{"id":9645,"date":"2011-11-10T14:10:15","date_gmt":"2011-11-10T12:10:15","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=9645"},"modified":"2011-11-10T14:12:09","modified_gmt":"2011-11-10T12:12:09","slug":"realitatea-ca-imagine-a-fictiunii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/realitatea-ca-imagine-a-fictiunii\/","title":{"rendered":"Realitatea ca imagine a fictiunii"},"content":{"rendered":"

Andi Mihalache, Silvia Marin-Barutcieff (coord.), De la fictiv la real (imaginea, imaginarul, imagologia)<\/em>, <\/strong>Iasi, Ed. Universitatii Al. I. Cuza, 2010, 864 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

Avem tentatia, de multe ori inconstienta, de a privi fictiunea si realitatea ca pe doua paliere antinomice ale g\u00e2ndirii umane; este, poate, o tentatie inoculata de forta modernitatii rationalizante. Cheia de interpretare s-ar putea sa fi fost totusi gresita. De fapt, daca ar fi sa rezumam istoria acestei prejudecati, leit-motivul a fost \u201elupta\u201c impotriva imaginii si a capacitatii cognitive care o interpreteaza si o umple de sensuri inefabile si totodata recurente: imaginatia. Imaginea nu este altceva dec\u00e2t liantul dintre fictiune si realitate. Tocmai aceasta este lectia pe care zi de zi imaginatia si proiectia sa, imaginarul, au incercat sa ne-o dea: dihotomia nu este un model adecvat de interpretare a vietii; in schimb, abordarea triadica realitate-fictiune-imagine ofera sugestii si incita curiozitatea umana. G\u00e2ndirea dihotomica vrea sa ofere certitudini, imaginarul cultiva misterul. Dihotomia striveste \u201ecorola de minuni a lumii\u201c; imaginarul reveleaza misterul in aceeasi masura in care il si ascunde. Istoria este si aventura a imaginii, o istorie care se lasa zilnic reinterpretata, revalorizata, nicic\u00e2nd anihilata.<\/strong><\/em>
\nDaca arta este, prin excelenta, descatusarea imaginatiei umane, atunci o istorie a imaginarului nu reprezinta altceva dec\u00e2t modalitatea de a surprinde omul prin artefactele sale. Chiar o astfel de viziune perena asupra istoriei readuce in prim plan volumul coordonat de Andi Mihalache si Silvia Marin-Barutcieff, \u201eDe la fictiv la real (imaginea, imaginarul, imagologia)\u201c (1), o incursiune incitanta prin lumea imaginarului, o lume in care \u201ea imagina inseamna a recapitula\u201c, dar si \u201ea fagadui\u201c. \u201eAbordam fictiunea altfel, ocolind relatia de antinomie cu adevarul si accentu\u00e2nd episoadele in care acesta ii este indatorat\u201c (2), printr-o astfel de formulare programatica editorii surprinz\u00e2nd filozofia demersurilor de istorie culturala reunite in acest volum. De altfel, cercetatorul iesean Andi Mihalache se afla la a treia \u201eisprava\u201c de aceasta natura (3), initiind demersuri care atesta ca istoria culturala reprezinta in istoriografia rom\u00e2neasca o tendinta generationala, o istorie culturala care si-a propus sa isi transfere interesul stiintific dinspre descrierea structurilor sociale spre analizarea practicilor culturale.
\nIn culisele istoriei<\/strong>
\nMemoria, pe nedrept alungata din r\u00e2ndul surselor de reificare ale trecutului, revine in centrul atentiei, devenind, prin intermediul imaginatiei, o sursa de arhivare a realului. Acesta este adevaratul pariu al istoriei culturale: memoria ca reprezentare a trecutului, trecutul ca sugestie spre un imaginar ce reinventeaza si revalorizeaza continuu istoria. O istorie mai degraba volatila dec\u00e2t palpabila, care isi dezvaluie caracterul ingenuu numai in fata ochiului ce vede dincolo de simpla imagine. O istorie care vede in artefactul cultural singura optiune de depistare a normelor si a principiilor societatilor din trecut. Istoricul culturii este convins ca \u201eideologies never adress a naked subject. (…) Ideologies always work upon a ground: that ground is culture. To insist on this is also to insist on history\u201c (4).
\nLa prima vedere, cititorul ar putea sa para descurajat in fata eclectismului unui astfel de demers stiintific. E doar o aparenta, pentru ca de fapt orizontul tematic al volumului este unitar, debut\u00e2nd cu elaborari si ajustari teoretice ale domeniului imaginarului, pentru ca apoi sa isi aplece atentia asupra unor directii concrete de sondare a imaginarului, printre care enumeram tema escatologiei, thanatologiei, a reprezentarii femeii ca act cultural, alteritatea etnica, autoreprezentarea, realitatile virtuale. Daca inca mai sunt voci care neaga importanta unor anumite teme ale istoriei culturale, trebuie sa reamintim ca istoria culturala, la fel ca discursul antropologic, a anulat diferentele, a eliminat din discursul ei concepte ca \u201einalta cultura\u201c sau \u201ecultura de masa\u201c. In studiile de istorie culturala, cultura are un sens ambivalent, reunind idei, atitudini, practici, institutii, ca si artefacte de larg consum, texte, arhitectura etc. Dupa cum am aratat, istoria culturala anuleaza abordarea dihotomica, pornind de la premisa ca, printr-o astfel de abordare \u2013 chiar la nivel discursiv \u2013, cultura populara sau de masa, cu absolut tot ce deriva din aceasta, era aprioric si injust devalorizata in fata notiunii de cultura asa-zis elitista.
\nIstoria culturala nu a facut un secret din pretentiile\/exigentele sale stiintifice, printre care cele mai importante sunt surprinderea si redarea spiritului unei epoci, creionarea suprastructurii in care indivizii erau\/sunt interconectati si introducerea termenului sociologic de \u201esubculturi\u201c ca forma de a surprinde intreaga panoplie sociala, aceasta maniera de interpretare (re)deschiz\u00e2nd dosarul relatiilor dintre mediul urban-rural, masculin-feminin sau tineri-batr\u00e2ni (5). Aceste pretentii ale istoriei culturale se regasesc si in volumul de fata.
\nLa o privire superficiala de ansamblu asupra \u201etablei de materii\u201c a volumului nu poti sa nu remarci plasticitatea denumirilor \u201eatelierelor\u201c ce reunesc studiile cu tema comuna (6), fapt care constituie in sine o garantie a lecturii de calitate. Mai mult, pentru ca avem de-a face cu un demers ce abordeaza imaginarul, trebuie punctata pozitiv prezenta imaginii in cadrul acestui volum, imagine care, pe l\u00e2nga interpretarea autorului, invita cititorul sa descopere alte valente ale fantasmei.
\nAmploarea plajei tematice dovedeste complexitatea si potentialul aproape infinit al istoriei culturale, care se lasa descoperita prin joc, joc al mintii, in acceptia pe care Marsilio Ficino o da acestui termen prin celebra sa expresie \u201eJocari serio et studiosissime ludere\u201c; lumea ca joc al imaginii, al imaginatiei si, in egala masura, al imaginarului. Nu int\u00e2mplator am mentionat numele lui Ficino, figura proeminenta a Renasterii, perioada in care imaginarul isi reia locul central in cadrul culturii, curent cultural de care s-a ocupat atent si Ioan Petru-Culianu, cartea sa numar\u00e2ndu-se poate printre primele demersuri de istorie culturala ale unui cercetator rom\u00e2n (7).
\nIncercarea de sintetizare a studiilor reunite in cadrul acestui volum pare aproape imposibila. Multitudinea si consistenta tematicilor alese de contributori reaminteste publicului avizat de demersurile celebre ale scolii istoriografice franceze, printre care reamintim doar pe cele coordonate de Jacques le Goff (8) sau Pierre Nora (9) . Izvor\u00e2te din interogatii legitime intr-un c\u00e2mp istoriografic rom\u00e2nesc prea mult anchilozat in certitudini, studiile reunite aici pot constitui \u2013 fiecare in sine \u2013 linii directoare de cercetare, care ar necesita o munca de echipa concertata si asidua. Dar, cum in cunoastere esentiala este, inainte de toate, formularea interogatiilor, volumul constituie fara indoiala o sursa inepuizabila de reflectie, inovare si reimaginare a unui trecut care devine tot mai mult, in contemporaneitate, \u201eo tara straina\u201c. Aici regasim scopul istoriei culturale: nu reactualizarea unei imagini, ci intrarea in culise, desfacerea texturii tesaturii pentru a cunoaste \u2013 evident, partial \u2013 resorturilor intime ale unei lumi ce poate fi reinviata sau care, cine stie?, nu ne-a parasit niciodata.
\nCare ar fi destinul imaginii in lumea contemporana? Spre deosebire de Gilbert Durand, care anticipa asfixia imaginatiei in fata imaginii prefabricate de societatea mediatica, colaboratorii acestui volum impartasesc detasarea de perceptia pesimista a cercetatorului francez, consider\u00e2nd ca mundus imaginalis nu inseamna sf\u00e2rsitul imaginarului, ci devine o sursa de re-creare perpetua a imaginarului. Pentru o clarificare a conceptelor pe care autorii le utilizeaza trebuie sa remarcam \u201ebiografia\u201c pe care Corin Braga o realizeaza notiunilor de imaginatie, imaginar si imaginal. Merg\u00e2nd pe fir cronologic autorul constata ca pentru greci, imaginatia era vazuta ca o functie psihica de gradul doi, situata intre simturi si ratiune, celei din urma \u2013 pare convins Aristotel \u2013 revenindu-i obligatia \u201ede a evalua si de a corecta\u201c erorile imaginatiei (10). Traditia iudeuo-crestina se inscrie in aceeasi interpretare, augment\u00e2nd rolul negativ al imaginatiei, acela de sursa a pacatului originar. In evul mediu, filozofia si religia s-au coalizat impotriva phantasmei, ajung\u00e2ndu-se astfel, in secolul al XVI-lea, la \u201emarea cenzura a imaginarului\u201c (11). Curentul rationalist alunga definitiv imaginatia dintre mecanismele fiintei umane de aflare a adevarului, atitudine care se prelungeste p\u00e2na in zilele noastre. Tocmai in acest peisaj sumbru, in care imaginatia era evacuata din r\u00e2ndul facultatilor umane, scoala istoriografica fraceza re-inventeaza polemica, introduc\u00e2nd doua noi concepte: imaginarul (care desemneaza laolalta produsele imaginatiei c\u00e2t si facultatea dinamica ce le creeaza) si imaginalul, care\u00a0 \u201epoate conferi o forma materiala si o prezenta reala ideilor si esentelor incorporale\u201c (12).
\nIata de ce cu at\u00e2t mai interesanta devine, spre exemplu, reevaluarea initiativei de introducere a monoteismului in Egiptul antic de catre Amenhotep al IV-lea sau cultul stramosilor in Irlanda, in care imaginarul religios crestin recupereaza elemente ale pag\u00e2nismului druidic.\u00a0 Istoria culorii \u2013 care reaminteste de cunoscutul studiu al lui Michel Pastoureau (13) \u2013 releva forta sociala pe care a avut-o asupra indivizilor spectrul cromatic, care a evoluat, a completat experienta umana din Antichitate p\u00e2na astazi si a umplut imaginarul de noi clisee, printre care si pe cel al \u201eomului rosu\u201c.
\nStudiul Silviei Marin-Barutcieff prezinta evolutia iconografica a sf\u00e2ntului Hristofor, \u201esf\u00e2ntul care si-a dob\u00e2ndit vizibilitatea dorindu-si sa fie c\u00e2t mai putin vizibil\u201c (14). Urmarind realizarea unei tipologii a reprezentarilor iconografice in spatiul rom\u00e2nesc, rod al unei cercetari decenale in care bagajul imagistic utilizat a ajuns la 135 de reprezentari, autoarea surprinde evolutia Sf. Hristofor de la martirul cu chip zoomorf purtat intr-un vas, trec\u00e2nd prin stadiul purtatorului lui Hristos-copilul divin, pentru a ajunge la inceputul secolului al XVIII-lea \u2013 pe filiera greaca \u2013 la intemeierea traditiei chinocefalului. Secolul XIX aduce o noua metamorfoza a reprezentarii sf\u00e2ntului, de aceasta data modelul zoomorf fiind un animal cu o puternica functie simbolica in imaginarul crestin: mielul. Pluralitatea si polisemia reprezentarilor lui Hristofor \u2013 concluzioneaza Silvia Marin-Barutcieff \u2013 ar avea un numitor comun in \u201efinalitatea sfinteniei: evadarea definitiva din pacat\u201c, proteismului imagistic corespunz\u00e2ndu-i \u201eapropierea de Dumnezeu care se produce prin disimularea fetei adevarate oamenilor si dezvaluirea ei numai inaintea Tronului Celest\u201c (15).
\nSuntem impresionati de scena Judecatii de Apoi de pe peretele vestic al manastirii Voronet, dar aflam ca si Sucevita ofera o iconografie escatologica remarcabila (16), care confirma postulatul imaginii ca forma de comunicare religioasa si chiar politica in societatea medievala rom\u00e2neasca (sa reamintim ca in mod constant cei care sunt sortiti Iadului sunt intruchipati ca musulmani, purt\u00e2nd turbane). Incursiunea in mentalitatea medievala rom\u00e2neasca este intregita si de sondarea imaginarului mortii, str\u00e2ns legat de sentimentul fricii pe care aceasta experienta il provoaca. Boala, ca anticipare a mortii, ocupa astfel un loc aparte intre fricile omului medieval (17), care apeleaza la orice mijloc pentru a am\u00e2na, chiar a alunga sf\u00e2rsitul. Printre aceste modalitati regasim, in spatiul rom\u00e2nesc, fuga din fata mortii si purificarea prin foc, practica atestata toponimic prin existenta unor localitati, mai ales in preajma Bucurestiului, denumite Afumati.
\nRegatul amazoanelor<\/strong>
\nReprezentarea alteritatii sexuale readuce in centrul atentiei mitul amazoanei. Amazonlandia \u2013 tara de oriunde, tar\u00e2mul de nicaieri nu ar fi fost altceva dec\u00e2t alteritatea societatii androcratice, greco-romane si mai t\u00e2rziu crestine, un imaginar care plaseaza acest teritoriu intr-o geografie exotica, c\u00e2t mai indepartata. Imposibilitatea localizarii tinutului \u201efemeilor razboinice\u201c tradeaza caracterul global al acestui imaginar feminin, care ar avea intr-o societate androcrata o functie centripeda. \u201eIndepartarea\u201c, \u201esalbaticia\u201c, \u201edesertul\u201c acestui tinut al Amazonlandiei releva prin insasi forta acestor epitete caracterul nesondat si indezirabil de sondat de catre o societate \u201ecivilizata\u201c, patriarhala, \u201eierarhizata\u201c firesc. Intrupare a alteritatii absolute, amazoanele ram\u00e2n totusi o sursa a curiozitatii. Adriana Babeti transforma scrisul intr-un act de \u201erazboi personal\u201c (\u201eCu g\u00e2ndul ca m-as afla in biblioteca precum in avanpost, m-am straduit sa asez trupele in\u00a0 ordine urmarindu-le pe harta, cu intregul teatru de operatiuni sub ochi\u201c) (18).
\nIata cum aceasta ofensiva stiintifica, ce pleaca din Libia, ne duce in Leucosiria (nume in vechime al unei mici parti a Asiei Mici), apoi spre nord-est, pentru a poposi si in Caucaz; cobor\u00e2m, dupa aceea, spre stepa ucraineana, unde pe Donul nelinistit int\u00e2lnim Sauromatele. \u201eInformatiile\u201c ne poarta tot mai departe, in Thracia, in Boemia, in lumea mitologica a scandinavilor, pentru a face cunostinta cu Valkyriile si cu Varnele, \u201eun fel de Parce ale Nordului\u201c. Spiritul aventurii intretinut de morbul cunoasterii ne duce \u201epeste mari si tari, in cele doua Indii\u201c, chiar si prin Africa… \u201eSi iata-ma la sf\u00e2rsitul acestei calatorii prin Amazonlandia, care n-a acoperit nici pe departe toate tar\u00e2murile cartografiate de mitografi, istorici, calatori, misionari\u201c (19). Concluzia in urma parcurgerii acestui itinerar imaginar este categorica: \u201eacolo unde domneste neabatut Legea Tatalui (…), triburile, regatele sau imperiile amazoanelor sunt proiectate departe, spre periferiile barbare, unde se regasesc toate ciudateniile cu putinta, monstruoase sau nu, toate abaterile de la normele cunoscute si acceptate\u201c (20). Cultivata ca o imagine a rasturnarii firescului, Amazonlandia ar reprezenta \u2013 spre deosebire de Atlantida lui Platon \u2013 o distopie si implicit un suport al societatii patriarhale.
\nForma de excludere a femeii prin forta imaginarului este si Lilith (21), element al traditiei ebraice kaballistice. Spre deosebire de Eva, care intruchipa lipsa de vointa, Lilith este vointa personificata, cea care, in ultima instanta, o seduce, metamorfozata in sarpe, pe Eva. Asa cum studiul lui Andrei Oisteanu despre legenda Sf\u00e2ntului Gheorghe surprindea calitatile magice ale femeii, dovedind complementaritatea celor doua sexe, Lilith, simbol kaballistic reevaluat, a devenit astazi simbol la miscarii feministe, dovedind din plin recuperarea si revalorizarea imaginarului. Interesanta este si imaginea femeilor in mediul rom\u00e2nesc, marile absente ale istoriei rom\u00e2nilor (Nicolae Iorga); p\u00e2na la debutul secolului XX, femeia era perceputa ca fiinta empatica, hipersensibila chiar, si se putea manifesta social doar ca filantroapa; o astfel de imagine o valoriza aparent pozitiv, bloc\u00e2ndu-i intrarea si ascensiunea in \u201elumea barbatilor\u201c.
\nStrainul si moartea<\/strong>
\nTeama fata de strain a reprezentat o constanta a trairii umane. Modernitatea este cea care, prin cultul calatoriei, revalorizeaza imaginea strainului, cultiv\u00e2nd spiritul cosmopolitist pe un fundal innegurat de frica atavica fata de Alteritate. Imaginarul iluminist contribuie la eliberarea figurii strainului din via negativa, utiliz\u00e2ndu-l ideologic. Introdus in geografia simbolica europeana, dar in scopul configurarii centrului si a periferiilor dependente de acesta, proces ce se reflecta si la nivelul mentalului colectiv, constatam ca, de fapt, \u201einteresul pentru strain nu il dezvaluie pe el, ci pe cel care il cauta\u201c (22).
\nTema modernitatii este insotita de motivul revolutiei, cu intreaga tipologie umana care se detaseaza din acest fenomen. Valorizata pozitiv in discursul istoriografic \u2013 chiar daca suntem constienti ca revolutia induce ideea de schimbare rapida si ca aceasta inseamna si crima (23) \u2013, logica revolutiei implica si mecanismul de creare (sau inventare?) a dusmanului, mitul contrarevolutionarului (24) fiind utilizat si de pasoptistii rom\u00e2ni ca forma de stimulare a patriotismului local. A posteriori, atitudinea contrarevolutionarului denota cinism si egoism, c\u00e2nd, in fapt, imboldul contrarevolutionarului este fortificat de constiinta ilegitimitatii noii puteri revolutionare. Inca o data, forta cliseului demoleaza exigentele realitatii: contrarevolutionarul ram\u00e2ne figura injustitiei sociale, spre deosebire de revolutionar (sau, in cazul unei societati rurale, haiducul), care devine arhitectul unei noi ordini sociale, echitabile (25).
\nUn loc aparte si oarecum nou pentru istoriografie il reprezinta discursul asupra mortii, Mihaela Grancea dovedindu-se o temerara initiatoare a thanatologiei in istoriografia rom\u00e2neasca. Preocupata de analiza cimitirului, ca interfata a vietii si a mortii si ca loc al aneantizarii memoriei, autoarea surprinde resorturile mentale, psihologice si arhitecturale care au schimbat\/schimba radical aspectul acestui spatiu in lumea (post)moderna. Daca, initial, cimitirul reprezenta separarea celor doua lumii, cea a mortilor si cea a viilor, somptuozitatea monumentului funerar (autoarea raport\u00e2ndu-se in acest sens la moda cavourilor) face tot mai vizibil procesul de segregare sociala a defunctilor, inegalitatea instaur\u00e2ndu-se si in fata mortii. Cercetatoarea sibiana readuce in discutie functia terapeutica a cimitirului, prin care se favorizeaza \u201eacceptarea senina a necesitatii de a ne reinnoi\u201c, exprim\u00e2ndu-si in acelasi timp scepticismul in privinta longevitatii acestui spatiu-loc al memoriei, concurat tot mai mult de practica incinerarii. \u201eO eventuala disparitie a cimitirului poate afecta iremediabil at\u00e2t cultul traditional al mortilor, c\u00e2t si existenta domestica a celor care le supravietuiesc\u201c (26).
\nElemente de interpretarea novatoare aduce si studiul lui Mihai Chiper (27), care abordeaza o tema \u201esubteoretizata\u201c si tratata tangential in istoriografia rom\u00e2na. Cultul onoarei, dovada a sincronizarii societatii rom\u00e2nesti cu moda europeana in cea de a doua jumatate a secolului XIX, formeaza un pandant cu traditia duelului (adica a violentei), ce definea cultura masculina: \u201eIn societatile cu pronuntate notiuni de onoare si rusine, reputatia unei persoane depindea de bravura fizica si de forta raspunsului la o insulta\u201c. Acest subiect, prin prisma faptului ca abordeaza notiuni care sunt configurate pe genuri (rusinea, onoarea), conduce inevitabil la interactiunea a trei termeni: intangibilitatea corpului, onoarea si genul. Se subintelege ca aceste aspecte nu puteau fi mai bine redate dec\u00e2t prin analiza rolului armatei, ca etalon al unei noi masculinitati, in diseminarea \u201enotiunilor si comportamentelor circumscrise onoarei de tip occidental\u201c (28).\u00a0\u00a0\u00a0 Ofiterul reprezenta pentru societatea europeana a secolului XIX o identitate catre care aspira intreg tineretul, in contextul in care \u2013 fiind o cariera deschisa tuturor, meritocratica \u2013 devenea un canal de promovare sociala. Palierul esential al identitatii corpului ofiteresc nu putea fi dec\u00e2t onoarea, iar \u201edaca onoarea era pierduta, identitatea era anihilata\u201c (29), autorul analiz\u00e2nd numeroasele catehisme de conduita ale ofiterului care prescriau norme precise, pentru ipostaze diverse \u201ede a fi\u201c in societate. Onoarea lezata nu putea fi rec\u00e2stigata dec\u00e2t prin duel, adica prin asumarea riscului suprem: pierderea vietii. Duelul, chiar daca oficial era interzis, reprezenta o practica des int\u00e2lnita, \u201ereprezent\u00e2nd o modalitate abila de a stavili generalizarea comportamentului pacifist, care ar fi putut sa conduca la pierderea spiritului combativ al ostilor\u201c (30).
\nFotografia. Reint\u00e2lnirea cu trecutul. O astfel de incursiune imaginara ne propune studiul lui Andi Mihalache (31). Fotografiatul era\/este situat intre arta \u2013 datorita caracterului empiric initial \u2013 si stiinta \u2013 fiind reproducerea realitatii pe cale mecanica. Fotografia devine sursa a trairii umane in secolul XX, daca ne g\u00e2ndim nu numai la modul in care ne raportam la aceste artefacte, ci si la maniera in care cei fotografiati se prezinta. Textul, un schimb de replici intre memorie si imagine, inc\u00e2nta prin lirism, unul care, in egala masura, te face prizonier al sentimentelor de nostalgie, curiozitate, optimism si scepticism. Fotografia, prezenta a unei lumi pierdute, prilej al rememorarii si al confesiunii expiatoare, constituie \u2013 indiferent de ipostaza ei \u2013 un reper al propriei identitati. Fenomenul pe care autorul il surprinde este acela de \u201ebibeloizare\u201c a fotografiei, pentru simplul motiv ca fotografia reprezinta \u201eparticiparea imaginilor la un scenariu identitar pe care fiecare si-l permite acasa\u201c (32). Fotografia hraneste iluzia ca putem recupera istoria si ca timpul poate fi si el imortalizat. Dar din imortalizarea timpului se naste vigoarea nostalgiei.
\nAcestea ar fi doar c\u00e2teva dintre argumentele pentru care acest volum merita citit si studiat. Fara pretentia de a da un verdict radical, putem afirma ca ne aflam in fata unui demers care reinterogheaza relatia dintre istorie, istoric si memorie, o ecuatie ce necesita revizuiri permanente, pentru ca doar parasirea certitudinilor mostenite reprezinta calea privileagiata a re-formarii istoriografice.<\/p>\n

 <\/p>\n

Note:<\/strong><\/p>\n

(1) Andi Mihalache, Silvia Marin-Barutcieff (coord.), \u201eDe la fictiv la real (imaginea, imaginarul, imagologia)\u201c, Iasi, Ed. Universitatii Alexadru Ioan Cuza, Iasi, 2010.
\n(2) Ibidem, p.12.
\n(3) Mentionam volumele: \u201eIn media res (studii de istorie culturala)\u201c, coord. Andi Mihalache si Adrian Ciofl\u00e2nca, Iasi, Ed. Universitatii Alexandru Ioan Cuza, 2007 si \u201eRomantism si modernitate (atitudini, reevaluari, polemici)\u201c, coord. Andi Mihalache si Alexandru Istrate, Iasi, Ed. Universitatii Alexandru Ioan Cuza, 2009.
\n(4) Geoffrey Eley, \u201eWhat is cultural History?\u201c, in \u201eNew German Critique\u201c, 1995, no. 65, p.23.
\n(5) Peter Burke, \u201eWhat is cultural history?\u201c, Cambridge UK, Ed. Polity, second edition, 2008, p.20-30.
\n(6) \u201eCerul pe pam\u00e2nt\u201c, \u201eFrica si prietenii sai\u201c, \u201eEa\u201c, \u201eDusman, strain, diferit\u201c, \u201eCorpuri imaginare\u201c, \u201eAltadata, altundeva\u201c, \u201eVia Funeraria\u201c, \u201eSunetul, culoarea, jocul\u201c, \u201eImaginea de sine\u201c, \u201eLumi de rezerva\u201c, \u201eMuzee de h\u00e2rtie\u201c, \u201eImaginatia, o victima?\u201c
\n(7) vezi Ioan Petru Culianu, \u201eEros si magie in Renastere 1484\u201c, Iasi, Ed. Polirom, 2003.
\n(8) Jacques le Goff,\u00a0 \u201eFaire\u00a0 l’ histoire\u201c, Paris, Gallimard, 3 vol., 1974.
\n(9) Pierre Nora (coord), \u201eLes lieux de m\u00e9moire\u201c, Paris, Ed. Gallimard, 3 vol., 1984-1992.
\n(10) Corin Braga, \u201eTrei termeni pentru a defini fantezia creatoare: imaginatie, imaginar, imaginal\u201c, p.16.
\n(11) Ibidem, p.17.
\n(12) Ibidem, p.21.
\n(13) Michel Pastoureau, \u201eAlbastrul. Istoria unei culori\u201c, Chisinau, Ed. Cartier, 2006.
\n(14) Silvia Marin Barutcieff, \u201eChipurile unui sf\u00e2nt fara chip. Noi consideratii privind morfologia faciala a Sf\u00e2ntului Hristofor\u201c, p.119.
\n(15) Ibidem, p.134.
\n(16) Arcadie Bodale, \u201eSi viitorul are un sf\u00e2rsit. Imaginea Apocalipsei in pictura murala de la manastirea Sucevita\u201c, p.153-180.
\n(17) Critina Bogdan, \u201eA peste, fame et bello, libera nos, Domine! Lumea rom\u00e2neasca premoderna sub lupa calamitatilor\u201c, p.181-198.
\n(18) A. Babeti, \u201eAmazonlandia \u2013 tara de oriunde, tar\u00e2mul de nicaieri\u201c, p. 201.
\n(19) Ibidem, p. 221.
\n(20) Ibidem.
\n(21) Felicia Waldman, \u201eUn model al imaginarului evreiesc: Lilith\u201c, p. 223-232.
\n(22) Ruxandra Iordache, \u201eUzajele alteritatii. Strainul fictiv in romanul francez din secolul XVIII\u201c, p. 258.
\n(23) Reamintesc numai rechizitoriul destul de aspru coordonat de Renault Escande, \u201eCartea neagra a revolutiei franceze\u201c, Cluj Napoca, Ed. Grinta, 2010.
\n(24) Nicolae Mihai, \u201eFiu ratacitor sau tradator incurabil? Figura contrarevolutionarului in imaginarul politic rom\u00e2nesc de la 1848\u201c, p.303-318.
\n(25) Vezi Mihaela Grancea, \u201eHaiducul si t\u00e2lharul \u2013 o dilema culturala? Schita de imagologie istorica si literatura comparata\u201c in \u201eRomantism si modernitate. Atitudini, reevaluari, polemici (Romaniticism and Modernity. Attitudes, Re-evaluations, Polemics)\u201c, coord. Andi Mihalache, Alexandru Istrate, Ed. Universitatii Al. I. Cuza, Iasi, 2008, p. 515-554.
\n(26) Mihaela Grancea, \u201eCe ne-a mai ramas. Repere din imagistica cimitirului modern\u201c, p.501.
\n(27) Mihai Chiper, \u201eA fi ofiter. Onoare si imagine de sine in Rom\u00e2nia moderna (1859-1918)\u201c, p.649-682.
\n(28) Ibidem, p. 651.
\n(29) Ibidem, p. 663.
\n(30) Ibidem, p. 679.
\n(31) Andi Mihalache, \u201eTextul din imagine. Narativizarea fotografiei in literatura autobiografica din Rom\u00e2nia, secolele XX-XXI\u201c.
\n(32) Ibidem, p. 800.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Andi Mihalache, Silvia Marin-Barutcieff (coord.), De la fictiv la real (imaginea, imaginarul, imagologia), Iasi, Ed. Universitatii Al. I. Cuza, 2010, 864 p.   Avem tentatia, de multe ori inconstienta, de a privi fictiunea si realitatea ca pe doua paliere antinomice ale g\u00e2ndirii umane; este, poate, o tentatie inoculata de forta modernitatii rationalizante. Cheia de interpretare… Cite\u0219te mai mult »Realitatea ca imagine a fictiunii<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[6676,6673,6675,6674],"class_list":["post-9645","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-alteritatea","tag-andi-mihalache","tag-de-la-fictiv-la-real","tag-silvia-marin-barutcieff"],"views":4427,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9645","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=9645"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9645\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=9645"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=9645"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=9645"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}