{"id":9112,"date":"2011-10-05T18:01:32","date_gmt":"2011-10-05T16:01:32","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=9112"},"modified":"2011-10-05T18:01:49","modified_gmt":"2011-10-05T16:01:49","slug":"stilizari-si-naivitati-la-macerata","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/stilizari-si-naivitati-la-macerata\/","title":{"rendered":"Stilizari si naivitati la Macerata"},"content":{"rendered":"

Arena Sferisterio din centrul Maceratei, una din perlele regiunii Marche, polarizeaza vara de vara atentia \u00eempatimitilor operei. Proiectat \u00een 1823 de arhitectul neoclasic Ireneo Aleandri, fara un spatiu scenic de mare ad\u00e2ncime (14 m), dar cu ampla deschidere (40 m) si marginit de un zid \u00eenalt de 18 m, amfiteatrul are o acustica minunata \u2013 se spune, cea mai buna din Italia teatrelor \u00een aer liber, optima pentru cei 3000 de spectatori care \u00eel populeaza \u00een fiecare seara, \u00een stal sau \u00een cele doua r\u00e2nduri de loji strajuite de 56 de coloane monumentale. Lungimea totala a zidului care desav\u00e2rseste conturul arenei este 88 m.<\/strong><\/em>
\n\u00centr-un asemenea ambient, festivalul de vara a devenit traditional, cu o istorie \u00eenceputa prin inaugurarea din 1921 \u2013 iata, anul acesta a \u00eemplinit 90 de ani de existenta, dar cu numai 47 de stagiuni \u2013 si cu o perioada moderna marcata de directoratul artistic al renumitului regizor si scenograf milanez Pier Luigi Pizzi, 81 de ani \u00een 2011.
\nSugestii renascentiste<\/strong>
\nMontarea lui Massimo Gasparon pentru \u201eRigoletto\u201c, clasicul frumoaselor si bogatelor costume, al succintelor decoruri a respirat modernitate prin stilizare si atitudinea personajelor, coristilor si balerinilor. Putin din uriasul spatiu a fost utilizat fie pentru portaluri si fresce \u00een sugestii renascentiste, fie pentru o scara sau o fr\u00e2ntura de casa… \u00cen schimb, verva si coloristica au inundat scena \u00een actele I (tabloul prim) si II, luminile (Sergio Rossi) au aruncat reflexii plastice, ram\u00e2n\u00e2nd estompate si misterioase \u00een secventa secunda si la final.
\nDezinvoltura vocala si \u00een joc a t\u00e2narului tenor Ismael Jordi este mai mult dec\u00e2t potrivita pentru rolul Ducelui. Da, catalanul c\u00e2nta cu usurinta si lirism lejer cuceritor, fara probleme pe toata \u00eentinderea ambitusului, merg\u00e2nd chiar p\u00e2na la Re bemol acut la finele duetului cu Gilda. Era \u00eensa prea mult sa-i cerem si Re natural, drept \u00eencheiere a cabalettei \u201ePossente amor mi chiama\u201c. Jordi expune o timbralitate \u00een general placuta, conduce expresiv frazele muzicale, merg\u00e2nd p\u00e2na la rafinate diminuendi \u00een recitativul \u201eElla mi fu rapita!\u201c al ariei \u201eParmi veder le lagrime\u201c (actul al II-lea), ea \u00eensasi interpretata \u00eenaripat, \u00eentr-o inspirata simtire. Desenul belcantist \u00eei este apropiat si celebra \u201eLa donna \u00e8 mobile\u201c o probeaza, oferindu-i posibiltatea c\u00e2ntului \u00een mezzavoce la reluarea ei din culise, dupa cum \u00een cvartet intoneaza cu agreabile moliciuni. C\u00e2teva respiratii suplimentare \u00een fraze ca \u201e il sol dell’anima, la vita \u00e8 amore\u201c (duetul cu Gilda) sau \u201e… destar la fiamma di costanzi affetti\u201c (din recitativul ariei din actul secund) pot fi eliminate \u00een sensul unei si mai mari fluente a expozeului.
\nMai galonata D\u00e9sir\u00e9e Rancatore si-a \u00eenfatisat \u00een buna masura calitatile de soprana de coloratura careia rolul Gilda \u00eei este corect destinat, \u00een pofida unul vibrato usor, reperabil \u00een aria \u201eTutte le feste\u201c si mai ales la Mi bemol-ul acut de la sf\u00e2rsitul duetului \u201eS\u00ec, vendetta\u201c, cu Rigoletto. \u00censa italianca este o specialista a sonoritatilor cristaline, perlate p\u00e2na la \u00eenaltimi stratosferice, dar consistente \u00een registrul central, cu frazare expresiva, frumos derulata, cu c\u00e2nt absolut impresionant prin tristete si duiosie \u00een aria \u201eTutte le feste\u201c, momentul sau cel mai remarcat.
\nEste drept ca un sprijin serios a venit si din partea t\u00e2narului dirijor Andrea Battistoni, 24 de ani,\u00a0 care a condus secventa si scena imediata cu Rigoletto, \u201ePiangi, piangi, fanciulla…\u201c, cu o rara sensibilitate. Hot\u00e2r\u00e2t lucru, seful de orchestra veronez este o mare speranta a baghetelor italiene si nu numai, a carui maturizare \u00eel va departa de la anumite lentori \u00een monologul \u201ePari siamo\u201c si \u00eel va calauzi catre echilibrari de rigurozitate a tempilor. Germenii au fost prezenti \u00een marea majoritate a pasajelor. Andrea Battistoni a tinut asigurator \u00een m\u00e2na Orchestra Regionala si Corul Liric \u201eVincenzo Bellini\u201c din Marche, acesta din urma pregatit de David Crescenzi, un obisnuit al pupitrului Orchestrei Operei din Timisoara.
\nDestul de flasc si neimplicat \u00een monologul \u201ePari siamo\u201c, baritonul Giovanni Meoni, interpretul rolului titular, si-a regasit pe parcurs aplombul, desi nu este posesorul unui glas de mare amploare si expune tente deschise, cvasi-tenorale. Cu at\u00e2t mai mult m-a mirat renuntarea la traditionalul Sol acut al ariei \u201eCortigiani, vil razza dannata\u201c, desi finalul operei a dovedit ca este o nota pe care italianul o poseda cu mai multa siguranta dec\u00e2t cea de La bemol, \u00eencoronare a ultimei masuri din duetul \u201eS\u00ec, vendetta\u201c, abordata liniar si nevibrat. Pasiunea imploratiei \u00eel paraseste \u00een fraze esentiale precum \u201eRidate a me la figlia\u201c dar, generic vorbind, constructia rolului urmeaza preceptele de interpretare si accentuare a sensurilor bine \u00eempam\u00e2ntenite \u00een Peninsula.
\nDe notat ca si mezzosoprana Tiziana Carraro, si basul Alberto Rota au interpretat c\u00e2te doua roluri: sexy-vulgara Maddalena si decorativa Contesa de Ceprano, respectiv negurosul Sparafucile si furibundul Monterone. Economii de criza la Macerata?
\nAmerica for ever<\/strong>
\nFara \u00eendoiala ca \u201eRegietheater\u201c exercita o puternica influenta \u00een lumea de astazi a operei. Rezultatele sunt dintre cele mai diverse, de la montari ce pot fi apreciate ca inovative p\u00e2na la produse catastrofale, care cutremura arta lirica. Dar atractia \u00een a trata modern o mizanscena exista si preocupa. Chiar, sau poate mai ales, ca evolutie spirituala a unui creator. Asa se face ca venerabili regizori \u00eesi \u00eencearca norocul \u00een \u201eRegietheater\u201c. Putini rezista si, dintre marile nume ale regiei, Franco Zeffirelli este un exemplu, desi nu \u00eenseamna ca nu poate fi criticat pentru parfumul muzeistic pe care \u00eel exala conceptele sale.
\nPier Luigi Pizzi, cu al sau \u201eBal mascat\u201c la Macerata, nu se afla la prima \u00eencercare. Numai ca, aici, m-a surprins superficialitatea tratarii. Pur si simplu a translatat cu simplitate actiunea, din Boston-ul sf\u00e2rsitului de secol al XVII-lea \u00eentr-o America a anilor \u201860 ai veacului trecut. Toate bune si frumoase, mutatiile temporale se practica, dar at\u00e2ta timp c\u00e2t nu sunt \u00eensotite de ad\u00e2nciri ideatice, ram\u00e2n sterile si nefunctionale.
\n\u00cen spectacol,\u00a0 l-am vazut pe \u201epresedintele Statelor Unite\u201c Riccardo sosind \u00eentr-o \u201ebelle americaine\u201c, protejat de Serviciul Secret, \u00eenconjurat de generalii Marelui Stat Major (Renato \u00eensusi era un fel de Joint Chief-of-Staff). Oscar era un soi de secretara sexy cu \u2013 se putea altfel? \u2013 rochie rosie si scurta (\u201estagiara\u201c avant la lettre?!), iar afro-americana Ulrica a aparut \u00een chip de ghicitoare moderna. Amelia, caut\u00e2nd iarba miraculoasa \u00een padurea sp\u00e2nzuratorilor, se vede constr\u00e2nsa sa cumpere etnobotanice din subteranele fumeg\u00e2nde ale drogatilor si homeless-ilor. Imagini redundante, cu copilul sotilor Amelia si Renato, de care se vorbeste \u00een tertetul din actul al treilea, ne sunt \u00eenfatisate. \u00cen fine, majorete danseaza la balul mascat din ultimul act si, ca sa nu existe niciun dubiu, pe zidul de fundal al arenei sunt proiectate \u00eenca de la \u00eenceput, uriase, drapelele americane \u201eStars and stripes\u201c.
\nA fost o transpunere naiva, st\u00e2ngace, simplista, ca o punere automata \u00eentr-un sablon, fara introspectii \u00een profilurile de caracter ale personajelor. Mult prea putin pentru un blazon celebru, de autor total (regie, decoruri, costume).
\nTenorul Stefano Secco (Riccardo) a fost vedeta serii, cu voce lirico-spinta potrivita vocalitatii personajului, cu frazare expansiva (de la tirada \u201eLa rivedr\u00e0 nell’estasi\u201c p\u00e2na la aria \u201eMa se m’\u00e8 forza perderti\u201c), pasional \u00een c\u00e2nt (duetul cu Amelia) si cu mare usurinta \u00een abordarea lejeritatilor din ultimul tablou al primului act, piatra de \u00eencercare a rolului. Ma refer la barcarola \u201eDi’tu se fedele\u201c si la cvintetul \u201e scherzo od \u00e9 follia\u201c. Italianul nu s-a cantonat \u00een \u00eensiruirea de sunete frumoase si a jucat cu daruire. Nu face parte din falanga super-mediatizata a tenorilor momentului, dar prestatia sa a fost meritorie.
\nO voce de mare calitate, \u00eendeosebi \u00een registrele central si grav, a afisat t\u00e2nara Teresa Romano, 26 de ani, interpreta Ameliei. \u00cenvelisul de armonice este remarcabil, desav\u00e2rsind o interesanta culoare de glas liric-spint, de sorginte verdiana. Numai ca, odata ce accede catre \u00eenaltimile de deasupra portativului, \u00eesi arata limitele. Nota de Do acut a marii arii \u201eMa dall’arido stelo\u201c, care vine la capatul unei fraze lungi, a fost stridenta si fara siguranta, \u00eenc\u00e2t soprana a fost nevoita sa coboare repede spre zonele mai sigure ale registrului. Confirmarea neputintei a venit si la finalul duetului cu Riccardo, din acelasi act II. Mai mult dec\u00e2t at\u00e2t, indispensabilele pianissime tipic verdiene, servite pe desene melodice \u00eenalte si continui, \u00eei sunt deocamdata straine. Obosita \u00een actul al treilea, a intonat defectuos \u00een scena cu Renato ce precede aria \u201eMorr\u00f2, ma prima in grazia\u201c. Hotar\u00e2t lucru, Teresa Romano este o artista de perspectiva \u00een peisajul liric italian, dar trebuie sa-si reconsidere studiul pentru atingerea performantei \u00een repertoriul ce-i este destinat, cel al maestrului de la Busseto.
\nBaritonul Marco Di Felice a profitat de robustetea, de soliditatea glasului sau, pentru a darui autoritate personajului Renato. Derularea frazelor a frizat \u00eensa o deranjanta monotonie de expresie si, iata, momente din aria \u201eEri tu\u201c… \u201eO dolcezze perdute!\u201c au fost lipsite de forta evocatoare. Pe tesatura vocala acuta, italianul a avut chiar oarecari dificultati, asa \u00eenc\u00e2t nu a exploatat cum se cuvine coroana ariei, ca si finalul ei, pierdut \u00een imensitatea arenei.
\nSonoritatile grave ale mezzosopranei Elisabetta Fiorillo, potrivit emise \u00een asa-numita rezonanta \u201edi petto\u201c au fost spectaculoase si, astfel, prezicatoarea Ulrica a avut doritul impact sumbru asupra audientei din arena si din scena. Pacat ca artista italiana se afla \u00eentr-un moment al carierei \u00een care uzura vocii este mai mult dec\u00e2t deranjanta, prin sunete sterse \u00een zona centrala a registrului si, mai ales, printr-un vibrato accentuat.
\n\u00cen alte roluri, am remarcat-o \u00een primul r\u00e2nd pe agila soprana lirico-lejera Gladys Rossi (Oscar), careia \u00eei asociez, \u00een ordine, numele baritonului Alessandro Batiato (Silvano), ca si ale basilor Antonio Barbagallo (Samuel) si Dario Russo (Tom).
\nCu fermitate, la pupitrul Orchestrei Regionale din Marche, dirijorul Daniele Callegari, a strunit ram\u00e2nerile \u00een urma ale Corului Liric \u201eVincenzo Bellini\u201c \u00een primele pagini ale operei, a asigurat incisivitatea atacurilor \u00een scena Invocatiei Ulricai, a trecut cu bine peste nesigurantele corzilor din barcarola \u201eDi’tu se fedele\u201c, a rezolvat necoordonarile \u00eentre corzi si suflatori \u00een introducerea ariei \u201eEri tu\u201c si a derulat discursul muzical \u00een spiritul tempilor corecti si al dinamicii potrivite.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Arena Sferisterio din centrul Maceratei, una din perlele regiunii Marche, polarizeaza vara de vara atentia \u00eempatimitilor operei. Proiectat \u00een 1823 de arhitectul neoclasic Ireneo Aleandri, fara un spatiu scenic de mare ad\u00e2ncime (14 m), dar cu ampla deschidere (40 m) si marginit de un zid \u00eenalt de 18 m, amfiteatrul are o acustica minunata \u2013… Cite\u0219te mai mult »Stilizari si naivitati la Macerata<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[6408,6409,6410],"class_list":["post-9112","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-arena-sferisterio","tag-macerata","tag-massimo-gasparon"],"views":1292,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9112","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=9112"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9112\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=9112"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=9112"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=9112"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}