{"id":9926,"date":"2011-12-06T15:43:14","date_gmt":"2011-12-06T13:43:14","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=9926"},"modified":"2011-12-06T15:43:32","modified_gmt":"2011-12-06T13:43:32","slug":"why","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/why\/","title":{"rendered":"Why?"},"content":{"rendered":"

Nu trebuie sa fii expert ca sa-ti dai seama ca e un tanc performant. Are numarul de \u00eenmatriculare U.S.ARMY 112Z 446. Pe teava lui neobisnuit de lunga scrie cu litere mari de tipar: WUE CHIEN TRUONG.<\/strong><\/em><\/p>\n

\u00cen limba vietnameza wue \u00eenseamna rege; chien \u00eenseamna c\u00e2mp; ma interesez ce \u00eenseamna truong; \u00eenseamna bataie, batalie, razboi. Asadar, ni se \u00eenfatiseaza m\u00e2ndru \u00eensusi Regele c\u00e2mpurilor de bataie. Nu este \u00een lanturi, e captiv pe un soclu; nu e \u00een lagar sau temnita, este la intrarea \u00eentr-un muzeu militar inamic. Umilinta, tin\u00e2nd seama si de trufasa inscriptie, e cu at\u00e2t mai mare. Nu stiu cine a avut inspiratia sa traduca si sa inscriptioneze sloganul \u00een limba adversarului, care ar fi trebuit sa se \u00eenspaim\u00e2nte si sa intre \u00een pam\u00e2nt de frica redutabilei arme, dar efectul post-factum e uluitor si simbolic: iertare prin ironie. Regele c\u00e2mpurilor de bataie se lasa privit, explicat, fotografiat, victorios ca un animal \u00eempaiat.
\nLa urma urmei, n-a fost probabil dec\u00e2t un slogan comercial, deci e o chestie de marketing. Armele tot o marfa sunt (si \u00eenca ce marfa!) trebuie sa se v\u00e2nda bine \u00eenainte de a ucide mult. (Sau invers: sa se v\u00e2nda mult \u00eenainte de a ucide bine). Fac\u00e2nd abstractie de bombastica reclamei sale si de sf\u00e2rsitul carierei pe un soclu inamic, Regele nu a fost dec\u00e2t un pion \u00een arsenalul neuitatului razboi. \u00cel \u00eentreceau multe mijloace aducatoare de moarte, precisa ori dispersata, rapida sau lenta, sofisticate sau mai putin sofisticate, demne de \u00eentregul potential de g\u00e2ndire si ura al firii omenesti. Gloante si obuze, napalm si substante toxice, mii de aparate de zbor, orice putea suprima, de la mine marine la simplul juvat si batr\u00e2na baioneta ecologica. Numai cu bombele aruncate de oaspeti, fara a mai socoti cartusele, grenadele, minele si obuzele inamice sau proprii, f\u00e2sia \u00eengusta de pam\u00e2nt a Vietnamului s-a \u00eengreunat cu peste 3 milioane de tone. Un spectacol pirotehnic cum nu au mai vazut jungla si orezariile.
\nC\u00e2nd din colibele din bambus n-au mai ramas dec\u00e2t gavanele bombelor, c\u00e2nd jungla a nap\u00e2rlit si ierburile s-au facut scrum, gazdele au procedat tipic asiatic; s-au bagat sub pam\u00e2nt.
\nCa si inscriptia de pe teava de tun a tancului de la muzeu, vizitarea tunelurilor Cu Chi are acum o nota vesela. Au fost amenajati pentru turism educativ c\u00e2tiva metri din cei 450 km de galerii care i-au \u00eennebunit pe infanteristii adversi. O retea c\u00e2t nu sapa toate c\u00e2rtitele lumii \u00een viata lor. Am mai vazut asemenea lumi subterane, cu de toate, \u00een muntii Coreei de Nord, stiu si ca Phenianul are un corespondent edilitar la mare ad\u00e2ncime, dar acelea sunt sapate c\u00e2t de c\u00e2t normal, \u00een piatra, te poti misca prin ele coc\u00e2rjat, iar \u00een \u201espitale\u201c pot \u00eencapea chiar si c\u00e2teva paturi. Tunelurile Cu Chi sunt \u00eensa r\u00e2c\u00e2ite \u00een lut, nearmate, culoarele sunt mai cur\u00e2nd niste tuburi, trebuia sa fi fost foarte slab si foarte scurt sa te t\u00e2rasti prin \u00eengustimea si \u00eentunericul lor, mai ales cu arma si munitie. De sursa de lumina nici nu putea fi vorba; ochii, \u00eenversunarea si at\u00e2t. Cum de rezistau acele galerii nearmate, unde a fost dus pam\u00e2ntul sapat ca sa nu atraga atentia, cum se orientau \u00een labirintul str\u00e2mt si negru, cum percepeau miscarile inamicului de la suprafata, ram\u00e2ne un mister. Oarecum descifrat este secretul alimentatiei, fiind limpede ca, ani si ani de zile, acei luptatori subpam\u00e2nteni au trebuit sa se hraneasca fara bucatarii, popote si marmite fumeg\u00e2nde. Se adaptasera la o alimentatie bazata exclusiv pe faina de manioc, plamadita cu apa de ploaie sau de baltoace si servita la temperatura camerei. Scuzati: a galeriilor.
\nPe l\u00e2nga culoarele ca de canalizare, dar necaptusite, existau si gavane numite \u201epuncte medicale\u201c, \u00een care \u00eengrijirea se facea pe asternuturi din frunze, iar dezinfectia cu ploile musonice, precum si alte gavane mai protejate, pentru armament si munitie sau puncte de comanda unde tactica si strategia se discutau ciuciuca. Toate acestea ar fi incredibile fara marturiile de furie si disperare ale fostilor adversari la adresa sobolanimii care fosgaia pe sub ghetele lor. Tin\u00e2nd seama si ca limba vietnameza, frumoasa ca orice limba monosilabica, devine extrem de rastita \u00een comenzi iuti si sacadate, un latrat furios, ne \u00eenchipuim ce resimteau patrulele de rangeri c\u00e2nd se pomeneau dintr-odata, \u00een jungla, \u00eenconjurati de micii inamici noroiosi sau prafuiti (dupa sezon) \u00eencercuindu-i cu armele lor.
\nLatratul trebuie sa fi fost \u00eenspaim\u00e2ntator, pentru ca severitatii de combatant i se adauga rasteala ideologica. Razboiul era cumplit \u00een primul r\u00e2nd nu din cauza conditiilor si armelor, ci a \u00eenversunarii principiale. Fiecare tabara arunca totul \u00een lupta pentru triumful doctrinei politice si a modului sau de viata, antagonismul era mai pe viata si pe moarte ca oric\u00e2nd.
\nDupa 40 de ani, \u00een soarele de la sf\u00e2rsitul sezonului ploios, combatantii supravietuitori si urmasii lor vin pe liniste si vreme buna sa vada \u201etunelurile\u201c, scoase partial la iveala din zona incredibilului. Pe alocuri, s-au largit doua-trei tronsoane scurte, sa poata trece prin ele vizitatorii mai \u00eenalti, mai corpolenti, hraniti cu biftec si nu cu tapioca. T\u00e2t\u00e2ie, se mira si fotografiaza iesind la suprafata ca dupa o extraordinara aventura. Iesirea se face prin deschizaturi verticale si pe trepte, savant incomode: iesirea luptatorilor reali din tunelele (mai corect \u2013 din tuburile) cele adevarate se facea prin trape \u00eenguste c\u00e2t oberlichtul de la baie, mascate cu pam\u00e2nt si frunze. Iar aventura dura nu c\u00e2t doua-trei cadre, ci c\u00e2t vesnicia, p\u00e2na se lipeau ochii de \u00eentuneric, ani si ani, \u00een amestec de miros umed, praf de pusca, s\u00e2nge, dejectii si sudoare. Nu stiu ce faceau cu cadavrele, nu stiu ce faceau cu membrele amputate, nu stiu ce faceau cu claustrofobia, nu stiu ce faceau cu excrementele, toate acestea au constituit si poate mai constituie secret militar.
\nCunosc\u00e2ndu-se pacatoasa natura umana, cei mai profund raspunzatori de soarta noastra pastreaza \u00eentotdeauna o rezerva strategica de pesimism. Si totusi, ceea ce a adus nou razboiul americano-vietnamez \u00een experienta at\u00e2t de bogata \u00een razboaie a omenirii este ridicolul final al confruntarii. Un paradox direct proportional cu amploarea nemai\u00eent\u00e2lnita a \u00eend\u00e2rjitei lupte.
\nDe fapt, acest paradox a \u00eenceput sa se contureze dupa sf\u00e2rsitul celui de Al Doilea Razboi Mondial, ale carui \u00eenvinse, Japonia si Germania, aveau sa renasca economic, tehnologic, organizatoric si ca mentalitate sociala, transform\u00e2nd \u00eenfr\u00e2ngerea militara \u00een renastere victorioasa. Dar, \u00een acele cazuri, sub aspect propagandistic, epilogul conflagratiei a fost mai clar sub aspect propagandistic, marc\u00e2nd \u00eenfr\u00e2ngerea, cel putin temporara, a ideologiei care provocase razboiul.
\n\u00cen cazul conflagratiei (pastram deliberat termenul) americano-vietnameze, rezultatul ideologic exprima inutilitatea monstruoasa a cr\u00e2ncenului razboi. Partile, epuizate, s-au potolit \u00eenainte de un rezultat militar decisiv, care nu putea fi dec\u00e2t neantul, iar ideologic (ca justificare a crimelor) au ramas pe aceleasi pozitii. \u00cen schimb, pacea, diafana si nevinovata pace, a adus fiecaruia \u00eenfr\u00e2ngerea ideologica scontata. A celuilalt.
\nSocietatea americana s-a ales, \u00een sinea ei, cu \u00eendoieli purulente si durabile care-i macina fibra si \u00eencrederea \u00een superman (vietnamizarea devenind un substantiv comun de referinta), societatea socialista vietnameza a devenit, de buna voie si nesilita de nimeni, o lume bazata pe economie de piata si filosofie concurentiala. \u00cencr\u00e2ncenarea luptelor s-a metamorfozat \u00een toleranta, ura \u00een ospitalitate, inclusiv investitionala, exclusivismul doctrinar \u00een receptivitate si interes pentru eficienta. Amintirea unui razboi, grozaviile unui razboi ajuns \u00een topul atrocitatilor s-a retras cuminte \u00een muzee si diferite alcatuiri turistice, americanii se \u00eentrec cu alti capitalisti sa investeasca \u00een ultima republica socialista numita ca atare, socialistii se lauda cu succesele initiativei private, la tunelele Cu Chi domina reclame de Coca-Cola cu acelasi firesc cu care la statuile aurite ale lui Ho Si Min se depun betisoare aromate sa fumege vesnic.
\nNoua criza economica mondiala redeschide disputa modelelor. Oare se va mai \u00eencerca impunerea ideilor prin arme, distrugeri si suferinta daca s-a vazut ca ele \u00eesi fac drum si triumfa dupa alte legi dec\u00e2t cele ale fortei sau logicii? Greu de anticipat. Utopiile au potential catastrofic. De altfel si catastrofele provocate de om sunt ambalate \u00een \u00eenvelis utopic. Consideram minunata capacitatea de a visa, desi orice vis ascunde \u00een el germenele unui cosmar. C\u00e2nd cosmarurile devin reale scapam din ele tot prin vise si ciclul se reia. \u00censeamna ca exista ceva contradictoriu \u00een intimitatea noastra ad\u00e2nca. Ceva care \u00eentortocheaza si \u00eencurca drumul spre firesc. Asta \u00een vreme ce ratiunea \u00eesi dezvolta sublimul \u00een infinita ei capacitate de a \u00eenalta sau de a distruge, cu at\u00e2ta convingere \u00eenc\u00e2t adesea nu mai stii cine \u00eenalta si cine distruge, cine triumfa si cine piere.
\nHanoi, noiembrie 2011<\/strong><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Nu trebuie sa fii expert ca sa-ti dai seama ca e un tanc performant. Are numarul de \u00eenmatriculare U.S.ARMY 112Z 446. Pe teava lui neobisnuit de lunga scrie cu litere mari de tipar: WUE CHIEN TRUONG. \u00cen limba vietnameza wue \u00eenseamna rege; chien \u00eenseamna c\u00e2mp; ma interesez ce \u00eenseamna truong; \u00eenseamna bataie, batalie, razboi. Asadar,… Cite\u0219te mai mult »Why?<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[3],"tags":[6837,6839,6838,6840],"class_list":["post-9926","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-politica","tag-arme","tag-arme-moderne","tag-tancuri","tag-wue-chien-truong"],"views":1291,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9926","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=9926"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9926\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=9926"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=9926"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=9926"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}