{"id":9678,"date":"2011-11-10T14:58:54","date_gmt":"2011-11-10T12:58:54","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=9678"},"modified":"2011-11-10T14:59:22","modified_gmt":"2011-11-10T12:59:22","slug":"moftangioaica-%e2%80%93-o-fashionista-avant-la-lettre","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/moftangioaica-%e2%80%93-o-fashionista-avant-la-lettre\/","title":{"rendered":"Moftangioaica \u2013 o fashionista avant la lettre"},"content":{"rendered":"

Femei privite de barbati. \u00centoarcere \u00een timp<\/strong>
\nCu mult \u00eenaintea lui Caragiale, Alecsandri a fost printre primii care au oferit o reprezentare a femeii dornice de emancipare… si cum s-ar putea produce mai repede acest proces daca nu prin vesminte si prin tot ceea ce tine de \u201ecultura aparentelor\u201c? Personajul Chirita surprinde ceva din spiritul vremii, cu toata caricaturizarea excesiva.
\nCaragiale \u00eendrazneste mai mult si creeaza un personaj generic \u2013 moftangioaica. Saraca sau bogata, stiutoare sau nu de limbi straine, ur\u00e2ta sau frumoasa, moftangioaica e ambitioasa. Umple spatiul. Acolo unde barbatul se da batut, ea reuseste. S-ar zice ca \u00eesi petrece viata \u00eencerc\u00e2nd sa iasa \u00een evidenta, sa fie mereu vizibila.
\nDupa cum au aratat critici precum Florin Manolescu, \u201eMomentele si schitele\u201c au fost la origine articole de ziar; prin urmare, trebuie sa le plasam \u00een context. Multe proze au fost publicate \u00een \u201eMoftul rom\u00e2n\u201c (cel consacrat moftangioaicei fiind unul dintre ele) si putem vedea \u00een ele tot at\u00e2tea strategii \u2013 ca sa revenim la acelasi Florin Manolescu \u2013 de atragere a publicului, a unui anumit tip de public. Oricum, latura pragmatica a unui asemenea demers editorial este incontestabila. Nu trebuie sa eludam acest aspect atunci c\u00e2nd vorbim despre femeia de la rascrucea dintre secolul al XIX-lea si secolul XX. Caci ar fi profund nedrept sa confundam perspectiva barbatului (fie el si un mare publicist si scriitor) asupra femeii cu fiinta careia spiritul vremii i-a harazit \u00een cel mai fericit caz rolul secundar.
\n\u00centr-un subtil eseu consacrat modei (tradus \u00een volumul \u201eCultura filozofica. Despre aventura, sexe si criza modernului\u201c, Humanitas, 1998), filozoful si sociologul german Georg Simmel,\u00a0 traitor \u00een la belle \u00e9poque, face o observatie de mare rafinament: \u201emoda ar trebui privita oarecum ca o supapa prin care izbucneste dorinta femeilor de evidentiere si reliefare personala, daca satisfacerea acestei dorinti le este \u00een mai mare masura refuzata \u00een alte domenii\u201c. Pentru ilustrarea acestui rationament, cercetatorul german da exemplul femeilor din Renastere a caror vestimentatie nu \u00eenregistreaza excese si derapaje tocmai gratie unei libertati de miscare si unei educatii aproape egale pentru ambele sexe.
\n\u00cen consecinta, n-am gresi prea mult daca am interpreta extravagantele vestimentare ale burghezei rom\u00e2ne (i.e. ale moftangioaicei) drept tot at\u00e2tea indicii ale captivitatii si prizonieratului. \u00cencremenite \u00eentr-un rol social dinainte trasat (fata care trebuie sa se casatoreasca, mama si sotie cu obligatiuni clare), femeile de la sf\u00e2rsitul secolului al XIX-lea nu prea aveau de ales. Singura lor forta o reprezentau copiii \u2013 asupra carora \u00eesi proiectau visele ne\u00eemplinite \u2013 sau propriul trup. Sa le luam pe r\u00e2nd.
\nNu este oare semnificativ faptul ca \u00een proza lui Caragiale \u2013 de la care am pornit \u2013 nu apare nici macar o femeie (ambitioasa, fireste) care sa lupte pentru fiica ei? Elanul, entuziasmul, afectiunea, persuasiunea, toate merg spre fiu. Ca ne referim la domnul Goe, la Ionel, la Horatiu sau Ovidiu, toti au \u00een comun o mama ambitioasa. Poate ca existau si mame care nutreau ambitii pentru fiicele lor, \u00eensa nu luptau (sau nu considerau ca merita sa lupte) pentru ele. Destinul acestora era prestabilit si, prin urmare, pus \u00eentre paranteze. Cu mici exceptii, femeia trebuia sa se supuna unui tipar previzibil si, deci, neinteresant.
\nDar principalul atu al femeii de la sf\u00e2rsit de secol era propriul trup. Mai mult ca oric\u00e2nd \u00een istorie, la belle \u00e9poque a promovat si impus un anumit model de feminitate: acela al femeii-floare sau, daca e sa privim lucrurile \u00een alta cheie, al femeii-trofeu. Undeva la jumatatea dintre cele doua ipostaze poate fi \u00eentrezarita adevarata identitate a femeii din acea vreme. \u00centre imperativele canonului de frumusete si exigentele barbatului \u2013 de cele mai multe ori tacite, dar deja interiorizate de sexul frumos \u2013 femeia trebuie sa faca fata neajunsurilor propriului trup si cerintelor lumii exterioare.
\nPuzderie de ziare, dar si un \u00eentreg discurs medical \u00eencearca sa le convinga pe femei sa renunte la ceea ce p\u00e2na deunazi trecuse drept un fel de \u201ea doua piele\u201c \u2013 corsetul \u2013 ca si la tot ce reprezenta exces \u00een materie de vestimentatie. Ca nu e tocmai simplu o demonstreaza nu numai desele apeluri ale medicilor la ratiune, ci si articolele din lumea \u00eentreaga pe care jurnalele rom\u00e2nesti le preiau imediat. Orice \u00eencercare de persuasiune era sortita esecului: femeia de la sf\u00e2rsit de secol \u00eesi \u00eensusise asa de bine constr\u00e2ngerile de natura vestimentara, \u00eenc\u00e2t a se priva de ele ar fi \u00eensemnat cumva a se mutila, a se lipsi de ceva indispensabil.
\nNumai ca aceasta rezistenta la schimbare, la simplificare nu trebuie neaparat cautata \u00een vanitate sau \u00een lipsa de educatie, ci mai degraba \u00een spiritul unei epoci \u00een care stratificarea sociala si distribuirea stricta a rolurilor celor doua sexe erau la apogeu. Poate ca ar trebui sa aflam si cum g\u00e2ndeau femeile de-atunci, nu numai ce proiectau barbatii asupra lor.
\nFemei privite de femei<\/strong>
\nPerioada prospera si stabila pe care o cunoaste Rom\u00e2nia sub regatul lui Carol I are printre alte consecinte si una aparent frivola si nesemnificativa \u2013 aparitia jurnalelor de moda si, odata cu ele, a unei meserii inedite: cronicarul de moda, pe care trebuie sa-l delimitam din capul locului de cronicarul monden.
\nIar daca acest cronicar este o femeie, perspectivele sunt si mai promitatoare. O femeie obisnuita care sa scrie despre vesminte. Nimic mai banal. Dar valoarea cronicilor este data tocmai de banalitatea lor. De prisos a mai mentiona ca, dincolo de r\u00e2ndurile puse pe h\u00e2rtie de o cronicara de moda, se aude strigatul \u2013 mai tare sau mai \u00eencet, strident sau \u00eenabusit \u2013 al tuturor celor care \u00eencercau prin vesminte sa se exprime, sa se individualizeze.
\nDoua obiecte, trena si palaria \u2013 nu neaparat cele mai seducatoare prin potential si asteptari \u2013, ne-ar putea calauzi prin hatisul complicatului cod vestimentar din la belle \u00e9poque. Nu le-am ales \u00eent\u00e2mplator: dispunerea spatiala (palariile corespund zonei corporale superioare, iar trena celei inferioare) ne \u00eendreptateste sa le acordam valoarea unor elemente definitorii pentru conditia femeii.
\nCititorul actual care deschide un jurnal de moda de acum un secol este frapat \u00eenainte de orice de caracterul foarte frust al formularilor. Multa vreme am crezut ca sintagma \u201esexul ur\u00e2t\u201c, \u00eentrebuintata de Caragiale \u00een proza scurta, este un artificiu, o gaselnita menita a crea un anumit efect stilistic. Ei bine, nu era deloc asa. Formula apare \u00een mod constant \u00een cronicile de moda si este folosita cu seriozitate ca incipit pentru descrierea toaletelor barbatesti (\u201eSa ne ocupam putin si de moda sexului ur\u00e2t\u2026\u201c) sau, dimpotriva, ca promisiune pentru cronica urmatoare (\u201eM-am luat cu vorba si n-am pomenit nimic de toaletele sexului ur\u00e2t. Voi vorbi saptam\u00e2na viitoare\u2026\u201c).
\nLa un alt nivel, aceasta frustete a cuvintelor se manifesta \u00een prezentarea lipsita de poezie, dar cu at\u00e2t mai veridica, a numeroaselor neajunsuri si prejudicii pe care le aduce trena. Sa lasam textele vremii sa vorbeasca: \u201eMi se pare (poate ca glasul ratiunei a fost auzit) ca nu mai vad at\u00e2tea trene pe strada. Sunt pastrate exclusiv pentru seara si adoptate mai ales de persoanele cari nu mai joaca. Totusi, unele dansatoare le mai poarta si nu le e frica sa \u00eencurce picioarele dansatorilor \u00een \u00eentorsaturile capricioase ale trenei, din care adesea le e greu sa se desfaca. Trebue dar cand dansam sa avem rochia nu de tot scurta, ci ating\u00e2nd pam\u00e2ntul, ceea ce cu rochiile usoare da aspectul unei libelule care vrea sa se aseze numai pe florile ce nu pot fi mototolite\u201c.
\nSau: \u201e\u00cencetul cu \u00eencetul asistam la o evolutie a costumului femenin, care nu mai are \u00eentr’adevar nimic femenist, femeile cele mai cuminti cu toate ca instituesc ligi contra exigentelor costumelor la moda, cu toate acestea \u2013 cochetaria celor-l’alte\u2013 prea numeroase, \u2013 \u00eempiedica ori ce curent serios \u00een acest sens. Fiecare doreste lucruri noui si cochete, socotind ca va c\u00e2stiga ast-fel ca gratie. \/ Multe prefera de asemenea jupele lungi, suparatoare si putin comode jupelor scurte, at\u00e2t de practice. \u00cemi pare ca \u00een Austria s’a interzis formal aceste jupe cari pot fi considerate ca omor\u00e2toare de oameni prin microbii t\u00e2r\u00e2ti dintr’un loc \u00eentr’altul, ravasiti peste tot locul cu norii de praf ce trenele las \u00een urma-le. \/ Eu cred ca daca aceasta interzicere s’ar face la noi, ar fi foarte putine probabilitati sa reuseasca, av\u00e2nd \u00een vedere si cochetaria si spiritul de imitatie al femeilor noastre rom\u00e2ne\u201c.
\nRegina Maria, pe vremea aceea principesa mostenitoare, relateaza \u00een memoriile sale un episod savuros care arata ca din aceasta ecuatie a modei barbatul nu poate lipsi, ba chiar are partea lui de vina. Chiar daca spatiul se schimba, iar exteriorul si praful care le transformau pe femei \u00een adevarate maturatoare este \u00eenlocuit cu un interior placut si primitor, necazurile nu se sf\u00e2rsesc: \u201eEu aveam o rochie alba ca zapada, dintr-o matase ce curgea \u00een falduri grele, sf\u00e2rsindu-se printr-o trena bogata, iar pe cap aveam o coroana de diamant. Rochia mea a fost pricina de dezastru pentru mine si pentru altii. Poftita sa dansez, am primit, cu toate ca toaleta pe care o purtam nu era potrivita pentru dans, caci fiind din stofa moale si mladioasa se \u00eencolacea \u00een jurul picioarelor dansatorilor, fac\u00e2ndu-i sa cada pe multi dintre ei. \/ Dupa aceasta \u00eent\u00e2mplare neplacuta, ma trasei la o parte, \u00eengrozita de ce pricinuisem\u201c.
\nAsadar, pe strada sau \u00eenauntru, trena, inutila trena e prilej de accidente si purtatoare de microbi. Foarte departe de imaginile din basme \u00een care nimic nu strica happy-end-ul povestii.
\nRealitatea e \u00eentotdeauna cruda, iar o biata pata se poate transforma \u00eentr-o adevarata tragedie, dupa cum marturiseste aceeasi regina Maria. Nu fara autoironie, ea consemneaza cum, \u00een drum spre Rom\u00e2nia, s-a oprit \u00eempreuna cu Ferdinand la curtea \u00eemparatului Franz Joseph, dar i-a fost cu neputinta sa se bucure de moment sau sa-i cunoasca mai bine pe cei prezenti din pricina… unei pete de pacura: \u201eNu stiu cum era sala banchetului, dar \u00eemi aduc aminte cu durere de o mare pata de pacura pe delicata mea rochie trandafirie. De fapt, ma preocupa mai mult aceasta pata dec\u00e2t tot ce se \u00eent\u00e2mpla \u00een acea seara si dec\u00e2t \u00eensusi \u00eemparatul\u201c.
\nDepoetizarea trenei prin plasarea \u00een realul at\u00e2t de prozaic si de neplacut imprevizibil al Bucurestiului este accentuata de numeroasele resemantizari ale palariei. Dintr-o piesa vestimentara aparent anodina, functia ei primara fiind aceea de a proteja de diferitele intemperii, palaria ajunge sa constituie o adevarata grila de lectura a socialului. Si nu e vorba at\u00e2t de palarie \u00een sine, c\u00e2t de \u201eaccesoriile\u201c cu care este \u00eempodobita. Palaria ofera o cale dintre cele mai nimerite de a \u00eentelege ceva din dinamica sociala.
\nO femeie bogata avea \u00een garderoba palarii cu pene. Cu c\u00e2t statutul social era mai ridicat, cu at\u00e2t mai multe pene erau arborate. Apoi, existau pene si pene… cele mai pretuite si mai invidiate fiind cele de strut si de pasarea-paradisului.
\nO femeie mai putin bogata se multumea cu o singura pana sau recurgea la flori sau legume. Imaginatia burghezei o facea sa-si construiasca adevarate esafodaje de pus pe cap, \u00eenc\u00e2t p\u00e2na si universul floral sau legumicol se dovedea a fi insuficient pentru dorinta aproape viscerala de individualizare. Georg Simmel avea dreptate: lipsa de libertate le \u00eempingea pe femei sa caute forme dintre cele mai neobisnuite si mai ridicole de a se demarca si de a-si folosi imaginatia.
\nSa lasam din nou textele, cu parfumul lor indescriptibil, sa vorbeasca. Iata ce se consemneaza \u00eentr-o cronica de moda: \u201ePalariile sunt adevarate gradini numai de flori sau garnisite cu flori; se vad clematite, glicine, salc\u00e2m, dar mai cu seama roze si violete. \/ Un manunchi de ovaz caz\u00e2nd la spate \u00een forma de \u00abcache-peigne\u00bb o \u00eempodobeste si mai mult\u201c.
\nSau: \u201eTrebuie sa va arat o exageratie de care e imposibil a nu fi surprinse, daca nu contrariate. Sunt colosalele garnituri de flori sau fructe cari nu seamana cu natura; dupa ortensiile cari aveau deja proportiuni fenomenale, iata-ne fortate a suferi pe frezurile noastre floarea soarelui si trandafiri, cari sunt at\u00e2t de mari, \u00eenc\u00e2t natura care a facut din aceasta placuta floare regina celorlalte nu a visat a o face asa de displacuta ca acelea cu cari \u00een acest moment \u00eencarcam capul\u201c.
\nAcel \u201eIata-ne fortate\u2026\u201c culmineaza cu o interogatie plina de exasperare, care arata ca p\u00e2na si o cronicara de moda simte nevoia de a se delimita de suparatoarea tendinta de a urma moda au pied de la lettre: \u201eCe vom zice toamna asta c\u00e2nd \u00een loc de flori vom pune piersici, prune, \u00eentrec\u00e2nd \u00een marime natura, si struguri ai caror craci vor face pe flam\u00e2nzi sa r\u00e2mneasca?\u201c
\nLa vizita lui Franz Ferdinand \u00een Rom\u00e2nia, iata ce consemneaza principesa Maria: \u201eLa gara din Sinaia i se facu perechii imperiale o primire plina de zgomot si de \u00eembulzeala, cu obisnuita garda de onoare, cu urale si buchete \u00een numar mare. Acea zi mi-a ramas tiparita \u00een memorie printr-un amanunt banal si nevrednic de luare-aminte; era pe timpul palariilor de marime exagerata, coplesite de flori si de pene si tinute \u00een echilibru pe cap cu oarecare greutate, prin mijlocirea unor tufe de par fals si a unor ace de palarie de o lungime nemaipomenita. (\u2026) Era o \u00eembulzeala ametitoare, lumea se \u00eempingea, se strivea, se calca pe picioare si-mi aduc foarte bine aminte c\u00e2t de suparatoare a fost palaria mea prea mare \u00een acea \u00eemprejurare \u00eensufletita, \u00eensa nicidecum tihnita. Ma stingherea \u00een chip \u00eengrozitor si \u00een fiece clipa ma temeam de un naufragiu. Palaria printesei Hohenberg o \u00eentrecea chiar si pe a mea \u00een marime si era mereu \u00een primejdie de a fi smucita din loc de apriga \u00eenfrigurare a celor care se \u00eenghesuiau ca sa ajunga la punctul central si plin de interes. \/ Costumul asa zis de picnic purtat de noi \u00een acea zi a trecut la nemurire \u00een fotografia c\u00e2t se poate de ridicola a grupului nostru: palarii mari, voaluri voluminoase si c\u00e2te altele, \u00eentre care sapca de automobil a lui Aunty si hainele rustice ale lui Franz Ferdinand. Iubitoare de frumos cum sunt din fire, nu ma pot hotar\u00ee sa public acea \u00eengrozitoare fotografie, cu toate ca, fara \u00eendoiala i-ar face pe multi sa petreaca\u201c.
\nConcluzia reginei Maria se \u00eent\u00e2lneste cu aceea a cronicarei de moda si arata, daca mai era nevoie, ca aceasta dictatura a modei \u00eesi gaseste cauzele \u00een structura societatii si ca femeile nu trebuie neaparat \u00eenvinovatite pentru ca \u00eencearca sa se distinga, fie si \u00een felul acesta rizibil. Poate de aceea, c\u00e2nd ne g\u00e2ndim la fashionista din la belle \u00e9poque si la extravagantele ei vestimentare, trebuie sa fim mai \u00eentelegatori.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Femei privite de barbati. \u00centoarcere \u00een timp Cu mult \u00eenaintea lui Caragiale, Alecsandri a fost printre primii care au oferit o reprezentare a femeii dornice de emancipare… si cum s-ar putea produce mai repede acest proces daca nu prin vesminte si prin tot ceea ce tine de \u201ecultura aparentelor\u201c? Personajul Chirita surprinde ceva din spiritul… Cite\u0219te mai mult »Moftangioaica \u2013 o fashionista avant la lettre<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[6695,6693,6482,6692,6694],"class_list":["post-9678","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-femeia-la-caracgiale","tag-la-belle-epoque","tag-moda","tag-moftangioaica","tag-vestimentatie"],"views":3768,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9678","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=9678"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9678\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=9678"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=9678"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=9678"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}