{"id":9365,"date":"2011-10-12T18:32:33","date_gmt":"2011-10-12T16:32:33","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=9365"},"modified":"2011-10-12T18:33:51","modified_gmt":"2011-10-12T16:33:51","slug":"fluturele-lui-lorenz-broasca-lui-muller-si-lalelele","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/fluturele-lui-lorenz-broasca-lui-muller-si-lalelele\/","title":{"rendered":"Fluturele lui Lorenz, broasca lui M\u00fcller si lalelele"},"content":{"rendered":"

Strapontina trecuta incerca sa sugereze ca teatrul ar fi ceva mai mult dec\u00e2t un prilej de distractie. Ca, in principiu, el ar avea chiar puterea de a schimba lumea. Ma rog, de a contribui la schimbarea ei. Cam ca in citatul din Edward Lorenz, cu fluturele a carui bataie de aripa provoaca un uragan. <\/strong><\/em>
\nSau poate mai mult?<\/strong><\/em>
\nPoate. Cel putin asa ar reiesi dintr-o metafora at\u00e2t de cunoscuta, inc\u00e2t o citeaza p\u00e2na si insi care nu stiu ce e acela un foaier: teatrul ca oglinda. Atunci c\u00e2nd ne uitam in oglinda, se int\u00e2mpla sa constatam ca ar mai fi c\u00e2te ceva de indreptat la felul in care ne sade cravata, parul. Sau ca ne-a mai aparut un rid. Si atunci actionam. Ne indreptam carvata, ne aranjam frizura. C\u00e2t despre rid \u2013 il acoperim cu putin fond de ten.
\nTemerarii recurg chiar la botox.
\nSi uite asa, oglinda care e teatrul ne-a determinat sa intervenim asupra realitatii. Sa operam schimbari asupra noastra. Deci, asupra lumii. Fiindca noi \u2013 we are the world.
\nEhe, au existat si vremuri in care teatrul putea mai mult. La inceput de tot, c\u00e2nd era ritual. Iar ritualul, la r\u00e2ndul lui \u2013 o forma de a influenta realitatea, vizibila si invizibila. Ceva mai t\u00e2rziu, in \u201ePoetica\u201c, Aristotel a descoperit si mecanismul prin care teatrul purifica si l-a numit catharsis. Faptul ca, in scrierile anterioare, utilizase aceeasi sintagma pentru a denumi unele procese fiziologice de purgare a organismului nu face dec\u00e2t sa sublinieze increderea filosofului in eficienta acestui procedeu noninvaziv de redob\u00e2ndire a echilibrului.
\nUnii sustin ca, pe atunci, omenirea traia mai in armonie cu sine.
\nPe masura ce situatia s-a deteriorat, teatrul s-a simtit dator sa mai faca un pas. De la reechilibrare, la dezechilibrare. In vremuri de maxim dezechilibru, echilibrul, la nivelul individului, era considerat nociv intruc\u00e2t genera impacare. Adica nonactiune. Asa ca Brecht a incercat sa spulbere chiar temelia teatrului de p\u00e2na atunci: principiul iluziei, al identificarii. Si a inventat o specie dramatica ce urma sa instige la actiune sociala si politica directa. Odata iesit de la spectacol, insul urma sa devina activ si sa se apuce sa schimbe lumea.
\nNu fiecare pe sine, ci unii pe altii. Mai exact, pe ceilalti.
\nSi in America, anii ’50 au fost extrem de prolifici in forme de teatru militant. Ceva mai t\u00e2rziu s-a inventat teatrul politic-documentar. Una dintre piesele cele mai reprezentative ale curentului (\u201eVicarul\u201c lui Hochhuth) a provocat un protest violent din partea Papei. Nu stim c\u00e2ti credinciosi vor fi intors spatele Bisericii Catolice in urma discutiilor provocate de spectacolul respectiv. C\u00e2tiva ani mai t\u00e2rziu, tot in Germania, un text dramatic din acelasi curent provoca demisia unui ministru de land.
\nIntre timp, insa, functia aceasta a fost preluata integral de mass media. Acestea dispun de mijloace mult mai eficiente de dezvaluire si mediatizare.
\nLa inceputul anilor ’90, Heiner M\u00fcller cita, intr-un interviu, un experiment real. Daca arunci o broasca intr-o oala cu apa clocotita, ea se zbate cu disperare si e posibil sa scape. Daca o bagi intr-o oala cu apa rece pusa apoi la foc mic, apa se incalzeste treptat dupa care da in clocot fara ca broasca sa mai bage de seama. In acest al doilea caz, victima nu mai are absolut nicio sansa.
\nIn aceasta era de accelerat progres tehnologic, ca sa aflam ca apa se incalzeste, avem nevoie de un senzor exterior, care sa se declanseze o alarma atunci c\u00e2nd temperatura atinge valoarea critica.
\nRolul acesta il poate juca batr\u00e2nul teatru, recurg\u00e2nd la trucul sau fumat cu oglinda. Doar-doar om vedea aburii care se ridica din oala.
\nSigur, mai int\u00e2i ne santajeaza cu datoria noastra de a ne cultiva, ne momeste cu promisiunea de a ne distra si pe urma ne trezim ca ne pune oglinda-n fata. Si chiar daca nu ne convine ce vedem, stam p\u00e2na la capat. Nu se cade sa ne ridicam si sa iesim, ca ne vede lumea. Asta-i situatia: la teatru, lumea vede. Vede si ce-i pe scena, vede si ce e-n jur. Nu ca pe strada. Acolo e simplu. Acolo, daca pe trotuarul pe care mergi se petrece ceva deranjant, ai libertatea sa traversezi.
\nLa teatru, daca \u201etraversezi\u201c, te-ai trezit in plina oglinda. Si se uita la tine lumea, in timp ce se vede pe sine uit\u00e2ndu-se la… Risti sa dai in mise-en-abyme. Asa ca mai bine ram\u00e2i in sala. Si la urma aplauzi.
\nIata insa ca, de o buna bucata de vreme, vorbim numai despre teatrul care face si drege, dar nu ne-am intrebat deloc cum reactioneaza realitatea la faza asta. Ce face lumea? Oare se lasa? Oare ei ii convine? Oare isi da seama si ea ca ceva nu e-n regula si ca ar trebui sa se mai schimbe \u2013 vorba clasicului: pe ici, pe colo…?
\nSunteti fara indoiala la curent cu demonstratia noastra de forta ca reactie la refuzul Olandei de a ne lasa si pe noi in Schengen. Ca sa arate cu c\u00e2ta vigilenta sunt supravegheate frontierele noastre, ai nostri au gasit, intr-o lalea olandeza, un microorganism care nu avea ce cauta acolo. Sau un pui de microorganism. Sau un ou. Si toate transporturile din Olanda au fost trimise inapoi.
\nIntr-un fel, mica noastra razbunare are umor: Vreti vigilenta \u2013 na! Sigur, exista si daune economice. Dar ce nu face rom\u00e2nul de dragul unei poante?
\nSurprinzator e insa faptul ca printre victimele colaterale se numara si…
\nUn teatru din Bucuresti avea nevoie, pentru un spectacol aflat in productie, de niste saboti. I-a comandat \u2013 ati ghicit: in Olanda. Urmarind pe net traseul coletului care nu mai sosea, scenograful a constatat ca sabotii ajunsersera cu bine la frontiera noastra, de unde facusera cale intoarsa. Fara ca vreun expert sa fi constatat prezenta, in acei saboti, a vreunei micoze.
\nDar daca autoritatile noastre au avut dreptate? Daca microorganismul din laleaua olandeza era un ou din care iesea o omida care se transforma in crisalida din care iesea un fluture care, inevitabil, dadea din aripi? Si uraganul devasta fix spatiul Schengen?!
\nIn caz ca, oric\u00e2t v-ar pasiona teoria haosului, va indoiti de plauzibilitatea acestui scenariu, inseamna ca sunteti de acord ca lumea in care traim e cel putin perfectibila. Ca n-ar fi rau sa se mai schimbe c\u00e2te ceva in insii care o conduc.
\nDar cum, de vreme ce acestia nici nu calca prin teatru?
\nE greu de spus in ce masura poate teatrul sa schimbe ceva sau pe cineva. Dar, ca sa fie viu si adevarat si necesar, macar el, teatrul, trebuie sa fie convins ca poate.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Strapontina trecuta incerca sa sugereze ca teatrul ar fi ceva mai mult dec\u00e2t un prilej de distractie. Ca, in principiu, el ar avea chiar puterea de a schimba lumea. Ma rog, de a contribui la schimbarea ei. Cam ca in citatul din Edward Lorenz, cu fluturele a carui bataie de aripa provoaca un uragan. Sau… Cite\u0219te mai mult »Fluturele lui Lorenz, broasca lui M\u00fcller si lalelele<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[6544,6545,86],"class_list":["post-9365","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-ce-e-acela-un-foaier","tag-spectatori-de-teatru","tag-teatru"],"views":3308,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9365","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=9365"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9365\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=9365"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=9365"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=9365"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}