{"id":9166,"date":"2011-10-05T21:24:13","date_gmt":"2011-10-05T19:24:13","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=9166"},"modified":"2011-10-05T21:26:15","modified_gmt":"2011-10-05T19:26:15","slug":"fetele-apocalipticului-in-%e2%80%9eorbitor%e2%80%9c","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/fetele-apocalipticului-in-%e2%80%9eorbitor%e2%80%9c\/","title":{"rendered":"Fetele apocalipticului \u00een \u201eOrbitor\u201c"},"content":{"rendered":"

\u00cen cei douazeci de ani care au trecut de la afirmarea sa ca prozator, dosarul critic al romancierului Mircea Cartarescu s-a amplificat mult, ajung\u00e2nd chiar sa cuprinda monografii si teze de doctorat. \u00cemplinirea vastului proiect al \u201eOrbitor\u201c-ului, odata cu aparitia celui de-al treilea volum \u00een 2007, a ad\u00e2ncit falia ce separa pe admiratorii neconditionati ai autorului de detractorii sai furibunzi. \u201eOrbitor. Aripa dreapta\u201c se \u00eencadreaza \u00een seria celorlalte doua carti controversate, \u201ePostmodernismul rom\u00e2nesc\u201c si \u201eDe ce iubim femeile\u201c, carti care, dupa marturisirile autorului, l-au \u00eendepartat de postura de autor \u201erasfatat\u201c de critica, gener\u00e2nd moda \u201edespartirii de Cartarescu\u201c. Cu toate acestea, \u00eentr-o recenta ancheta aparuta \u00een \u201eAdevarul literar si artistic\u201c si urmarind sa ofere un top cinci al celor mai bune romane ale deceniului, trilogia \u201eOrbitor\u201c s-a situat pe primul loc \u00een preferintele criticilor. Mircea Cartarescu este, ca autor, \u00eentr-o situatie paradoxala, cum doar Michel Houellebecq pare a mai fi: mai apreciat \u00een Occident dec\u00e2t \u00een patria natala, beneficiind de numeroase traduceri, cu mare succes la publicul autohton, este contestat cu vehementa de o parte a criticii de \u00eent\u00e2mpinare, chiar daca opera lui e deja obiect de studiu \u00een programele scolare si universitare, analizata \u00een numeroase monografii, unele fiind teze de doctorat la origine. \u201eCanonizarea\u201c timpurie nu l-a scutit, ca pe Thomas Pynchon, de astfel de contestari.
\n\u201eOrbitor\u201c \u2013 roman apocaliptic?<\/strong>
\nCu toate ca a fost deseori mentionata, dimensiunea apocaliptica a \u201eOrbitor\u201c-ului n-a fost \u00eenca analizata \u00een implicatiile ei textuale concrete, desi ele formeaza o retea complexa, care trimite la un scenariu apocaliptic deplin. Putem considera aceasta \u201eCarte totala\u201c, \u201econfederatie de romane\u201c ca fiind apocaliptica? Si daca raspunsul e afirmativ, care tipologie o actualizeaza?
\nDintre toate aceste referinte latente \u00een textul cartarescian, pregnant este paralelismul deseori amintit \u00eentre \u201eCartea-scrisa-de-Mircea\u201c si Biblie, o analogie prezenta nu doar \u00een interviuri (unde autorul refuza orice discriminare valorica si ierarhizare a celor trei volume, motiv\u00e2nd ca sunt parti ale unei singulare Carti), ci si \u00een numeroase locuri din textul propriu-zis. \u201eOrbitorul\u201c este de fapt o Carte suprema, enciclopedie maximala care aspira sa cuprinda stratificarile infinite ale memoriei universale, \u00een care sunt cuprinse toate dimensiunile temporalitatii, o \u201eBiblie\u201c care aspira sa redea Akasia, centrul memoriei universale: \u201eExista Akasia, si Akasia este salvatoarea universului, si-n afara Akasiei nu e posibila vreo speranta de m\u00e2ntuire. Ea este ochiul din fruntea Totului, care cuprinde istoria Totului cu tot ce este, a fost si va fi. \u00cen Akasia nu exista moarte, nici nastere, totul este coplanar si totul este iluzoriu. Toate evenimentele lumii si fiecare particula de substanta si fiecare cuanta de energie s\u00eent prezente \u00eentr-o lumina transfinita acolo, \u00een Amintire. Si, daca g\u00eendirea noastra (cu care percepem, \u00een clipe extatice si privilegiate, Akasia) ar reusi vreodata, adaug\u00e2nd poate un al saptelea strat neocortexului sau cre\u00eendu-si alta bizara baza organica, sa se rasuceasca deodata asupra ei \u00eensesi, asa cum, c\u00e2ndva, \u00een creierul unei fiinte-mblanite, constienta s-a-ntors spre sine devenind constiinta, am reusi poate, asemenea \u00eengerilor, sa detectam Memoria Memoriei lumii, si Memoria Memoriei Memoriei si poate si mai departe, \u00een nesf\u00e2rsire.\u201c (\u201eOrbitor. Aripa st\u00e2nga\u201c, pp.58-59).
\nIata condensata \u00een aceste r\u00e2nduri toata poetica memoriei din roman, dar mai ales esenta apocalipselor solipsiste si vertical-ontologice, care implica o calatorie \u00een cerurile suprapuse ale propriei minti, premisa de la care pornim \u00een interpretarea noastra. Printre toposurile cheie ale romanului apocalipsului manierist\/am\u00e2nat se numara personajul central \u2013 Demiurg al carui vis solipsist devine romanul \u00eensusi (Mircea, autorul cartii \u00een diverse ipostaze), motivul central \u2013 Cartea, care absoarbe \u00een final lumea; tipologia personajelor apocaliptice, comuna cu a altor apocalipse am\u00e2nate (Herman, Monsu Desiderio, Victor etc), initierea si rolul avut de Herman, Secta Stiutorilor, conspiratia globala, generata de acestia, istorisirea care respecta scenariul am\u00e2narii Apocalipsului, dar, mai ales, locul important pe care \u00eel ocupa \u00een economia romanului pasajele antologice de vizionarism apocaliptic. Pentru Mircea Cartarescu exista o stranie legatura \u00eentre scris si profetie, iar apocalipticul se gaseste latent \u00een chiar actul scrisului, scriitorul fiind secondat ca o umbra de profet: \u201eE at\u00e2t de straniu sa construiesti! Caci de c\u00e2te ori \u00eembini doua piese, arunci o privire \u00een viitor, prevezi, presimti, proorocesti. Un scop \u00eendepartat apare fantomatic mintii tale, si tu grabesti spre el, vaz\u00e2nd tot mai bine pe masura ce adaugi piese si subansambluri, p\u00e2na ce obiectul pe care mintea si m\u00e2inile tale l-au migalit devine un ochi deschis spre cele ce vor veni, spre zilele \u00eendepartate, spre veacul de apoi. Fiecare ceas (…) prevede timpul si, \u00eempreuna cu el, vremea c\u00e2nd timpul nu va mai fi.\u201c (\u201eOrbitor. Corpul\u201c, p.392).
\n\u201eSolipsismul enorm\u201c si demiurgic al \u201eOrbitor\u201c-ului<\/strong>
\n\u201eAripa st\u00e2nga\u201c este volumul cu cele mai multe spatii de indeterminare si de naratiuni secundare deschise, nefinalizate. Pe masura ce \u00eenaintam, textul se \u00eenchide asupra lui \u00eensusi, iar posibilitatile de interpretare si speculatie fictionala dispar pe r\u00e2nd, fiind \u00eenlocuite de Interpretarea-explicatie, care devine textul \u00eensusi. Viziunea fara fisura din \u201eAripa st\u00e2nga\u201c \u00eencepe sa se destrame progresiv, Realul \u00eesi face simtita prezenta tot mai acut, iar un soi de criza a scrisului si a incapacitatii de a sustine universul imaginar devine \u00eensasi tema cartii.
\n\u00cen primul volum al trilogiei s-ar parea ca sirul demiurgilor se multiplica la infinit: \u201eCineva, ad\u00e2nc \u00een alta noapte, de alt fel, tinea \u00een m\u00e2ini lumea mea si-mi urmarea amuzat \u00eenaintarea pe drumuri \u00eentortocheate. (…) \u00cen ce carte eram oare?\u201c (\u201eOrbitor. Aripa st\u00e2nga\u201c, p.28). Revelatia manierist-postmoderna a locuirii \u00eentre paginile unei Carti, \u00een carea Lumea a fost deja absorbita, ideea de a fi personaj \u00eentr-un Text enorm \u00eei apartine initial lui Mircea, a carui prima ipostaza este deci cea de personaj situat pe aceeasi treapta ontologica a lumii fictionale prime, aceea \u00een care Mircea scrie la manuscrisul sau nesf\u00e2rsit, ale carui pagini sunt citite \u00eent\u00e2i de Herman, iar apoi de agentii Securitatii. Treptat, raporturile se schimba, Mircea iese din r\u00e2ndul personajelor, iar manuscrisul devine Cartea care se substituie lumii. Calitatea sa de demiurg este data de capacitatea de a transgresa diverse niveluri ontologice, asezate \u00een spirala, de la cele de jos (trecutul cel mai \u00eendepartat, arborele genealogic al familiei) la cele de medii (Mircea ca autor al unui manuscris), spre cele superioare: Mircea ca autor al Cartii cu majuscula, enciclopedia tuturor lumilor si cosmosurilor, spre care poate calatori, trec\u00e2nd prin toate dimensiunile spatiului, spre \u00eent\u00e2lnirea directa cu Demiurgul suprem. Realul devine \u201edoar un caz particular al irealului\u201c (\u201eOrbitor. Aripa st\u00e2nga\u201c, p.323), pierdut treptat sub faldurile imaginatiei. Consecinta: apocalipsa nu se poate \u00eentrupa \u00een universul postmodern dec\u00e2t ca imagine, ca simulacru sau ca stilizare a unor topos-uri cunoscute din scenariul apocaliptic clasic.
\nFunctia solipsista a perspectivei naratoriale are un dublu efect asupra apocalipticului, efect contradictoriu: pe de o parte imaginile apocaliptice sunt reduse la o speculatie onirica a protagonistului, pe de alta parte este strategia de destructurare a reperelor realitatii spre dezvaluirea altor lumi, o paradoxala \u00eentoarcere la apocaliptic, care \u00eenseamna la Cartarescu dizolvarea realului \u00een fictiune, efortul de a instaura un univers autotelic, \u00een continua expansiune, ce asimileaza tot mai mult din enciclopedia realului pentru a se \u00eentemeia. Cu o formula a lui Brian McHale din \u201eFictiunea postmoderna\u201c, putem numi trilogia \u201eOrbitor\u201c ca fiind rezultatul unui \u201esolipsism enorm\u201c.
\nScenariu apocaliptic sau <\/strong>
\ndeconstruirea lui?<\/strong>
\nSuntem pusi \u00een fata unei dileme paradigmatice pentru orice \u00eent\u00e2lnire dintre fictiunea postmodernista si angrenajul temelor apocaliptice: care dintre ele constituie dominanta romanului \u201eOrbitor\u201c? Ansamblul strategiilor postmoderne conduce spre o deconstruire a mitului apocaliptic, spre o pulverizare a acestuia \u00eentr-un conglomerat anarhic de fragmente, scene, capitole, spre o dislocare a fabulei. Adoptarea scenariului apocaliptic drept matrice pentru \u00eentregul text are drept efect contopirea tuturor firelor si domeniilor narative \u00eentr-o unica istorie\/poveste, care se \u00eendreapta ineluctabil spre un final. Sf\u00e2rsitul, asa cum teoretiza si Frank Kermode \u00een \u201eThe Sense of an Ending\u201c, produce o organizare a scenelor fragmentare si disparate \u00een chip similar cu magnetul adun\u00e2nd pilitura de fier. Pe masura ce proiectul vast al \u201eOrbitor\u201c-ului se apropie de finalizarea lui prin cel de-al treilea volum, autorul e obligat la o abandonare a poeticii anarhice de p\u00e2na atunci, la o renuntare la \u201eefectul de imprevizibil\u201c oferit de fiecare nou capitol care schimba registrul si cadrul naratiunii, catre o \u00eensumare a firelor, la o contopire a nivelelor si lumilor.
\n\u201eAripa st\u00e2nga\u201c ofera impresia unei generari nesf\u00e2rsite de sublumi, situate la niveluri ontologice inferioare si tot mai \u00eendepartate de naratorul-protagonist al scrierii cartii. Fiecare dintre aceste sublumi fictionale poate ascunde \u00een nucleul lor fragmente din scenariul sau imaginarul apocaliptic. Capitolul-etalon \u00een acest sens este micro-\u201eapocalipsa\u201c Badislavilor. Cobor\u00e2rea \u00een \u201eScitia deliranta\u201c se produce neasteptat, iar episodul apocaliptic este cu totul izolat de scenariul apocaliptic cristalizat de cele trei volume si se \u00eenscrie perfect \u00een seria apocalipselor parodice, chiar daca parodia nu implica aici derizoriul, nici ironizarea lumii descrise. Este vorba mai degraba despre o micro-apocalipsa stilizata, daca tinem seama de distinctia operata de Brian McHale \u00eentre parodie si stilizare: parodia rastoarna orientarea modelului parodiat, pe c\u00e2nd stilizarea pastreaza orientarea originala, mentin\u00e2nd distinctia fata de original (\u201eFictiunea postmoderna\u201c, p.25).
\nFebra de lubricitate produsa de praful de mac adus de tigani aminteste de insomnia care a cuprins Macondo-ul m\u00e1rquezian, iar degringolada se produce tot printr-un artificiu specific realismului magic, atunci c\u00e2nd satenilor li se arata un fals mesager cu trasaturi androginice (motivul androginului va fi aproape absent \u00een \u201eOrbitor\u201c, \u00eenlocuit de cel al fluturelui), anunt\u00e2nd o rasturnare a eschaton-ului, faptul ca, \u00eenaintea Judecatii finale, au fost izbaviti de pacate. Imaginea aratarii caricaturizeaza motivul androginului: \u201eun \u00eenger gol de lumina, cu t\u00e2te de muiere, dar cu rusine de barbat\u201c (\u201eAripa st\u00e2nga\u201c, p.40). O alta trasatura parodica este discrepanta dintre viziunea enorma ce urmeaza unui fapt minor, derizoriu (tiganii si praful de mac). Importanta este \u00eensa redarea \u00e0 rebours a scenariului eschatologic al \u00eenvierii si judecatii mortilor: acestia ies din morminte \u00een mod c\u00e2t se poate de material, \u00eentr-o descriere argheziana: \u201e\u00eesi ciocneau ciupercile livide ale testelor\u201c; \u201e\u00eesi holbau orbitele goale, pline de viermi\u201c, \u201eo oaste putreda, plesuva si r\u00e2njita\u201c (p.41). Totul e hiperbolizare si augmentare specifica apocalipticului, dar \u00een tipologia lui comic apocalypse, datorita accidentului declansator: mortii se grupeaza si \u00eei urmaresc pe cei vii, iar grupul restr\u00e2ns al \u201ealesilor\u201c \u00eei stavilesc, \u00een frunte cu parintele si ale sale \u201earme\u201c (crucea luminoasa, dintele mucenicului etc). Se declanseaza un veritabil razboi de sf\u00e2rsit de lume, care transforma satul bulgaresc de orgine al Badislavilor \u00een Centrul temporar al lumii. Razboiul agita si cetele de \u00eengeri,\u00a0 care transfigureaza demonicul cu c\u00e2ntarea lor, \u00eenchiz\u00e2nd prima parte a concisei povesti tot cu o imagine a \u00eenaltarii, c\u00e2nd cerurile se deschid, iar satenii zaresc \u201eorbitoare, fata luminoasa a Dumnezeirii, \u00een care \u00eengerii se cufundara ca-ntr-un aer de aur\u201c (p.47). Partea a doua a viziunii badislaviene este o rescriere realist-magica a drumului poporului ales prin desert, spre Pam\u00e2ntul Fagaduintei, dar cu o alta substituire ingenioasa: \u00een locul minunii despartirii apelor Marii Rosie, Badislavii trec, dupa ritualuri complicate, peste gheata Dunarii, sub care zaresc ca \u00een vis trupul unui fluture gigantic, care, o data \u00eengurgitat, le confera aura de popor ales, \u00een sensul capacitatilor imaginativ-extatice, care vor fi mostenite si de ultimul descendent al spitei, \u00eensusi demiurgul romanului.
\nVolumul al doilea, care repeta structura primului, va propune tot o micro\u2013\u00a0 apocalipsa \u00een a sa prima parte, dar \u00een directia sectelor apocaliptice extremiste (scopitii), care interpreteaza literal Biblia (ale carei \u00eendemnuri le materializeaza \u00een mod radical), povestire al carei mediator este tot un Badislav, Capitanul Vasile. Acesta rataceste spre un sat pierdut \u00een pustietate, unde are loc o orgie de sf\u00e2rsit de lume ce produce aparitia unei noi secte din cainta participantilor, din amintirea unei \u00eenvalmaseli de trupuri ce trimite spre reprezentarea picturala a Judecatii de Apoi. Secta \u00eel are drept conducator pe Selivanov, cel care se arata credinciosilor drept autenticul Mesia, pun\u00e2nd bazele unei noi religii care interzice procreatia, astfel ca sf\u00e2rsitul speciei umane survine prin \u201eangelizare\u201c. Selivanov se va \u00eenalta la cer sub ochii ucenicilor, iar intriga apocaliptica (constituirea sectei) se dezamorseaza rapid, ram\u00e2n\u00e2nd un nucleu narativ de mica \u00eentindere si \u00eentrerupt de un pasaj autoreferential care \u00eel oglindeste pe autorul Mircea Cartarescu scriind la al doilea volum la Berlin si introduc\u00e2nd posibilitatea existentei fratelui geaman Victor (ce va iesi \u00een prim-plan \u00een volumul al treilea). Fragmentul se \u00eenscrie \u00een seria de \u201etelescopari\u201c ale apocalipticului \u00een diverse momente istorice, redate apocrif \u00een raport cu istoria oficiala, \u00een maniera lui Pynchon, care construieste astfel de proiectii prin intermediul simbolului V. \u00centr-o maniera asemanatoare cu \u201eCartea Milionarului\u201c, Povestea apocaliptica a capitolului ram\u00e2ne deocamdata fara consecinte asupra \u00eentregii actiuni a romanului, izolata \u00eentre peretii de cristal a sublumii din care face parte, asa cum s-a \u00eent\u00e2mplat si cu \u201eapocalipsa\u201c Badislavilor.
\nUn procedeu important pentru \u00eenramarea motivelor apocaliptice este si transformarea personajelor din actanti \u00een naratori- \u201earhitecti\u201c ai unei alte lumi fictionale, incluse astfel \u00een lumea care \u00eei contine ca personaj. Un exemplu este negrul Cedric, personaj \u00een lumea temporala a anilor ’40, spre care naratorul Mircea are acces prin figura Mariei, metamorfozata din mama \u00eentr-o t\u00e2nara inocenta, cazuta \u00een mijlocul unei capitale cu moravuri decadente si aflata la primele experiente erotice. Cedric este si el investit cu privilegiul Povestitorului, cel putin pe \u00eentinderea istorisirii sale \u00een care regresia\u00a0 e si mai profunda spre o epoca si\u00a0 un decor exotic \u00eendepartat (New Orl\u00e8ans-ul anilor ’20-’30) si av\u00e2nd \u00een centru figura de un suprem mister a lui Monsieur Mons\u00f9, Albinosul a carui poveste \u00een rama se apropie ca stil de realismul magic si care introduce nucleul unei \u201econspiratii diavolesti\u201c exterioare povestii rememorarilor protagonistului Mircea. Acest cadru saturat de magie si fantastic este potrivit pentru \u00eenceputul unei vaste conspiratii, pusa la cale de \u00cenvatatorul Dreptatii (Fra Armando, un preot cu puteri magice) si Preotul cel Rau (Monsieur Mons\u00f9, \u00eencarnare a unor forte satanice), o conspiratie cladita pentru \u201ea clatina puterile ceresti\u201c si\u00a0 de a bulversa ordinea realului, de a amesteca fortele raului si ale binelui. Este vorba de ivirea unei Anti-creatii, a unei Anti-lumi a lipsei de sens, al unui punct de vid \u00een mijlocul creatiei ce ameninta s-o anihileze \u2013 punct al carei ramificatie o va constitui aparitia fratelui geaman, Victor. Chiar daca e dificil de gasit un centru pentru structura primului volum, din perspectiva interpretarii mele intersectia potecilor narative care vor alcatui macrostructura \u00eentregii trilogii este constituita de scena ai carei protagonisti sunt Monsieur Monsu si Fra Armando, o escaladare a tensiunii spre ideea unui \u201ecomplot pentru Schimbare\u201c si spre un \u201eritual de conciliere \u00eentre Lumina si \u00centuneric\u201c, \u00een cadrul unui \u201eenorm vis colectiv\u201c. \u00centr-un asemenea context, introducerea sectei Stiutorilor are rolul de a o investi cu atribute universal-apocaliptice, care trimit spre o conspiratie mondiala: membrii sectei poseda un atribut special, acela de a nu putea fi reperati prin niciun semn exterior, perfect camuflati printre profani.
\nProcesiunea \u201ealesilor\u201c, a initiatilor, condusi de Fra Armando, trece din zona New Orlens (simulacru al spatiului real, asa cum sunt toate orasele cu nume real din \u201eOrbitor\u201c, care \u00eesi inventeaza propria geografie) spre \u00eentunericul deplin, apoi continua o imersiune tot mai ad\u00e2nca spre Centrul lumii, o sala cu miliarde de intrari pe tot pam\u00e2ntul. Ultimul capitol din \u201eAripa st\u00e2nga\u201c demonstreaza ca \u201eOrbitor\u201c-ul putea ram\u00e2ne la un singur volum, dar mai ales arata modul cum Cartarescu alege sa solutioneze finalul la care ajunge orice roman al apocalipsului am\u00e2nat, si anume momentul \u00een care Secretul mult anticipat trebuie dezvaluit: Stiutorii ajung \u00een centrul Pam\u00e2ntului, \u00een mijlocul Umanitatii (\u201etoata Umanitatea se scursese \u00een urma lor si-i \u00eenconjura, ca un amfiteatru de trupuri \u00eentinse pe zeci de kilometri.\u201c), ceremonia av\u00e2nd ca punct ultim revelarea Secretului suprem. \u00cen aceasta consta de fapt survenirea Apocalipsului, actualizare care poarta o mare doza de spectacular, teatral, produc\u00e2ndu-se \u00een mijlocul unui \u201eamfiteatru\u201c, reflex tipic pentru romanul apocalipsului am\u00e2nat.<\/p>\n

Deturnarea postmoderna a scenariului apocaliptic\u2013 o reusita?<\/strong>
\nCapitolul poate fi de asemenea considerat un Centru al trilogiei per ansamblu, un punct nodal pentru toate firele narative, o panoramare a personajelor si scenelor mai importante nu doar din primul volum, dar si din celelalte (revolta statuilor, aparitia fratelui \u00eentunecat Victor). Este punctul maxim de extensie la care ajunge naratiunea din \u201eOrbitor\u201c, care se \u00eenchide asupra ei \u00eensasi \u00eentr-o miscare circulara enuntata de Cedric: \u201eSi am \u00eenteles atunci ca toti eram Stiutori\u201c. Este o revelatie \u00een lant, pe care o vor trai majoritatea personajelor, intr\u00e2nd astfel \u00eentr-un joc postmodern similar cu cel din \u201eSase personaje \u00een cautarea unui autor\u201c de Pirandello: caractere fictionale \u00eel imagineaza pe autor si romanul devine, pe palierul cu povestea sectei Stiutorilor, o continua cautare a demiurgului, a imaginii sale reflectate \u00een opera, Mircea.
\nAceasta echivalare reductionista nu face dec\u00e2t sa anuleze apocalipsul, o dovada fiind si discursul lui Fra Armando care va afisa mitologia personala a lui Mircea Cartarescu, un fel de religie ad hoc a scrisului, o metafora \u00een expansiune care trimite spre modul cum se construieste un univers fictional. Naratiunea se \u00eentoarce asupra ei \u00eensesi, transform\u00e2nd un fir narativ \u00eentr-o metafora, dinamit\u00e2nd intriga si sufoc\u00e2nd\u00a0 epicul. Secretul suprem pentru care s-a organizat \u00eentreaga ceremonie se afla \u00een discursul lui Fra Armando, o oglindire a propriului crez poetic al autorului: \u201eesenta esentei sacrului e reamintirea\u201c; calea spre m\u00e2ntuire este fuziunea mistica cu cosmosul, cu Memoria totala, \u00een special a zestrei genetice umane; enorma conspiratie consta \u00eentr-o \u00eenlantuire perfecta a fiecarui element de hazard spre a actualiza posibilitatea scrierii Cartii; fiecare personaj al Cartii este un Stiutor, ale carui actiuni au drept unica ratiune transfigurarea lor \u00een Poveste (\u201enoi suntem creatie. \u00centr-o lume superioara cineva ne va scrie\u201c), dar si aparitia Demiurgului-M\u00e2ntuitor-Creator, vizualizat \u00een ceremonia incantatoriu-apocaliptica \u00eentr-un mod similar cu ciocnirea dimensiunilor din Flatland: \u201eNoi ne vom m\u00e2ntui prin el, invent\u00e2ndu-l, zamislindu-l pe el, care va creste \u00een aparenta \u00een lumea noastra, dar cu adevarat \u00eentr-o lume urias mai \u00eenalta, caci el, \u00eenalt\u00e2ndu-se din planul nostru ca o creasta de val, \u00een a treia, de neimaginat dimensiune, se va curba spre noi ca sa ne vada, sa ne descrie, sa ne creze silaba cu silaba si r\u00e2nd cu r\u00e2nd\u201c (p.330).
\nAvem aici poate cea mai spectaculoasa deturnare a unui scenariu ce aparea initial ca apocaliptic, o implicita rasturnare a ecuatiei apocalipsei paranoic-initiatice: personajul central se afla \u00eentr-un raport consecutiv fata de Secretul care se cere descoperit si care ni se reveleaza \u00eenca de la \u00eenceput ca fiind \u00eensasi Cartea la care scrie un alter ego al lui Mircea (sa nu uitam ca sub acest nume sunt prezente o serie de avataruri ale sale), iar personajele \u00eesi inventeaza\/imagineaza demiurgul si aceasta se constituie \u00een revelatia suprema: \u201eni se vestea, iata, tuturor, Evanghelia (…). Si fiecare nastere creeaza o religie, este o bunavestire. Si religia \u00eensasi nu are alt sens dec\u00e2t Nasterea\u201c (p.330).
\n\u00cen aceste r\u00e2nduri ne confruntam cu un caz specific postmodern, pe care Brian McHale l-ar \u00eencadra \u00een categoria lumilor tropologice, acelea \u00een care figurile de stil capata carnatie textual-literala, unde evenimente, obiecte, situatii, introduse initial ca metafore, se dezvolta ca realitati \u00een lumea fictionala (realizarea metaforei) sau sunt extinse p\u00e2na devin contigue cu limitele textului (\u201eFictiunea postmoderna\u201c, p.218). La Cartarescu, ce se anunta initial ca o trama narativa apocaliptica (aparitia sectei Stiutorilor, conspiratia mondiala, ceremoniile complicate ale lui fra Armando si Monsu Desiderio, speranta m\u00e2ntuirii) este deturnata metaforic spre finalul primului volum, iar apoi reluata la fel si \u00een celelalte: conspiratia mondiala care implica destinul \u00eentregii umanitati devine conspiratia personajelor de a facilita aparitia Cartii; Cartea devine romanul \u201eOrbitor\u201c, Demiurgul\/Fiul care se va naste\/M\u00e2ntuitorul se restr\u00e2nge la Mircea\/autorul empiric, Secretul se reveleaza ca mister al creatiei etc.
\nNici celelalte doua volume nu vor putea trece de aceasta dezvaluire, echivalenta cu un impas al naratiunii, cu o autodevorare a \u00eentregii fictiuni si cu o \u00eengustare a semnificatiilor posibile. \u201eCorpul\u201c si \u201eAripa dreapta\u201c vor fi rescrieri ale primului volum, repet\u00e2nd p\u00e2na si ordinea discursiva a episoadelor si structurarea triadica. Se cerea inventarea unei noi intrigi, care sa scoata naratiunea din aceasta circularitate metaforica fara iesire: o astfel de functie \u00eendeplineste aparitia lui Victor, geamanul malefic, sortit damnarii, Anti-creatorul prin excelenta, non-contemplativ, om al faptei, investit cu o subtila aura de Antichrist, cu o biografie sub pecetea si influenta \u201eprintului acestei lumi\u201c, poreclit \u201eOmul Negru\u201c, descoperindu-si vocatia de \u201estap\u00e2n al durerii\u201c si refuz\u00e2nd pre-scrierea unui destin ales, refuz\u00e2nd posibilitatea m\u00e2ntuirii. Din pacate, aparitia lui e mereu anuntata si mult am\u00e2nata, p\u00e2na spre finalul trilogiei, unde are loc o ruptura de discurs redata cu maiestrie prin caderea brusca \u00een focalizarea la persoana \u00eent\u00e2i, o ruptura cu \u00eentregul stil cartarescian al capitolelor anterioare, o suprinzatoare iesire din reluarea acelorasi motive si recitirea obositoare a mitului personal.
\n\u201eAripa dreapta\u201c se putea salva din punct de vedere al constructiei tensiunii narative daca aparitia lui Victor pe scena romanului se producea mai repede, \u00eensa aceasta am\u00e2nare are rolul de a da o turnura apocaliptica marelui Final al Cartii, cu sugestia ca un astfel de personaj cu aura de Antichrist poate aparea doar \u00een cadrul Ultimelor zile \u00eenaintea sf\u00e2rsitului. Avem condensate \u00eentr-un singur capitol tribulatiile si peripetiile palpitante ale unui picaro demonic, orfan si format \u00een capitala moderna a desfr\u00e2ului (Amsterdam), calatoreste \u00een toata lumea ca soldat \u00een Legiune, seman\u00e2nd varsare de s\u00e2nge si suferinta. Fantasma lui Victor a \u201eb\u00e2ntuit\u201c amenintatoare textul cartarescian, situata \u00een perimetrul unei istorii alternative la cea propusa efectiv de varianta \u201efratelui ales\u201c Mircea, varianta care ar fi anulat literalmente Creatia, deci era firesc ca romanul sa se \u00eencheie cu aparitia sa printre multimea personajelor adunate la Judecata Demiurgului Mircea. \u00censa finalul, cu re\u00eentregirea fotografiei cu cei doi gemeni, comporta un sentimentalism nepotrivit si o detensionare prin derizoriu kitsch. Simbolurile antagonice care au structurat palierul imaginar al romanului, fluturele si paianjenul, a caror lupta fusese oglindita la multiple niveluri (printre care si cea vazuta \u00een acvariul Soilei de Herman) se materializeaza acum prin \u00eent\u00e2lnirea lui Mircea cu Victor, cel din urma \u201em\u00e2ntuit\u201c \u00eentr-un mod destul de previzibil si banal.
\nPe l\u00e2nga \u201evenirea\u201c lui Victor, o alta istorisire care se adauga scenariului apocaliptic este desigur revolta statuilor, o literalizare a metaforei prin care sunt aduse la Judecata finala toate personalitatile omenirii si istoriei nationale, adunate \u00een Casa Poporului, templul absurd care ram\u00e2ne neatins \u00een mijlocul ruinelor si incendiului lumii. Glasul tr\u00e2mbitei nu anunta apocalipsa, ci doar sf\u00e2rsitul Povestii pentru ca \u201esf\u00e2rsitul lumii vine de bilioane de ori simultan, \u00een fiecare clipa\u201c, iar \u201eapocalipsa nu e niciodata finalul\u201c, ci doar \u201esf\u00e2rsitul unei lumi, nu al lumii \u00een \u00eentregul ei miraculos\u201c.
\n\u201eOrbitor\u201c-ul se constituie \u00eentr-o arheologie a metamorfozelor apocalipticului, \u00eensum\u00e2nd \u00een traditie pynchoniana acele cioburi de univers care ar putea oglindi apropierea lumii de sf\u00e2rsit. Apocalipticul se reflecta astfel pe doua paliere: unul este pur imagistic, vizionar, descriptiv, al iesirilor din linearitatea timpului si a desfasurarii epice principale, iar celalalt este la nivelul macro-structurii ce reuneste toate cele trei volume si care se rezuma la procesualitatea revelarii Cartii, a Demiurgului ei, a alesilor, a damnatilor, a aparitiei Anti-Creatorului Victor si a \u00eemplinirii Finalului Cartii, ce \u00eentrupeaza un simulacru si o am\u00e2nare a apocalipsei reale. \u201eOrbitor\u201c-ul nu este dec\u00e2t o ampla apocalipsa de h\u00e2rtie, care dramatizeaza si problematizeaza \u00een jurul Sf\u00e2rsitului, reduc\u00e2ndu-l la finalul Cartii, la un sf\u00e2rsit al unei lumi iluzorii.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u00cen cei douazeci de ani care au trecut de la afirmarea sa ca prozator, dosarul critic al romancierului Mircea Cartarescu s-a amplificat mult, ajung\u00e2nd chiar sa cuprinda monografii si teze de doctorat. \u00cemplinirea vastului proiect al \u201eOrbitor\u201c-ului, odata cu aparitia celui de-al treilea volum \u00een 2007, a ad\u00e2ncit falia ce separa pe admiratorii neconditionati ai… Cite\u0219te mai mult »Fetele apocalipticului \u00een \u201eOrbitor\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[6440,5497,6439,1521],"class_list":["post-9166","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-de-ce-iubim-femeile","tag-orbitor","tag-postmodernismul-romanesc","tag-mircea-cartarescu"],"views":3058,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9166","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=9166"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9166\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=9166"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=9166"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=9166"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}