{"id":9278,"date":"2011-10-07T23:13:54","date_gmt":"2011-10-07T21:13:54","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=9278"},"modified":"2011-10-07T23:14:17","modified_gmt":"2011-10-07T21:14:17","slug":"ce-mai-cautam-la-teatru","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/ce-mai-cautam-la-teatru\/","title":{"rendered":"Ce (mai) cautam la teatru?"},"content":{"rendered":"

Halal intrebare la inceput de stagiune!<\/strong><\/em>
\nSi totusi. Ce-ati raspunde daca, la intrarea in sala de spectacol, o duduie dotata (fie cu pix si chestionar, fie cu microfon si cameraman) ar dori sa afle ce anume v-a indemnat sa va petreceti seara la teatru? <\/strong><\/em>
\nCe simplu era daca va cerea parerea despre disputa rom\u00e2no-olandeza privind importul de flori. Despre aderarea noastra la Schengen. Despre 2012 si intrarea Pam\u00e2ntului in centura fotonica. Sau chiar despre criza financiara. <\/strong><\/em>
\nNiciuna dintre aceste probleme arzatoare nu v-ar fi creat nici cel mai mic disconfort. <\/strong><\/em>
\nIn caz ca erati la curent cu subiectul, aveati o parere. Si, daca aveati o parere, singurul efort necesar era acela de a formula raspunsul intr-o forma mai ingrijita. Adica, fara a injura guvernul. (Da, inclusiv pentru intrarea Pam\u00e2ntului in centura fotonica. Si pentru ca Rom\u00e2nia ar putea sa nu intre nici in aia.) In caz ca nu erati, ati fi spus ca nu stiti sau nu va intereseaza. Fara sa va simtiti c\u00e2tusi de putin vinovati pentru asta.
\nDar c\u00e2nd sunteti pe punctul de a intra la spectacol si cineva va intreaba de ce faceti asta, nu puteti raspunde ca nu stiti. Pentru mergatorul la teatru (asa s-ar numi el daca, asa cum se poarta, l-am traduce mot-\u00e0-mot din engleza), mersul la teatru e la fel de firesc ca orice forma de mers. Ca mersul pe bicicleta pentru mergatorul pe bicicleta. Sau ca mersul pe jos pentru merga\u2026 pentru pieton. Numai ca, in vreme ce aceste categorii de mergatori pot invoca motive la indem\u00e2na (de la cele de sanatate p\u00e2na la considerente ecologice ori economice), dumneavoastra trebuie sa produceti o explicatie mai intelectuala.
\nAsta inseamna ca n-ar fi tocmai adecvat sa afirmati ca ati venit la teatru ca sa va distrati. Mai ales daca pe afis e \u201eMacbeth\u201c. Nu ca ar fi exclus ca un spectacol cu o piesa tragica sa fie involuntar amuzant. Tocmai imi vine-n minte \u201eRegele L\u2026\u201c.
\nDar sa revenim la chestiune.
\nProbabil ca multi dintre dumneavoastra sunteti la curent cu o serie de explicatii psiho-socio-filosofice ale nevoii de arta. Totusi, cum sa i le rezumati in doua vorbe fetei cu chestionarul? Sau \u2013 si mai rau! \u2013 celei cu microfonul?
\nIntruc\u00e2t, in numarul trecut, ziceam ca omul din media se afla in serviciul dumneavoastra, al consumatorilor de reviste si ziare, de radio si televiziune, poate ca n-ar fi rau ca Strapontina sa-ncerce sa va pregateasca pentru astfel de situatii. Si, ca sa nu ne pierdem in speculatii si abstractiuni, ar fi bine sa pornim de la un spectator concret. Cum ar fi subsemnatul. Prin urmare, o sa-ncerc sa aflu ce naiba caut eu la teatru. Si ce gasesc.
\nMai int\u00e2i trebuie sa stiti ca nu ma duc la teatru ca sa am despre ce sa scriu. Si ca habar nu am de ce m-am dus prima oara la teatru. Vreau sa spun, faptul ca m-au luat parintii nu e un motiv. Puteam sa refuz. Iar motivele pentru care am fost si a doua si a treia oara (si apoi din ce in ce mai des) nu sunt relevante pentru spectatorii de azi. Pentru ca, inainte de 1989 nu prea aveai unde sa te duci. Asa ca te duceai la teatru. In plus, era singurul loc in care puteai trai, colectiv, iluzia de libertate. Intr-o lume captiva, asta era cea mai adrenalinica chestie cu putinta. Azi, exista si libertate, si destule surse de adrenalina. Si de iluzie. Numai ca la teatru mi s-a int\u00e2mplat, la un moment dat, ceva ce nu mi se putea int\u00e2mpla in alta parte.
\nEra o piesa de\u2026 Oamenii de pe scena erau marfa. Barbati cu care mi-ar fi placut sa seman. Femei cu care mi-ar fi placut.
\nApoi, treptat si discret, discursul si comportamentul lor impecabil incepeau sa sc\u00e2rt\u00e2ie. Sa trosneasca, asa cum face gheata sub apasarea unui corp prea greu. Ceea ce urca la vedere, dupa ce suprafata plesnea, era incredibil de rafinatul mecanism de autoamagire. Cel prin care personajele isi transformau at\u00e2t micile lor lasitati, c\u00e2t si marile lor ticalosii in acte de eroism, in fapte laudabile. Iata ca, de fapt, barbatii si femeile de pe scena erau departe de a fi exemplari. Pareau asa fiindca stiau sa se convinga ca sunt. Sa se minta. Iar daca nu s-ar fi petrecut un anume \u201eaccident\u201c al destinului, ar fi murit cu convingerea ca nu au ce sa-si reproseze. Dar las\u00e2nd in urma destule fapte reprobabile cu autori necunoscuti.
\nMa identificasem at\u00e2t de mult cu protagonistii, inc\u00e2t nu am putut sa ma rup de ei nici in clipa in care s-au revelat a fi niste monstri. Ori doar monstruleti. Asa se face ca am fost nevoit sa admit ca, in viata reala, si eu ma mai foloseam de acel mecanism. La fel de incostient ca si ei. Si la fel de eficient.
\nDupa un moment de disconfort, entuziasmul meu privind puterea teatrului a fost at\u00e2t de mare, inc\u00e2t as fi vrut sa am la activ fapte penale, ca sa ma autodenunt: priviti, teatrul e acela care m-a facut sa gasesc si sa recunosc adevarul! Nu am gasit nimic care sa merite atentia politiei, asa ca m-am multumit sa incep sa fiu cu ochii pe acel mecanism. Si sa incerc sa-l dezamorsez.
\nSau poate ca prima experienta de acest fel nu a fost asta cu autoamagirea?
\nSa fi fost alt spectacol, in care autorul, regia si distributia ma obligasera fara putinta de scapare sa accept ca prejudecatile ori inchistarile unuia dintre personaje, inversunarea cu care acela si le apara semanau deranjant de tare cu situatii in care eu insumi refuzasem sa accept ca altul avusese dreptate, numai fiindca asa ma indemna ego-ul meu? Cert e ca au urmat si alte spectacole care m-au somat, pur si simplu, la o relatie c\u00e2t mai onesta cu mine.
\nA, nu e cazul sa credeti ca ma duc la teatru cu scopul autocunosaterii & autoameliorarii, cum scrie in at\u00e2tea carti la moda. Si nici nu bag m\u00e2na-n foc ca experientele acelea au avut ceva cathartic. Totusi, momentul in care le-am trait a fost marfa. Distractie de distractie.
\nPoate ca vi se pare pervers. Cum sa te bucuri de momentul in care esti demascat, confruntat cu zonele intunecate din tine? Ei bine, se poate. Fiindca, la scena care se consuma in tine, esti unicul spectator.
\nSi apoi, s-ar putea sa mai fie ceva. O far\u00e2ma de speranta secreta, secreta de tot. Nu cumva, de vreme ce are puterea ciudata sa-mi tot dezvaluie chestii noi despre persoana mea, intr-o buna zi teatrul asta o sa-mi reveleze si ceva frumos, ceva minunat despre mine?
\nMa tem ca, desi a fost animata de cele mai bune intentii, Strapontina asta nu a reusit sa v-ajute. Asa ca, daca va confruntati vreodata cu intrebarea din titlu, dati-o p-aia cu distractia.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Halal intrebare la inceput de stagiune! Si totusi. Ce-ati raspunde daca, la intrarea in sala de spectacol, o duduie dotata (fie cu pix si chestionar, fie cu microfon si cameraman) ar dori sa afle ce anume v-a indemnat sa va petreceti seara la teatru? Ce simplu era daca va cerea parerea despre disputa rom\u00e2no-olandeza privind… Cite\u0219te mai mult »Ce (mai) cautam la teatru?<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[6487,6485,6486,86],"class_list":["post-9278","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-progran-teatru","tag-spectatori","tag-stagiune","tag-teatru"],"views":3511,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9278","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=9278"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9278\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=9278"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=9278"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=9278"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}