{"id":9369,"date":"2011-10-12T18:35:37","date_gmt":"2011-10-12T16:35:37","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=9369"},"modified":"2011-10-12T18:35:57","modified_gmt":"2011-10-12T16:35:57","slug":"in-memoriam","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/in-memoriam\/","title":{"rendered":"In Memoriam"},"content":{"rendered":"

In ziua aceea Mircea incepuse sa-mi vorbeasca despre femei. Il vizitam cam o data pe saptam\u00e2na la caminul-spital de batr\u00e2ni unde ii gasisem loc cu greu. De fiecare data ii lasam, asa cum imi cerea, pentru pizza \u201eun pol sau doi\u201c, unitate de masura care transformata in dolari habar n-aveam c\u00e2t ar fi trebuit sa fie. <\/strong><\/em>
\n\u201ePe vremuri stiam o groaza de trucuri cu banii de h\u00e2rtie. C\u00e2nd eram de cinspe ani tata apucase sa ma duca la bordel, dar eu n-aveam bani deloc. In schimb el avea un lant lung si destul de gros din aur de care isi at\u00e2rna ceasul de buzunar. Una din fete ma primea pentru o veriga din lantisor si tata s-a prins doar c\u00e2nd a observat ca i se scurtase lantul si ceasul nu-i mai ajungea in buzunar. Era prea t\u00e2rziu. Ma invatasem cu femeile.\u201c
\nPovestea cu lantisorul de aur mi-o mai spusese, dar ma ingrijora noua lui idee ca in anumite privinte lumea nu s-a schimbat deloc niciunde si ca a ramas aceeasi peste tot.
\n\u201eEhe, batr\u00e2ne, n-ai idee c\u00e2te se int\u00e2mpla la nursing home-ul asta noaptea. Doctorii, brancardierii plini de tatuaje, asistentele din Haiti care ies tavalite din cabinete, femei straine bagate pe furis inauntru… Plus apa care ajunge uneori p\u00e2na la etajul unu. Vin noaptea cu gondolele…\u201c
\nErau oricum imagini noi, ce nu mai pareau desprinse din imaginatia lui bogata, ci direct din niste halucinatii care incepusera sa-i dea t\u00e2rcoale. A doua zi m-au sunat ca era internat la North Shore Hospital. Potasiul, creatinina si ureea lui s-au dovedit mult marite, era anemic si il suspectau de-o hemoragie intestinala. L-am vizitat dupa doua zile. Era intr-un salon de patru paturi, intins cu picioarele ridicate pe-o perna. Era tras la fata, alb ca varul si n-am stiut daca doarme sau e mort. I-am atins usor una din m\u00e2inile legate de marginea patului. A deschis ochii si prin lentilele groase si-a aprins brusc lumina dinauntru. \u201eBine c-ai venit sa ma scoti de la balamuc. Stii ce visam acum? N-ai sa crezi. Eram la Crucea de Piatra, imediat dupa razboi. In Bucuresti aparusera basarabencele refugiate, fugarite de rusi. Ce femei grozave, inimoase, pline de un patriotism real, inflacarat, pe care noi, derbedei de Bucuresti, nu-l prea aveam. Aveau toate un piept si o inima… a vrut sa mi le arate, dar a descoperit ca are m\u00e2inile legate.\u201c In salon mai erau un rus si doi portoricani care ne priveau de parca veniseram de la circ.
\n\u201eEsti fiul lui?\u201c, m-a intrebat rusul care poate ca pricepuse ceva din ce spusese Mircea. \u201ePrieteni\u201c. \u201eZ\u00e2mbeste mereu in somn si c\u00e2nd se trezeste vrea sa plece din spital. De-asta l-au legat\u201c, adauga rusul cu acel accent inconfundabil care te face sa vezi imediat Siberia cu toata imensitatea ei. \u201eNu-l baga in seama\u201c, a adaugat Mircea. \u201eUn diversionist oarecare infiltrat sa traga cu urechea.\u201c
\nIntre timp i-am dezlegat m\u00e2inile iar el a continuat cu basarabencele. \u201eApoi au venit astia\u201c \u2013 si arata spre rus \u2013, \u201esi au inchis bordelurile, dar fetele si-au continuat activitatile clandestin. Era una la care mergeam acasa cu Stelaru, Tonegaru cred ca murise, cu P\u00e2ca si cu Johnny Raducanu. Dadea pe datorie. De fiecare data tragea sub numele tau o linie, iar c\u00e2nd se adunau cinci trebuia sa platesti. Johnny o ducea cel mai bine, pentru ca astia…\u201c \u2013 si arata din nou spre rus \u2013, \u201euitasera sa interzica jazzul. C\u00e2nd ea se ducea la baie eu stergeam linia si o puneam la Johnny\u201c.
\nA aparut apoi doctorul care mi-a spus ca n-au gasit sursa s\u00e2ngerarii si ca neav\u00e2nd ce-i face il vor trimite inapoi in c\u00e2teve zile. Toti ma intrebau daca sunt fiul lui.
\nIntr-o saptam\u00e2na eram in Rom\u00e2nia unde imi iesise o carte si unde mamei ii amputasera un picior din cauza unei obstructii arteriale. Era piciorul neparalizat, dar nu se opusese operatiei pentru ca intre timp intelesese ca oricum nu se va mai putea da jos din acel pat. Trec\u00e2nd cu sotia prin Herastrau l-am vazut pe Johnny Raducanu insotit de-o t\u00e2nara care-l ajuta. Ne-a z\u00e2mbit vesel: \u201eCopii, va pup in cur pe am\u00e2ndoi.\u201c Ne-am asezat pe-o banca unde-am aflat ca trecuse abia o luna de c\u00e2nd avusese un triplu by-pass. \u201eAltfel sunt bine, nu va faceti griji, sunt cu glicemia stabila intre doua si trei sute. Mai traieste Mircea? C\u00e2nd am fost la New York ultima data tocmai avusese si el o taietura de-asta pe cord.\u201c \u201eChiar te-a pomenit zilele astea\u201c. \u201eSi ce mai zice batr\u00e2nul?\u201c M-apuc sa-i povestesc despre basarabeanca care le dadea pe datorie. Muream de curiozitate sa vad daca Mircea confabuleaza sau nu. \u201eChiar asa a fost. Doar ca Mirciulica nu vedea niciodata partea tragica a lucrurilor. I s-a mai imbunatatit vederea? Mira-m-as! Cum ziceti voi, good for him! Sa stiti, copii, ca mi-e tare dor de New York. Acolo am descoperit ca sunt si negru, si putin evreu. Dar sa revenim la basarabence. Femeia aceea fusese bogata, un fel de boieroaica, avea clasa! Dar avea si un tata batr\u00e2n si tuberculos care dormea in aceeasi camera in care noi regulam. Mircea nu cred c-a bagat de seama ca dincolo de perdeaua de catifea cineva tusea mocnit. V-a spus asta? Ei, eu asta tin minte!\u201c
\nA doua zi l-am invitat la Casa Scriitorilor, unde eram cu Dinny,\u00a0 prietena apropiata din New York cu care Carmen scosese un album de poezie si fotografie despre Rom\u00e2nia. O carte superba in care la inceput nu crezusem dar a sf\u00e2rsit prin a fi publicata la o editura buna si a avut succes in America. E placut sa te vezi in vitrine la Barnes&Noble intre copertile unei carti\u00a0 despre o Rom\u00e2nie senina cu miros de f\u00e2n si fete luminoase. Aveau in g\u00e2nd un proiect similar despre Bucuresti. Acest oras ciudat si nehotar\u00e2t pe care unii il detesta, altii ca Dinny il adora, nici vestic nici balcanic, nici la deal nici la c\u00e2mpie, sofisticat si mitoc\u00e3nesc in acelas timp, cladit dintr-o greseala sau dintr-un noroc la intersectia mai multor imperii.
\nJohnny a baut cu greu o bere, prima dupa multa vreme si a facut o pasiune brusca pentru Dinny, asa cum ti se poate int\u00e2mpla cu o femeie pe care-ai mai int\u00e2lnit-o intr-o alta viata. Cred ca asa a si spus Johnny, smecherul, care s-a descheiat usor la camasa si ne-a aratat ce cicatrice frumoasa are. Dinny e si ea o supravietuitoare, asa c-au vorbit mult timp despre supravietuire si despre faptul ca se vor mai int\u00e2lni si intr-o alta lume. Dinny voia neaparat sa-i faca totusi c\u00e2teva portrete.
\n\u201eAuzi, irlandezo, p\u00e2na mai suntem pe lume vreau sa va c\u00e2nt ceva.\u201c Am luat un taxi si in c\u00e2teva minute am intrat pe scara unuia dintre acele blocuri cenusii de cartier. Johnny statea intr-o garsoniera foarte mica ticsita cu mobila, carti, cu balconul plin cu tot ce nu mai incapuse prin casa. Lipita de un perete era o pianina veche pe care se depusese praful. \u201eStati pe unde puteti. O mai fi ceva cafea in ibric?\u201c A scos un album vechi cu poze ingalbenite, ni l-a intins si apoi s-a asezat la pianina. \u201ePtiu, baga-mi-as! Mi-au intepenit degetele de c\u00e2nd n-am mai c\u00e2ntat.\u201c
\nLa inceput abia atingea clapele, de parca incerca pojghita unui r\u00e2u care inghetase si pe care urma sa treaca. C\u00e2nd a vazut ca tine, si-a pus patinele. Acea pianina veche a inceput sa sune ca un instrument perfect care se acorda singur din mers. Dupa c\u00e2teva minute din pianina au inceput sa iasa moliile care se cuibarisera acolo de c\u00e2nd Johnny se imbolnavise. Se vedeau prin lumina putina ca niste note muzicale trezite din somn. A c\u00e2ntat o jumatate de ora continuu, termin\u00e2nd cu niste prelucrari de folclor pe care nu le mai auzisem si care curgeau linistit sub gheata acelui r\u00e2u. Spre sf\u00e2rsit parea el insusi un fluture discret care intrase cu toata fiinta in sufletul acelui instrument. Dinny a pl\u00e2ns aproape tot timpul. C\u00e2nd am plecat din acea garsoniera era coplesita, si nu e usor sa coplesesti o irlandeza newyorkeza care a colindat aproape toata lumea. Venise sa faca poze, dar n-a facut niciuna si, ciudat, nu ne-a pus nicio intrebare dupa ce ne-am despartit de Johnny. Am avut senzatia ca pricepuse ceva.<\/p>\n

In memoria pictorului Mircea Ionescu si a muzicianului Johnny Raducanu, legati printr-o lunga prietenie, disparuti unul dupa altul, primul la New York, celalalt la Bucuresti.<\/strong><\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

In ziua aceea Mircea incepuse sa-mi vorbeasca despre femei. Il vizitam cam o data pe saptam\u00e2na la caminul-spital de batr\u00e2ni unde ii gasisem loc cu greu. De fiecare data ii lasam, asa cum imi cerea, pentru pizza \u201eun pol sau doi\u201c, unitate de masura care transformata in dolari habar n-aveam c\u00e2t ar fi trebuit sa… Cite\u0219te mai mult »In Memoriam<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[1279,6547,6546],"class_list":["post-9369","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-casa-scriitorilor","tag-johnny-raducanu","tag-mircea-ionescu"],"views":1464,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9369","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=9369"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9369\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=9369"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=9369"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=9369"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}