{"id":905,"date":"2009-12-24T00:20:14","date_gmt":"2009-12-23T22:20:14","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=905"},"modified":"2009-12-24T00:21:38","modified_gmt":"2009-12-23T22:21:38","slug":"palatul-cantacuzino-de-pe-calea-victoriei-141-%e2%80%9eobiectivul%e2%80%9c-unor-diversiuni-politice-ridicole","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/palatul-cantacuzino-de-pe-calea-victoriei-141-%e2%80%9eobiectivul%e2%80%9c-unor-diversiuni-politice-ridicole\/","title":{"rendered":"Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei 141, \u201eobiectivul\u201c unor diversiuni politice ridicole"},"content":{"rendered":"

In vara anului 2006, marile cotidiane bucurestene au promovat o prelungita si agitata polemica, adesea pigmentata si de atacuri la persoana, in legatura cu \u201eStatutul juridic al Palatului Cantacuzino din Bucuresti\u00bb. Doamna Ilinca Dumitrescu, pianista apreciata in Rom\u00e2nia si \u00een multe tari straine, atunci directoare a Muzeului National \u201eGeorge Enescu\u201c, a sustinut, acompaniata de majoritatea redactorilor ziarelor din Bucuresti, ca Palatul Cantacuzino este proprietatea Statului Rom\u00e2n, fapt dovedit prin publicarea Actului de donatie, semnat de proprietar, Doamna Maria Cantacuzino-Enescu, in anul 1967.<\/strong><\/em><\/p>\n

In acel document juridic autentificat in Elvetia si, apoi, la Bucuresti, se ploclama: \u201e… in calitate de donatoare, donez irevocabil, liber de orice sarcini, Muzeului \u201eGeorge Enescu\u201c din Bucuresti, imobilul proprietatea mea, format din trei corpuri de cladiri, cu tot terenul aferent, inclusiv curtea, situat in Bucuresti, raionul \u201e30 Decembrie\u201c, Calea Victoriei nr. 141\u201c. Documentul a fost publicat in unele ziare de catre d-na Ilinca Dumitrescu si nu comporta nici o discutie, deoarece in 1967 exemplarele originale au fost depuse si la Tribunalul din Bucuresti. In opozitie cu directoarea Muzeului, unii reprezentanti de marca ai Ministerului Culturii si ai Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor au sustinut \u201eenergic\u201c principiul ca Palatul Cantacuzino, de-a lungul timpului, a devenit proprietate si a Uniunii Compozitorilor, care ar fi investit sume mari de bani in \u201erestaurarea\u201c lui. Afirmatia continea un s\u00e2mbure de adevar, in masura in care se produceau dovezi concrete privitoare la \u201efurnizorul banilor\u201c. In realitate, Uniunea Compozitorilor obtinuse, inainte de 1967 si dupa aceea, sediul in Palat in calitate de chirias.
\nUrmarind evolutia polemicii publice, mi-a atras atentia, cu deosebire, afirmatia distinsului muzicolog Octavian Lazar Cosma din revista Actualitatea Muzicala, nr. 7, iulie 2006, p.3:
\n\u201eLa scurta vreme dupa moartea lui George Enescu, in spiritul evidentierii personalitatii marelui artist, a fost eliberat Palatul Cantacuzino, ocupat abuziv de Institutul Rom\u00e2no-Rus (?), atribuindu-l Uniunii Compozitorilor si nou-infiintatului Muzeu George Enescu, efectu\u00e2ndu-se reparatii pe banii compozitorilor, in fruntea breslei atunci se gasea Ion Dumitrescu…\u201c.
\nSocat de asemenea afirmatii categorice ale profesorului O.L. Cosma, am reluat toata \u201earhiva\u201c personala din anii 1946-1960, am confruntat-o cu felurite documente, scrisori etc. publicate de muzicologi, cu deosebire, de d-l Viorel Cosma si am reconstituit \u201ecronica\u201c despre toate proprietatile Familiei Maria si George Enescu intr-un material intitulat: \u201eProprietatile din Rom\u00e2nia ale familiei Maria si George Enescu si regimul lor juridic\u201c. Spre onoarea d-lui O.L. Cosma, lucrarea respectiva a aparut in revista \u201eMuzica\u201c, nr. 4\/2007, p.73-96, necenzurata, respect\u00e2ndu-se inclusiv opiniile critice ale autorului, la adresa conducerii Uniunii Compozitorilor si a Ministrului Culturii.
\nAm considerat obligatoriu din punct de vedere intelectual si moral sa intervin public, deoarece in perioada 30 octombrie 1953 \u2013 8 februarie 1955 am detinut functia de loctiitor al ministerului Culturii si, impreuna cu Marin Mihalache si Paul Cornea, am gestionat in temeiul legii Patrimoniul artistic din Republica Populara Rom\u00e2na, din decembrie 1953 fiind numit de Consiliul de Ministrii si membru in celebra \u201eComisie Stiintifica a Monumentelor Istorice si Artistice\u201c din Rom\u00e2nia, organism de stat independent administrativ, cu drepturi legale suverane, coordonat exclusiv de seful Guvernului. Mentionez ca si dupa instalarea (februarie 1955) ca sef al Sectiei de Stiinta si Cultura a C.C. al P.M.R. s-a hotar\u00e2t sa lucrez, in continuare, si la \u201eComisia Stiintifica a Monumentelor…\u201c
\nIn pozitiile publice citate, am fost nu numai martor la activitatile cultural-stiintifice din tara, ci si actor si participant activ la initierea si infaptuirea concreta a multor deziderate cultural-artistice si stiintifice din acea epoca istorica. In noiembrie 1953, am fost la Dorohoi si Liveni, am obtinut o fotografie a casei atunci in paragina in care s-a nascut Maestrul. Dupa aceea, cu sprijinul lui Romeo Draghici, \u201esecretarul si reprezentantul\u201c lui George Enescu in tara, ministerul nostru a obtinut incuviintarea Maestrului de la Paris, de restaurare a Casei din Liveni, inregistrarea ei intre \u201emonumentele istorice\u201c din Rom\u00e2nia si transformarea, apoi, in Casa Memoriala \u201eGeorge Enescu\u201c din Comuna Liveni \u201ereliterata\u201c in 1955 prin Decret de Stat \u201eComuna George Enescu\u201c. In 1957, se inaugura prima \u201eCasa (Muzeu) memorial\u201c din Rom\u00e2nia, dedicata unui muzician. In 1958, s-a inaugurat si Muzeul \u201eGeorge Enescu\u201c din Dorohoi.
\nIn urma dorintei exprimate, la inceputul anului 1954, de Maestrul George Enescu, s-a restabilit regimul juridic al vilei Luminis din Sinaia, in conformitate cu Actul de donatie din 1947: loctiitorul ministrului Culturii Pavel Tugui a decis readucerea vilei Luminis din folosinta unui sindicat, in administrarea directa a Ministrului, conform prevederii din Actul de donatie: \u201e… aceasta din urma dupa ce-om inchide ochii pentru vechi, eu si sotia mea\u201c. La cererea lui Romeo Draghici, in vara lui 1954, am luat masuri ca vila Luminis sa fie supusa unor reparatii absolut necesare. In toamna aceluiasi an, seful guvernului, Gheorghiu-Dej, mi-a propus sa analizez impreuna cu presedintele Sfatului Popular Regional Bacau, situatia in care se afla mosia si conacul de la Tescani, prin Actul de donatie din 1947 urm\u00e2nd sa devina \u201e… asezam\u00e2nt (…) inchinat unor talente creatoare…\u201c. Raportul celor doi reprezentanti ai guvernului a fost studiat de Gheorghiu-Dej si reprezentanti ai ministerelor economice. In final, mi s-a comunicat hotar\u00e2rea Consiliului de Ministri in care se arata ca \u201eefortul financiar\u201c de restaurare a proprietatilor de la Tescani sunt peste \u201eposibilitatile din investitii\u201c din cincinalul 1956-1960, inc\u00e2t se decide am\u00e2narea lucrarii pentru \u201ecincinalul 1961-1965\u201c. Acestea au fost motivele invocate de guvernanti in 1954, pentru a mentine la Tescani intreprinderea agricola S.M.T. (Statiunea de Masini si Tractoare), sub administrarea Ministerului Agriculturii, inca vreo sapte ani.
\n***
\nDe la inceput, subliniez viguros si transant, p\u00e2na la 4 octombrie 1967 Palatul Cantacuzino a fost in fond si forma proprietatea inalienabila a Doamnei Maria Cantacuzino-Enescu, din toamna anului 1946 stabilita la Paris, impreuna cu sotul ei, muzicianul George Enescu. Sa se retina ca familia Maria si George Enescu n-a renuntat niciodata la cetatenia rom\u00e2na, iar regimurile politice din Rom\u00e2nia au scos toate proprietatile din tara ale lui George Enescu si Maria Cantacuzino-Enescu de sub rigorile legilor nationalizarilor de tip \u201edemocrat-popular\u201c. Este vorba de nationalizarile imobilelor si intreprinderilor economice proprietati personale si nicidecum de terenurile aferente, caci in R.P.R. pam\u00e2ntul n-a fost \u201enationalizat\u201c ca in fosta Uniune Sovietica.
\nProprietatea Mariei Cantacuzino-Enescu de pe Calea Victoriei 141 a redevenit in atentia autoritatilor de Stat si politice din R.P.R. \u2013 anii 1954-1956, odata cu efectuarea recensam\u00e2ntului \u201emonumentelor de cultura\u201c din Bucuresti. Comisia de inventariere din Bucuresti a retinut ca \u201emonument de cultura\u201c si Palatul Cantacuzino, dosarele recensam\u00e2ntului fiind depuse la \u201eComisia Stiintifica a Monumentelor…\u201c Selectarea monumentelor de cultura \u2013 cladiri civile \u2013 din Bucuresti au efectuat-o arhitectii: Petre Antonescu, Duiliu Marcu, Nicolae Badescu, Horia Teodoru si Stefan Bals, seful \u201ecomisiei\u201c. Dupa dezbateri prelungite in plenul \u201eComisiei Stiintifice a Monumentelor Istorice…\u201c s-a convenit asupra listei \u201emonumentelor de arhitectura\u201c din Capitala ce trebuie incluse in Cartea \u2013 document oficial de stat pregatita pentru tipar.
\nTotusi, in ianuarie 1955, academicienii Petre Antonescu si George Oprescu revaz\u00e2nd manuscrisul Cartii respective, in cele 4345 obiective (titluri) \u2013 au solicitat \u201eaudierea\u201c unor persoane \u2013 proprietari ai unor cladiri civile din Bucuresti si alte c\u00e2teva localitati. Colectivul de \u201eclasare si repartizare\u201c pe \u201egrupe\u201c a monumentelor l-a audiat pe Romeo Draghici, cu privire la statutul juridic al Palatului Cantacuzino si i-au cerut sa consulte pe d-na Maria Cantacuzino-Enescu daca accepta inregistrarea Palatului de pe Calea Victoriei \u201emonument de arhitectura\u201c, \u201esub protectia Statului\u201c si supus prevederilor riguroase din noua lege rom\u00e2neasca privind pastrarea si folosirea monumentelor de cultura. Romeo Draghici a confirmat in fata conducerii Comisiei respective faptul ca Palatul Cantacuzino este proprietate particulara a d-nei Maria Cantacuzino-Enescu si nu apare in nici un Act de donatie. Am aratat ca, spre sf\u00e2rsitul lui martie 1955, Romeo Draghici a sosit la Sectia de Stiinta si Cultura de la C.C. (actualul sediu al M.A.E.) si mi-a spus, intre altele, ca a prezentat liderilor Comisiei Monumentelor raspunsul familiei Maria si Geoerge Enescu: \u201eacceptul de includere\u201c a \u201eCasei cu lei\u201c intre \u201emonumentele de cultura\u201c de sub protectia statului. Asa se face ca apare in Cartea \u2013 document, la \u201emonumente de arhitectura\u201c din Bucuresti: Pozitia 23 \u2013 Calea Victoriei, 141 PALATUL G. G. CANTACUZINO, azi: ssept.-oct.t Institutul de Studii Rom\u00e2no-Sovietice.
\n***
\nIncluderea Palatului Cantacuzino in Cartea \u2013 document oficial de stat, cuprinz\u00e2nd monumentele de cultura selectate pentru restaurare si intretinere cu prioritate, in conditiile impuse de lege, a ingaduit factorilor de conducere ai Ministerului Culturii si ai Sectiei de Stiinta si Cultura de la partid sa discute eventuala trecere a Palatului de la Academie in sistemul Ministerului Culturii. Aceasta initiativa a lui P. Tugui si Constanta Craciun a fost impartasita de Gh. Apostol, prim secretar al Comitetului Central P.M.R. precum si de Dr. Petru Groza. Cei doi lideri de partid si de stat au recomandat ca intreaga chestiune sa fie discutata cu presedintele Academiei, Traian Savulescu si cu acad. Petre Constantinescu \u2013 Iasi, directorul Institutului…
\nLa o int\u00e2lnire cu Petru Groza, acesta mi-a recomandat sa \u201etratez\u201c singur cu conducerea Academiei si Constantinescu-Iasi, fara ministrul Culturii, deoarece academicienii nu vor accepta sa predea Palatul ministerului. Apoi, spre surprinderea mea, a spus ca in Palatul Cantacuzino va trebui sa se organizeze \u201eun eventual Muzeu al Muzicii Rom\u00e2nesti\u201c. Aceeasi sintagma o auzeam si de la Romeo Draghici, oaspete la sectia de partid de pe str. Stefan Gheorghiu.
\nPersonal am nutrit convingerea \u2013 ce o pastrez si astazi \u2013 ca ideea infiintarii in Bucuresti a unui asemenea muzeu a apartinut Maestrului George Enescu. Citind cartea d-lui Viorel Cosma, \u201eEnescu azi\u201c (Facla, 1981), m-am oprit asupra unei marturii a pianistului Ion Filionescu, care evoca o discutie purtata, in anul 1937, cu celebrul muzician rom\u00e2n. George Enescu ar fi spus: \u201eIn cazul c\u00e2nd vreodata se va face un muzeu despre mine, dupa cum chiar intentionez ca acest muzeu sa fie condus de prietenul meu Romeo Draghici…\u201c (s.n. p. 90).
\nAm reflectat asupra \u201etacticii\u201c ce trebuie adoptata. Cum aveam dreptul oferit de sistemul politic in vigoare sa cunosc si sa conlucrez la rezolvarea problemelor extrem de complicate ale Academiei R.P.R., am cerut audienta la presedinte, acad. Traian Savulescu. Acesta a acceptat propunerea mea de mutare in alta cladire, formul\u00e2nd doua conditii: sa-l conving si pe directorul Institutului, acad. Petre Constantinescu-Iasi si, totodata, sa discut cu venerabilul acad. Andrei Radulescu, fostul presedinte al Academiei Rom\u00e2ne in anii 1946-1948, singurul in masura sa-mi ofere informatiile corecte privind clauzele juridice ale preluarii in anul 1946 de catre Academie a Palatului Cantacuzino.
\nAcad. Petre Constantinescu-Iasi ma cunostea de la sedintele prelungite ale \u201eComisiei Monumentelor Istorice si Artistice\u201c si, in maniera lui \u201egrabita\u201c si \u201enepotrivita\u201c, a declarat prompt ca \u201en-are nimic impotriva\u201c sa mute Institutul, dar noul sediu sa fie \u201eintr-o cladire centrala si nu undeva, la Balta-Alba ori Colentina!\u201c
\nAcad. Andrei Radulescu a fost deosebit de ceremonios, interesat de evenimente la ordinea zilei, generos in informatii si aprecieri asupra oamenilor si faptelor lor. A aratat ca Academia Rom\u00e2na a decis in 1946 sa infiinteze un institut stiintific privind relatiile \u201erom\u00e2no-sovietice\u201c, iar acad George Enescu a acceptat ca Academia sa incheie \u201eintelegere\u201c cu Familia Enescu, in vederea amenajarii Palatului pentru noul Institut. Fondurile necesare infiintarii Institutului, Academia le-a primit de la Guvern. Institutul \u2013 am notat in insemnarile mele zilnice \u2013 s-a inaugurat \u201ein luna iunie 1947\u201c \u2013 precizarea distinsului academician Andrei Radulescu. (Marturisesc ca in lunile urmatoare n-am avut ragazul necesar sa intreprind investigatii in arhivele Academiei pentru descoperirea \u201eintelegerii\u201c de preluare a Casei cu lei).
\nM-am concentrat asupra cailor posibile de mutare a Institutului de Studii Rom\u00e2no-Sovietice, aceasta si pentru ca incepusera presiunile asupra mea, at\u00e2t din partea lui Romeo Draghici, c\u00e2t si din partea Comitetului de conducere al Uniunii Compozitorilor care, afl\u00e2nd despre \u201einterventiile\u201c Sectiei de Stiinta si Cultura, a propus subsemnatului sa ofer sprijinul necesar ca Uniunea Compozitorilor sa se mute in Palatul Cantacuzino. Se crease o situatie extrem de complicata pentru Sectia de Stiinte de la partid si din pricina dispozitiilor primite de la conducerea partidului si guvernului de elaborare a proiectelor institutiilor cultural-stiintifice de investitii si fonduri bugetare, ce trebuie incluse in \u201eplanul cincinal 1965-1960\u201c. Ori, aceste lucrari obligau Miniserul Culturii si Uniunea Compozitorilor sa prezinte la Sectia de Stiinta si Cultura obiectivele concrete de investitii si buget pe anii 1956-1960.
\nTactica tergiversarilor, prin vorbe ticluite \u201eartistice\u201c, devenise neproductiva si primejdioasa. In acest sens, membrii Comitetului de conducere al Uniunii Compozitorilor (Acad. Mihail Jora, M. Andricu, Sabin Dragoi, Ion Dumitrescu, Zeno Vancea, Alfred Mendelsohn si Paul Constantinescu) au trimis Sectiei de Stiinta de la partid o scrisoare datata \u201e28 septembrie 1955\u201c din care reproduc aliniatele privind \u201emostenirea lui G. Enescu\u201c:
\n\u201eNoi propunem ca delegatia de compozitori ce urmeaza sa plece in Belgia si Franta sa fie formata din 3-4 persoane. Dvs. insistati sa cuprinda 6-7 persoane. Acceptam propunerea dvs. cu conditia sa interveniti pentru sporirea sumei (valuta forte). (…).
\nAm analizat starea actuala de la Palatul Cantacuzino, unde ne-am inteles ca trebuie sa se mute Uniunea Compozitorilor. Va informam ca noi nu putem face nimic in aceasta privinta. Tov. Acad. Traian Savulescu ne-a spus ca elibereaza cladirea, daca ii oferim o alta cladire pentru \u201eInstitutul de Studii Rom\u00e2no-Sovietice\u201c. Uniunea n-are insa nici o putere si de unde si cum sa procuram o cladire.
\nTovarase Tugui, aceasta problema spinoasa si dificila o puteti rezolva numai dvs. care aveti audienta la conducerea guvernului si partidului. (Amanunte in P.T. \u00abScriitori si compozitori in lupta cu cenzura comunista\u00bb, Albatros, 2006, p. 392-400 si Muzica, 4\/2007, p. 85).
\nSe conturasera patru probleme esentiale, fata de care urma sa-mi delimitez optiunile cultural-administrative si sa actionez nesovaitor pentru traducerea lor in fapte cognoscibile: infiintarea \u201eMuzeului Muzicii Rom\u00e2nesti\u201c; asigurarea unui sediu confortabil pentru Uniunea Compozitorilor; mutarea \u201eInstitutului de Studii Rom\u00e2no-Sovietice\u201c intr-o alta cladire; asigurarea deplasarii in Belgia si Franta a unei delegatii de muzicieni rom\u00e2ni formata din 6-7 membri, intre care sa figureze si Romeo Draghici \u2013 \u201esecretarul si reprezentantul\u201c Familiei Enescu in Tara. (Precizez ca unii membri reprezentativi din conducerea Uniunii Compozitorilor si din Serviciile administrative ale Ministerului Culturii se impotriveau includerii lui Romeo Draghici in delegatia ce fusese programata sa se deplaseze in primavara lui 1956 in Occident!).
\nLa indemnul lui Romeo Draghici care m-a informat despre \u201einteresul\u201c special al d-nei Maria Cantacuzino, Enescu si al avocatului ei, Beditianu din Paris privind evacuarea Institutului Academiei din Palatul Cantacuzino si preluarea lui de catre Ministerul Culturii, in vederea organizarii \u2013 spunea Draghici \u2013 a \u201eMuzeului Compozitorilor Rom\u00e2ni\u201c si a \u201eCasei Compozitorilor\u201c pentru auditii, cenacluri muzicale etc. am decis sa apelez la membrii marcanti ai \u201eComisiei Stiintifice a Monumentelor Istorice si Artistice\u201c sa recomande o cladire din centrul Capitalei, care sa fie acceptata de acad. Petre Constantinescu-Iasi.
\nAceasta decizie a dus la depasirea impasului privind evacuarea Palatului Cantacuzino. Prof. arh. N. Badescu, presedintele Comitetului de Stat pentru Arhitectura si Constructii si venerabilul profesor arh. Grigore Ionescu, secretarul Comisiei Monumentelor, au venit imediat in int\u00e2mpinarea cererii mele. Mi-au reamintit ca intre casele \u201eselectate\u201c si incluse in Cartea \u2013 document pentru restaurare si protejare se aflau urmatoarele \u201emonumente de arhitectura\u201c: \u201eCalea Victoriei, 107, Palatul Stirbei, azi: Muzeul de Arta Populara\u201c. sIn subordinea Ministerului Culturiit; \u201eCalea Victoriei, 113. Casa Munteanu, azi: Casa Scriitorilor\u201c. sAsezam\u00e2nt cumparat de la proprietar de Uniunea Scriitorilor, presedinte \u2013 Mihail Sadoveanut; \u201eCalea Victoriei, 155. Casa Cerchez, azi: sediu Uniunea Artistilor Plastici, Casa Artistilor\u201c. sCladire obtinuta de U.A.P. in 1954, cu sprijinul Ministerului Culturii si al Comitetului Executive al Sfatului Popular al Capitaleit; \u201eCalea Victoriei, 192. Casa Gh. Manu, azi: Institutul de Lingvistica\u201c; \u201eCalea Victoriei, 196. Casa Dissescu, azi: Sediul ARLUS\u201c.
\nProfesorii N. Badescu si Gr. Ionescu s-au oprit asupra Casei Dissescu \u2013 sediul ARLUS, apreciind ca este vorba de o cladire ocupata de salariatii unei institutii A.R.L.U.S., care detine si un spatiu mare intr-un bloc de pe str. Ion Ghica. Cei doi profesori, au acceptat sa ma insoteasca la \u201etratativele\u201c cu conducerea A.R.L.U.S. de pe str. Ion Ghica. In final, s-a hotar\u00e2t ca, in locul sediului A.R.L.U.S. \u2013 Casa Dissescu, sa se mute \u201eInstitutul de Studii Rom\u00e2no-Sovietice\u201c, seful Sectiei de Stiinta si Cultura oblig\u00e2ndu-se sa obtina toate fondurile necesare \u201ereparatiilor\u201c la Casa Dissescu, precum si cele necesare \u201ereparatiilor\u201csi \u201erestaurarii\u201c Palatului Cantacuzino. In infaptuirea ultimei obligatii, am beneficiat de generozitatea unor membri ai \u201eComisiei Monumentelor\u201c si a membrilor Academiei R.P.R., specialisti in constructii si restaurari, acad. Duiliu Marcu si profesorii, membri corespondenti, Stefan Balan si Aurel Beles (cf. Muzica, 4\/2007, p. 89).
\nIntotdeauna am considerat aceste evenimente de valoare culturala ca un succes al vocatiei de solidarizare, in actiuni de interes general, a c\u00e2t mai multi oameni de buna-credinta, onesti, cultivati si generosi in sav\u00e2rsirea de fapte bune… Nici una dintre persoanele active in stradania de materializare a ideilor constructive pentru cultura si stiinta nu trebuie uitata si cu at\u00e2t mai putin expropriata de propiile idei si fapte, bune sau nocive. Adevarul trebui sa invinga minciuna, mistificarile si calomniile!<\/p>\n

La inceputul anului 1956, am constatat existenta unor divergente de fond, cu privire la infiintarea \u201eMuzeului Muzicii Rom\u00e2nesti\u201c, o situatie, aproape identica, cu cea observata de Uniunea Scriitorilor, in legatura cu propunerea de infiintare a unui \u201eMuzeu al Istoriei Literaturii Rom\u00e2ne Mihai Eminescu\u201c, idee sustinuta de membri importanti din lumea scriitorilor.
\nLiderii Uniunii Compozitorilor au acceptat punctul nostru de vedere ca decizie referitoare la viitorul Palatului Cantacuzino sa fie luata abia dupa revenirea in tara a delegatiei muzicienilor rom\u00e2ni din care a facut parte si Romeo Draghici. Personal mi-am dat seama ca orice decizie privind palatul este corecta numai daca reprezinta si hotar\u00e2rea propietarului Doamna Maria Cantacuzino-Enescu. Ori, asemenea hotar\u00e2re, proprietara putea s-o transmita autoritatilor de la Bucuresti numai prin vocea lui Romeo Draghici, personajul de incredere veche si incercata al Familiei Maria si George Enescu. Aceasta realitate au acceptat-o si conducatorii Ministerului Culturii \u2013 Constanta Craciun si Ion Pas, ambii membri ai Comitetului Central, precum si adjunctul ministrului, Mihai Alexandru, implicat inca din anul 1955, in rezolvarea chestiunilor materiale ale familiei Enescu de la Paris.
\nLa revenirea in tara a muzicienilor (M. Jora, I. Dumitrescu, Alfred Alessandrescu, Const. Silvestru, Alfred Mendelsohn si Romeo Draghici) am aflat ca Palatul Cantacuzino, despre care unii spuneau ca a fost donat Statului Rom\u00e2n in anii 1946-1947, era in realitate proprietatea Mariei Cantacuzino-Enescu din Paris, astfel ca Romeo Draghici a si inaintat, despre acestea, un \u201eMemoriu\u201c la C.C. al P.M.R. si la Ministerul Culturii in care cerea ca palatul, \u201emonument de arhitectura ocrotit de stat\u201c sa devina lacasul \u201eMuzeului Muzicii Rom\u00e2nesti\u201c si \u201eCasa Muzicienilor\u201c. Doamna Maria Cantacuzino-Enescu, \u201eproprietara\u201c palatului, a Anexelor si terenului, i-a incredintat aceasta dorinta. R. Draghici propunea ca viitorul muzeu sa poarte numele \u201eGeorge Enescu\u201c. Primul secretar al C.C. al P.M.R., Gheorghiu-Dej mi-a aratat \u201ememoriul\u201c semnat de Romeo Draghici si a stabilit ca documentul sa-l trimita presedintelui Petru Groza, singurul \u201ein drept\u201c sa ia decizii in legatura cu \u201emostenirea lui George Enescu\u201c.
\nPetru Groza a convocat pe ministrul Culturii Constanta Craciun, pe adjunctul ministrului, Ion Pas, pe seful Sectiei de Stiinta de la partid, pe compozitorii: I. Dumitrescu, A. Mend\u00e9lsohn, C. Silvestri, Z. Vancea, S. Dragoi si M. Andricu. Romeo Draghici a citit \u201ememoriul\u201c sau, discutiile desfasur\u00e2ndu-se intr-o atmosfera calma si constructiva. I. Dumitrescu si M. Andricu au sustinut ca \u201edeocamdata\u201c se poate organiza, in Palatul Cantacuzino, doar o \u201eExpozitie George Enescu\u201c, deoarece nu exista \u201efondul de exponate…\u201c In schimb, Romeo Draghici a insistat ca \u201etov. P.T. si d-na Constanta Craciun\u201c sa elaboreze \u201ehotar\u00e2rea de stat\u201c privind infiintarea Muzeului Muzicii. Evident, nimeni n-a respins solicitarea reprezentantului d-nei Maria Cantacuzino-Enescu.
\nPetru Groza a cerut ministrului Culturii si sefului Sectiei de la C.C. al P.M.R. sa-i prezinte un proiect de hotar\u00e2re a Consiliului de Ministri. Am prezentat, in timp util, proiectul, el a fost avizat de conducerea Uniunii Compozitorilor, Academia R.P.R. si Comisia Monumentelor Istorice, dar juristii Consiliului de Ministri in urma consultarii specialistilor de la Academie, inclusiv a acad. Andrei Radulescu, au hotar\u00e2t, conform legii: Consiliul de Ministri, in virtutea Legii Monumentelor de Cultura, nu poate decide asupra Palatului Cantacuzino fara avizul (aprobarea) proprietarului, document olograf, anexat Hotar\u00e2rii Guvernului.
\nMinistrul Culturii, dupa o consultare cu Romeo Draghici si alte persoane implicate a trimis la Paris pe Mihai Alexandru care a adus de la Paris aprobarea scrisa a d-nei Maria Cantacuzino-Enescu, autentificata la un notar din Paris de avocatul Bediteanu. Proiectul de hotar\u00e2re, depus la Palatul Victoria, a fost discutat si aprobat intr-o sedinta a Consiliului de Ministri si publicat ca Hotar\u00e2re a Consiliului de Ministri, nr. 1075 din 1956 privind infiintarea Muzeului \u201eGeorge Enescu\u201c, in Palatul G.G. Cantacuzino, Calea Victoriei, nr. 141, institutie de stat, subordonata administrativ Ministerului Culturii. A doua zi, ministrul Culturii a emis Ordinul de numire, in functia de director al noului muzeu, a avocatului \u201ereprezentant\u201c al d-nei Maria Cantacuzino-Enescu in Rom\u00e2nia, Romeo Draghici.
\nLa recomandarea ministrului Culturii si sefului Sectiei de Stiinta si Cultura de la C.C., Romeo Draghici, in calitate de director al Muzeului \u201eGeorge Enescu\u201c, a solicitat liderilor \u201eComisiei Stiintifice\u201c a Monumentelor Istorice si Artistice, arhitectii Stefan Bals si Grigore Ionescu, aprobarea ca spatiul neocupat de Muzeul din Palat sa fie ocupat de conducerea Uniunii Compozitorilor. Dupa primirea aprobarii oficiale de la conducerea Comisiei Monumentelor de Cultura, a inceput mutarea Uniuni Compozitorilor in Palatul Cantacuzino, maestrii Mihail Jora, Ion Dumitrescu si Alfred Mend\u00e9lsohn privind in acest sens si aprobarea proprietarei \u2013 d-na Maria Cantacuzino-Enescu.
\nAcestea sunt datele istorice reale, care nu pot fi eludate, ironizate, ori blamate. Membri ai Partidului Comunist Rom\u00e2n si ai Partidului Social-Democrat din anii ilegalitatii, carora li s-au alaturat altii mai tineri, trecuti prin incercarile Razboiului si nenorocirilor postbelice, ajutati de intelectuali consacrati in cultura si stiinta rom\u00e2na, personalitati neangajate politic, ba chiar circumspecte si in conflict cu sistemul totalitar, au izbuit sa c\u00e2stige timpul necesar culturii, sa dureze unele institutii de valoare nationala, precum: Muzeul National al Literaturii, Muzeul National \u201eGeorge Enescu\u201c, Muzeul de Arta din Craiova, Muzeul Militar din Bucuresti, Muzeul de Arta din Cluj, Palatul Culturii din Iasi si aproape toate \u201eCasele (Muzeele) memoriale\u201c din Rom\u00e2nia contemporana.
\n***
\nMarturisesc cititorilor revistei \u201eCultura\u201c ca in 2007 n-am reusit sa limpezesc imprejurarile administrativ-juridice concrete, in care Palatul Cantacuzino a fost preluat de Academia Rom\u00e2na pentru Institutul de Studii Rom\u00e2no-Sovietice. De altminteri, am scris in \u201eMuzica\u201c ca afirmatia despre o \u201eocupare\u201c abuziva de catre Institutul respectiv este nedemonstrata si deci eronata. St\u00e2njenit de starea de necunoastere, am dedicat timp investigatiilor in arhive si \u201eMonitorul Oficial\u201c. Ele n-au fost zadarnice, deoarece am descoperit documente de stat ce limpezesc definitiv \u201eistoria\u201c Palatului Cantacuzino in perioada 1940-1947.
\nLectura foiletonului d-nei Irina Spirescu din \u201eCultura\u201c, nr. 41, 15 octombrie 2009, p. 17-19, sub titlul \u201ePalatul Cantacuzino, un splendid imobil cu fatada in stil Ludovic XIV\u201c prilejuieste publicarea si a ultimelor documente referitoare la \u201eCasa cu lei\u201c. Din acest punct de vedere, foiletonul citat aduce date concrete despre proprietatea Mariei Cantacuzino-Enescu, de pe Calea Victorie 141, ce merita remarcate. D-na Irina Spirescu arata, pornind de la documente de arhiva ca, la 3 februarie 1933, Presedintele Consiliului de Ministri a incheiat un contract de inchiriere cu Maria Cantacuzino, \u201ecasatorita ulterior cu muzicianul George Enescu\u201c. Durata contractului de inchiriere a Palatului pe sase ani, adica p\u00e2na la 23 aprilie 1939.
\nDin motive inexplicabile, autoarea a renuntat sa informeze pe cititori asupra situatiei Platului Cantacuzino, dupa anul 1939. Ea revine, doar la anii postbelici cu un verdict de natura politica, la moda in zilele noastre, dar nedemonstrat cu date credibile.
\n\u201eConfiscat abuziv de autoritatile comuniste, \u2013 scrie d-na Irina Spirescu \u2013 la 3 iunie 1947, in palat a fost inaugurat, in prezenta patriarhului, Aleksei al Moscovei si a guvernului Groza, Institutul de Studii Rom\u00e2no-Sovietice. Din 1956 aici isi are sediul Muzeul \u201eGeorge Enescu\u201c si Uniunea Compozitorilor din Rom\u00e2nia\u201c. Niste afirmatii articulate, in esenta, aproape identice cu asertiuni din alte publicatii bucurestene! Inainte de toate, trebuie sa aratam motivele reale ce l-au determinat pe regele Carol II si pe seful guvernului rom\u00e2n din 1933, Al. Vaida-Voievod, sa inchirieze pentru Consiliul de Ministri Palatul Cantacuzino. Realitatea este ca la acea data, 1933, capitala Rom\u00e2niei Mari \u2013 Bucuresti nu avea inca o rezidenta oficiala emblematica pentru Consiliul de Ministri. De aceea, in premiera, in anul 1937, Guvernul liberal Gh. Tatarascu decide sa incheie intelegerea cu profesorul arhitect Duiliu Marcu, pentru elaborarea proiectului de constructie a Palatului Victoria din Piata cu acelasi nume istoric!
\nDocumente oficiale publicate in \u201eMonitorul Oficial\u201c (Partea I), nr. 259 din 7 noiembrie 1944, ofera informatii inatacabile cu privire la situatia juridica a Palatului Cantacuzino, \u2013 perioada 1939-1948.
\nSeful Guvernului militar, generalul de Corp de Armata Adjutant, Constantin Sanatescu, supune, in preajma zilei de 1 noiembrie 1944, aprobarii Consiliului de Ministri un \u201eRaport\u201c si un \u201eProiect de lege\u201c, pe care, apoi, le inainteaza Regelui Mihai:
\nRaportul d-lui Presedinte al Consiliului de Ministri catre M.S. Regele,
\n\u201eSire,
\nAutorizat fiind de Consiliul de Ministri, respectuos, supun Maiestatii Voastre, alaturatul proiect de lege, prin care Presedintia Consiliului de Ministri, pentru nevoile sale se autoriza sa incheie cu d-na Maria Cantacuzino-Enescu, un contract, av\u00e2nd drept obiect inchirierea imobilului proprietatea d-nei Maria Cantacuzino-Enescu, denumit Palatul Cantacuzino, situat in Bucuresti, Calea Victoriei Nr. 141.
\nAv\u00e2nd in vedere conditiunile echitabile in care mi se ofera inchirierea acestui imobil, cu un trecut istoric; utilizat de aproape 12 ani exclusiv numai de Presedintia Consiliului; faptul ca imobilul \u2013 inchiriat in prezent de Ministrul Afacerilor Interne \u2013 devine liber incep\u00e2nd cu data de 23 Aprilie 1945, c\u00e2t si necesitatea instalarii in centrul Capitalei a forurilor conducatoare ale Statului,
\nAm onoarea a solicita Inalta aprobare si semnatura Maiestatii Voastre, a proiectului intocmit de noi…\u201c
\nNr. 357.707
\nPresedintele Consiliului de
\nMinistri, General de Corp
\nde Armata Adjutant
\n\/ss\/ Constantin Sanatescu
\n1944, Noiembrie 1<\/p>\n

Regele Mihai aproba si semneaza urmatorul \u201eDecret-lege\u201c:<\/p>\n

\u201eMihai I, Prin gratia lui Dumnezeu si vointa nationala, Rege al Rom\u00e2niei…
\nAsupra raportului d-lui Presedinte al Consiliului de Ministri N.r 357.707 din 1 Noiembrie 1944,
\nVaz\u00e2nd si jurnalul Consiliului de Ministri Nr. 753 din 1 Noiembrie 1944;
\nIn baza dispozitiunilor inaltului decret regal Nr. 1620, publicat in Monitorul Oficial Nr. 202 din 2 septembrie 1944,
\nAm decretat si decretam:
\nDecret-lege
\npentru autorizarea Presedintiei Consiliului de Ministri de a incheia un contract de inchiriere cu d-na Maria Cantacuzino-Enescu, pentru inchirierea imobilului proprietatea sa, situat pe Calea Victoriei Nr. 141
\nArt.I. Se autoriza Presedintia Consiliului de Ministri sa incheie cu d-na Maria Cantacuzino-Enescu un contract de inchirierea imobilului proprietatea d-nei Maria Cantacuzino-Enescu, denumit \u201ePalatul Cantacuzino\u201c si situat in Bucuresti, Calea Victoriei Nr. 141.
\nObiectul inchirierii il formeaza actualul local inchiriat de Ministerul Afacerilor Interne, cu contractul Nr. 2018 din 15 Aprilie 1943.
\nChiria anuala va fi de lei 8.000.000, plus taxele si impozitele catre Stat.
\nTermenul de inchiriere va fi de 2\u00bd ani, incep\u00e2nd cu data de 23 Aprilie1945.
\nProprietarul se obliga sa repare at\u00e2t instalatia electrica c\u00e2t si instalatia de calorifer in care scop Presedintia Consiliului de Ministri este autorizata sa-i avanseze in contul chiriei suma de 5.000.000, ce urmeaza a fi retinuta in transe semestriale p\u00e2na la expirarea contractului.
\nMinisterul de Finante este autorizat sa deschida pe seama Presedentiei Consiliului de Ministri, creditul de 5.000.000, pentru acordarea avansului respectiv in contul chiriei.
\nRestul conditiunilor sunt cele prevazute in contractul actual Nr. 1018 din 15 Aprilie 1943, existent intre Ministerul Afacerilor Interne si d-na Maria Cantacuzino-Enescu.
\nArt.II. Orice dispozitiuni contrarii prezentului decret-lege se abroga.
\nDat la Bucuresti la 4 Noiembrie 1944.\u201c<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

In vara anului 2006, marile cotidiane bucurestene au promovat o prelungita si agitata polemica, adesea pigmentata si de atacuri la persoana, in legatura cu \u201eStatutul juridic al Palatului Cantacuzino din Bucuresti\u00bb. Doamna Ilinca Dumitrescu, pianista apreciata in Rom\u00e2nia si \u00een multe tari straine, atunci directoare a Muzeului National \u201eGeorge Enescu\u201c, a sustinut, acompaniata de majoritatea… Cite\u0219te mai mult »Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei 141, \u201eobiectivul\u201c unor diversiuni politice ridicole<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[516,517,515],"class_list":["post-905","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-ilinca-dumitrescu","tag-maria-cantacuzino-enescu","tag-palatul-cantacuzino"],"views":5383,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/905","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=905"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/905\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=905"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=905"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=905"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}