Desi s-a scris enorm despre \u201eCraii de Curtea-Veche\u201c, implicit despre Raselica Nachmansohn, curtezana suprasexuala \u00een bratele careia moare Pasadia \u00eentr-un spasm voluptuos, e regretabil ca prea putini dintre comentatorii mai vechi au avut la dispozitie importanta carte a lui Mario Praz, \u201eLa carne, la morte e il diavolo nella letteratura romantica\u201c, studiu al sensibilitatii erotice a unei epoci, netradus la noi (titlu inacceptabil \u00een perioada comunista), rezistent si azi. Un alt tabu din vremea comunismului a facut ca exegetilor de atunci sa le fie greu sau imposibil sa pomeneasca originea evreiasca a Raselicai.
\nSa-i dam cuv\u00e2ntul lui Mateiu: \u201eConstienta de minunata ei frumusete rasariteana \u00een deplina \u00eenflorire, alba si mata ca un chip de ceara \u00een care ochii de catifea ardeau cu o flacara rece \u00eentre genele de matase, ea ram\u00e2nea nemiscata, nepasatoare, \u00een trufia fara margini a stirpei alese, asa ca strabunele ei c\u00e2nd erau t\u00e2r\u00e2te, despoiate, \u00een t\u00e2rgurile de robi, sau trase, mai t\u00e2rziu, pe scripetele lui Torquemada\u201c.
\nSperam ca niciun cititor n-a facut st\u00e2ngacia sa vada \u00een Raselica Nachmansohn creatia unui antisemit; jurnalul si \u00eensemnarile lui Mateiu ni-l arata strain de asemenea atitudini (poate ar fi nevoie de un bemol: \u00een scrisorile adresate lui N. A. Boicescu e vorba de o \u201ejidoafca infecta\u201c si de un \u201eyoupin\u201c; credem ca este doar o poza juvenila). Plasmuirea unui astfel de personaj enorm dovedeste atractia pentru un tip feminin ce sfideaza scandalos conventiile sociale. \u00centr-o lume supusa unei continue degradari, Raselica, demna urmasa a biblicei Iudita, are doza ei de maretie; dintre at\u00e2tea femei fatale ce populeaza universul matein, e indiscutabil cea mai proeminenta. Autorul e fascinat de marginali; sa nu uitam atractia lui Pantazi pentru tigani ori simpatia pentru homosexuali, exprimata oblic (vezi analiza lui Mateiu Calinescu din \u201eMateiu I. Caragiale: recitiri\u201c).
\n\u00cen ciuda miilor de pagini remarcabile despre Mateiu, nu toate conexiunile intertextuale au fost examinate amanuntit. Stim ca romancierul \u201eCrailor\u201c l-a citit pe Jean Lorrain, la care face aluzie \u00eentr-o scrisoare catre N. A. Boicescu, iar \u00een \u201eSub pecetea tainei\u201c \u00eel numeste \u201etata de Jean Lorrain\u201c. Un studiu aplicat poate demonstra ca autorul rom\u00e2n are mai multe \u00een comun cu acest decadentist dintr-o generatie mai t\u00e2rzie dec\u00e2t cu numele mai prestigioase invocate de exegeti \u2013 Poe, Barbey d\u2019Aurevilly, Villiers de L\u2019Isle-Adam. Prolificul Lorrain e rareori capabil de concentrarea, hipersemiotizarea mateina, dar universurile celor doi comunica \u00een nenumarate puncte: misoginism, femei fatale, femei suferinde (printre ele, vaduve care-si pierd mintile), fantasme sadice, dandy bizari, cu inele de pret (Lorrain \u00eesi asuma homosexualitatea), fascinatia marginii. Nu \u00een ultimul r\u00e2nd, frumoase evreice. Autorul francez, antidreyfusard, a fost acuzat de antisemitism; aceasta nu-l \u00eempiedica s-o admire pe Sarah Bernhardt si sa fie bun prieten cu Marcel Schwob. Pentru a nuanta chestiunea antisemitismului lui Lorrain, mentionam un pasaj din \u201eMonsieur de Phocas\u201c, cel mai ambitios si probabil si cel mai rezistent roman al sau: \u201emoi-m\u00eame, qui ai la r\u00e9pugnance et l\u2019horreur de tous les bas instincts, ne suis-je pas instinctivement violent et ordurier, meurtrier et sensuel comme cette foule sensuelle et meurtri\u00e8re, la foule des \u00e9meutes qui jette les sergents de la ville \u00e0 la Seine et criait, il y a cent ans: \u00abLes aristos \u00e0 la lanterne!\u00bb comme elle vocif\u00e8re aujourd\u2019hui: \u00ab\u00c0 bas l\u2019arm\u00e9e!\u00bb ou: \u00ab\u00c0 mort les Juifs!\u00bb\u201c.
\nRaselica aminteste frapant de R\u00e9becca din \u201eLa Maison Philibert\u201c (\u201eCasa Philibert\u201c), romanul din 1904 al lui Lorrain, nu cel mai reusit titlu al minorului francez. Citam extensiv din acest roman alimentar, scris pentru a plati o amenda substantiala: \u201eR\u00e9becca \u00e9tait n\u00e9e \u00e0 Alger, mais froide comme beaucoup de Juives d\u2019Orient, elle ne s\u2019animait qu\u2019au contact des m\u00e2les de sa race et professait pour le giaour un m\u00e9pris atavique qui la conservait impassible au milieu des plus violentes caresses, la pr\u00e9servait aussi de la fatigue nerveuse et des rides et des tares. Elle devait \u00e0 ce sang de glace l\u2019\u00e9tonnante puret\u00e9 de son profil et cette face immobile d\u2019idole dont s\u2019affolaient les lettr\u00e9s de province, les hell\u00e9nistes de sous-pr\u00e9fectures et les bureaucrates, grands liseurs de Pierre Loti et d\u2019Anatole France, qui croyaient retrouver dans cette Juive fig\u00e9e les Azyad\u00e9s de l\u2019un et les Tha\u00efs de l\u2019autre, tout le stock adorable et flou des h\u00e9ro\u00efnes lointaines\u201c.
\nLocatara a unui bordel (aceasta e, fireste, casa Philibert), R\u00e9becca \u00eenseamna o trimitere evidenta, un clin d\u2019\u0153il la un personaj dintr-o nuvela a lui Maupassant, \u201eLa Maison Tellier\u201c (\u201eCasa Tellier\u201c). Cei doi prozatori francezi \u00eentretineau o relatie personala destul de complicata. Din punct de vedere literar, \u00een romanul sau din 1904 Lorrain se raporteaza dintr-o perspectiva decadentista la opera realista a \u00eenaintasului (doar cu c\u00e2tiva ani mai \u00een v\u00e2rsta). O frumoasa si durdulie evreica, indiferenta, impasibila, cu o fata de ceara, R\u00e9becca sta bine \u00een compania Raselicai, iar am\u00e2ndoua amintesc de Salomeea vazuta de nevroticul des Eseintes, \u00een \u201e\u00c0 rebours\u201c (\u201e\u00cen raspar\u201c) al lui Huysmans, roman din 1884 \u2013 \u201eindiff\u00e9rente, irresponsable, insensible\u201c, cu un \u201echarme de grande fleur v\u00e9n\u00e9rienne\u201c. \u2013 Nu trebuie omisa alta nuvela celebra a lui Maupassant, \u201eMademoiselle Fifi\u201c (\u201eDomnisoara Fifi\u201c, 1882), ce a putut fi vazuta ca o confruntare a barbatului cu femeia, sub semnul relatiei dintre iubire si moarte; \u00een 1870, \u00een Franta \u00eenvinsa si umilita, o prostituata evreica asasineaza un brutal ofiter german; scenariul aminteste de \u201eCartea Iuditei\u201c. \u2013 Observam ca Lorrain atrage atentia asupra literaturizarii; mitul frumoasei evreice e \u00een mare masura un mit nascut din literatura: R\u00e9becca le aminteste barbatilor de personaje ale lui Pierre Loti si Anatole France, \u201etout le stock adorable et flou des h\u00e9ro\u00efnes lointaines\u201c. \u2013 Frumusete impura moral, dar si fizic: cu defectul sau la un ochi, R\u00e9becca e comparabila, la scara redusa, cu tulburea printesa de Eboli, frumoasa infirma, figura istorica din Spania secolului al XVI-lea, evocata de Lorrain \u00een \u201eMonsieur de Phocas\u201c. Lorrain face din printesa spaniola o evreica; felul cum scriitorul imagineaza pierderea ochiului acesteia arata predilectia sa pentru oribil si straniu.
\nHugues Rebell, amic al lui Lorrain, a schitat un personaj asemanator cu R\u00e9becca \u00een \u201eLa Brocanteuse d\u2019amours\u201c (\u201eNegustoarea de iubiri\u201c), roman din 1900: \u201eC\u2019est un de ces types de juives d\u2019Orient: des yeux fendus en amande, des dents \u00e9blouissantes, et tr\u00e8s fine, et pas de graisse encore!\u201c (apare prejudecata ca evreicele au parte de un declin fizic rapid). Desi nelipsit de calitati, \u00een primul r\u00e2nd o autentica vis comica, romanul e unul alimentar, scris \u00een graba, de un autor suferind, care avea sa sf\u00e2rseasca prematur; Rebell abandoneaza pista evreitatii eroinei, care e si ea o femeie periculoasa, aici din specia escrocilor.
\nMatei Calinescu, cel care a venit cu o formula inspirata, \u201einfernul sexual din lumea \u00abCrailor\u00bb\u201c, a analizat minutios \u00eenclinatia lui Pasadia spre autodistrugere, afinitatile personajului cu fantasmele lui Sacher-Masoch (Sa amintim ca \u201eVenus im Pelz\u201c are un motto extras din \u201eCartea Iuditei\u201c: \u201eDominus autem omnipotens nocuit eum, et tradidit sum in manus feminae\u201c, \u201eVulgata\u201c, \u201eJudit\u201c, XVI, 7; \u00een rom\u00e2na: \u201eDomnul cel atotputernic prin m\u00e2na unei femei i-a nimicit\u201c, conform traducerii rom\u00e2nesti din 1968 a Bibliei). E uimitor \u00eensa ca niciun critic nu a pomenit \u00een legatura cu Raselica de Michel Leiris si \u201ecomplexul Iuditei\u201c, descris \u00een cea mai celebra carte a sa, \u201eL\u2019\u00e2ge d\u2019homme\u201c (\u201eV\u00e2rsta barbatiei\u201c), aparuta \u00een 1939. Textul lui Leiris, socant document autobiografic ce a urmat unei cure psihanalitice, este cartografia unor fantasme. Pornind de la opera lui Lucas Cranach, autorul francez fixeaza cei doi poli ai sensibilitatii sale erotice: de o parte Lucretia, femeia victima, de cealalta Iudita, femeia calau. Leiris deformeaza povestea biblica: la el, vaduva ucigasa \u00eel asasineaza pe Holofern dupa actual sexual si ispaseste astfel rusinea de a se fi prostituat. Leiris se identifica, masochist, cu victima Iuditei; putem vorbi de o voluptate holofernica: \u201eTel Holopherne au chef tranch\u00e9, je m\u2019imaginais couch\u00e9 au pied de cette idole\u201c. Ultimul cuv\u00e2nt al cartii este \u201eHolopherne\u201c. Exista diferente importante \u00eentre Mateiu si Leiris; ultimul crede \u00een posibilitatea salvarii prin dragoste si evoca figura Olandezului zburator. \u2013 Desi \u201eL\u2019\u00e2ge d\u2019homme\u201c e cu totul straina de antisemitism, nu putem sa nu remarcam corespondentele dintre viziunea asupra Iuditei si diabolizarea acestei figuri veterotestamentare \u00een discursul unor antisemiti de la finele secolului al XIX-lea.
\nPentru legatura dintre Leiris si Jean Lorrain, sa notam ca primul a fost impresionat \u00een copilarie de un balet inspirat de o povestire a celui din urma, \u201eNarkiss\u201c, (vezi \u201eNarcisse\u201c, \u00een \u201eL\u2019\u00e2ge d\u2019homme\u201c).
\n\u00cen plin secol XX, Mateiu si Leiris \u00eesi trag seva din imaginarul decadentist. Explorarea acestuia releva importanta femeii aducatoare de moarte; la majoritatea autorilor, pe un fond misogin, conflictul dintre sexe pare ireconciliabil. Sf\u00e2rsitul barbatului poate fi eliberator sau scandalos, infamant. Se distinge dualitatea femeie ucigasa \u2013 femeie victima, \u00een cazul celui din urma tip intr\u00e2nd \u00een psihologia artistului voluptatea contemplarii suferintei feminine.
\n\u00cen secolul al XIX-lea, mai ales \u00een ultimele sale decenii, se produce o resemantizare a figurii Iuditei; frecvent are loc contaminarea cu alta eroina biblica, Salomeea, mult mai prezenta \u00een imaginarul epocii \u2013 femeia fatala prin excelenta. Fascinatia pentru femeia orientala se \u00eent\u00e2lneste uneori cu antisemitismul. De la mijlocul secolului al XIX-lea p\u00e2na t\u00e2rziu\u00a0 \u00een cel urmator, la scriitori foarte diferiti ca ideologie si \u00eensemnatate, nenumarate personaje feminine de origine evreiasca sunt aducatoare de moarte, distrugere ori surpare launtrica. Uneori antisemitismul autorilor e indiscutabil (fratii Goncourt, Drieu La Rochelle), alteori e un subiect controversat (Maupassant); nu o data un asemenea diagnostic nu poate fi pus de niciun cititor de buna-credinta.
\n\u00cencep\u00e2nd cu secolul XIX, dupa emanciparea evreilor si nu \u00een ultimul r\u00e2nd dupa uriasa influenta a lui Walter Scott cu \u201eIvanhoe\u201c, literatura e plina de evreice angelice, languroase, agresive, distrugatoare s.a.m.d.; este legitim sa se vorbeasca de constituirea unui mit literar. Sintagma \u201efrumoasa evreica\u201c e \u00een masura sa declanseze un scenariu fantasmatic. Comparatistul francez Daniel-Henri Pageaux a teoretizat cuvintele-fantasme, \u201estereotipuri dotate cu un bagaj intelectual si afectiv virtual, care poate fi dezvoltat \u00een istorii\u201c (\u201eLiteratura generala si comparata\u201c), apropiindu-se de mit.
\nSephora din nuvela eponima a Hortensiei Papadat-Bengescu (\u00een volumul \u201eApe ad\u00e2nci\u201c, 1919; publicata \u00een \u201eViata rom\u00e2neasca\u201c \u00een 1914) reprezinta o stearsa variatiune pe tema Salomeei. Myriam \u00eei povesteste naratoarei (\u00eentreaga nuvela este un monolog al lui Myriam, \u00een fata naratoarei, despre Sephora): \u201eSephora e o fata, o picatura \u00eenchegata \u00een forme frumoase din s\u00e2ngele nostru ebraic, neamestecat\u201c. \u201eGtura care r\u00e2de mereu are ceva din enigma z\u00e2mbetelor celebre, z\u00e2mbetelor care poate nu ascund nimic, dec\u00e2t intentia de a \u00eensela \u2013 sute de ani \u2013 eterna prostie omeneasca.\u201c Cu siguranta e vorba aici de sur\u00e2sul giocondeic, analizat de Mario Praz \u00een lucrarea citata.
\n\u201e(…) Sephora \u00een tumultul destinelor e o forta a raului, \u00eenvesm\u00e2ntata cu amagitoarea forma a frumosului, si \u00eei trebuie un mijloc de a-si desav\u00e2rsi menirea.\/ Salomeea danseaza, Dalila dezmiarda, Esthera se roaga \u2013 Sephora c\u00e2nta\u201c.
\nSephora e o frumusete maculata, o ingenua perversa. La nouasprezece ani, \u201eSephora e virgina, fiindca nu a venit ceasul; dar casta nu e, nici nu a fost vreodata\u201c; \u201enu poti fi cast c\u00e2nd porti, chiar nestiuta, \u00een tine, sam\u00e2nta pacatelor ce vei face\u201c. \u2013 \u201eSephora e virgina, dar c\u00e2nd va fi o curtezana, ea va parea \u00eenca o fecioara, cu ochii ei limpezi, cu gura frageda, cu fruntea lina\u201c.
\nIdiotul Moisil o acuza la marele rabin ca are de-a face cu crestini. Marele rabin replica: \u201e(…) ea, Sephora ebreea, face pentru neam mai mult dec\u00e2t camatarii ce storc bunurile celor nevrednici, dec\u00e2t cel ce masura str\u00e2mb nemernicilor ce nu privesc c\u00e2ntarul (…); Sephora va suge chiar s\u00e2ngele si va roade carnea smintitilor, ea va slabi si obosi vlaga \u00eensasi a celor netrebnici. Ea e aleasa cum a fost ssic!t Salomeea, Dalila si Estera\u201c. Lubricitate, vampirism sexual; frumoasa evreica, agent al disolutiei, contribuie mai mult la revansa unei rase oprimate dec\u00e2t negustorii fara scrupule si camatarii rapaci. Sunt pagini penibile, ce dovedesc pe deasupra incultura biblica; Salomeea si Dalila n-au fost niciodata eroine ale poporului evreu. Cuvintele marelui rabin sunt reproduse de Myriam: \u201ecelor fugariti sevreiit, carora toiagul le-a deschis marile ca sa duca departe rusinea ratacirii, le trebuiesc legile tari ale urii\u201c. \u201eLegile lor sunt ale cruzimii\u201c. \u2013 \u201e(…) natiile care s-au rostogolit prin vaile lumii au trebuit sa \u00eembrace luciul \u00eenselatoriei si lunecusul minciunii ca sa traiasca\u201c. De-a lungul generatiilor, \u201edin arme de aparare s-au facut taisuri de primejdie, din rabdarile supunerii, germenii dominatiunii\u201c. E vorba de reversibilitatea rolurilor dominat \u2013 dominator.\/ Ca \u00eentr-un soi de palinodie, Myriam are viziunea profetica a \u00eenfratirii: \u201ePoate ca mai t\u00e2rziu, pe toate tarinile lumii, se vor netezi muntii, si se vor \u00eenchega r\u00e2urile, si vom fi cu totii frati ca de demult…\u201c
\nHortensia reia portretul Sephorei, fara sa aduca practic nimic nou. S-o ascultam din nou pe Myriam: \u201ee o copila nevinovata si arunca fara sfiala latul\u201c; \u201e\u00eemprastie perversele ispite de poama cruda cu neobrazarea inocentei…\u201c. \u201eSephora, copila nestiutoare, cheama din fundul abiselor unde dorm \u00een om instinctele \u2013 josnicia gusturilor, si cu m\u00e2inile ei mici ce se joaca, cu glasul ei dulceag si taraganit, ce se alinta, rasp\u00e2ndeste \u00eemprejuru-i parfum de luxura…\u201c \u2013 Impresioneaza iarasi neplacut cultura aproximativa a scriitoarei: \u201eSephora ca si Judith ssic!t, Dalila, Esther, Salomeea, e fala unui neam, purt\u00e2nd eternul stigmat al Evei, pentru gloria rasei\u201c. \u2013 \u00cen perioada comunista era greu de \u00eenchipuit un comentariu relaxat al nuvelei.
\n\u00cen lumea populata de monstri a Hortensiei Papadat-Bengescu, o evreica suprasexuala este oribila Salema, sotia bancherului Efraim: doctorul Walter din \u201eDrumul ascuns\u201c (1932) \u00eei datoreaza averea. Obeza, Salema este \u201euriasa voluptuoasa\u201c. \u201eSalema Efraim avea despre iubire o conceptie potrivita cu originile ei levantine si cu faptura ei; lenea ei orientala avea nevoie de placere drept orice activitate, iar vitiul la d\u00e2nsa, vechi cu mult dinainte de Efraim, se \u00eentindea acum pe suprafete mari. Cei douazeci de ani de fidelitate erau iluzia lui Efraim, desi Salema p\u00e2na atunci nu avusese dec\u00e2t aventuri obscure, al caror josnic pomelnic ea singura \u00eel cunostea\u201c. T\u00e2narul medic Walter, cu \u201efigura lui impasibila de martir frumos\u201c, avea sa fie \u201esuprema patima a lacomei Salema\u201c. Cur\u00e2nd, Walter e numit din nou \u201emartir\u201c. Peste ani, \u201enu mai avea fata de Crist, cum nu mai avea de la moartea Salemei nici cununa de spini\u201c. Personajul e sterilizat sufleteste; legatura cu Salema echivaleaza cu o castrare. \u201e(…) Walter nu mai era capabil sa simta farmecul feminin; (…) femeia era (…) un sex desfiintat de o experienta necrutatoare. Continua astfel sa-i fie credincios Salemei dupa moarte (…)\u201c.
\nSalema nu e singura faptura voluptuoasa din universul prozatoarei; s-o amintim pe Lenora; diferentele sunt \u00eensa importante. C\u00e2t despre oroarea de metisaj, ea a fost remarcata de Calinescu \u00een \u201eIstorie…\u201c. Se impune prudenta judecatilor; nu vom face din doamna Bengescu o campioana a xenofobiei.
\nO reprezentanta a feminitatii castratoare e Manette Salomon, care da titlul romanului din 1867 al fratilor Goncourt, misogini si autentici antisemiti, acestia. \u201eManette Salomon\u201c e un roman al unui grup de artisti, roman al picturii, al imposibilitatii coabitarii artistului cu muza, dar si al consemnarii trecerii \u00eentr-o alta epoca, pe care o numim modernitate. Coriolis, pictor promitator, dar caracter moale, \u00eesi vede secatuite energiile creatoare din cauza legaturii cu frumoasa Manette, femeie si, mai presus de toate, evreica, interesata doar de latura materiala a vietii \u2013 \u00eenca un agent al destramarii. Barbatul devine dependent, dominat de Manette. \u201eElle avait touch\u00e9 \u00e0 ses sentiments, \u00e0 ses instincts, \u00e0 ses pens\u00e9es\u201c; \u201eces deux forces lentes et dissolvantes: le temps et la femme, avaient longuement us\u00e9 les r\u00e9sistances de son caract\u00e8re, ses instincts de soul\u00e8vement, ses efforts de r\u00e9bellion\u201c. Odata cu v\u00e2rsta se accentueaza trasaturile iudaice ale lui Manette. Coriolis: \u201eAh! ce qui vient dans une figure de juive avec l\u2019\u00e2ge… la Parque qui se l\u00e8ve dans la femme… ce nez qui devient crochu… et ses yeux aigus, ses yeux!…\u201c. Pentru nefericitul artist, \u201ece fut comme une longue d\u00e9possession de lui-m\u00eame, \u00e0 la fin de laquelle il ne s\u2019appartient m\u00eame plus\u201c.
\nUn pasaj-cheie: \u201e(…) il semblait se d\u00e9gager de Manette contre Coriolis une esp\u00e8ce d\u2019hostilit\u00e9 originelle. L\u2019\u00e9loignement de la femme paraissait se compliquer et s\u2019aggraver de la s\u00e9paration de la juive. Sans qu\u2019elle en e\u00fbt conscience, sans qu\u2019elle se rend\u00eet compte, la juive, en revenant aux pr\u00e9jug\u00e9s des siens, revenait peu \u00e0 peu aux antipathies obscures et confuses de ses instincts. Une sorte de sentiment nouveau et naissant, impersonnel, irraisonn\u00e9, lui faisait vaguement apercevoir dans la personne de Coriolis le chr\u00e9tien contre lequel toujours, dans le creux de toute \u00e2me juive, persiste la tradition des haines, l\u2019amertume de si\u00e8cles d\u2019humiliation, tout ce qu\u2019une race \u00e9clabouss\u00e9e du sang d\u2019un Dieu peut avoir de fiel recuit. (…)\/ La juive jouissait, comme d\u2019une revanche, de la servitude de cet homme d\u2019une autre foi, d\u2019un autre bapt\u00eame, d\u2019un autre Dieu; en sorte qu\u2019on aurait pu voir \u2013 ironie des choses qui finissent! \u2013 la bizarre survie des vieilles vendettas humaines, des conflits de religion, des rancunes de dix-huit si\u00e8cles, mettre comme le reste des entre-mangeries de races, de la race indo-germanique et de la race s\u00e9mitique, l\u00e0 en plein Paris (…)\u201c. Asadar, ostilitate viscerala; resentimente aproape bimilenare, incontrolabile; razbunarea unei semintii umilite.
\nCatre sf\u00e2rsitul romanului, Coriolis \u00eei povesteste unui prieten \u201el\u2019enfer de sa vie\u201c. Concubina \u00eei pare acum \u201eun joli instrument pour faire souffrir un homme, cette poup\u00e9e-l\u00e0!….\u201c Fiul, frumos \u00een primii ani, mosteneste caracteristicile evreiesti; e un caz de atavism. \u201eTu sais, mon enfant? mon fils, qui \u00e9tait si beau?… Eh bien, il est affreux… il est devenu affreux! (…) C\u2019est maintenant un vrai m\u00e9rinos noir… (…) Mon fils, \u00e7a! mais il n\u2019a rien de moi, rien des miens… rien! Tiens, il y a des moments o\u00f9 je crois que c\u2019est l\u2019\u00e2me de quelque grand-p\u00e8re qui vendait de la ferraille dans un faubourg de Varsovie…\u201c. Probabil, \u00een literatura franceza de secol XIX, adjectivele care \u00eensotesc cel mai des substantivele \u201eJuif\u201c, \u201eJuive\u201c sunt \u201ebelle\u201c, \u201eaffreux\u201c, \u201eaffreuse\u201c. (La Baudelaire, \u00een sonetul \u201eUne nuit que j\u2019\u00e9tais pr\u00e8s d\u2019une affreuse Juive\u201c, aproape toti comentatorii sunt de acord ca nu regasim nicio urma de antisemitism).
\n\u00cen final, Coriolis, zdrobit, se \u00eensoara cu zgripturoaica, frumosul model de altadata. Prietenul Anatole \u00eel priveste cum se \u00eendeparteaza, \u00eensotit de Manette. \u201eRas\u00e9! \u2013 dit Anatole en faisant le geste \u00e9nergique du gamin qui peint, avec le coupant de la main, une vie d\u2019homme d\u00e9capit\u00e9e\u201c.
\nUn caz aparte e Pierre Drieu La Rochelle, ajuns treptat la un antisemitism vehement, chiar \u00een opere ce contin pagini de o indiscutabila calitate (jurnal si fictiune). Un agent al distrugerii e hidoasa, lubrica R\u00e9becca din \u201eGilles\u201c (1939), atrasa de psihanaliza (stiinta pretins evreiasca) si comunista pe deasupra. Victima e dezechilibratul Paul Morel, fiul sefului statului, pe care t\u00e2nara \u00eel \u00eempinge la sinucidere. La Patrick Modiano, personajul-narator din \u201eLa Place de l\u2019\u00e9toile\u201c (1968), analiz\u00e2nd \u00eentr-o carte fantasma evreicei la Drieu, stabileste o genealogie: Walter Scott e cel care legitimeaza reprezentarea literara a evreicei ca obiect sexual (\u201eOn peut aussi expliquer son attirance sa lui Drieut pour les juives de la fa\u00e7on suivante: depuis Walter Scott, il est bien entendu que les juives sont de gentilles courtisanes qui se plient \u00e0 tous les caprices de leurs seigneurs et ma\u00eetres aryens\u201c).
\nMoartea \u00een bratele unei evreice o \u00eent\u00e2lnim si la un scriitor cu adevarat mare, Thomas Mann, \u00een povestirea timpurie \u201eDer Wille zum Gl\u00fcck\u201c (\u201eVointa de fericire\u201c, 1895). Viata unui artist, t\u00e2narul pictor Paolo Hofmann, e povestita de un prieten, situatie similara cu cea din \u201eDoktor Faustus\u201c. Grav bolnav de inima, Paolo se \u00eendragosteste de frumoasa evreica Ada von Stein, cu care se casatoreste dupa ce are de \u00eenfruntat c\u00e2tiva ani opozitia tatalui acesteia, ce si-ar dori un ginere sanatos, normal. Paolo moare chiar \u00een noaptea nuntii. Afinitatile dintre el si Ada nu sunt sugerate de autor, nu sunt explicate de \u00eendragostiti \u2013 ar fi fost o lipsa de tact, o lipsa de inteligenta artistica, iar rezultatul ar fi fost distrugerea emotiei, mai prezenta aici dec\u00e2t \u00een majoritatea scrierilor autorului. Aceasta nuvela e unul dintre cele mai putin ironice texte de fictiune ale lui Mann. \u00cen conditiile tacerilor singuraticului Paolo (repliere narcisiaca, refuz de a se explica), informatia naratorului e fatalmente lacunara; e un caz de marturie incompleta. Putin locvacele Paolo \u00eei relateaza naratorului esentialul vietii sale chinuite, fara a \u00eencerca sa-si motiveze dec\u00e2t vag marea iubire pentru Ada (ceea ce \u00eel face sa supravietuiasca este \u201evointa de fericire\u201c, dorinta egoista a bolnavului). Cititorului \u00eei revine sarcina umplerii golurilor; elipsa e importanta \u00een constructia textului. Ada si Paolo se aseamana ca doi frati; unul e imaginea \u00een oglinda a celuilalt. Sunt doua fiinte exceptionale, aparitii exotice, abateri de la norma. Marguerite Yourcenar observa, \u00een \u201eSous b\u00e9n\u00e9fice d\u2019inventaire\u201c, ca pentru doamna von T\u00fcmmler, eroina din \u201eDie Betrogene\u201c (\u201eCea \u00eenselata\u201c), \u201ele fant\u00f4me de l\u2019amour est un fant\u00f4me anglo-saxon; pour Hans Castorp et pour Gustav von Aschenbach, les fant\u00f4mes de l\u2019amour sont des fant\u00f4mes slaves\u201c. Adaugam, pentru Hofmann fantoma fericirii este o evreica. Vom aminti o aparitie episodica din \u201eFelix Krull\u201c, unguroaica Rozsa. Spre deosebire de Aschenbach, Friedemann sau doamna von T\u00fcmmler, \u201e\u00eenselata\u201c de natura, la care dragostea declanseaza resorturile autodistrugerii, Paolo va cunoaste o moarte fericita. \u201eA murit; a murit \u00een dimineata de dupa moartea nuntii \u2013 aproape \u00een noaptea nuntii.\/ (…) Oare nu vointa, vointa de fericire a fost aceea cu care a \u00eenvins at\u00e2ta vreme moartea? Trebuia sa moara, fara lupta si fara rezistenta, atunci c\u00e2nd vointa lui de fericire a fost satisfacuta; nu mai avea niciun pretext sa traiasca\u201c (traducerea rom\u00e2neasca i se datoreaza lui Ion Roman).
\nExistenta chinuita a lui Paolo Hofmann, calatorind ani de zile fara posibilitate de fixare, \u00eentre viata si moarte \u2013 o existenta fantomatica \u2013, aminteste izbitor legenda Olandezului zburator, una dintre cele mai faimoase \u00eencarnari ale melancoliei. Ratacire, asteptare, credinta m\u00e2ntuirii prin dragoste: \u00eent\u00e2lnim toate acestea \u00een nuvela manniana.
\nDesigur, \u00een opera lui Mann sunt multi barbati fragili carora femeia le aduce moartea: Ada, Gerda von Rinnlingen, Amra din \u201eLuischen\u201c, Rozsa, cu toate diferentele dintre ele, sunt femei fatale, femei ale destinului. Barbatul poate cunoaste o moarte eliberatoare, ca Paolo, sau una lamentabila (exemplele sunt mai numeroase).
\nMoartea barbatului \u00een noaptea nuntii e pusa de regula pe seama puterilor distrugatoare ale femeii. Gasim destule exemple, at\u00e2t \u00een folclor c\u00e2t si \u00een literatura culta; spaima de vagina dentata e universala. Plec\u00e2nd de la o piesa minora a lui Corneille, \u201eAttila\u201c, criticul Serge Doubrovsky descopera la dramaturgul francez o fantasma a casatoriei ucigase (\u201emarriage homicide\u201c), asezata, pe urmele lui Leiris, sub semnul Iuditei (\u201eCorneille et la dialectique du h\u00e9ros\u201c).
\nSatira mitului frumoasei evreice, mit hranit din literatura, o \u00eent\u00e2lnim \u00eenca de la sf\u00e2rsitul secolului XIX la unul dintre cei mai importanti romancieri ai epocii, portughezul Jos\u00e9 Maria E\u00e7a de Queiroz, \u00een capodopera sa, \u201eFamilia Maia. Episoade din viata romantica\u201c (1888). Un personaj, scriitorul Jo\u00e3o da Ega, \u00een mare masura un dublu al autorului, nutreste o pasiune mistuitoare pentru o frumoasa si destul de coapta evreica, \u201edivina\u201c Raquel Cohen, sotia adulterina a unui bancher. Ega redacteaza un fragment, \u201eEvreica\u201c, din proiectata lui opera, \u201eAtomul\u201c; ironia lui Queiroz e teribila. Iata deznodam\u00e2ntul sumbrei povesti medievale: \u201e\u00cen sf\u00e2rsit, urma neagra drama a persecutiei: fuga familiei ebraice prin paduri de vrajitoare si salbatice sate feudale; ivirea, la o rascruce de drumuri, a principelui Franck ce venea s-o ocroteasca pe Ester cu lancea ridicata, pe strasnicul sau armasar; turma gloatei fanatice care alerga sa-l arda pe rug pe rabin cu cartile sale eretice cu tot; \u00een sf\u00e2rsit lupta, si principele, strapuns de tapusul unui calaret, duc\u00e2ndu-se sa moara pe pieptul Esterei, care-si dadea sufletul odata cu el, \u00eentr-o sarutare\u201c (am citat dupa traducerea Micaelei Ghitescu).
\n\u00cen materie de Eros Thanatos, realitatea are darul sa imite fictiunea. Sa amintim felul cum un presedinte al Frantei, altminteri nu foarte interesantul F\u00e9lix Faure, \u00eesi gaseste sf\u00e2rsitul \u00een bratele unei aventuriere, Marguerite Steinheil, \u00een 1899. Desi aceasta doamna nu a fost evreica, numele ei a putut induce \u00een eroare, ieri ca si azi.
\nImagologul american Sander L. Gilman propune (\u201eInscribing the Other \u2013 Texts in Context\u201c) o distinctie inacceptabila: motivul\/mitul femeii fatale si cel al frumoasei evreice ar tine de registre cu totul diferite \u2013 primul, de mentalitatile misogine, al doilea, de cele antisemite. Distinctia operata de autorul american nu rezista unei analize pertinente. Intersectii \u00eentre frumoasa evreica si femeia fatala sunt posibile, \u00een literatura rom\u00e2na Mateiu Caragiale fiind un caz interesant. Pe de alta parte, eroinele unor Walter Scott sau Balzac sunt departe de a demonstra aderenta autorilor la mentalitatile antisemite.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Desi s-a scris enorm despre \u201eCraii de Curtea-Veche\u201c, implicit despre Raselica Nachmansohn, curtezana suprasexuala \u00een bratele careia moare Pasadia \u00eentr-un spasm voluptuos, e regretabil ca prea putini dintre comentatorii mai vechi au avut la dispozitie importanta carte a lui Mario Praz, \u201eLa carne, la morte e il diavolo nella letteratura romantica\u201c, studiu al sensibilitatii erotice… Cite\u0219te mai mult »Piese la dosarul Raselica Nachmansohn<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[6736,6738,6737],"class_list":["post-9746","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-craii-de-curtea-veche","tag-mateiu-caragiale","tag-personajul-raselica-nachmansohn"],"views":3075,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9746","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=9746"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9746\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=9746"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=9746"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=9746"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}