{"id":9408,"date":"2011-10-12T19:57:48","date_gmt":"2011-10-12T17:57:48","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=9408"},"modified":"2011-10-12T19:59:44","modified_gmt":"2011-10-12T17:59:44","slug":"absenta-clivajelor-politice-fundament-pentru-surogate-partizane","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/absenta-clivajelor-politice-fundament-pentru-surogate-partizane\/","title":{"rendered":"Absenta clivajelor politice, fundament pentru surogate partizane"},"content":{"rendered":"<p style=\"text-align: center;\"><strong> Caricaturi (Partidul Poporului) si fantasme (Partidul Republican)<\/strong><\/p>\n<p>&nbsp;<\/p>\n<p><em><strong>Este binecunoscut sistemul de clivaje politice care definesc politica partizana vest europeana. La sf\u00e2rsitul anilor \u201860, Stein Rokkan si Martin Lipset au oferit explicatia cea mai coerenta si cea mai riguroasa privind geneza sistemului de partide si a multipartidismului din Europa. In viziunea acestora, \u201esistemul de clivaje pe care l-a cunoscut Europa la sf\u00e2rsitul anilor \u201860 ram\u00e2ne identic cu cel care s-a stabilit in urma generalizarii votului universal, dupa Primul Razboi Mondial\u201c (1). Cele patru clivaje fundamentale au fost generate de doua revolutii, cea nationala si cea industriala. Revolutia nationala a impus doua tipuri de clivaje, unul pe axa teritoriala (centru vs. periferie) si un altul pe axa functionala (stat vs. biserica). Revolutia industriala produce alte doua clivaje. Un prim clivaj ii opune pe proprietari muncitorilor (axa functionala), al doilea se refera la opozitia dintre urban si rural \u2013 axa teritoriala (2).<\/strong><\/em><br \/>\nStructura partizana din tara noastra nu urmeaza acelasi traseu instituit de evolutia partinica occidentala (istoria politica si economica a Occidentului european nu se inscrie pe aceeasi evolutie cu spatiul oriental), rezult\u00e2nd diferentieri semnificative. Daniel-Louis Seiler si-a pus intrebarea in ce masura clivajele politice identificate de sociologul norvegian S. Rokkan pentru spatiul occidental pot fi aplicate in analiza partidelor din Europa centrala si de est. Seiler nu extinde modelul rokkanian la Europa orientala (estica). A transfera sistemul paradigmatic imaginat de Rokkan altor spatii culturale nu este posibil fara a defini un nou sistem de clivaje generat de cultura si istoria faptica a fiecarei tari. Harta conceptuala a lui Rokkan nu poate cuprinde aceste spatii europene, intruc\u00e2t in sud-estul european nu se poate vorbi despre o reinstaurare a democratiei o data cu schimbarile din anul 1989; acesta e mai degraba spatiul instaurarii regimului reprezentativ, revolutia industriala, un element important in analiza sistemului de partide al Europei occidentale in versiunea rokkaniana, desfasur\u00e2ndu-se in orientul european sub tutela puterii comuniste (3).<br \/>\nTeritoriul Europei de est nu a fost marcat de revolutia industriala, ci de cea de-a doua aservire, ceea ce implica absenta reformei agrare \u2013 in consecinta, nu se poate vorbi despre clivajul generat de revolutia industriala (proprietari vs. muncitori) inainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial, orasele ca centre polarizatoare av\u00e2nd o activitate industriala extrem de limitata. In acest context, Jen? Sz\u00f9cs a prezentat Europa centrala si de est ca pe o a treia Europa, cultural apartin\u00e2nd spatiului crestin occidental, dar cu un mod de productie oriental, marcat de neoiobagie (4).<br \/>\nDesi chiar Rokkan a incercat sa extinda teoria la spatii culturale altele dec\u00e2t Europa de vest (incercare de altfel esuata), Seiler propune \u201eo aplicare corecta a modelului lui Rokkan, in care spiritul primeaza asupra literei\u201c (5), in felul acesta fiind posibila o analiza a tuturor partidelor politice din parlamentele tarilor central si est europene, cu mentiunea ca ansamblul paradigmatic, de dinainte de 1945, a cunoscut o transformare radicala sub impactul socialismului real. Prin urmare, o noua revolutie, adaugata celor doua care au conturat cele patru clivaje amintite, cea internationala, va impune alte doua clivaje, unul pe axa teritoriala (postcomunisti vs. democrati), altul pe cea functionala (maximalisti vs. minimalisti) (6). Daca axa teritoriala este \u201etributara epocii puterii comuniste\u201c si are ca baza o contradictie (comunitate politica vs. societate civila) si un conflict (totalitari vs. disidenti), axa functionala apare \u201eo data cu procesul de tranzitie la economia de piata\u201c, contradictia fiind intre adeptii reformelor economice si cei ce sunt de partea unei economii socialiste.<br \/>\nPentru Europa de sud-est, spune Seiler, prudenta trebuie sa caracterizeze un astfel de demers interpretativ, pentru ca \u201eregiunea este lipsita de o traditie reprezentativa pertinenta\u201c (7), iar tarile din zona au trecut de la un sistem agrar postfeudal la socialismul real. In acest spatiu european sistemele de partide sunt similare celor din Lumea a Treia, prin urmare nu pot fi analizate utiliz\u00e2nd modelul rokkanian (si nici chiar varianta reg\u00e2ndita de Seiler). Pentru Rom\u00e2nia, ca parte a Europei de sud-est, Seiler gaseste potrivit clivajul dintre postcomunisti si democrati generat de revolutia internationala, clivaj care se intersecteaza cu un altul, dintre centru si periferie, caracteristic Transilvaniei. Pentru cel din urma, includerea PRM-ului pe versantul centru al clivajului trebuie evitata, nationalismul de mahala promovat de acest partid \u2013 rogue nationalism (8) \u2013, aparut ca o sinteza intre nationalismul irational si difuz (mostenit de la Imperiul Otoman) si nationalismul comunist (reminiscenta a imperiului sovietic), indepart\u00e2ndu-se de orice posibilitate de interpretare utiliz\u00e2nd clivajul centru\/periferie. Mai degraba PUNR (Partidul Unitatii Nationale din Rom\u00e2nia), ca partid ce \u201eexprima un sentiment antimaghiar\u201c si care \u201epretinde ca mediatizeaza vointa politica a majoritatii rom\u00e2ne din Transilvania\u201c, poate opus UDMR-ului in dualitatea centru\/periferie a clivajului.<br \/>\nIn opozitie cu Seiler, Cristian Preda si Sorina Soare (9) propun o alta grila de interpretare in sensul in care \u201esistemul politic postcomunist este organizat in Rom\u00e2nia in jurul negarii clivajelor\u201c (10). Paradigma propusa de Rokkan rezuma un lung proces istoric ce a generat contradictii la nivelul societatii, contradictii structurale transformate fie in lupte temporare (a caror reprezentare politica este de scurta durata), fie in conflicte durabile (ce permit consolidarea unor clivaje la nivel socio-economic). In opinia autorilor mentionati, partidele si \u201ereprezentantii postcomunismului rom\u00e2nesc traduc inainte de toate conflicte intre lideri\u201c, iar ceea ce a fost considerat un clivaj fondator in societatea rom\u00e2neasca, adica opozitia anticomunisti vs. postcomunisti, nu este dec\u00e2t o tensiune superficiala a societatii rom\u00e2nesti (11), tensiune care isi pierde suflul dupa alegerile generale din 2000, odata cu iesirea PNTCD din scena. Dualitatea neocomunisti\/postcomunisti se va construi plec\u00e2nd de la definirea taberei traditionaliste (partidele istorice) ca fiind una anticomunista, rolul principal revenindu-i Partidului National Taranesc Crestin si Democrat.<br \/>\nTensiunea nationalista este analizata prin prisma faptului ca inainte de a fi un comportament partizan, nationalismul se defineste ca o trasatura distincta a statului rom\u00e2n, \u201ecare nu se defineste ca stat-natiune, ci ca stat national\u201c (12). Consensul constitutional si discursul constitutionalismului dau masura acestei realitati, in sensul in care \u201enatiunea era vazuta ca o dimensiune inglobanta a statului\u201c, o singura grupare politica refuz\u00e2nd o asemenea definire a statului rom\u00e2n \u2013 este vorba de Uniunea Democrata Maghiara din Rom\u00e2nia. Rationamentul acestei demonstratii conduce catre concluzia conform careia \u201etensiunea nationalista opune UDMR tuturor celorlalte partide din Rom\u00e2nia\u201c.<br \/>\nIntr-adevar, a considera opozitia anticomunisti\/neocomunisti ca un clivaj fondator al scenei politice rom\u00e2nesti de dupa 1990 este o intreprindere riscanta. Evolutia partidelor plasate pe cei doi versanti ai acestei tensiuni politice, pe parcursul ultimelor doua decenii, a evidentiat un fapt simplu. Toate aceste partide au inclus in r\u00e2ndurile lor numerosi membri ai defunctului Partid Comunist; disidenta ca forma de erezie, de nesupunere fata de orice forma de autoritate nu a hranit spatiul rom\u00e2nesc in perioada comunismului autohton. Mai degraba autocratia si unanimitatea sunt reperele dupa care s-a organizat societatea rom\u00e2neasca in intervalul 1947-1989 (13). Diferenta notabila o constituie faptul ca in timp ce partidul de pe axa postcomunistilor a inclus in r\u00e2ndurile sale membrii marcanti ai esalonul doi ai defunctului Partid Comunist, partidele de pe versantul anticomunistilor s-au coagulat in jurul unor simpli membrii de partid si, element distinctiv, a c\u00e2torva figuri cunoscute ale fostilor detinuti politici, reminiscente idolatrizate ale interbelicului politic autohton.<br \/>\nInsa reactia electoratului rom\u00e2nesc la un anumit tip de discurs politic, exprimata la nivelul comportamentului electoral, a intretinut aceasta contradictie politica, in conditiile in care fie si macar la nivel discursiv, distinctia anticomunist\/neocomunist s-a suprapus faliei economice si sociale (controlul statului in economie si maxima protectie sociala in cazul axei postcomunistilor, stat minimal si limitarea protectiei sociale a indivizilor pentru partidele de pe axa anticomunistilor) (14). Dupa 2000 si aceste aspecte care indicau separatia s-au atenuat, anumite reforme economice de factura liberala fiind initiate sub tutela social-democratilor din PSD (privatizarea unor intreprinderi de stat, cum a fost cazul Sidex Galati sau a companiei Petrom), iar masuri sociale, ca marirea salariilor in sistemul bugetar, au fost luate in anii guvernarii liberale (ne g\u00e2ndim la intervalul 2004-2008). Iata de ce \u201etensiunea superficiala in societatea rom\u00e2neasca\u201c (15) anticomunist versus neocomunist a avut durata limitata, pierz\u00e2ndu-si sensul initial in anii din urma.<br \/>\nPe de alta parte, opozitia nationalisti\/antinationalisti (Seiler o asemana clivajului rokkanian centru vs. periferie) care s-a conturat in Transilvania si care opunea un partid etnic, UDMR \u2013 Uniunea Democrata a Maghiarilor din Rom\u00e2nia, formatiune care a obtinut aproape acelasi procent de voturi la fiecare scrutin, unuia cu valente nationaliste (PUNR \u2013 Partidul Unitatii Nationale din Rom\u00e2nia), unul sustinator al descentralizarii si puterii regionale (UDMR), celalalt (PUNR), aparator al centralismul de stat asa cum a fost el imaginat sub tutela puterii comuniste (16), s-a estompat odata cu esecul electoral al partidului nationalist (2000).<br \/>\nUrmarind comportamentul electoral din perioada postcomunista obtinem imaginea evolutiei politice autohtone: o incoerenta desav\u00e2rsita la nivelul votului (in special la nivelul oraselor mici si a localitatilor rurale), ce ne conduce la concluzia evidenta \u2013 negarea unor delimitari partizane care sa fundamenteze sistemul politic autohton. Simplele tensiuni politice, ce s-au manifestat sporadic p\u00e2na in anul 2000, cu anticomunistii care se doreau liberali si neocomunistii definiti drept continuatorii, intr-o forma mai soft, a practicilor defunctului PCR, nu au putut genera un clivaj in sensul rokkanian al termenului, asa inc\u00e2t sintagma partitocratie postcomunista (Daniel Barbu) si corolarul sau, clientelismul ca valoare politica, devin realitati atunci c\u00e2nd le aplicam perioadei de dupa 1989.<br \/>\nIn acest context, dat de lipsa clivajelor politice care sa structureze electoratul (pe o harta electorala a Marii Britanii vom vedea mereu aceeasi dominanta: laburistii in vechea zona industriala Manchester-Liverpool, conservatorii primii in inner London), va exista mereu o cale deschisa pentru toate delirurile posibile. Deliruri care nu se lasa prea mult asteptate. Asa inc\u00e2t asistam de ceva vreme la chinurile facerii unui partid de-a dreptul caricatural (Partidul Poporului, partidul domnului Dan \u2013 \u201enoi nu facem aliante cu nici un partid, noi ne aliem cu poporul rom\u00e2n\u201c). Un altul (Partidul Republican) sta sa se plamadeasca si vine tot pe filiera guvernamentalo-prezidentiala. Acesta, chipurile, ar ingloba dorintele rom\u00e2nilor de cinste, corectitudine, meritocratie, piata libera si c\u00e2te si mai c\u00e2te nascociri. Putem sa urmarim biografia pe filiera administrativ-politica a initiatorului acestui din urma proiect partizan pentru a ne lamuri definitiv in legatura cu pretinsele nobile scopuri ale acestei \u201ealbe ca zapada\u201c autohtone. De la un electorat confuz, prins in clestele singurei formule politice de dupa 1989, clientelismul ca valoare absoluta, ne putem astepta la orice. La orice ne putem astepta si de la elitele implicate in viata politica autohtona, at\u00e2ta vreme c\u00e2t un singur imbold, lacomia (de putere, financiara), le ghideaza demersurile.<\/p>\n<p>&nbsp;<\/p>\n<blockquote><p><strong>NOTE:<\/strong><br \/>\n1. Daniel-Louis SEILER, \u201ePot fi aplicate clivajele lui Rokkan in analiza partidelor politice din Europa centrala?\u201c, in Jean-Michel DE WAELE, editor, \u201ePartide politice si democratie in Europa centrala si de est\u201c, Editura Humanitas, Bucuresti, 2003, p. 141.<br \/>\n2. S. M. LIPSET, S. ROKKAN, \u201eCleavages Structures, Party System and Voter Alignments: An Introduction\u201c, in S. M. LIPSET, S. ROKKAN, editori, \u201eParty System and Voter Alignments\u201c, The Free Press, New York, 1967, pp. 1-64.<br \/>\n3. Daniel-Louis SEILER, op. cit., 165.<br \/>\n4. J. SZ\u00d9CS, \u201eLes trois Europes\u201c, l&#8217;Harmattan, Paris, 1985, in Daniel-Louis SEILER, op. cit., p. 143.<br \/>\n5. Danie-Louis SEILER, op. cit., p. 170.<br \/>\n6. Ibidem, p. 164.<br \/>\n7. Ibidem, p. 170.<br \/>\n8. Expresia rogue nationalism, preluata de Seiler, ii apartine lui Michael Waller.<br \/>\n9. Cristian PREDA, Sorina SOARE, \u201eRegimul, partidele si sistemul politic din Rom\u00e2nia\u201c, Editura Nemira, Bucuresti, 2008.<br \/>\n10. Ibidem, p. 145.<br \/>\n11. Ibidem, pp. 147-148.<br \/>\n12. Ibidem, p. 153.<br \/>\n13. Daniel BARBU, \u201eDespre originile inapoierii durabile in Europa de Est\u201c, in Idei in dialog, nr. 3 (6) 2005, Bucuresti, p.16.<br \/>\n14. Christian VANDERMOTTEN, Pablo Medina LOCKHART, Danuta FREYER-MACOLA, \u201eGeografia electorala a Europei centrale si de est\u201c, in Jean-Michel DE WAELE, ed., op. cit., pp. 17-18.<br \/>\n15. Cristian PREDA, Sorina SOARE, op. cit., p. 148.<br \/>\n16. Jean-Michel DE WAELE, \u201eConsolidarea democratica, partide si clivaje in Europa centrala si de est\u201c, in Jean-Michel DE WAELE, ed., op. cit., p. 185.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"<p>Caricaturi (Partidul Poporului) si fantasme (Partidul Republican) &nbsp; Este binecunoscut sistemul de clivaje politice care definesc politica partizana vest europeana. La sf\u00e2rsitul anilor \u201860, Stein Rokkan si Martin Lipset au oferit explicatia cea mai coerenta si cea mai riguroasa privind geneza sistemului de partide si a multipartidismului din Europa. In viziunea acestora, \u201esistemul de clivaje&hellip;&nbsp;<a href=\"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/absenta-clivajelor-politice-fundament-pentru-surogate-partizane\/\" rel=\"bookmark\">Cite\u0219te mai mult &raquo;<span class=\"screen-reader-text\">Absenta clivajelor politice, fundament pentru surogate partizane<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[3],"tags":[6572,6567,6570,6571,6568,6569],"class_list":["post-9408","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-politica","tag-clivaje-ideologice","tag-clivaje-politice","tag-martin-lipset","tag-partide-din-romania","tag-politica-vest-europeana","tag-stein-rokkan"],"views":2437,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9408","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=9408"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9408\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=9408"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=9408"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=9408"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}