{"id":9256,"date":"2011-10-07T22:55:43","date_gmt":"2011-10-07T20:55:43","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=9256"},"modified":"2011-10-07T22:56:05","modified_gmt":"2011-10-07T20:56:05","slug":"eminescu-ultima-zi-la-timpul-3","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/eminescu-ultima-zi-la-timpul-3\/","title":{"rendered":"Eminescu: ultima zi la Timpul (3)"},"content":{"rendered":"

\u00centre puscarie si ospiciu<\/strong><\/p>\n

Daca pe la 10 a fost la Titu Maiorescu, unde a stat, probabil, vreo jumatate de ora, ar fi ca pe la 11 s-a aflat la Capsa unde s-a \u00eent\u00e2lnit cu Grigore Ventura, pe la miezul zilei va fi ajuns la Cotroceni unde a aflat\u2026 ceea ce era imposibil sa nu stie, ca ziarist: ca Regele lipseste din Capitala, iar pe la orele 13, c\u00e2nd este canicula \u00een toi, amicul sau l-a instalat \u00een baie si a plecat sa anunte politia ca e nebun.<\/p>\n

O varianta intermediara a relatarii lui Al. Ciurcu despre Ventura avem la Vintila Russu Sirianu, publicata \u00een 1969, \u00een amintita carte cu amintiri despre Eminescu detinute de la tatal sau, Ioan Russu Sirianu, nepotul lui Ioan Slavici si colegul de camera al lui Mihai Eminescu \u00een casa d-nei Slavici din Piata Amzei Nr. 6. Aceste amintiri se rezuma astfel: Ioan Russu Sirianu \u00eei povesteste fiului sau prin 1909 (care fiu scrie pe loc \u00een niste caiete ce aude, comenteaza toata viata cu prietenii si \u00een cele din urma se hotaraste sa publice) ultima zi a lui Eminescu la \u201eTimpul\u201c, astfel:<\/p>\n

\u201eFusesem \u00een ziua aceea la Bolintin, dupa t\u00e2rguieli. M-am \u00eentors pe la pr\u00e2nz. Cobor. \u00cencep sa descarc caruta. Aud glasul \u00eentiglat al Saftei, care vine spre mine ca un butoi rostogolit:<\/p>\n

Domnu’ Nita!… Domnu’ Nita!… Bine c-ai venit!…<\/p>\n

Era cu spaime pe chip<\/p>\n

Ei, ce-i, zic.<\/p>\n

E de rau, Domnu’ Nita, rau de tot.<\/p>\n

Ce s-a \u00eent\u00e2mplat?<\/p>\n

Domnu’ Eminescu.<\/p>\n

Tresar<\/p>\n

S-a \u00eembolnavit?<\/p>\n

Foarte rau!… Uitati-va! Arata spre geaml\u00e2c<\/p>\n

\u2013\u2026 a vrut sa dar\u00e2me casa, \u201eca-i ur\u00e2ta si umeda\u201c\u2026E rau, Domnu’ Nita, conasu’ Eminescu se pierde! \u00cei e mintea ratacita. Coana mare s-a \u00eenspaim\u00e2ntat, m-a trimis cu un ravas la domnu’ Maiorescu, dar nu-l aflai acas’\u201c.<\/p>\n

E de \u00eenteles grija de a respecta informatia deja existenta, dar cum sa vrea Eminescu dar\u00e2marea casei, si apoi, cum sa nu fie Maiorescu acasa la ora 6 dimineata? Continuam:<\/p>\n

\u201eVara era timpurie: o arsita grozava \u00eenfierb\u00e2nta aerul. Dar eu am simtit ca ma racesc tot. Fara sa-mi dau seama, am apucat femeia de umeri si am scuturat-o:<\/p>\n

Ce spui, ce spui?<\/p>\n

Adevarat spun, domnu’ Nita. Sa ma bata Sf\u00e2ntul!…<\/p>\n

Am sarit treptele spre casa:<\/p>\n

Unde e, Safto?<\/p>\n

Cucoana?<\/p>\n

Nu. Domnul Eminescu.<\/p>\n

C\u00e2nd i-am spus cu binisoru ca trebuie s-aduca zidari, a plecat, repede, grabit.<\/p>\n

\u00cencotro?<\/p>\n

La st\u00e2nga, mergea ciudat, \u00eencrucis, spre Podul Mogosoaiei.\u201c<\/p>\n

Dupa aceasta Safta din amintirile lui Vintila Russu Sirianu, Eminescu chiar merge sa caute zidari\u2026Vedem ca el n-o ia spre dreapta, pentru a iesi din Piata Amzei si a merge pe actualul Bd. Magheru p\u00e2na la casa lui Titu Maiorescu, de sub actualul magazin Eva \u2013 ci o face la st\u00e2nga, iesind \u00een Calea Victoriei. \u00cel urmarim, dar suntem atenti si la ceas: e cam ora pr\u00e2nzului deocamdata.<\/p>\n

\u201eDint\u00e2i, pornesc \u00een fuga. Ca nauc. Apoi, ma opresc \u00een mijlocul drumului.<\/p>\n

Parca a stat viata \u00een mine.<\/p>\n

Ma aud bolborosind: \u201edoamne, ce sa fac? Unde sa-l aflu? Unchiul Slavici nu-i \u00een oras\u2026 La cine sa ma duc?<\/p>\n

Aerul e ca un duhnet de cuptor.<\/p>\n

Mie mi-e tot frig.<\/p>\n

Pornesc spre Podul Mogosoaiei.<\/p>\n

Femei, barbati, copii umbla la trebi.<\/p>\n

\u00cemi vine sa le strig: unde mergeti, oameni?… Nu stiti nenorocirea?<\/p>\n

Luneca un fior prin mine, \u00eemi pierd sarita?<\/p>\n

Abia acum \u00eemi dau seama ca iubirea mea pentru el e de necuprins.<\/p>\n

Ia-mi, doamne, m\u00e2na dreapta, dar scapa-l pe el!\u2026 zic, ca batr\u00e2nii c\u00e2nd le este pruncul greu beteag\u2026.<\/p>\n

Pasesc \u00een vazduh, la brat cu desperarea..,..<\/p>\n

Am luat-o, instinctiv, spre redactie.<\/p>\n

C\u00e2nd ajung \u00een dreptul usii mici, cu gratii, care da spre hol, iese, navala, Iancu Procopiu.<\/p>\n

\u00cen sf\u00e2rsit, un amic.<\/p>\n

Hai, Rusule, striga. Nenorocire cu Eminescu!<\/p>\n

\u2013 Stiu, g\u00e2f\u00e2i, dar tu, de unde stii?<\/p>\n

Acu a plecat de aici domnul Grigore Ventura. S-a dus la Clubul conservator sa-i anunte, zice.<\/p>\n

Si ma trage dupa el. A stat, m-a privit scurt:<\/p>\n

Eminescu e \u00eentr-un ceas de nebunie\u2026Asta-i!<\/p>\n

C\u00e2nd aud cuv\u00e2ntul crud, un junghi naprasnic ma sageteaza. Aflu, \u00eent\u00e2ia data, ca inima poate sa doara ca o ad\u00e2nca v\u00e2nataie lovita brutal\u2026.<\/p>\n

Procopiu porneste si vorbeste \u00eentretaiat:<\/p>\n

E teribil, Russule! A dat peste el dl. Ventura la cafeneaua aia boiereasca\u2026<\/p>\n

Capsa, \u00eeng\u00e2n.<\/p>\n

\u2026 era cu un pistol mare \u00een m\u00e2na\u2026 De unde, dom’le?… A tinut, \u00een vorbe ratacite, un fel de discurs fulmin\u00e2nd \u00een contra liberalilor si mai ales a regelui, marele vinovat de toate nenorocirile oamenilor. L-a tras pe Ventura dupa el ca sa mearga la Palat sa-l \u00eempuste imediat pe Voda\u2026<\/p>\n

Si-acum? \u00centreb, cu glas \u00eenecat, unde vrei sa mergi?<\/p>\n

Ventura a reusit sa-l amageasca si sa-l duca la baia publica de pe cheiul<\/p>\n

D\u00e2mbovitei\u2026\u00centre timp, el s-a dus la cei \u00een masura sa decida ce e de facut.<\/p>\n

Hai mai repede, strig. Pasim prin fierbinteala de gheena. Aerul fierbe \u00eentr-un fel de abur galben\u2026<\/p>\n

C\u00e2nd ne lasaram pe cobor\u00e2sul spre D\u00e2mbovita, ne oprim surprinsi. Sub cei doi copaci de l\u00e2nga o f\u00e2nt\u00e2na sade, pe jgheabul de piatra, domnul Caragiale! Cu haina de p\u00e2nza pe brat, cu o batista uda pe cap. Pe obrajii sai (at\u00e2t de netezi, de proaspat rasi, \u00eentotdeauna) curge o sudoare grea. Caragiale suferea \u00eengrozitor de caldura. \u00cembolnavea ca o pneumonie. Arsita asta \u00eel sleise. Avea ochii aprinsi ca de fierbinteala.<\/p>\n

\u00cel cautati? Ne-a \u00eentrebat de-a dreptul, cu glas \u00eendurerat.<\/p>\n

Ati aflat? Zic.<\/p>\n

Da\u2026 Eu nu mai pot \u00een Gheena asta\u2026Umbli pe podeaua iadului. Duceti-va<\/p>\n

c\u00e2t mai repede. Mi s-a spus ca a venit politia acolo, la baie\u2026Vedeti, poate \u00eel puteti transporta acasa\u2026Apoi, vom vedea\u2026Eu ram\u00e2n aici, p\u00e2na prind putina putere\u2026Apoi, la redactie. Veniti, unul din voi, sa-mi spuneti ce s-a facut\u2026<\/p>\n

Am strabatut cheiul. Cu adevarat gheena! Ardeau cazane cu smoala, trancaneau masini, t\u00e2sneau flacari din cuptoare. Praf de piatra si fum gros \u00eeti ranea ochii. Soarele frigea. Si o larma!…(Ingineri francezi si rom\u00e2ni lucrau cu echipe de pietrari la canalizarea D\u00e2mbovitei.) Afurisit peisaj!…\u201c<\/p>\n

Lasam finalul pentru mai t\u00e2rziu, ca sa nu aglomeram lucrurile. Trebuie spus neaparat ca prezenta lui Caragiale \u00een acest peisaj socheaza, mai ales ca acesta stie ca deja a venit politia la baia Mitrasewski acum, \u00een miezul zilei. Tot pentru miezul zilei, Maiorescu noteaza ca acelasi Caragiale se afla la el, pentru pr\u00e2nz, si se \u00eentristeaza foarte tare afl\u00e2nd de tragedia lui Eminescu. La pr\u00e2nz, \u00eensa, Eminescu este doar \u00eencoltit de amici si politie, tragedia nu are \u00eenca un final. Rezulta ca finalul este nu numai previzibil dar chiar ineluctabil de vreme ce Caragiale \u00eel resimte ca atare si izbucneste \u00een lacrimi.<\/p>\n

Ne va fi foarte greu sa determinam drumul celor doi mai departe, spre D\u00e2mbovita. Redactia ziarului \u201eTimpul\u201c se afla, \u00een iunie 1883, pe strada Stirbei Voda la Nr. 2, cum se vede din manseta alaturata \u2013 deci Russu Sirianu ar fi trebuit sa iasa din Calea Victoriei \u00een dreptul actualului hotel Athen\u00e9e Pallace si s-o faca la dreapta, doua numere \u00eensemn\u00e2nd o casa; probabil prima de pe strada. Undeva mult mai jos, din Stirbei Voda se face strada numita chiar \u201ePutul cu plopi\u201c, cam \u00een dreptul intrarii \u00een Cismigiu \u2013 pe care intrare, daca vei cobor\u00ee treptele, vei da de Izvorul lui Eminescu. Aici, la putul cu plopi, \u2013 \u201esub cei doi copaci de l\u00e2nga o f\u00e2nt\u00e2na\u201c \u2013 ar trebui localizata \u00eent\u00e2lnirea cu I. L. Caragiale. Memorialistul scrie sec: \u201eC\u00e2nd ne lasam pe cobor\u00e2sul spre D\u00e2mbovita\u201c \u2013 si ai fi tentat sa crezi ca esti pe Calea Victoriei, singura amintita \u00een text, undeva dupa cladirea actuala a CEC-ului.<\/p>\n

Este drept ca ziarul \u201eTimpul\u201c are si administratie, care se afla \u2013 vezi aceeasi manseta \u2013 pe Calea Victoriei la nr. 32, cam \u00een zona CEC-ului asadar. Memorialistul nu ne lamureste. Cert este ca Eminescu a mers pe Calea Victoriei la vale, p\u00e2na la Capsa si de acolo p\u00e2na la Cotroceni (de buna seama, pe l\u00e2nga Biserica Sarindar la vale, spre Cismigiu, si apoi pe la Podul Izvor, sau pe la Podul Elefterie; n-avea rost sa mearga \u00een jos pe Calea Victoriei p\u00e2na la D\u00e2mbovita, pentru ca facea un ocol prea mare) \u2013 iar acesti urmaritori ai sai n-au mai mers la Capsa, au taiat direct prin Cismigiu ca sa ajunga la Podul Mihai Voda (Izvor) si apoi la baia Mitrasewski, \u00een josul D\u00e2mbovitei, prin zona Bisericii Bucur.<\/p>\n

De altfel, e locul sa spunem aici de ce n-a fost crezut Vintila Russu Sirianu \u2013 si de ce, totusi, noi \u00eel luam \u00een consideratie. Pur si simplu s-a observat ca tatal sau, Ioan Russu Sirianu, \u201eciobanul\u201c din aceste amintiri, nepotul lui Slavici, ziarist ca si acesta \u2013 ei bine, dupa biografie el a venit \u00een Bucuresti \u00een 1884, nu \u00een 1883, deci n-avea cum sa-l \u00eent\u00e2lneasca pe Eminescu. Ceea ce ne povesteste fiul, Vintila, este un roman, o \u00eensailare artistica, deci o fictiune.<\/p>\n

Si totusi, iata, o f\u00e2nt\u00e2na cu doi copaci este \u00een nomenclatorul strazilor din Bucuresti pe l\u00e2nga redactia ziarului \u201eTimpul\u201c, mai sus vazuram ca holul casei lui Slavici este descris destul de corect \u2013 si cam la tot pasul \u00eent\u00e2lnim lucruri adevarate \u00een aceste \u00eensailari fictionale. Este riguros exact ca Ioan Russu Sirianu s-a stabilit \u00een Bucuresti \u00een 1884, dar poate a mai venit pe la unchiul sau, Ioan Slavici. Apoi, el a scris un necrolog pentru Eminescu de la fata locului, era unul dintre tinerii care, oric\u00e2t de putin l-ar fi cunoscut pe poet, au cunoscut lumea lui foarte bine, pe Slavici mai ales. A colectat, asadar, informatii, si-a facut un scenariu propriu din ele \u2013 pe care a tinut sa-l comunice. Nu e gluma, cum se zice: este unul dintre putinii care vor sa vorbeasca despre Eminescu, sa depuna marturie, sa spuna ce stie el. Vedem cu totii cum Secasanu, Ocasanu, Simtion, Procopiu, Ventura, Siderescu \u2013 niciunul dintre acesti martori directi ai evenimentelor din 28 iunie 1883, de la baia Mitrasewski, nu depun vreo marturie pentru urmasi. Pe acesta, \u00een schimb, nimeni nu-l obliga, nimeni nu-l \u00eentreaba \u2013 doar fiul sau, caruia \u00eei \u201epovesteste\u201c, adica \u00eei spune o poveste cu Eminescu. Acesta, la r\u00e2ndul sau, scrie pe loc (spune ca a umplut un caiet de scoala cu ce i-a \u201epovestit\u201c tat\u00e2ne-sau) \u2013 prin 1909, sa zicem, si tine \u00een el 60 de ani aceasta poveste, mai \u00eempartasind-o c\u00e2nd si c\u00e2nd unuia si altuia \u2013 p\u00e2na c\u00e2nd, \u00een 1969, o asterne pe h\u00e2rtie ca pentru tipar. Ce altceva putea el sa faca \u00een 1969 \u2013 dec\u00e2t sa se adapteze la ce se stia despre Eminescu \u00een 1969!? Astfel, avem de-a face cu un filtru dublu: mai \u00eent\u00e2i al tatalui, apoi al fiului.<\/p>\n

Totusi, \u00eentr-o lume saturata de pozitivism (anii 1960!), plina de informatii despre Eminescu, este curios ca Vintila Russu Sirianu \u201ese abate\u201c de la canon, si lasa sa treaca de la el unele informatii pe care nu le gasim \u00een alte parti, si altele care chiar contrazic sursele stiute. Nimeni n-a spus ca I. L. Caragiale astepta l\u00e2nga Cismigiu sa urmareasca ce se va \u00eent\u00e2mpla cu Eminescu \u2013 dar se stia ca pe la pr\u00e2nz el al mers la Titu Maiorescu si a aflat chiar de la acesta grozavia ce sta sa se petreaca (actiunea era \u00een curs). \u00cen fond, nu e cu totul exclus ca dramaturgul, afl\u00e2nd, sa se fi \u00eenv\u00e2rtit prin oras ca sa vada ce se va \u00eent\u00e2mpla. Vrem sa spunem ca nepotrivirile dintre Vintila Russu Sirianu si sursele anterioare nu vin din necunoastere: acesta era ziarist, cunostea biblioteci, oameni de seama, este putin credibil ca el sa fi procedat ca un scriitor naiv transmit\u00e2nd numai ce-l \u00eempinge sufletul. Pe de o parte aceste amintiri ale sale s-au rodat puternic \u00een memorie, timp de 60 de ani c\u00e2t le-a tot reluat, astfel \u00eenc\u00e2t unele puncte au devenit fixe si n-au mai fost spalate de noutatile iesite la iveala \u00eentre timp \u2013 pe de alta parte, el vrea sa transmita ceva al lui si numai al lui, propria lui marturie (a tatalui sau, adica). \u00cen ambele situatii trebuie luat \u00een seama \u2013 si noi nu-l vom ocoli, dar vom \u00eencerca sa-l citim cu atentie. Vedeti, apoi, cum \u00eentelege evenimentul: \u201e Eminescu e \u00eentr-un ceas de nebunie\u2026Asta-i!\u201c Deci: ca pe o criza, nu e ceva definitiv cum s-a acreditat prin medici si biografi: si pentru aceasta merita urmarit.<\/p>\n

Asadar, nu la Administratia \u201eTimpului\u201c, pe Calea Victoriei nr. 32, l-a cautat \u201eciobanul\u201c pe Eminescu, ci la redactie, pe Str. Stirbei Voda nr. 2, \u00een unghi drept fata de Calea Victoriei, probabil prima casa dupa colt (acum, e un bloc lung c\u00e2t toata fatada dinspre nord a Palatului Regal); la doi pasi de casa lui Slavici, de altfel. Ei voiau sa ajunga pe Strada Politiei, \u00een dreapta D\u00e2mbovitei, si aveau de ales: sa treaca pe podul din capatul Caii Victoriei \u2013 sau pe celalalt, de la Izvor, care \u00een zilele noastre s-a dar\u00e2mat. La Podul Izvor era mai simplu de ajuns \u2013 iar Strada Politiei se afla chiar l\u00e2nga el, pe partea cealalta a r\u00e2ului.<\/p>\n

Revenim la \u201escenariul de baza\u201c, cum am stabilit si cu distinsele doamne de la TVR ca trebuie sa consideram aceasta ruta de dimineata a poetului. Daca pe la 10 a fost la Titu Maiorescu, unde a stat, probabil, vreo jumatate de ora, ar fi ca pe la 11 s-a aflat la Capsa unde s-a \u00eent\u00e2lnit cu Grigore Ventura, pe la miezul zilei va fi ajuns la Cotroceni unde a aflat ca Regele lipseste din Capitala, iar pe la orele 13, c\u00e2nd este canicula \u00een toi, amicul sau l-a instalat \u00een baie si a plecat la redactia Timpului, la sediul Clubului conservator, la Politie (vedem ce multe drumuri avea de facut! Si c\u00e2ta grija sa nu uite pe careva!!) sa anunte ca e nebun.<\/p>\n

Lipseste, din scenariu, drumul poetului la Societatea Carpatii, acolo unde-l trimisese Titu Maiorescu, vezi \u00eensemnarea lui: \u201ei-am spus ca trebuie sa se duca la Simtion, pentru societatea Carpatii. Mi-a cerut sa-i dau 5 lei pentru trasura, si a plecat cu trasura acolo (la Simtion). De acolo e vorba sa fie dus la dr. Sutu. Numai de s-ar face asta fara greutate!\u201c. Biata Societate\u2026s-a pierdut pe drum. Numai ca sediul ei se afla destul de aproape de Baia Mitrasewski, tot \u00een dreapta D\u00e2mbovitei, iar adresa inginerului C. Simtion era de asemenea \u00een zona. Iar daca Eminescu nu merge acolo, vine aceasta la el.<\/p>\n

\u00centr-adevar, G. Ocasanu din \u00eensemnarile comisarului Niculescu este vicepresedintele acestei societati, iar ceilalti doi prieteni care-l \u00eensotesc sunt membri. Toti trei se vor plimba prin Bucuresti dupa Eminescu, sau \u00een legatura cu Eminescu, \u2013 si aflam de ce, din acelasi proces verbal al politiei: \u201eAm fost siliti sa-l \u00eembracam \u00een camisolul de forta si astfel l-am condus la institutul \u201eCaritatea\u201c, cu concursul d-lor: Ocasanu si Const. Simtion \u2013 lu\u00e2nd \u00eensa cheia de la usa baii. La \u201eCaritatea\u201c l-am confiat d-l dr. Sutu, rug\u00e2ndu-l a-i da \u00eengrijiri exceptionale.\u201c Vedem clar ca numitul V. Siderescu nu si-a dat concursul la \u00eembracarea \u00een camisolul de forta \u2013 el va merge cu politia la adresa poetului, iar ceilalti doi vor merge cu furgonul la doctorul Sutu.<\/p>\n

Dar mai observam o inadecvare flagranta: ce legatura are politia cu ospiciul de nebuni? Politia ar fi trebuit sa-l duca pe Eminescu \u2013 sau pe oricine altul \u2013 la\u2026 politie. De ce are, apoi, comisarul Niculescu \u00een dotare acel \u201ecamisol de forta\u201c? \u00cen amintirea lui Vintila Rusu-Sirianu (publicata, repet, de catre nepotul sau abia \u00een anul 1969) se va vorbi de furgonul ospiciului, un fel de cotet pe roate tras de doi cai, unde Eminescu este bagat cu forta iar poetul striga de se cutremura vazduhul dupa ajutor.<\/p>\n

Rezulta fara dubii ca biletul de internare la nebuni a lui Eminescu se afla la C. Simtion, dupa cum se stabilise cu Titu Maiorescu (acesta plecase cu trenul fulger \u00een Europa chiar \u00een aceasta zi, pe la orele dupa amiezii), ca acesta avea din partea doctorului Sutu furgonul, camasa de forta, probabil si gardienii institutului \u2013 si se asociase cu ceilalti ca sa-l convinga pe Eminescu sa-i urmeze. Nu vad cum s-ar fi putut \u00eent\u00e2mpla lucrurile altfel: vaz\u00e2nd ca nu-l pot convinge, ca poetul se \u00eencapat\u00e2neaza opt ore sa stea \u00een baie, cei doi apeleaza la un alt amic, neutru, probabil sincer, V. Siderescu \u2013 si, c\u00e2nd acesta vine cu pantalonii cei negri ceruti de poet, intra toti \u00eempreuna cu el \u00een baie. \u00centre timp ei au facut rost si de un politist, fie ca l-a adus Grigore Ventura, fie ca l-au gasit ei \u00eensisi: sectia de politie se afla \u00een vecinatate. Si nu era un politist oarecare, ci un comisar de politie. Peste c\u00e2teva luni acesta \u00eel va cauta pe Matei Eminovici, fratele poetului, militar, sa-l informeze despre situatia creata.<\/p>\n

Este posibil si urmatorul scenariu: poetul, sau oricine \u00een locul lui, ar prefera politia \u00een locul casei de nebuni, pentru ca de la politie mai scapi, dar de \u201ecamisolul de forta\u201c, mai va. Actul politaiului reda p\u00e2na si atitudinea poetului fata de prietenii sai: \u201eavea aerul de a fi speriat la vederea noastra \u00een numar de 4-5 persoane, \u00eentre care si d-l Constantin Simtion. Am zis numitului Eminescu ca n-are sa sufere nici un dezagrement, ca trebuie sa se calmeze\u2026 si drept raspuns se repede la amicii sai si la servitoarea baii \u00eembr\u00e2ncindu-i pe usa, apoi, arunc\u00e2ndu-se \u00een baia plina cu apa, stropea pe oricine voia sa-l scoata afara\u201c. Poetul este, mai mult ca sigur, constient, stie ca este v\u00e2nat de amicii sai pe care-i \u00eembr\u00e2nceste \u2013 inclusiv pe V. Siderescu ce-i venea cu pantalonii ceruti: constata, brusc, ca si acesta l-a tradat, aduc\u00e2ndu-i \u00eenauntru, odata cu el, pe urmaritori. Vreo c\u00e2teva ore bune \u2013 poate nu chiar opt ore, cum \u00eei declara ei politaiului, dar oricum p\u00e2na ce trece caldura \u00eengrozitoare din miezul zilei \u2013 C. Simtion \u00eencearca sa puna \u00een aplicare planul facut cu Maiorescu, vezi mai sus, criticul consemneaza clar: \u201ePotrivit \u00eentelegerii (ce avusesem cu Simtion), i-am spus ca trebuie sa se duca la Simtion, pentru societatea Carpatii. Mi-a cerut sa-i dau 5 lei pentru trasura, si a plecat cu trasura acolo (la Simtion). De acolo e vorba sa fie dus la dr. Sutu\u201c.<\/p>\n

O alta \u201estridenta\u201c apare \u00een acest enunt: expresia \u201ee vorba sa\u201c. Dl Ion Filipciuc este acela care a atras atentia, \u00een mai multe studii ale sale, ca aceasta expresie se repeta aproape obsesiv \u00een amintirile c\u00e2torva prieteni ai lui Eminescu despre aceasta zi din viata sa. I. Slavici, de pilda, scrie ca Eminescu \u201eera vorba sa plece la Botosani\u201c , \u00een ajunul aceluiasi 28 iunie 1883 c\u00e2nd toata lumea buna, cum vedem (inclusiv Slavici) pleaca din Bucuresti parca pentru a lasa politiei loc sa-si faca treaba. Acest \u201e era vorba\u201c al lui Slavici presupune o vorba vorbita anterior, un plan, un proiect facut cu cineva, \u00eentr-un grup si \u00eentr-un context. Acum, \u00eensa, \u00een consemnarea lui Maiorescu, ce sens sa mai dam expresiei? Vine la el mai \u00eent\u00e2i mesajul de la d-na Slavici, apoi \u201e\u00een cur\u00e2nd\u201c viitoarea gazda a lui Eminescu, C. Simtion \u2013 si abia peste c\u00e2teva ore Eminescu \u00eensusi. Acest \u201ee vorba sa fie dus la dr. Sutu\u201c sugereaza o vorba vorbita \u00een afara casei (si persoanei) lui Maiorescu, \u00eentre doamna \u00een chestiune, domnul idem \u2013 si, desigur, cei de la Societatea Carpatii, cum ram\u00e2ne consemnat \u00een jurnalul lui Maiorescu.<\/p>\n

Ar mai fi posibilitatea, \u00eensa, ca Ioan Slavici sa fi \u00eenteles prin acest \u201eera vorba\u201c o situatie de dinainte cu c\u00e2teva luni. \u00centr-adevar, \u201echestiunea Nicu Eminovici\u201c intervine \u00een viata lui Eminescu \u00een aprilie 1883: fratele lui Mihai Eminescu \u00eei cere poetului bani pentru sanatatea batr\u00e2nului lor tata, cum vedem din scrisoarea alaturata, care este expediata de la Cernauti (mai corect zis: se pastreaza \u00eentre manuscrisele poetului alaturi de plicul nestampilat cu adresa Caminarului, aceeasi cu cea din scrisoarea lui Nicu); poate ca Nicu si tatal sau se aflau la Aglae. Pentru aceasta eventualitate a plecarii la Botosani str\u00e2ngea potul bani \u2013 dar nu acum, \u00een pripa, cum ni se lasa sa \u00eentelegem, ci de c\u00e2teva luni. \u00cen acest caz, Slavici arata, \u00eenca o data, ca nu e la curent cu ce s-a petrecut \u00een zilele de 24-28 iunie 1883, ori \u00eencurca lucrurile deliberat, pentru a distrage atentia de la realitate.<\/p>\n

Revenim la firul conducator al actiunii, pe care ni l-am fixat deocamdata dupa \u00eensemnarile lui Titu Maiorescu. Poetul \u201etrebuie sa se duca la Simtion pentru societatea Carpatii\u201c \u2013 acesta nu e un enunt obscur: Simtion locuia \u00een apropierea sediului acestei societati. De ce l-ar duce, la r\u00e2ndul sau, Simtion la Societatea Carpatii pe Eminescu?! Nu stia poetul unde se afla aceasta, sau avea nevoie neaparata de \u00eensotitor?! De ce sa se afle el (sau ei toti) acolo \u2013 tocmai c\u00e2nd trebuia inspectat sediul de catre politie ?! Ca sa le arate politistilor ca-si vad \u00een mod pasnic de treaba? Este posibil. De acolo, \u00eensa, dupa ce fac demonstratia de rigoare, Eminescu trebuie sa fie dus mai departe, la doctorul Sutu. Asta, daca presupunem ca el ar fi putut rezista, adica sa para \u00een ochii vizitatorilor ca-si vede pasnic de treaba. Sau, poate\u2026 trebuia compromis public la sediul numitei societati, cu politia de fata\u2026 N-as insista, dar vedem cu totii c\u00e2t de ascutita este, la ora de fata, aceasta teorie a conspiratiei, cum se cauta peste tot argumente. O discutie aplicata pe textele care exista nu cred ca poate sa strice.<\/p>\n

Dar e monstruos ! Nu poate fi banuit Maiorescu de ipocrizie; si daca ar fi, n-ar consemna asta \u00een jurnal. Cum ne putem \u00eenchipui ca el, ca mentor, ar accepta sau ar gira chiar aceasta posibila compromitere publica a lui Eminescu pentru excluderea din viata publica?! E aberant. S-ar putea ca Societatea Carpatii, unde trebuia totusi sa ajunga poetul, sa fie aceea care l-ar putea proteja de ingerintele politiei, ascunde \u00een vreun fel. S-ar putea ca protectia stabilita pentru Eminescu, acel \u201ee vorba\u201c maiorescian, sa fi \u00eensemnat chiar aceasta recluziune la Sutu, unde iarasi putea fi tinut \u00een ascuns p\u00e2na c\u00e2nd \u00eesi revenea din criza. \u00cen finalul procesului verbal, comisarul de politie noteaza senin: \u201e l-am confiat d-l dr.Sutu, rug\u00e2ndu-l a-i da \u00eengrijiri exceptionale.\u201c Prin aceste \u00eengrijiri exceptionale trebuie sa \u00eentelegem un regim privilegiat. Totusi, acolo \u00eel astepta pe Eminescu o camera numai a lui, platita de Maiorescu personal cu 300 lei pe luna, o chirie maricica. Acest scenariu ni se pare plauzibil. Trebuia doar ca lucrurile sa se faca discret: \u201eNumai de s-ar face asta fara greutate!\u201c \u2013 cum noteaza criticul. \u00cen fond, rolul lui aici pare a fi acela de a lua legatura cu doctorul Sutu, cunosc\u00e2ndu-l mai bine dec\u00e2t ceilalti, fiind de conditie sociala oarecum apropiata (iar din jurnalul lui Maiorescu rezulta ca erau buni prieteni \u00eenca de prin 1872, c\u00e2nd am\u00e2ndoi erau francmasoni). Maiorescu gireaza aceasta ascundere a poetului. Aceasta postura ni se pare interesanta pentru ca se va prelungi: \u00een iarna, de Craciun, tot Maiorescu va gira editia de poezii a lui Mihai Eminescu. Apoi, poetul mai fusese internat chiar \u00een primavara acestui an, 1883; e drept ca nu la doctorul Sutu, ci la Spitalul Br\u00e2ncovenesc, pentru altfel de boli dec\u00e2t de nervi \u2013 dar nu stiuse nimeni, sau nu anuntase nimeni public aceasta internare. Ar fi putut sta si acum \u00een liniste la doctorul Sutu p\u00e2na ce trecea furtuna.<\/p>\n

Asta \u00eencercau, probabil, de vreo opt ore, sa-i spuna si sa-i ras-spuna amicii sai la usa baii \u00een care se \u00eenchisese poetul. El \u00eesi pierduse, \u00eensa, \u00eencrederea \u00een ei, \u00een toti sau aproape toti, r\u00e2nd pe r\u00e2nd sau \u00eempreuna \u2013 si ajunsese la concluzia ca trebuie sa se apere singur, sa se ascunda singur chiar \u00een aceasta baie primitoare. Iar Grigore Ventura at\u00e2ta, probabil, de pe margine flacara calomniei, trec\u00e2nd prin c\u00e2rciumi si prin redactii unde povestea ce se \u00eent\u00e2mpla cu ziaristul de la \u201eTimpul\u201c. Nu degeaba Titu Maiorescu \u00eel considera, \u00een jurnalul sau, \u201enebun si indiscret\u201c pe Ventura\u2026<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u00centre puscarie si ospiciu Daca pe la 10 a fost la Titu Maiorescu, unde a stat, probabil, vreo jumatate de ora, ar fi ca pe la 11 s-a aflat la Capsa unde s-a \u00eent\u00e2lnit cu Grigore Ventura, pe la miezul zilei va fi ajuns la Cotroceni unde a aflat\u2026 ceea ce era imposibil sa nu… Cite\u0219te mai mult »Eminescu: ultima zi la Timpul (3)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[6394,6475,6395],"class_list":["post-9256","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-eminescu-la-timpul","tag-eminescu-ziarist","tag-jurnalistul-eminescu"],"views":3332,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9256","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=9256"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9256\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=9256"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=9256"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=9256"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}