, de pilda, care stia chiar mai multe lucruri despre Harieta, chiar de la Mihai Eminescu. Nu se mai spune nimic de Matei Eminovici, a carui prezenta \u00een consiliul pentru curatela ar fi fost c\u00e2t se poate de normala.
\nRam\u00e2ne, deci, de explicat \u00een termeni juridici de ce acum, \u00een 1889, Titu Maiorescu poate face parte din consiliul de familie al lui Eminescu? Nu el l-a interzis pe poet, \u00een sensul acestui dosar? Da, l-a interzis \u00een 1883 \u2013 nu \u00eensa si \u00een 1889. Cred ca lucrurile sunt destul de \u00eencurcate.
\nFara a avea pretentia ca dau un raspuns \u2013 si astept\u00e2nd rezolvarea de catre juristi a cazului \u2013 revin la august 1883 cu vizita lui Gheorghe Eminovici la Bucuresti. Tocmai \u00een jurul lui 15 august chestiunea Eminescu devine publica \u00eentr-un sens mai larg. Grigore Ventura semneaza \u00een \u201eL’Ind\u00e9pendence roumaine\u201c atacul \u00eempotriva lui Al. Macedonski care \u00een \u201eLiteratorul\u201c tiparea epigrama \u201eUn X\u2026pretins poet, acum\u2026 Si nu e azi dec\u00e2t nebun\u201c. Ce reiese din aceasta polemica \u00een care sunt antrenate multe ziare si care coboara din presa \u00een strada? Mai \u00eent\u00e2i, este prima oara c\u00e2nd se rosteste si se tipareste felul bolii lui Mihai Eminescu: nebunie. Este adevarata declarare publica a nebuniei poetului (ziaristului). Ventura arata ca Macedonski este acela care-l face nebun pe Eminescu, drept pentru care se ridica \u00eempotriva lui Macedonski. Pe fondul acestei tulburari mediatice vine tatal lui Eminescu \u00een Bucuresti. Probabil si Matei este speriat de presa.
\nDe ce se procedeaza, \u00eensa, astfel \u00eempotriva lui Eminescu, cel care oricum era \u00een recluziune la o clinica particulara? Rezon\u00e2nd \u00een logica lui Calin L. Cernaianu, mi se pare ca acesta ar fi al doilea cerc al recluziunii lui Eminescu. Titu Maiorescu l-a interzis, a prilejuit deschiderea unui dosar pe numele poetului \u2013 dar nu poate \u00eenfiinta un consiliu de familie. Tatal poetului nu aduce nimic nou la rezolvarea \u201ecazului\u201c prin venirea la Bucuresti. Prin urmare, Eminescu este liber, liber ca pasarea cerului cum se spune. Poate chiar sa iasa din casa de sanatate. Iata de ce, din punctul de vedere al \u201econjuratiei\u201c, era nevoie de o masura de prevedere \u2013 si se configureaza acest al doilea cerc din jurul persoanei poetului, cercul mediatic. Liber \u2013 dar \u201enebun\u201c social: o libertate iluzorie, pentru ca toata lumea \u00eel considera \u00eenchis \u00een propria lui minte sau trup. Nu mai are serviciu, nu mai este credibil, nu se mai ia \u00een seama ce spune\u2026
\n\u00cen aceste conditii juridice, Maiorescu a deschis un dosar care trebuia \u00eenchis sau rezolvat. Probabil, ani la r\u00e2nd el a \u00eencercat sa-l rezolve, adica sa-l ia sub tutela pe Eminescu. Probabil, ani la r\u00e2nd n-a reusit acest lucru, mereu opun\u00e2ndu-se cineva. Anii 1883-1889 sunt ani de raceala \u00eentre poet si critic: acest dosar \u00eengheata relatiile dintre ei.
\nN-am nevoie de procedeul prin care Grigore Ventura s-a folosit de Al. Macedonski sa anunte ceva, si nu ma voi folosi, si eu, de Calin L. Cernaianu. Trebuie doar sa repet: aceasta este o teorie, nici mai mult dar nici mai putin dec\u00e2t o teorie. Ea se verifica oarecum parmenidian, oricum circular \u2013 adica mi-e indiferent de unde pornesc, pentru ca tot acolo ajung.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Maiorescu si familia poetului   c. \u201eDosarul Maiorescu\u201c. Dar ipotezele lui Calin L. Cernaianu duc foarte departe\u2026 \u00censa, fara a se sprijini pe solul ferm al documentelor, este un drum cu multe salturi aeriene. \u00cencerc sa rezonez \u00een siajul deschiderilor sale. Ca jurist, autorul citeaza un articol din Codul civil, editia din 1867: \u201eAcei care… Cite\u0219te mai mult »Eminescu: ultima zi la \u201eTimpul\u201c (12)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[6394,6798,6475],"class_list":["post-9933","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-eminescu-la-timpul","tag-eminescu-si-maiorescu","tag-eminescu-ziarist"],"views":4021,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9933","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=9933"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9933\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=9933"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=9933"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=9933"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}