{"id":9359,"date":"2011-10-12T18:29:20","date_gmt":"2011-10-12T16:29:20","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=9359"},"modified":"2011-10-12T18:29:37","modified_gmt":"2011-10-12T16:29:37","slug":"viata-si-moartea-la-venetia","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/viata-si-moartea-la-venetia\/","title":{"rendered":"Viata si moartea la Venetia"},"content":{"rendered":"

In amintirea lui M., careia ii promisesem ca vom merge in acest an la Venetia, dar ea s-a grabit sa plece intr-o alta calatorie, ultima! <\/strong><\/em><\/p>\n

Octavian Paler noteaza in jurnalul sau mexican ca intr-o calatorie nu descoperi dec\u00e2t ceea ce duci cu tine, orice calatorie insemn\u00e2nd o redescoperire de sine. Daca esti \u201egol\u201c, nu vei gasi nimic nicaieri.
\nCe am dus eu cu mine la Venetia? Am dus mai int\u00e2i un mit luat din carti, nu in ultimul r\u00e2nd din acea\u2026 nebuna \u201eSaptam\u00e2na nebunilor\u201c a lui Eugen Barbu, din filme, din muzica, dar si din jurnalele si reportajele unor confrati. Cea mai persistenta imagine a Venetiei era o fotografie pe care, cu multi ani in urma, o contemplasem nostalgic de nenumarate ori in casa familiei mele. Din acea fotografie ingalbenita de vreme imi sur\u00e2dea un barbat impozant, un cunoscut scriitor de la \u201eViata Rom\u00e2neasca\u201c, surprins in Piata San Marco cu un porumbel in m\u00e2na.
\nDin binecunoscutul Turn, Venetia iti apare ca o mare rosie, impresie creata de culoarea acoperisurilor. O mare \u201esparta\u201c ici-acolo de c\u00e2te o piateta, neindraznind si nesper\u00e2nd insa nici una sa aspire la somptuozitatea Pietei San Marco.
\nApus de soare la Venetia. Sintagma aceasta, o parafraza a titlului unei celebre picturi a lui Monet (care marcheaza inceputul impresionismului), nu exprima in ce ma priveste o realitate traita, ci un regret. Am haladuit o zi intreaga prin orasul fara zgomot de fr\u00e2ne si de claxoane, astept\u00e2nd cu emotie apusul de soare. Cineva de acasa aproape ma somase ca nu cumva, ajung\u00e2nd la Venetia, sa nu vad un apus de soare. Este si acesta un mit al Venetiei, unul dintre numeroasele mituri intretinute si exploatate, cu mai multa sau mai putin abilitate, de o imensa si desigur profitabila industrie turistica. Numai ca nu am avut norocul sa contemplu fenomenul cosmic cu pricina, fiindca la Venetia, in timpul c\u00e2nd m-am aflat acolo, cerul era acoperit de nori si ploua indecis.
\nIntr-o seara t\u00e2rzie si mohor\u00e2ta, nu fara o senzatie de frustrare, a trebuit sa ma urc in vaporasul-tramvai pentru a pleca de la Venetia pe faimosul Canal Grande. Un univers suprarealist, stralucitor si umed, grandios, dar exalt\u00e2nd si un nelinistitor miros de putreziciune.
\nSi totusi, Venetia e at\u00e2t de vie. Un giuvaer fara asemanare in coroana de minuni a lumii, cu o formula goetheana. Poate cel mai insolit oras de pe planeta, cum l-a caracterizat un alt mare scriitor. \u201eViata falnicei Venetii\u201c nu s-a stins, cum proclama Eminescu. C\u00e2ntari se mai aud peste tot si nici \u201eluminile de baluri\u201c nu lipsesc, cu toate ca balurile sunt acum ceva mai frivole. Inima Venetiei bate inca puternic, poate chiar prea puternic pentru v\u00e2rsta si pentru madularele ei roase de reumatism. Gondolierii, cu statura lor impozanta, isi joaca cu un desav\u00e2rsit profesionalism rolul intr-un spectacol ce nu se produce dec\u00e2t intr-un singur loc de pe Pam\u00e2nt, la Venetia, mereu sur\u00e2zatori, mereu indatorati spre a te indatora, v\u00e2slind cu maiestrie pe canalele inguste, gesticul\u00e2nd si c\u00e2nt\u00e2nd pe imensa scena a lagunei, ca niste Pavarotti de larg consum. Exuberanti si respect\u00e2nd un cod numai de ei stiut, v\u00e2slesc de parca ar c\u00e2nta la un vechi instrument bizar, plimb\u00e2nd in gondolele lor ca niste dricuri clienti bogati, veniti la Venetia din cele patru colturi ale lumii. Turistii se prind intr-un scenariu operetistic, veselindu-se si aplaud\u00e2ndu-si amfitrionul-gondolier cu o molipsitoare insufletire. E o veselie asa-zic\u00e2nd trista, ce vrea parca sa spuna c\u00e2t de crud este neiertatorul timp, daca p\u00e2na si in carnea Venetiei acesta si-a infipt si isi infige pe zi ce trece tot mai ad\u00e2nc dintii. Si ce inseamna viata unui om pe l\u00e2nga viata Venetiei? De fapt, inseamna totul, chiar daca este mult mai scurta si mult mai vulnerabila dec\u00e2t piatra si zidurile palatelor venetiene. Asa se face ca, dupa ce am privit un convoi de vreo 12 gondole, pline cu turisti sositi de pe indepartatele meleaguri asiatice, strabat\u00e2nd in mare larma labirintul canalelor, pe sub podurile pline cu spectatori de ocazie, undeva mi s-a parut a se contura silueta eroului lui Thomas Mann din \u201eMoartea la Venetia\u201c. Si parca el a murit inca o data, acolo, sub privirile mele\u2026
\nVenetia fara poduri este, fara indoiala, de neimaginat. Poduri mici si multe, rege fiind desigur celebrul Pod al Suspinelor. Podurile leaga palate, piete si stradute. Multe de proportii aproape miniaturale \u2013 inc\u00e2t gondolierii, ca si pasagerii lor euforici, trebuie sa ia seama sa nu se loveasca la trecerea pe sub ele \u2013, podurile Venetiei depasesc cu mult functia utilitar-urbanistica. Ele sunt chiar poezia si filosofia podului.
\nA vorbi de solidaritate umana intr-un oras al lagunelor pare, probabil, tautologic. A spune insa ca podul, nicaieri ca la Venetia, nu devine un simbol al acestei solidaritati, este obligatoriu. Dar nu numai at\u00e2t. La Venetia podul are si un efect asa-zic\u00e2nd terapeutic. Il apara pe venetian de boala cumplita a izolarii, de alienare. Mergi pe marginea unui canal \u2013 acolo unde marginea sa-i zicem pietonala exista, adica acolo unde apa nu bate direct in zidul suferind al palatelor \u2013 si c\u00e2nd incepe sa te cuprinda nelinistea imposibilitatii trecerii \u201edincolo\u201c, in mod sigur apare un pod. Cei ce au durat podurile Venetiei au fost nu doar constructori de geniu, dar si subtili psihologi. Ei stiau multe despre drama incomunicarii. Poate ca daca i s-ar lua podurile, Venetia ar deveni treptat, dar foarte repede, un urias muzeu parasit. Ceea ce o umanizeaza si-i confera suflet sunt inainte de toate tocmai podurile.
\nAm vazut destule poduri si viaducte, unele de o masivitate strivitoare si de o functionalitate vitala, economic vorbind, pentru zone intregi ale unei tari, ale unui continent, ale planetei. De pilda, la Sankt Petersburg. Dar nicaieri, ca la Venetia, nu am avut senzatia ca pe ele nu trec in primul r\u00e2nd fiinte si vehicule, ci suflete. Podurile Venetiei sunt facute sa uneasca suflete. Si, eventual, trupuri\u2026
\nCa oriunde vine lume multa, fascinata de un mit, in latura lui profunda sau in cea superficiala, si la Venetia, kitsch-ul isi are locul sau. Se v\u00e2nd si se cumpara, la propriu si la figurat, mai ales la propriu, multe produse \u2013 suveniruri asa-zise specifice. Dar ceea ce e specific Venetiei este cu totul altceva: vocatia pentru marea arta, pentru cultura. O expozitie Chagall, un spectacol de opera, celebra Bienala de arta erau doar c\u00e2teva dintre evenimentele artistice ale miezului de vara in care m-am aflat la Venetia.
\nLa Iasi sau la Alba Iulia, intr-un sat din Vrancea mea sau pe malul lacului Baikal, la Manastirea Agapia ori la Pecerscaia Lavra din Kievul lui Petru Movila, la Hradul din Praga sau in Piata Catedralei din solara Havana, in \u201eorasul lui Dumnezeu\u201c \u2013 Florenta ori la Catedrala Sf. Isaac din Sankt Petersburg, la Moscova, l\u00e2nga zidurile de Cetate de la Novodevicie, sau la Paris, \u201esarbatoarea de neuitat\u201c a lui Hemingway, in indepartatul Saigon ori in celesta Roma, m-a infiorat intotdeauna un dangat de clopot. La Venetia, atunci c\u00e2nd clopotele din turnuri incep sa bata si sa-si raspunda, ai sentimentul ca te desprinzi de cele pam\u00e2ntesti si incepi sa plutesti…<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

In amintirea lui M., careia ii promisesem ca vom merge in acest an la Venetia, dar ea s-a grabit sa plece intr-o alta calatorie, ultima! Octavian Paler noteaza in jurnalul sau mexican ca intr-o calatorie nu descoperi dec\u00e2t ceea ce duci cu tine, orice calatorie insemn\u00e2nd o redescoperire de sine. Daca esti \u201egol\u201c, nu vei… Cite\u0219te mai mult »Viata si moartea la Venetia<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[6543,6450],"class_list":["post-9359","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-piata-san-marco","tag-venetia"],"views":1689,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9359","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=9359"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9359\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=9359"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=9359"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=9359"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}