Momentele de v\u00e2rf, estetic vorbind, in \u201eTiganiada\u201c sunt cele doua calatorii onirice (in iad si in rai) ale lui Parpangel si divanul \u2013 sa-i spunem in acest fel \u2013 in care tiganii pun la cale forma politica si administrativa de organizare a statului fagaduit. Calatoria este relatata in cadrul nuntii lui Parpangel cu Romica. Muza lui Budai-Deleanu, care a fost de fata la toate aceste t\u00e2mplari, este solicitata, acum, c\u00e2nd unirea legiuita dintre miri este posibila, sa inspire \u201eo c\u00e2ntare lina\u201c. Nu se lasa prea mult asteptata. Mitrofan, vestit pentru stihurile de la botezuri si nunti, scorneste un epithalamion in stilul lui Nason, adica Ovidiu. Oratia de nunta este c\u00e2ntata de Neantes si ea cuprinde aluzii licentioase de care se rusineaza diplomatic nanasa si fina… Cineva spune, apoi, poezii lacramoase si toata suflarea feminina pl\u00e2nge, si in aceasta ambianta Parpangel \u2013 \u201eom de cinste si iubitoriu de adevar\u201c \u2013 povesteste peripetiile sufletului sau, mai int\u00e2i prin \u201eneste locuri puturoase\u201c, apoi prin \u201ehaia lume\u201c de dincolo, adica prin Gheena. Sufletul este condus, ca in scrierile lui Virgiliu si Dante, de \u201educatoriul sau\u201c, ghidul initiatic. Gheena (iadul) arata ca o scena de la judecata de apoi desenata pe zidurile exterioare ale vechilor manastiri rom\u00e2nesti. Aici nu rasare niciodata soarele, se vad numai r\u00e2uri de foc, nori de fum si, in loc de iarba, numai jar si spuza puturoasa. Dracii umbla in pielea goala, au nas de c\u00e2ine, coarne si sunt m\u00e2njiti cu smoala. Rolul lor este sa aplice sanctiuni in functie de natura pacatelor. \u201eV\u00e2nzarii si hainii\u201c, \u2013 altfel zis tradatorii \u2013 sunt sp\u00e2nzurati de coaste, tiranii stau pe tronuri inrosite, iar din matele lor diavolii experti fac c\u00e2rnati si s\u00e2ngereti. Boierii hrapareti sunt hraniti cu catran si adapati cu fiere amara, t\u00e2lharii si ucigasii sunt trasi in teapa, in fine, muierile infidele sunt calarite de draci si duse acolo unde vapaile sunt mai mari. Nici muierile defaimatoare nu au o soarta mai buna in acest loc de ispasire crunta: li se despica limba vinovata si sunt purtate ca ursii domesticiti prin tara…
\nViziunea este formidabila, nimeni, p\u00e2na la Arghezi, n-a aratat un talent asa de puternic, pentru a zugravi pedepsirea pacatelor lumesti, ca acest teolog greco-catolic care-l citise cu atentie, se vede limpede, pe Dante si comentase si alte scrieri medievale. Cunostea si povestile populare despre caznele iadului. Cazanul cu smoala, focul vesnic, dracii cu frigarile inrosite si alte obiecte de tortura sunt imagini curente in fantezia populara atunci c\u00e2nd este vorba de a reprezenta imparatia lui Satan. Numai Creanga da, in \u201eIvan Turbinca\u201c, o imagine aproape idilica a lumii lui Scaraotchi: c\u00e2rciumi, m\u00e2ncare abundenta si votca, muzica, draci si dracoaice care se prind in hora, in fine, petrecere lunga, zaiafet… Ion Budai-Deleanu continua traditia orala si construieste, cu modele clasice occidentale si fantasme rasaritene in fata, o utopie lirica neagra de o mare expresivitate: \u201eNici un soare acolo lumineaza,\/ Nici pa ceriu sarin luna cu stele,\/ Ci numa vapaile fac raza;\/ Insa ce mai vapai s\u00e2nt ahele!\/ Dintr-insa nori da fum sa ridica\/ Si ploaie da sc\u00e2ntei arz\u00e2nd pica.\/\/ R\u00e2uri da foc incolo s-incoace\/ Merg bobotind ca neste p\u00e2rjoale,\/ Focul nest\u00e2ns toate arde si coace;\/ Iar pe zios, in loc de iarba moale,\/ Jar si spuza fierbinte rasare,\/ Nespusa din sine d\u00e2nd putoare.\/\/ Vazui pe toti dracii in pielea goala,\/ Cu coarne in frunte, cu nas da c\u00e2ne,\/ Pasta tot m\u00e2ngiti cu neagra smoala,\/ Br\u00e2nci da urs av\u00e2nd si coade sp\u00e2ne,\/ Ochi da buha, da capra picioare\/ S-arepi da liliac in spinare.\/\/ Vazui muncile iadului toate:\/ Cum fiii Satanii-si fac izb\u00e2nda\/ Asupra celor morti in pacate,\/ Sau si care au cazut supt os\u00e2nda.\/ O, groaznica s-amara vedere!\/ Vr\u00e2nd a spune, graiu in gura-mi piere.\/\/ Toate pacatele mari da moarte\/ Au si pedepse dupa masura;\/ Caci prin aha si da ahaia parte\/ Isi ia fiescare certatura\/ Prin care au gresit si da pre care\/ Tras fiind, s-abatu d\u00e2n carare.\/\/ V\u00e2nzarii si hainii ce v\u00e2nd\/ S\u00e2nge nevinovat pentru bani\/ Stau da coaste sp\u00e2nzurati pe r\u00e2nd,\/ Ca si in macelarii hai c\u00e2rlani;\/ Iar dracii calai in gura d-arsa\/ Aur s-argint fierbinte le varsa.\/\/ Tiranii crunti si far’de omenire\/ Sed legati pe tronuri infocate,\/ B\u00e2nd s\u00e2nge fierbinte din potire;\/ Iar din matele lor spintecate\/ Fac dracii c\u00e2rnati si s\u00e2ngereti\/ S-alte m\u00e2ncaruri pentru draculeti.\u201c
\n\u201ePoeticul\u201c cum ii spun comentatorii de la subsolul paginii, nu uita pe nimeni: judecatorii care iau mita, martorii mincinosi, lacomii etc., toti sunt supusi la crunte casne. Sa nu pierdem din vedere pe muierea inselatoare, clienta eterna a iadului: \u201eMuierea care pa al sau barbat,\/ Pentru ibovnicul doara iubit,\/ Cu venin s-otrava au fermecat\/ Sau macarcum ea l-au omor\u00e2t,\/ Pa ahaia dracii suind calare\/ O duc unde-i vapaia mai mare,\/\/ Strapung\u00e2ndu-o prin gemanare\/ Cu taciuni aprinsi sau infocate\/ Frigari, s-in asemene stare\/ Afl\u00e2ndu-sa purure va pate!…\/ O, voi muieri pre slabe da minte,\/ Luati sama la heste cuvinte!\u201c.
\nUtopia neagra are, totusi, partile ei inveselitoare. Budai-Deleanu descrie, in deriziune desigur, un iad construit dupa modelul comunitatii pam\u00e2ntene. In locul de ispasire se afla, l\u00e2nga foc nestins, numeroase sp\u00e2nzuratori si cazane cu smoala, c\u00e2rciumi (\u201esupt neste setri nalte\u201c) unde dracii man\u00e2nca si beau pacura, smoala, rasina aprinsa si piatra pucioasa topita, iar de m\u00e2ncat, man\u00e2nca jar si spuza. In dughenele iadului se afla de v\u00e2nzare obrazare viclene, otravuri, farmece, ape stricatoare de piele si, in genere, marfe desarte… Negutatorii draci dau chiar marfa pe credit fatarnicilor si fariseilor, semn ca, incipient, sistemul capitalist patrunsese deja in imparatia intunericului, cel putin in imaginatia prolifica a lui Budai-Deleanu… Asa arata, in varianta sa, utopia iadului.
\nLuat de guler si \u201eda o spata\u201c, Parpangel este dus, apoi, in rai. La poarta, el si \u201epovata\u201c lui, adica indrumatorul, ghidul sau, sunt int\u00e2mpinati de S\u00e2n-Petru, care le cere actele: \u201eDar tu, mai tigane, ce cauti aici\/ In camesa cusuta cu arnici?\u201c.
\n\u201ePovata\u201c arata documentele incredintate de S\u00e2n-Mihai si, verific\u00e2ndu-le, vigilentul portar le da drumul in gradina raiului. Ce urmeaza este o reverie luminoasa, o utopie a binelui si a desfatarii, cu usoare accente umoristice: \u201eAcolo vezi tot zile sarine\/ Si ceriu limpede fara nuori,\/ V\u00e2ntucele dragalase, line\/ Dulce sufl\u00e2nd prin frunze si flori,\/ Tot feliuu da pasarele ciudate\/ Cu viersuri c\u00e2nt\u00e2nd pre minunate.\/\/ Acolo Dumnezeu asa fece\/ Sa nu fie vara zadufoasa,\/ Nici iarna cu ger, nici toamna rece,\/ Ci tot primavara m\u00e2ngaioasa;\/ Soarele incalzeste si desfata,\/ Iara nu pripeste niciodata.\/\/ C\u00e2mpurile cu flori osabite\/ S-aici la noi inca nevazute\/ S\u00e2nt pre desfatat acoperite\/ Cu tot feliul de roduri crescute;\/ Iar pa zios in loc da pietricele\/ Zac tot pietri scumpe si margele.\/\/ In locul de arburi si copace\/ Cresc rodii, naranciuri s-alam\u00e2i,\/ Si tot feliu da pom ce la gust place,\/ Cum si rodite cu struguri vii;\/ Iar in loc da nasip si tar\u00e2na\/ Tot graunta da aur iai in m\u00e2na.\/\/ Rauri da lapte dulce pa vale\/ Curg acolo si da unt paraie,\/ Tarmuri-s da mamaliga moale,\/ Da pogaci, da pite si malaie!\/ O, ce s\u00e2nta si buna tocmeala!\/ M\u00e2nci c\u00e2t vrei si bei far-ostaneala.\/\/ Colea vezi un sipot da rachie,\/ Ici da proapata mursa un izvor,\/ Dincolea balta da vin te imbie,\/ Iara caus, pahar sau urcior\/ Zac\u00e2nd afli indata l\u00e2nga tine,\/ Oric\u00e2nd chieful da baut iti vine.\/\/ Dealurile si coastele toate\/ S\u00e2nt da cas, da br\u00e2nza, da slanina;\/ Iar muntii si st\u00e2nce gurguiate\/ Tot da zahar, stafide, smochine!\/ De pe ramurile da copaci\/ Sp\u00e2nzura covrigi, turte, colaci.\/ Gardurile acolo-s impletite\/ Tot cu fripti c\u00e2rnaciori lungi, aiosi,\/ Cu placinte calde stresinite,\/ Iar in loc da pari, tot c\u00e2rtabosi;\/ Dara spetele, dragile mele,\/ S\u00e2nt la garduri in loc da proptele.\u201c
\nUtopia pe care o evoca Parpangel are multe modele in literatura scrisa si orala, unele religioase, altele profane. Istoria sufletului care, pentru sa ajunga in lumea de dincolo, trebuie sa treaca prin noua vami este foarte rasp\u00e2ndita in imaginarul popular rom\u00e2nesc. Toti istoriografii au semnalat, de exemplu, \u201eViata Sf\u00e2ntului Vasile sau vamile vazduhului\u201c sau \u201eCuv\u00e2ntul Sf\u00e2ntului Pavel Apostol\u201c, numit si \u201eApocalipsul apostolului Pavel\u201c, tradus in limba rom\u00e2na dupa originalul slavon si publicat in \u201eCodex Sturdzanus\u201c. Tot in acest corp de texte este inclus \u201eApocalipsul Maicii Domnului\u201c, traducere fixata de Hasdeu la mijlocul secolului al XVI-lea. Epica este, aici, ingenioasa si da sentimentul ca citim un roman negru intr-o varianta medievala din orientul european. Maica Domnului vrea sa vada toate muncile din iad si, merg\u00e2nd la magura Eleonului, solicita lui Dumnezeu, Sf\u00e2ntului Duh si fiului sau, Iisus Hristos, un indrumator si o paza sigura. Este desemnat arhanghelul Mihail insotit de patru sute de ingeri: c\u00e2te o suta pentru fiecare punct cardinal. Cu aceasta suita, Maica Domnului calatoreste spre iad si ce vede acolo este numai \u201eintuneric si munca mare\u201c, adica: r\u00e2uri de foc in care se scalda cei care n-au crezut in Hristos, cei care nu si-au respectat parintii, cei care au facut curvie etc. Unii sunt acoperiti de foc p\u00e2na la br\u00e2u, altii p\u00e2na la piept, iar altii p\u00e2na la crestet. O ierarhie stricta in functie de gravitatea pacatelor. P\u00e2na la crestet sunt cuprinsi de foc cei care au m\u00e2ncat, de exemplu, carne de om. Unii sunt sp\u00e2nzurati de picioare si sunt m\u00e2ncati de viermi, o muiere este sp\u00e2nzurata de ureche pentru ca si-a spionat vecinii si a clevetit. Mincinosii, ocar\u00e2torii, cei care nu se duc duminica la biserica sau cei care nu s-au botezat, toti sunt pusi la munci grele in acest iad ortodox care seamana cu un lagar de exterminare. Preotesele care dupa moartea sotilor s-au maritat sunt sp\u00e2nzurate de unghii (ma intreb in ce mod se poate face acest lucru!), iar calugaritele care in manastire s-au dedat la curvie sunt si ele supuse la casne imposibile1. Nu stiu daca Ion Budai-Deleanu a consultat aceste texte sau altele, asemanatoare, dar, in mod sigur, pe o cale sau alta, a cunoscut aceste viziuni apocaliptice folosite, preventiv, de Biserica Ortodoxa. Talentul lui de a nascoci asemenea utopii pe gustul unei medievalitati t\u00e2rzii este, in orice caz, remarcabil. Numai Arghezi, repet, a mai imaginat in poezia sa de batr\u00e2nete asemenea reverii paradisiace si ironice.
\n*
\nAl doilea moment notabil literar in aceasta fresca carnavalesca este reprezentat, intr-adevar, de soborul care incepe in c\u00e2ntul al X-lea si continua in c\u00e2ntul urmator. Discursul devine, aici, in totalitate ideologic si, desi latura parodica nu dispare, el pastreaza o nota sporita de gravitate. Tema soborului este, se stie, formula ideala de organizare si c\u00e2rmuire a statului. Autorul introduce inca din primele stihuri un mic element de deriziune, si anume acela ca o dezbatere de idei buna (\u201efilosofia cea lamurata\u201c) nu-i posibila fara o indestulare prealabila a p\u00e2ntecelui. Asa ca eroii sai, cu \u201ep\u00e2ntece bine satule\u201c, se apuca de treaba, adica de vorba. Justificarea ar fi ca ideile mari n-au aparut niciodata in singuratate (in \u201es\u00e2hastrii prin pustie\u201c, unde indivizii se hranesc cu ierburi), ci in orase, unde oameni au \u201eobiceiuri gingase\u201c si se hranesc cu bucate alese si beau vin dulce… Asadar: teoria sociologica a lui Budai-Deleanu, cel putin in aceasta deschidere umoristica a discursului ideologic, este ca civilizatia n-a fost creata in pesteri, ci in marile aglomerari urbane. Nici cultura n-ar fi opera solitudinii. \u201eIliada\u201c, spune el, n-a fost compusa in paduri, ci la ospete si nunti si, in genere, izvodirile celebre au aparut \u201ein palaturi nalte\u201c si la \u201ecurti desfatate\u201c, acolo unde este mare indestulare, adica \u2013 in limbajul de azi \u2013 acolo unde exista un orizont de asteptare favorabil in primul r\u00e2nd in ordine materiala,. \u201eDumnezeiescul Platon\u201c si iscusitul \u201eAristotel\u201c nu erau asceti, continua Ion Budai-Deleanu ingros\u00e2nd gluma, nu traiau ca niste pustnici cu bureti si poame, se hraneau cu carne si peste si beau \u201edomneste\u201c vin. Dar profetii biblici unde au trait? Dar ascetii crestini?, iti vine sa-i raspunzi ironistului ardelean. Autorul noteaza aceste enorme banalitati, ca sa intelegem, desigur, contrariul. Efectul umoristic este aproximativ, iar teoria despre indestulare, ca o conditie a spiritului creator, nu trebuie luata in serios. Sa ne multumim cu latura ei comica.
\nDezbaterea, dincolo de aceste sugestii comice, este insa serioasa. Sloboziti, tiganii vor inainte de orice egalitate deplina: \u201esa him toti dempreuna \/ tarani sau boieri far’ osabire\u201c. Ideea egalitatii si a extirparii saraciei aprinde mintile si dezleaga instinctele. Adunarea populara a m\u00e2ndrei tiganii (asa-i zice naratorul care, aflam dintr-un vers, face parte din ceata laietilor) se transforma intr-o vrajba totala (\u201ede septe ori pe saptam\u00e2na\u00a0 s-au batut voinicii tiganilor\u201c). Morala fabulei este sceptica privitoare la democratia exercitata de intregul norod: \u201eCaci intru adunarile mai toate\/ Unde norodul fara osabire\/ A vorbit si sfatuire poate,\/ Purure g\u00e2lceava, neunire,\/ Pricire cu vrajba stap\u00e2neste,\/ Dar nimic bine sa hotareste.\u201c
\nConsultarea poporului nu-i, deci, productiva. Inteleptii taberei (adica batr\u00e2nii) decid atunci ca soborul sa fie format din reprezentantii cetelor, dupa modelul de la Paris (\u201eca s-acum in Paris cei din munte\u201c) sau, cum lamureste Mitru Perea lucrurile, dupa exemplul \u201eravolutiii frantozesti in Paris\u201c, c\u00e2nd au fost alesi oamenii cei mai intelepti sa hotarasca treburile statului. Autorul \u201eTiganiadei\u201c este la curent, asadar, la 1800, cu mersul lumii occidentale. Baroneu vrea stap\u00e2nire monarhica pentru ca, argumenteaza el, chiar natura da dovada de simpatii in acest sens: \u201ecine conduce, oare, trupul omenesc daca nu capul? Si, daca este asa, nu-i oare bine ca trupul cetatenesc (statul) sa fie condus de unul care \u201evine si sp\u00e2nzura dintr-o m\u00e2na\u201c?\u201c. Ca orice strateg politic, Baroneu ataca dur opozitia, adica \u201enehodinita democratie\u201c care, dupa el, nu-i buna, pentru ca incurajeaza ura dintre cetateni (\u201eunul pe altul surpa, micsoreaza\u201c) si incurajeaza impostura, fataria, intriga si pe cei \u201eneharnici\u201c (pe lenesi). Baroneu cunoaste deja la 1800 toate surubariile luptei pentru putere. De la democratie, el ajunge la Republica pe care, evident, o respinge, numind-o \u201etarina pustie\u201c… Republica nu-i buna pentru ca \u201ecel puternic rapeste in tarie\u201c, nefiind legi ferme, iar concurenta dintre indivizi este acerba. \u201eTot insul trage pe intietie\u201c (marire, promovare sociala, protimisire) \u2013 scrie Budai-Deleanu \u2013 si din aceasta pricina iese o zarva perpetua. Si aici monarhistul Baroneu se dovedeste a fi un bun orator politic, pentru ca, trage el concluzia, acolo unde un singur cap judeca, asemenea ciocniri intre vanitati paguboase nu sunt posibile. Nu uita, ajung\u00e2nd la acest punct al demonstratiei, sa combata anarhia care, dupa mintea lui conservatoare, este un aliat infidel al democratiei. Asadar: \u201eAsa in democratie cei tari\/ Fr\u00e2ng legile fara nice o frica,\/ Si din zi in zi fac\u00e2ndu-sa mari,\/ Peste toti ceialalti sa radica,\/ Iar intre sine far’ contenire\/ Sa lupta pentru protimisire.\u201c
\nMitru Perea il sustine teoretic in nota lui lamuritoare, zic\u00e2nd ca democratia nu tine mult intr-un stat. Argumentele sunt istorice si politologice: cei care ajung la putere in democratie \u2013 dovada democratia vechilor greci \u2013 \u201eincep a sa involnici si a despotisi pe altii\u201c. Slobozan este insa de partea republicii si, in consecinta, combate aprig monarhia care duce invariabil la despotie. Nu-i o regula, spune el cu indreptatire, ca un monarh bun sa fie urmat de altul tot at\u00e2t de bun. Si, apoi, in jurul unui monarh roiesc totdeauna \u201eciocoii de curti\u201c sau \u201eciocoi curteni\u201c (in termenii nosti \u2013 cei care formeaza camarila regala), care \u201eobladuiesc\u201c tirania. Ideea lui Slobozan este ca a impune cu sila o lege este o miselie: \u201eDin monarhia cea mai deplina\/ Despotia in urma fu nascuta\/\u2026\/ Caci dovedit lucru este cum ca\/ A pune legi s-a n-avea tarie\/ De a s\u00e2lirea spre-a legii porunca\/ Pe cei supusi, este miselie!…\/ Cum dar a sili voi veti putea\/ Pe monarhul, c\u00e2nd el sa nu vrea?\u201c
\nSlobozan este, se poate spune, un spirit cultivat si democratic. El vorbeste de o republica asezata pe \u201etemeiuri firesti necladite\u201c si de \u201elungi filosoficeste ispite\u201c pe care, probabil, le-a cunoscut. Discursul lui este coerent si dovezile aduse in sprijinul republicii sunt solide si universale: republica da individului o sansa si cultiva, astfel, ceea ce mai t\u00e2rziu s-a numit meritocratia (\u201eIn republeca omul sa radica\/ La vrednicia sa cea deplina,\/ Fie de vita mare sau mica,\/ Aiba avutie multa sau putina,\/ Totusi asemene drepturi are\/ Cu cela care este mai mare\u201c), in timp ce in laudata monarhie nu exista o reala egalitate de sanse, este doar o prapastie intre cei de sus si \u201eun norod giosit si ticalos\u201c. Aici dregatoriile sunt date pe bani (\u201enu vei dob\u00e2ndi slujbe cinstite \/ far’ argint sau far’ ciocotnitire \/ sau alt feliu de ovilita giosire\u201c). Ciocotnitire, adica lingusire. C\u00e2ntul al X-lea se incheie cu aceasta expunere de motive. Teza monarhica se confrunta cu antiteza republicana. Antiteza este, s-a putut constata, in avantaj, in aceasta prima runda.<\/p>\n
Nota:<\/strong> Momentele de v\u00e2rf, estetic vorbind, in \u201eTiganiada\u201c sunt cele doua calatorii onirice (in iad si in rai) ale lui Parpangel si divanul \u2013 sa-i spunem in acest fel \u2013 in care tiganii pun la cale forma politica si administrativa de organizare a statului fagaduit. Calatoria este relatata in cadrul nuntii lui Parpangel cu Romica. Muza… Cite\u0219te mai mult »\u201eTiganiada\u201c: O scriere carnavalesca (II)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[2080,6372,6371],"class_list":["post-9018","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-tiganiada","tag-budai-deleanu","tag-parpangel"],"views":22090,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9018","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=9018"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/9018\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=9018"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=9018"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=9018"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}
\n1. Cf. Codex Sturdzanus, editie de Gheorghe Chivu, 1993, Editura Academiei Rom\u00e2ne, 1993.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"