{"id":9262,"date":"2011-10-07T23:00:28","date_gmt":"2011-10-07T21:00:28","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=9262"},"modified":"2011-10-07T23:00:44","modified_gmt":"2011-10-07T21:00:44","slug":"hofmannsthal-sau-%e2%80%9epoetul-ca-om-de-afaceri%e2%80%9c","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/hofmannsthal-sau-%e2%80%9epoetul-ca-om-de-afaceri%e2%80%9c\/","title":{"rendered":"Hofmannsthal sau \u201epoetul ca om de afaceri\u201c"},"content":{"rendered":"

Ne propunem sa analizam o situatie foarte rar \u00eent\u00e2lnita: un mare scriitor strain semneaza prefata la opera unui modest autor rom\u00e2n \u2013 e adevarat, cel din urma o figura influenta pe plan local, capabil sa fie o relatie utila chiar si pentru un nume important al culturii europene. Este vorba de un text al lui Hugo von Hofmannsthal, \u201ePrefata la tragedia \u00abPrometeu\u00bb de Victor Eftimiu\u201c, accesibil cititorului rom\u00e2n \u00een traducerea \u2013 mediocra \u2013 a lui Nestor Gheorghiu din \u201eSecolul 20\u201c, nr. 2\/1974. Acel numar al publicatiei marcheaza centenarul nasterii lui Hofmannsthal si al altui mare om de teatru, Max Reinhardt, alaturi de care scriitorul austriac a \u00eenfiintat Festivalul de la Salzburg.<\/strong><\/em>
\nTraducerea \u00een limba germana a piesei lui Eftimiu, semnata de Felix Braun, a aparut la Editura Insel din Leipzig, \u00een 1923. Prefata \u00eenseamna \u00eentoarcerea unui serviciu: la primul mandat al autorului rom\u00e2n ca director al Teatrului National din Bucuresti, \u00een stagiunea 1920-1921, sotia sa de atunci, Agepsina Macri-Eftimiu, interpretase rolul titular din \u201eElectra\u201c lui Hofmannsthal. Flateria, suficient de penibila, practicata de scriitorul austriac, are o legatura cu dificultatile materiale ale acestuia, de dupa sf\u00e2rsitul Primului Razboi Mondial si destramarea Imperiului Habsburgic.
\n\u00cenceputul prefetei \u00eencearca sa realizeze captarea cititorului prin evocarea trecutului, si anume rolul calatorilor de limba germana, si al unui scriitor ca Herder, \u00een a face cunoscute micile popoare din Europa de Est: \u201eAcum mai bine de o suta de ani nemtii luau de m\u00e2na micile popoare din Europa de est si sus-est pentru a le introduce \u00een cercul popoarelor mari\u201c. La \u00eenceputul secolului XIX, \u00een acea zona se \u00eent\u00e2lneau \u201epopoare virgine\u201c, o \u201elume sufleteasca aparte, gingasa si profunda\u201c.
\n\u201ePopoarele si semintiile, care misuna si se \u00eenghesuie \u00een partea de est si sud-est a tarmului nostru de viata\u201c, cu \u201efetele lor tinere, devenite deja mature\u201c, s-au dezvoltat, pastr\u00e2nd \u00eensa atributele tineretii. De o parte sunt tinerele popoare ale Europei de Est, de alta, occidentalii, \u201epopoare vechi, stiutoare\u201c. Cele doua parti trebuie sa \u00eencerce sa comunice; pentru aceasta \u201eo privire rece\u201c nu ajunge, fiind nevoie de \u201eforta autentica a sufletului\u201c si de \u201edragoste\u201c. Altfel spus, de empatie: \u201eimpulsul primar al omului de a se face \u00eenteles unul cu altul, de a descifra dupa miscarea ochilor si a buzelor interiorul celuilalt, \u00eencredintat fiind ca este \u00eenrudit cu al sau\u201c.
\nImpresioneaza neplacut tonul de superioritate (culturi mature vs. culturi tinere), dincolo de cuvintele mari, folosite din belsug. Sunt invocate valori ca empatia si dialogul, extrem de pretioase \u00een vremuri brutale, cum sunt cele care au vazut declans\u00e2ndu-se un razboi mondial. Frapeaza pathosul, apelul la emotii: \u201eaceasta viata devenita at\u00e2t de aspra prin voia spiritului de fier al timpului\u201c. La sf\u00e2rsitul prefetei, \u00een acelasi ton, citim despre \u201ereaparitia barbarilor pe solul vechiului continent, sub a carei amenintare neslabita ne este dat sa traim\u201c. E menita sa creeze emotie \u00een r\u00e2ndul cititorilor una din marile temeri ale scriitorului austriac, posibila distrugere a civilizatiei europene. \u00cen viziunea lui Hofmannsthal dialogul dintre popoare si culturi este un obstacol \u00een calea barbariei.
\nRestul prefetei e un elogiu adus lui Eftimiu, plec\u00e2nd de la consideratii mai generale despre rolul scriitorului dintr-o natiune t\u00e2nara, \u201econducatorul poporului sau\u201c pe drumul de la \u201ecopilaria spirituala\u201c la \u201eo existenta asupra careia apasa brusc tensiunea europeana cu responsabilitatea ei implicata\u201c. Pentru Hofmannsthal, \u201epare mai frumoasa si fericita situatia unui asemenea artist dec\u00e2t cea a barbatilor contemporani lui si echivalenti ca talent din r\u00e2ndurile natiunilor mai vechi\u201c. Este un rol nobil si extrem de greu, caci scriitorilor iviti \u00een r\u00e2ndul popoarelor tinere \u201ele este dat sa plamadeasca imaginea psihica a propriei lor natiuni\u201c. Victor Eftimiu se ridica la \u00eenaltimea unui asemenea rol, afirma Hofmannsthal, capabil sa mearga departe cu flatarea maruntului autor.
\nRom\u00e2nii sunt \u201eo natiune balcanica, a carei factura era p\u00e2na mai ieri de factura orientalistico-feudala si patriarhala\u201c; \u201erom\u00e2nul (…) este latin si slav deopotriva\u201c. Daca un ipotetic observator poate fi surprins ca un popor t\u00e2nar \u00eencearca sa se afirme \u00een teatru, Hofmannsthal gaseste mai multe explicatii: latinitatea limbii rom\u00e2ne, ce presupune o legatura cu \u201emostenirea culturala romana\u201c; calitatile fizice, care fac obiectul unui portret magulitor (\u201etoata lumea are brate elocvente, o privire focoasa\u201c), precum si talentul nativ (\u201eParisul si Viena si-au procurat mari actori din aceasta provincie latina a Orientului\u201c). Astfel, pare firesc ca un autor rom\u00e2n sa se \u00eendrepte spre dramaturgie. \u00cen plus, Eftimiu are o \u00eenzestrare naturala pentru teatru, \u201eeste actor, cel putin actor interior\u201c.
\nPasajul urmator, despre conditiile interioare necesare unui dramaturg, e suficient de interesant pentru a fi citat de un critic literar de finetea lui Ernst Robert Curtius (\u201eHofmannsthal si Calderon\u201c, text din acelasi numar al \u201eSecolului 20\u201c).
\nUnii dramaturgi sunt ei \u00eensisi directori de teatru, actori si regizori; asa s-a \u00eent\u00e2mplat cu Shakespeare, Moli\u00e8re, austriacul Ferdinand Raimund, distinge Hofmannsthal. O alta categorie e dramaturgul ce nu devine actor \u201edatorita unui accident nefericit al constitutiei sale fizice\u201c, dar \u201ese lipeste de o trupa de teatru\u201c. Argumentatia recurge la analogie; e facuta paralela cu figuri celebre. Scriitorul prefatat e trecut \u00eentr-o serie prestigioasa: \u201eE cazul lui Corneille, Calderon, cazul scriitorilor de comedii englezesti de pe vremea Stuartilor, cazul lui Goldoni. Este si cazul lui Victor Eftimiu\u201c.
\nAutorului lui \u201ePrometeu\u201c i se contureaza un portret aproape eroic, \u00een care sunt amintite si unele rele ale societatii rom\u00e2nesti, \u00eent\u00e2lnite si astazi: \u201e\u00cel vedem leg\u00e2ndu-se \u00een anii tineretii de scena vie si avans\u00e2nd rapid fara concursul fortelor politice atotputernice din tara sa, la conducerea Teatrului National, \u00eempins doar de talentul si capacitatea sa. Este propriul sau dramaturg, propriul sau regizor, creeaza o noua epoca \u00een repertoriul teatrului, este scriitorul sau preferat de teatru\u201c.
\nAutorul austriac arata o familiaritate cu opera lui Eftimiu: \u201e\u00een creatia sa dramatica se pot distinge trei faze\u201c. Pe un teren destul de alunecos, e facuta si o distinctie \u00eentre psihicul rom\u00e2nilor si cel al rusilor; mai multe pasaje din aceasta prefata pot st\u00e2rni interesul imagologilor (vezi, de exemplu, teoretizarea diferentelor dintre calatorii englezi si cei de limba germana).
\nHofmannsthal ofera un certificat de maturitate (\u201eO limba, care cuteaza un asemenea zbor, face cu adevarat dovada maturitatii\u201c) si subliniaza \u201ecalitatea maxima obtinuta cu asemenea \u00eencercari\u201c, \u201eeuropenismul de \u00eenalta factura al tentativei\u201c si autoexigenta confratelui rom\u00e2n, ce \u201eridica fata de el \u00eensusi cele mai mari pretentii\u201c. Ceea ce Eftimiu cere limbii rom\u00e2ne \u201eseamana cu pretentia categorica a albinei regine de a nu se \u00eemperechea \u00een zborul ei \u00eensurubat \u00een zona cea mai \u00eenalta a eterului dec\u00e2t cu acela dintre curtezanii sai care este \u00een stare s-o urmeze la altitudinea unde ceilalti nu sunt capabili sa ajunga\u201c. Sa intre oare aici si un strop de sinceritate? E posibil ca Hofmannsthal sa fi \u00eencercat o curiozitate binevoitoare \u00een fata unui confrate care, asemenea lui, se inspira din mitologia greaca. E posibil ca el, reprezentant al unei natiuni \u00eenvinse \u00een nu demult \u00eencheiatul macel, cu buzunarele destul de goale, sa fi simtit o anume invidie \u00een fata mai t\u00e2narului si vigurosului valah.
\nSuccesul tentativei lui Eftimiu, sustine autorul austriac, \u00eenseamna \u201efortificarea unui paladiu spiritual, ultimul care ne-a mai ramas pe acest pam\u00e2nt zguduit de miriadele de pasi ai migratiei interne a popoarelor, de reaparitia barbarilor pe solul vechiului continent, sub a carei amenintare neslabita ne este dat sa traim\u201c.
\nCu siguranta, \u00een epoca un text semnat de un nume prestigios a avut capacitatea de a atrage atentia publicului de limba germana. Aceste pagini \u2013 mai putin pasajele cu caracter general despre teatru \u2013 impresioneaza \u00eensa neplacut un cititor de limba rom\u00e2na, de ieri sau de azi, care stie c\u00e2te ceva despre insignifianta si ifosele lui Eftimiu, omul care si-a ridicat statuie din timpul vietii, \u00een curtea casei. Altminteri, modestul autor al lui \u201ePrometeu\u201c a fost un exemplu de adaptabilitate, un om care a trait bine sub toate or\u00e2nduirile. E remarcabil cum, la o prefata din anii 50 a pieselor sale, Eftimiu lauda \u201ePrometeu\u201c pentru descrierea revoltei si a luptei de clasa, fara a uita sa aminteasca paginile ce i-au fost consacrate de celebrul scriitor austriac, pe care le va pomeni si \u00eentr-un interviu din 1970.
\nHofmannsthal poate fi \u00eenteles. E sugestiva evocarea sa, apartin\u00e2nd scriitorului german Walter Jens, reprodusa \u00een acelasi numar al \u201eSecolului 20\u201c: \u201eA fost un artist care scria la comanda, a lucrat pentru ziare si pentru teatru. A fost scriitor liber-profesionist… si nu unul chiar at\u00e2t de bogat: asa ca trebuia sa linguseasca si sa cerseasca, trebuia sa se roage pentru vreme buna si pentru c\u00e2teva r\u00e2nduri amabile, trebuia sa redacteze si sa refaca, era nevoit sa tina seama de indicatii si sa se \u00eentinda c\u00e2t \u00eei era plapuma\u201c. Sa amintim ca Arthur Schnitzler a fost iritat de felul cum prietenul sau Hofmannsthal \u00eel lingusea \u00eentr-o scrisoare pe Richard von Kralik, scriitor minor si om de o calitate \u00eendoielnica, antisemit pe deasupra, pe care \u00eensa autorul \u201eElectrei\u201c gasise util sa-l cultive.
\nPosteritatea nu a fost \u00eentotdeauna prea iertatoare cu aceste scaderi, daca e sa mentionam rezervele unor comentatori ca Marcel Reich-Ranicki sau Werner Helwig, exprimate prin formula sarcastica \u201epoetul ca om de afaceri\u201c (\u201eDer Dichter als Gesch\u00e4ftsmann\u201c), citata de Mihai Isbasescu \u00een acelasi numar din \u201eSecolul 20\u201c. Conform germanistului rom\u00e2n, \u201epoate ca si unele scrisori, ca acelea adresate obscurului scriitor Josef Redlich \u00een 1918, dupa ce acesta ajunsese ministru de finante al Austriei, ofera argumente pentru asemenea caracterizari, prin stilul admirativ si lingusitor \u00een care Hofmannsthal \u00eesi \u00eembraca cererile si solicitarea protectiei\u201c.
\nParadoxal, \u00eenaintea prefetei la tragedia lui Eftimiu, Hofmannsthal a lucrat ani buni la o piesa despre refuzul minciunilor cerute de viata sociala \u2013 comedia \u201eUn om dificil\u201c (\u201eDer Schwierige\u201c), \u00eencheiata \u00een 1921. Eroul acesteia nu este un mizantrop, ci un om incapabil de ipocrizia vietii sociale; dificultatile lui \u00een relatia cu semenii sunt dublate de ne\u00eencrederea \u00een limbaj. Exegetii au vazut aici o replica la \u201eMizantropul\u201c lui Moli\u00e8re.
\nCriza limbajului, ce traduce o criza existentiala, este \u00een centrul nuvelei \u201eO scrisoare\u201c (\u201eEin Brief\u201c), cu siguranta cel mai celebru si mai analizat text al lui Hofmannsthal, aparut \u00een 1902. Este scrisoarea imaginara, catre Francis Bacon, a unui t\u00e2nar aristocrat englez, Philipp lord Chandos, care acuza \u201edescurajarea si neputinta extrema statornicite definitiv \u00een forul (sau) launtric\u201c \u2013 expresie a scepticismului lingvistic si constatare a incapacitatii limbajului de a descrie lumea. Dupa aceasta nuvela, Hofmannsthal a abandonat poezia.
\nCa o concluzie, compromisurile unui autor de calibrul lui Hofmannsthal ne pot ajuta sa fim mai indulgenti cu scaderile unor oameni de mai mica anvergura din zilele noastre.<\/p>\n

P.S.: Dupa \u00eencheierea acestui articol, am descoperit un text al universitarului ardelean Mircea Popa, \u201eHugo von Hofmannsthal si Victor Eftimiu\u201c, publicat \u00een 2002, \u00een Analele Universitatii din Alba Iulia (\u201eAnnales Universitatis Apulensis\u201c).<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Ne propunem sa analizam o situatie foarte rar \u00eent\u00e2lnita: un mare scriitor strain semneaza prefata la opera unui modest autor rom\u00e2n \u2013 e adevarat, cel din urma o figura influenta pe plan local, capabil sa fie o relatie utila chiar si pentru un nume important al culturii europene. Este vorba de un text al lui… Cite\u0219te mai mult »Hofmannsthal sau \u201epoetul ca om de afaceri\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[6478,6477,6479],"class_list":["post-9262","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-prometeu-de-victor-eftimiu","tag-hugo-von-hofmannsthal","tag-nestor-gheorghiu"],"views":1946,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9262","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=9262"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9262\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=9262"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=9262"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=9262"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}