{"id":9439,"date":"2011-10-12T20:26:37","date_gmt":"2011-10-12T18:26:37","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=9439"},"modified":"2011-10-12T20:26:56","modified_gmt":"2011-10-12T18:26:56","slug":"spre-o-periodicitate-anuala-a-festivalului-%e2%80%9egeorge-enescu%e2%80%9c-i","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/spre-o-periodicitate-anuala-a-festivalului-%e2%80%9egeorge-enescu%e2%80%9c-i\/","title":{"rendered":"Spre o periodicitate anuala a Festivalului \u201eGeorge Enescu\u201c (I)"},"content":{"rendered":"

O noua editie, jubiliara, a XX-a, a Festivalului enescian s-a \u00eencheiat recent, \u00een triumf, la Bucuresti. 25 de zile intense de muzica au omagiat numele marelui compozitor, au polarizat atentia rom\u00e2nilor si a lumii \u00eentregi, prin media nationala, dar si prin intermediul canalelor TV CNN, Euronews, Mezzo, posturilor de radio Deutsche Welle, RFI si presei importante internationale. Ca si acum doi ani, doisprezece critici, membri ai Asociatiei Presse Musicale Internationale cu sediul la Paris, au urmarit seri ale festivalului. Succesul a fost maxim, sali arhipline, entuziasm general. \u00centr-un cuv\u00e2nt, bucuria de a asculta muzica sub numele lui Enescu. Pornind de aici si \u00eenainte de a panorama momentele semnificative ale evenimentului, ma g\u00e2ndesc la un aspect care ar trebui privit cu maxima atentie de organizatori, de diriguitori, de \u00eenaltul patron care este, \u00een chip traditional, Presedintele Rom\u00e2niei.
\nDe c\u00e2nd Ioan Holender, personalitate ilustra a lumii operei \u00een special, a muzicii \u00een general, a preluat directiunea artistica, Festivalul \u201eGeorge Enescu\u201c s-a urcat pe culmi, a capatat o expansiune nemaint\u00e2lnita \u00een lunga sa istorie de peste cincizeci de ani. Ar fi pacat ca un asemenea c\u00e2stig sa nu fie exploatat si mai mult pentru prestigiul manifestarii, al imaginii Rom\u00e2niei \u00een lume. Dorita vizibilitate extrema se obtine \u00een cazul periodicitatii anuale. Ca si intrarea \u00een subconstient. Toate marile festivaluri mondiale, cel de la Salzburg \u2013 comparabil cu al nostru \u2013 este numai un exemplu, se desfasoara \u00een fiecare an. G\u00e2ndind la efortul financiar, sigur ca dimensiunea gigantica va trebui \u00eentruc\u00e2tva aerata si redusa, ceea ce nu va fi deloc rau. Desfasuratorul n-ar mai avea peste 160 de evenimente artistice, 90 de concerte si spectacole, 65 de ansambluri, 100 de solisti si 39 de dirijori, ca \u00een 2011, ci ar fi mai echilibrat, mai judicios cumpanit \u00eentre ani consecutivi. Poate cel mult trei saptam\u00e2ni, cu maximum doua concerte pe zi, serii tematice mai putine si mai concentrate… Nu este aici locul de sugerat solutii de detaliu, dar nu trebuie uitat ca Festivalul \u201eEnescu\u201c este un bun national, este marele brand de tara al Rom\u00e2niei si el trebuie \u00eenfatisat lumii \u00eentregi c\u00e2t mai des, \u00een fiecare septembrie. Odata la doi ani risca sa nu fie \u00een vizor dec\u00e2t… atunci. Prea mult i-a oscilat \u00een istorie periodicitatea, ca acum sa nu se desfasoare anual, data fiind marea lui traditie. Se stie cu c\u00e2ta frenezie se asteapta la fiecare sf\u00e2rsit de toamna programul anului urmator la festivalul salzburghez si nu numai. Permanenta asigura vizibilitatea.
\nSpre noi-vechi sectiuni <\/strong>
\n\u00een concurs<\/strong>
\nConcursul de compozitie si interpretare, care se desfasoara \u00een paralel cu festivalul, a cunoscut un mare succes de participare (33 de lucrari, peste 100 de instrumentisti \u00een total), dar si o premiera. A fost inclusa sectiunea destinata violoncelului si faptul ca s-au prezentat 34 de tineri arata buna orientare a organizatorilor. De altfel, a fost singura sectiune care a dat Premiul I (chinezul Tian Bonian), la celelalte distinctiile cele mai \u00eenalte revenind pianistului coreean Jeung Beum Sohn (Premiul al II-lea) si, ex-aequo, violonistilor Haik Kazazyan (Armenia) si Alexandra Conunova (Republica Moldova), tot premiul secund.
\n\u00centr-un concurs, importante sunt si premiile speciale, care directioneaza energii private, cu menirea promovarii tinerilor artisti. As remarca Premiul \u201eConstanta Erbiceanu\u201c, oferit de Fundatia Culturala Erbiceanu celui mai bine clasat pianist rom\u00e2n, Mihai Ritivoiu, un premiu acordat si la anterioara editie a concursului si despre care se poate spune ca a devenit traditional, ca si Premiul Fundatiei \u201eIon Voicu\u201c. O aparitie binevenita a fost Premiul pentru cel mai bine clasat concurent rom\u00e2n la toate cele trei sectiuni, venit pentru prima oara \u00een 2011 din partea Fundatiei Nationale Americane pentru Arta \u201eLiliana si Peter Ilica\u201c. \u00cen fine, Sectiunea Compozitie si-a desemnat si ea c\u00e2stigatorii: pentru categoria Muzica de camera lucrarile \u201eCytisus\/A-phonie\u201c de Kwang-Ho Cho si \u201eThe Play of Light\u201c pentru cvartet de coarde, apartin\u00e2nd lui Mihyun Woo \u2013 ambii din Republica Coreea (ex-aequo), iar la categoria Muzica simfonica, poemul simfonic \u201eThe Human\u201c compus de Chang Eunho, tot din Coreea.
\nSi pentru ca am vorbit de succesul noii sectiuni, cea de violoncel, nu pot sa nu revin la ideea ca Sectiunea Canto sa-si reia locul \u00een Concursul Enescu. Argumentele sunt multe, solide si vechi: traditia ce dateaza de exact cincizeci de ani, lansarea unor celebritati (Agnes Baltsa, Viorica Cortez, Marina Krilovici, Ludovic Spiess, Eugenia Moldoveanu, Inva Mula etc.), atragerea atentiei asupra creatiei vocale enesciene… \u00cemi amintesc ca faimosul ciclu de lieduri \u201eSapte c\u00e2ntece pe versuri de Cl\u00e9ment Marot\u201c era piesa obligatorie \u00een concurs si multi tineri c\u00e2ntareti si l-au pastrat \u00een repertoriu. S-a spus, \u00een mod fals, ca Enescu nu a scris \u00een mod esential pentru glasuri. Daca facem un calcul profan si numaram minutele compuse de Enescu pentru violoncel si pentru voci (\u201eOedipe\u201c, y compris), balanta inclina greu catre ultimele. \u00cen fond, toate sectiunile pot coabita sau, daca se sperie cineva, se pot organiza alternant pe ani, precum la Concursul Reine Elisabeth de la Bruxelles. Sa nu uitam ca marea specializare a lui Ioan Holender este opera. Va \u00eenchipuiti ce ar \u00eensemna un concurs de canto sub egida sa? De ce sa-l faca \u00een alta parte?
\nMuzica enesciana si secolul XXI<\/strong>
\nS-au c\u00e2ntat toate simfoniile lui George Enescu si, pe ansamblu, creatia sa a fost onorata cu 24 de interpretari, printre care cele ale prestigioaselor Israel Philharmonic (sub bagheta lui Zubin Mehta), Orchestre National de France (Daniele Gatti), Wiener Philharmoniker (Franz Welser M\u00f6st), Royal Liverpool Philharmonic (Vasily Petrenko), ale dirijorilor Valery Gergiev, Lawrence Foster, Cristian Mandeal, Antonio Pappano…<\/p>\n

Programele au fost de mare diversitate, s-au c\u00e2ntat 60 de lucrari semnate de 45 de compozitori rom\u00e2ni, contemporanii lui Enescu si muzica secolului nostru au avut o consistenta reprezentare. Dintre formatiile care au onorat aceste sectiuni se disting: Filarmonicile \u201eTransilvania\u201c din Cluj (dirijor John Axelrod), \u201eBanatul\u201c din Timisoara (dirijor reputatul compozitor Peter Ruzicka), \u201eMoldova\u201c din Iasi (dirijor S\u00e9bastien Rouland), Ensemble Orchestral de Paris (John Swensen), Gulbenkian Symphony Orchestra (Lawrence Foster), Hungarian National Philharmonic (Zolt\u00e1n Kocsis), Orchestra Nationala de Camera a Republicii Moldova (Cristian Florea), Camerata Regala (Cristian Lupes), Orchestra de Camera \u201ePhilharmonia\u201c (Nicolae Iliescu) si multe altele. Li s-au alaturat ansamblurile Hyperion, Profil, H Nova si London Schubert Players, Archaeus, Trio Contraste, Corala camerala mixta I. C. Danielescu, Corul de camera Preludiu, Cvartetul Florilegium, Bl\u00e4serensemble Sabine Meyer, Kammarenensemble N, Manderling Quartett etc. Nu au lipsit recitalurile solistice sustinute de Adrian Brendel (violoncel) si Tim Horton (pian), de violonista Patricia Kopatchinskaja si pianista Mihaela Ursuleasa, carora li s-a alaturat Victor Kopatchinski la tambal, de duo-ul Philippe Graffin (vioara) \u2013 Claire D\u00e9sert (pian) etc. Pretuitul actor Victor Rebengiuc a sustinut recitalul de muzica si poezie \u201eDespre iubire\u201c \u00een compania sopranei Bianca Manoleanu si a pianistului Remus Manoleanu.
\nUn regal, o uriasa desfasurare de forte, ca \u00eentreg festivalul!
\nMari orchestre<\/strong>
\nSub acest generic, Christian Badea a dirijat serata inaugurala la pupitrul Residentie Orkest, \u00een fapt, Filarmonica din Haga. La el \u00een tara, ansamblul are rivale serioase, celebra Concertgebouw din Amsterdam si Filarmonica din Rotterdam. Nu \u00eenseamna ca prezenta oaspetilor olandezi nu ne-a facut placere. Festivalul Enescu nu este numai o reunire a celor mai mari nume muzicale ale planetei, dar se recomanda si prin diversitate calitativa, asa \u00eenc\u00e2t publicul poate analiza, evalua, compara si, \u00een final, decide asupra unei ierarhii proprii, chiar pornind de la concertul de deschidere. Este un proces firesc oriunde \u00een lume.
\nDoua seri ne-a oferit Christian Badea, un sef de orchestra de mare forta si solida pregatire. Summum-ul realizarilor a fost Simfonia nr. 10 \u00een Mi minor op. 93 de Sostakovici, opus de amploare ce a gasit \u00een viziunea dirijorului, a instrumentistilor, interpreti profunzi \u00eentr-o psihologie a controverselor si apasarii. Pentru prima simfonie enesciana, \u201eEroica\u201c \u00een Mi bemol major op. 13, Christian Badea a rezervat o lectura expresiva \u00een miscarea secunda (Lent) si dinamica \u00een cea ultima, Vif et vigoureux. Pacat ca primele acorduri ale lucrarii \u2013 semnalul festivalului (!) \u2013 au gasit \u00een alamurile olandeze interpreti neatenti, care le-au balmajit\u2026
\nDan Grigore este un maiastru. A dovedit-o o data \u00een plus \u00een binecunoscutul Concert \u00een La minor de Grieg, unul din obisnuitele sale succese. Deopotriva virtuoz si poetic, pianistul a \u00eenc\u00e2ntat.
\nPrima auditie absoluta a lucrarii \u201eAtlantis\u201c de Dan Dediu a prilejuit \u00eent\u00e2lnirea cu un compozitor prolific si cu un opus plin de culoare, parte a unei \u201eSimfonii a continentelor\u201c, ce urmeaza a fi completata. Residentie Orkest si Christian Badea au adaugat programului celor doua seri Simfonia fantastica op. 14 de Berlioz.
\nCatifeaua corzilor si <\/strong>
\ntaisul alamurilor<\/strong>
\nIncluse \u00een sectiunea \u201eMari orchestre ale lumii\u201c au fost si Filarmonica bucuresteana, si Orchestra Nationala Radio. Prima s-a aflat sub bagheta octogenarului Gennady Rozhdestvensky (\u00een program, \u201eVox Maris\u201c op. 31 de Enescu \u2013 solist Marius Vlad Budoiu, Concertul nr. 1 \u00een Re bemol major op. 10 de Prokofiev \u2013 solista pianista Victoria Postnikova si Cantata \u201eIvan cel Groaznic\u201c de acelasi Prokofiev \u2013 cu povestitorul Igor Chernevich, contralta Larissa Diadkova, baritonul Alexei Tanovitski si \u00eensusi Rozhdestvensky, ca\u2026 actor), cea de-a doua a fost condusa de James Gaffigan (\u201eLa cath\u00e9drale engloutie\u201c de Debussy si monumentala Simfonie \u201eTurangal\u00eela\u201c de Messiaen \u2013 la pian Peter Donohoe, la Ondes Martenot Cynthia Millar).
\nLondon Symphony Orchestra este un ansamblu de maxima magnitudine artistica. Sub bagheta de \u00eenalt profesionalism a lui Horia Andreescu a interpretat Simfonia nr. 6 \u00een La minor de Mahler si Concertul pentru vioara si orchestra \u00een La minor op. 82 de Glazunov, solista Nicola Benedetti. Calitatea instrumentistilor britanici vine dintr-un compartiment de coarde cu sunet torid si catifelat, secondat \u00een acelasi chip de cel al \u201elemnelor\u201c. Celebrele alamuri londoneze nu s-au dezis nici de aceasta data, \u00een sonoritati c\u00e2nd taioase, c\u00e2nd \u00eenvaluitoare. Cel de-al doilea dirijor prezent la pupitrul ansamblului, Nikolai Znaider, a pus totul \u00een evidenta, \u00eendeosebi \u00een lucrarile de Brahms, Simfonia nr. 4 \u00een Mi minor op. 98 (cine poate uita atacul fabulos al viorilor din debutul primei parti, Allegro non troppo?!) si \u201eDansul ungar\u201c, oferit ca bis, cu \u201eStreich\u201c formidabil, unduitor si elegiac. Poate ca \u00een prima piesa, Uvertura operei \u201eMaestrii c\u00e2ntareti din N\u00fcrnberg\u201c de Wagner, Znaider s-a preocupat mai mult de dezvoltarea alamurilor \u00een detrimentul corzilor, ceea ce a facut ca planurile sonore sa fie \u00eentruc\u00e2tva amestecate. Concertul nr. 1 pentru pian si orchestra \u00een Do major op. 15 de Beethoven a repus \u00eensa, cu distinctie, viorile \u00een drepturi, iar solistul Saleem Abboud Ashkar s-a simtit \u00een largul lui, zugravind un peisaj cvasi-impresionist (prima parte, Allegro con brio), extatic (miscarea secunda, Largo) si plin de perlaj virtuozistic \u00een finalul Rondo-Allegro scherzando.
\nSi Valery Gergiev, la pupitrul Orchestrei Simfonice a Teatrului Mariinski din Sankt Petersburg, dimensioneaza \u00een tuse masive si prefera deseori ca taisul alamurilor (nu \u00eentotdeauna capabile si de reflexe calde) sa lase minunatele corzi \u00een penumbra. Asa a fost, spre pilda, Uvertura \u201eTannh\u00e4user\u201c de Wagner si chiar suita \u201eTablouri dintr-o expozitie\u201c de Musorgski-Ravel, prea putin strabatuta de spiritul compozitorului francez care a orchestrat-o. \u00cen schimb, Gergiev ne-a oferit o admirabila versiune a Simfoniei nr. 3, cu cor, \u00een Do major op.23 de George Enescu, \u00een care statuarul s-a \u00eembinat cu fragilitatea, tensiunea cu transparenta, violenta cu liricul. Dirijorul, cu gestica sa atipica, este un arhitect de mare profunzime. Cele doua programe ale sale au mai cuprins poemele simfonice \u201ePrometheus\u201c de Skriabin (solist pianistul Alexander Toradze) si \u201eO viata de erou\u201c de Richard Strauss, la care s-a adaugat \u201eNaughty Limmericks\u201c de Rodion Scedrin.
\nMiracolul Barenboim <\/strong>
\nFost Wunderkind, devenit pianist de geniu, Daniel Barenboim s-a dedicat de multa vreme baghetei si a venit acum la Bucuresti \u00een calitate de director muzical (pe viata!) al Capelei de Stat din Berlin, dar si de maestru al claviaturii. A propus doua Concerte pentru pian si orchestra de Mozart, nr. 22 \u00een Mi bemol major KV 482 si nr. 24 \u00een Do minor KV 491, \u00een care au guvernat delicatetea, diafanul, filigranul cel mai fin, broderia dantelata. Si chiar daca, pe alocuri, Barenboim nu mai are acuratetea de odinioara, sunetele vaporoase \u00eenc\u00e2nta. Starile de visare, de reverie, m\u00e2ng\u00e2ierile clapelor venite dintr-un formidabil tuseu tes vraja \u00eentr-o intima confesiune (partile a doua, Andante si a treia, Allegro, din Concertul nr. 22). De pe scaunul pianului, a asigurat si conducerea muzicala.
\nS-a daruit apoi, cu evidenta vocatie de constructor de edificii monumentale, unor lucrari precum Simfonia nr. 7 \u00een Mi major de Bruckner si Simfonia pentru \u201eDivina Comedie\u201c a lui Dante, S 109 de Liszt. Cu gestualitate redusa, Barenboim puncteaza precis, se inflameaza rar, dar eficient si toate compartimentele raspund impecabil. Momente de sublim, de extaz, de farmec au fost la tot pasul. Iata doar doua dintre ele. \u00cen prima parte a opusului brucknerian, Allegro moderato, melancolia corzilor s-a metamorfozat \u00eentr-un crescendo superb catre finalul topit mai apoi printr-un diminuendo frumos arcuit. Grandios au sunat si ultimele pagini ale miscarii. La fel, \u00een partea secunda, Adagio (Sehr feierlich und sehr langsam), atacurile moi ale \u201ecordarilor\u201c au revelat sunetul cald al instrumentistilor, a caror omogenitate frizeaza perfectiunea. Culminatiile discursului melodic sunt plamadite de Barenboim cu \u00eenalta stiinta a dozajului creator de tensiune, a fauririi imaginilor contrastante (partea a patra, Finale \u2013 Bewegt, doch nicht schnell). Sub bagheta maestrului, Staatskapelle Berlin accede cu curaj catre culmile marilor ansambluri simfonice.
\nTablourile opusului lisztian au trecut de la tumultul dramatic, rascolirea si fram\u00e2ntarea interioara (\u201eInfernul\u201c), zguduitor \u00eenfatisate, la zugravirea picturala a \u201ePurgatoriului\u201c, cu muzica sa usoara si duioasa. Corul de femei al Filarmonicii George Enescu (dirijor Iosif Ion Prunner) si Corul de femei al Radiodifuziunii Rom\u00e2ne (pregatit de Dan Mihai Goia) au c\u00e2ntat bine si aerisit, \u00eentr-o amplasare \u2013 \u00een spatele salii, la balcon \u2013 pretentioasa din punct de vedere al coordonarii cu \u00eendepartata scena…
\nOpera <\/strong>
\nMarea realizare a primei scene lirice nationale a fost noua productie cu \u201eLohengrin\u201c. Ar sta oriunde \u00een lume, \u00een orice teatru, inclusiv pe colina verde si sacra de la Bayreuth. Trei titani au fost artizanii celor doua spectacole: tenorul Johan Botha, mezzosoprana Petra Lang si, nu \u00een ultimul r\u00e2nd, dirijorul Cristian Mandeal. Li s-au alaturat coordonatorul artistic Catalin Ionescu Arbore (regia Stefan Neagrau, scenografia Adriana Urmuzescu), soprana Emily Magee, maestrul de cor Stelian Olariu, ceilalti interpreti.
\nPentru Cristian Mandeal, muzica lui Wagner este a doua natura. Am simtit-o \u00eenca de acum circa 25 de ani c\u00e2nd conducea Orchestra Filarmonicii din Cluj pe scena Ateneului, \u00een Marsul funebru la moartea lui Siegfried din \u201eAmurgul zeilor\u201c. Efluviile bardului \u00eel patrundeau, efectul sonor era coplesitor, tulburator. Asa a fost si acum. O ad\u00e2nca patrundere filosofica a mitului eroului suprem pierdut printre pam\u00e2nteni a rascolit talmacirea, a facut-o deopotriva strabatuta de dumnezeire, dar si de mizerie umana. Orchestra i-a \u00eensotit ideatica si a sunat ca niciodata, c\u00e2nd teutonic, c\u00e2nd poetic, alatur\u00e2ndu-se cu semetie \u00eenaltei si binecunoscutei calitati valorice a corului.
\n\u00cen rolul titular, marea vedeta Johan Botha, a dominat totul cu voce si impetuozitate autentice de Heldentenor, cu note \u00eenalte pline de \u201esquillo\u201c, cu atacuri fulminante, cu omogenitate stupefianta, cu statura impunatoare, dar… si cu subtilitati de interpretare, sub\u00eentelesuri, nuante \u00een mezzavoce. Ce ne puteam dori mai mult?
\nC\u00e2nd mezzosoprana Petra Lang a atacat prima nota a infernalei partituri a lui Ortrud \u2013 si a facut-o cu glas metalic, patrunzator ca laserul, la care a adaugat o extraordinara largime de sunet, ce dadea uriasa amploare vocii \u2013 am crezut ca spre registrul \u00eenalt se va… \u00eent\u00e2mpla ceva. Poate note \u201estr\u00e2nse\u201c, poate stridente, poate balansuri. Nimic din toate acestea. Vocea \u00eei este o coloana monolitica de otel, impresionanta, cutremuratoare ca impact sonor si dramatism. Nici Petra Lang nu s-a cantonat \u00een \u00eensiruirea de sunete explozive si a picurat insinuari demonice, venite \u2013 foarte rara calitate \u2013 din tumult de glas.
\nExcelenta a fost Elsa sopranei Emily Magee, cu c\u00e2nt cultivat si sublim \u00een legato, cu sunete pure, visatoare, carora catre final le-a daruit incisivitate \u00een momentele adresarii \u00eentrebarii interzise.
\n\u00cen rolul Telramund a debutat baritonul Valentin Vasiliu, voce solida care a rezistat presiunii rolului si l-a c\u00e2ntat cu accente bine cumpanite \u00een declamatii si joc de scena intens. Pe alocuri, la al doilea spectacol, oboseala s-a simtit. Basii Horia Sandu si Marius Bolos au interpretat rolul Regelui Heinrich der Vogler. Primul cu voce liniara, mai rugoasa si severa, cel de-al doilea cu glas cald si expresie autoritara, dar care, pe parcurs, a tins catre amorf.
\nRegia si scenografia au fost printre cele mai bune vazute \u00een ultimii ani la noi. Deopotriva moderna si clasica, deopotriva cu simboluri si elemente concrete, cu lighting design (acelasi Catalin Ionescu Arbore) coerent asociate starilor psihologice, montarea captiveaza, incita la reflec?ii, dar si lasa fluxul muzicii sa se deruleze fara oprelisti. Din simbolul celor doua palme \u00eempreunate \u00een forma Sf\u00e2ntului Potir al Graalului \u00eesi extrage seva si imaginea stilizata a lebedei care \u00eel poarta pe Lohengrin, si semnul unirii \u00eentru iubire dintre Lohengrin si Elsa. Ram\u00e2ne un arhetip. Este semnul pe care Ortrud si-l \u00eensuseste \u00een fata Elsei, \u00een ultimele momente ale operei, ca o convertire la lumina a sufletului ei \u00eentunecat.
\nDupa \u201eOlandezul zburator\u201c si acest \u201eLohengrin\u201c, prezenta lui Cristian Mandeal \u00een fosa Operei Nationale s-a aratat un mare c\u00e2stig. Asa \u00eenc\u00e2t, asteptam… \u201eTannh\u00e4user\u201c.
\nLa miezul noptii<\/strong>
\nSub acest generic, s-a desfasurat o serie de concerte deosebit de \u00eendragita. A fost programata numai \u00een weekend, organizatorii g\u00e2ndindu-se la eforturile spectatorilor care, \u00een zilele de lucru ale saptam\u00e2nii, ar fi fost supusi la curse contra-cronometru, alerg\u00e2nd de la Ateneu la Sala Palatului si \u00eenapoi la Ateneu. Nu mai vorbesc de \u201eswitch\u201c-ul sonoritatilor orchestrale. De cele mai multe ori, publicul are nevoie sa se reculeaga, sa reflecteze dupa un concert memorabil si nu-i cade bine schimbarea brutala de stil.
\nMult iubita Orchestre de Chambre de Lausanne si dirijorul Christian Zacharias au fost reinvitati, de data aceasta pentru trei concerte Schumann, \u00een care solist a fost mai \u00eent\u00e2i violoncelistul Antonio Meneses, apoi \u00eensusi dirijorul-pianist. \u00cen nopti memorabile au mai evoluat Austrian Baroque Company, Venice Baroque Orchestra, Kamerata Salzburg (trei concerte sub bagheta lui Cristian Mandeal, cu violonista Isabelle Faust, pianistele-surori Katia si Marielle Lab\u00e9que, pianistul Jean Bernard Pommier).
\n\u00cen interpretarea ansamblului Il Complesso Barocco, a dirijorului Alan Curtis, un eminent specialist al muzicii preclasice, opera \u201eAriodante\u201c de H\u00e4ndel a stralucit concertant pe scena Ateneului. Rafinamentele si spiritul teatral, sonurile eterate si vibratia interioara, vocile proaspete si impecabil pregatite stilistic, virtuozitatea de bravura, stiinta zicerii recitativelor au sedus. Din distributie s-a detasat splendida (la propriu si la figurat!) contralta Varduhi Abrahamyan (Polinesso \u00een travesti), urmata de soprana Ana Quintans (Dalinda), altista Roberta Mameli (Ginevra), basul Matthew Brook (Regele Scotiei), tenorul Nicholas Phan (Lurcanio).
\nOrchestra of the Age of Enlightenment si Choir of the Enlightenment au vizitat pentru prima oara Bucurestiul. Au propus doua programe haydniene, oratoriile \u201eCreatiunea\u201c si \u201eAnotimpurile\u201c, sub doua baghete, Trevor Pinnock si Adam Fischer. Poate nu toti instrumentistii sunt ultraperformanti (\u00een seara \u00een care s-a c\u00e2ntat \u201eCreatiunea\u201c, precizia a suferit \u00een unele momente ale partii prime, iar cornistii au ratat monumental o interventie din partea a III-a), dar britanicii au o asamblare exemplara orchestra \u2013 cor, momentele de tutti impresioneaza prin sunetul de mare omogenitate si consistenta. \u00cen plus, exista la cele doua formatii apartinatoare aceluiasi brand o bucurie si o placere nedisimulata de a face muzica, transmise nemijlocit auditoriului. The joy to play music. Vigurosul Trevor Pinnock este, fara \u00eendoiala, motorul acestui gen de abordare.
\n\u00cen \u201eCreatiunea\u201c, soprana Christina Landshammer, a c\u00e2ntat artistic, cu sunet instrumental marea arie a partii secunde si a demonstrat ca este o vocalista excelenta, specialista a sonoritatilor flautate, \u00een partea a III-a. Un glas amplu si generos a \u00eenfatisat basul Matthew Rose, \u00eensotindu-l cu o interpretare cultivata si nuantata. La fel si tenorul Toby Spence, a carui prestatie a devenit asiguratoare pe parcursul derularii discursului muzical, odata depasite micile probleme de intonatie din prima parte.
\nSonorizarea<\/strong>
\nCa si ilustrii sai \u00eenaintasi, Walter Gieseking sau Wilhelm Kempff, marele pianist Alfred Brendel foloseste acumularile de-o viata, spre a comunica publicului si cititorilor idei si concepte, analize si viziuni interpretative, comparatii, exegeze. A facut-o si la Bucuresti, \u00een sala Ateneului Rom\u00e2n, unde a preferat sa abordeze tema \u201eCaractere muzicale \u00een universul sonatelor de Beethoven\u201c, \u00een locul celei anuntate anterior, \u201eLumini si umbre \u00een interpretare\u201c. Indiferent de subiect, g\u00e2ndirea si m\u00e2inile lui Brendel sunt oric\u00e2nd binevenite. Pacat \u00eensa ca organizatorii nu s-au preocupat \u00eendeajuns de auditia conferintei. Sonorizarea nu a \u00eembunatatit vocea stinsa a maestrului octogenar, ba mai mult, a estompat-o. \u00centruc\u00e2t prelegerea era scrisa, ar fi fost nevoie de un prompter pe care sa fie proiectata, daca nu traducerea \u00een rom\u00e2na, macar textul original \u00een engleza.
\nSi pentru ca am atins problema sonorizarii, sigur ca Sala Palatului sufera din acest unghi. Nu as vrea sa fiu nedrept si sa nu recunosc ca, la aceasta editie, a fost cel mai bun sunet din toate timpurile. Dar nu putem ram\u00e2ne aici, nu ne putem autolinisti, mai ales c\u00e2nd maestri ca Zubin Mehta, Daniel Barenboim, Valery Gergiev, Antonio Pappano critica sonorizarea si trimit scrisori \u201eto whom it may concern\u201c. Cu alte cuvinte, doar sa auda cineva! Elegantele lor mesaje, care solicita reabilitarea constructiv-acustica a Salii Palatului, pot fi citite si ca avertizari voalate. Sa fim foarte atenti! Nu putem risca sa nu-i mai avem oaspeti la viitoare editii. \u00cen plus, \u00een timpul unor concerte au fost si pocnituri \u00een difuzoare sau tiuituri. Asta nu mai tine de acustica, ci de calitatea aparaturii si a m\u00e2inilor care fac reglajele.<\/p>\n

\u00cen schimb telefoanele mobile au sunat nestingherite. Cred ca apelurile pentru \u00eenchiderea sau trecerea lor la modul \u201esilentios\u201c trebuiau facute mai des si mai cu… claritate, inclusiv \u00een foyer. \u00cen fond, tot o chestiune de sonorizare!<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

O noua editie, jubiliara, a XX-a, a Festivalului enescian s-a \u00eencheiat recent, \u00een triumf, la Bucuresti. 25 de zile intense de muzica au omagiat numele marelui compozitor, au polarizat atentia rom\u00e2nilor si a lumii \u00eentregi, prin media nationala, dar si prin intermediul canalelor TV CNN, Euronews, Mezzo, posturilor de radio Deutsche Welle, RFI si presei… Cite\u0219te mai mult »Spre o periodicitate anuala a Festivalului \u201eGeorge Enescu\u201c (I)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[6591],"class_list":["post-9439","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-festivalul-george-enescu"],"views":1525,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9439","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=9439"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9439\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=9439"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=9439"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=9439"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}