{"id":894,"date":"2009-12-24T00:10:18","date_gmt":"2009-12-23T22:10:18","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=894"},"modified":"2009-12-24T00:11:21","modified_gmt":"2009-12-23T22:11:21","slug":"relecturi-in-decembrie-ii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/relecturi-in-decembrie-ii\/","title":{"rendered":"Relecturi \u00een decembrie (II)"},"content":{"rendered":"

\u00cen volumul de memorialistica (\u00een dialog) \u201eTransformari, inertii, dezordini\u201c, aparut la Polirom cu sapte ani \u00een urma, la care ma voi referi si de aceasta data, Andrei Plesu, judec\u00e2nd sine ira et studio, contureaza clar imaginea a ceea ce avea sa ram\u00e2na \u00een memoria colectiva asa-numitul \u201efenomen Piata Universitatii\u201c, precum si mineriada din iunie ’90. Autorul cartii \u201eMinima moralia\u201c constata ca se crease o stare de spirit, reflectata si de sondajele de opinie, ce \u201eexplica primirea glorioasa pe care a facut-o populatia minerilor. Pentru ca e prea simplu sa spui: \u201eDomnule, minerii erau securisti\u201c. Minerii erau securisti, aia care \u00eei primeau la Bucuresti erau tot securisti, care va sa zica s-au aplaudat reciproc. Nu. Gospodina rom\u00e2na din Bucuresti, omul de pe strada erau fericiti ca se face liniste si, \u00een general, aveau o simpatie mult mai mare pentru mineri dec\u00e2t pentru Ana Blandiana. Asta e o realitate. Si tocmai aceasta realitate, acest tip de atmosfera si aceasta opinie au adus minerii; noi suntem aia care aducem minerii, prin \u00eenclinatia noastra de a invoca o autoritate care sa transeze lucrurile cu m\u00e2na de fier si care sa ne scoata din marasm; minerii au venit pe fondul unei acceptabilitati deja create. ?sta e argumentul meu \u00eempotriva celor care spun: \u201eAu fost adusi. Altfel, ei ar fi stat cuminti la ei acasa\u201c. Nu, domnule, au fost adusi pe fondul unei atmosfere, \u00een care venirea lor era cumva asteptata. <\/strong><\/em><\/p><\/blockquote>\n

A fost, evident, o greseala de management politic ca fata de aceasta venire a lor a existat o atitudine complezenta. Apoi, exprim\u00e2ndu-se si acele multumiri finale \u2013 pe care eu atunci le-am citit corect, cred: erau multumiri de expediere \u2013 s-a dat apa la moara celor care credeau \u00een complicitatea puterii\u201c.
\n\u00cen alta ordine de idei este interesant cum \u00eel chestioneaza Andrei Plesu pe prietenul sau Petre Roman: \u201eVoiam sa te mai \u00eentreb ceva. Ai ajuns prim-ministru \u00een c\u00e2teva zile; pastr\u00e2nd proportiile, asa cum am ajuns eu din muzeograf-bibliotecar ministrul Culturii, tu ai ajuns dintr-un profesor la Politehnica, primul-ministru al Rom\u00e2niei. Asta e o extraordinara revolutie interioara si exterioara \u00een viata unui om. Si ma \u00eentreb (si cred ca toata lumea se \u00eentreaba) cum te-ai adaptat la postura asta? Si-o sa \u00eencep cu niste \u00eentrebari gazetaresti: ce ai facut \u00een primul moment \u00een care ai intrat \u00een biroul atribuit primului-ministru? Cum devine cineva prim-ministru peste noapte si cum \u00eesi \u00eencepe treaba? Ai citit carti despre prim-ministeriat, ai \u00eentrebat pe altii, cum ai procedat?\u201c
\nGrele \u00eentrebari! Da, zice Petre Roman, era hotar\u00e2t, si-a asumat \u00eenalta functie, doar cunostea bine tara! Facuse \u2013 relateaza el \u2013 calatorii cu Aro-ul Politehnicii pe drumurile patriei si constatase dezastrul; probabil atunci, cu acele prilejuri si cu ochiul sau de vultur, observase si ca industria rom\u00e2neasca era \u201eun morman de fiare vechi\u201c… Saracii de noi, nu stiam, nu stiau inclusiv promotiile de ingineri iesite de pe bancile Politehnicilor, inclusiv ale celei unde Roman era cadru didactic, ca toata viata noastra n-am creat dec\u00e2t \u201eun morman de fiare vechi\u201c. Inclusiv \u00een literatura. Dar la ce te poti astepta de la niste \u201estupid people\u201c? Mi-au ramas \u00een minte c\u00e2teva sintagme rostite de Andrei Plesu. Una dintre ele este \u201erevolutia interioara\u201c. Mi s-a parut ca ea defineste nostalgia noastra asa-zic\u00e2nd esentiala. Dupa dramaticele, s\u00e2ngeroasele zile din decembrie ’89, s-a confirmat, din pacate, \u00eenca o data ca la noi ceea ce \u00eencepe grav esueaza \u00een mizerabil, ca din tragic se decade \u00een comic; \u00een comedie trista, e adevarat, dar comedie. Mitica, fie el si cultivat \u2013 ceea ce e foarte rar \u2013 nu se \u00eencurca cu probleme grave, necum cu metafizica, nu se \u00eentreaba, ca eroii lui Cehov, ce vor zice urmasii de ceea ce noi ne \u00eenvrednicim astazi? (De aceea, nici nu avem \u00een literatura noastra un scriitor care sa atinga intensitatea tragismului marilor rusi!). Mitica de la portile Orientului nu moare sau macar nu se da cu capul de pereti pentru o idee, pentru o convingere profunda (ce sa mai vorbim de ideal?!). Nu are notiunea (nici sentimentul) de destin. El este omul soartei si al conjuncturii. Mitica postdecembrist, \u00een diverse ipostaze \u2013 \u00eendeosebi \u00een cea de politician \u2013 are mentalitate de tejghetar si orizont cultural de telenovelist si manelist. Mizele lui sunt mici, dar de o nocivitate sociala maxima. Vrea prosperitate fara munca. Are o mare capacitate de nap\u00e2rlire si victimizare. \u00cei este rusine ca-i rom\u00e2n, dar nu se \u00eentreaba daca nu cumva Rom\u00e2niei ar trebui sa-i fie rusine cu el (\u201eBogata, frumoasa tara; pacat ca e locuita!\u201c). Se capatuieste peste noapte, jefuind fara complexe, caci, dupa el, asa merg lucrurile \u00een democratie, de asta s-a facut \u2013 nu-i asa? \u2013 revolutia fie ea si \u201eexterioara\u201c! Calca pe cadavre, c\u00e2nd \u00een joc este interesul sau. Pe scurt, \u00een Rom\u00e2nia postrevolutionara au triumfat si triumfa noncaracterele sau, ca sa reiau termenul lui Petre Pandrea, \u201est\u00e2rpiturile\u201c morale, inclusiv cele care au ratat, p\u00e2na si, daca nu infernul, oricum purgatoriul puscariei, lectia \u201eAcademiei de sub pam\u00e2nt\u201c. Pandrea, Tutea, Nicolae Steinhardt, I.D. S\u00e2rbu sunt adevarate institutii morale si, fireste, nu doar morale. Dar cu c\u00e2teva flori nu se face primavara pe ulita Rom\u00e2niei.
\n\u00cen epoca postdecembrista, istoria a fost si este, nu o data, rescrisa fara rigoare si fara respectul adevarului. C\u00e2t priveste cea care se face sub ochii nostri, este mai mult dec\u00e2t dezamagitoare, este confuza, fara orizont. Politicienii ajunsi \u00een prim-planul acestei istorii au dat si dau dovada nu doar de amatorism, ci si de narcisism, ca sa nu mai vorbim de triumfalism. \u201eAm fost primul care a vorbit despre democratie. Asta m-a mirat ulterior, sa constat ca \u00een dimineata lui 22 eram singurul care a vorbit de democratie\u201c \u2013 zice fara sa clipeasca Petre Roman.
\nRememorarile, confesiunile lui au adeseori explicit sau \u00een subtext un repros. Nu l-am \u00eenteles multi dintre noi, nu doar cei din clasa politica. Nu l-a \u00eenteles mai ales opozitia din anii ’90-’92 care, \u00eentre altele, s-a opus, zice Petre Roman, liberalizarii preturilor. Omul a vrut sa ne faca fericiti, sa ne duca \u00een Paradisul vestic, capitalist. Era tare (Radu C\u00e2mpeanu i-ar fi marturisit: \u201eDomnule Roman, sunteti tare!\u201c). Dar cine simtea, totusi, cu adevarat taria lui era, desigur, poporul care l-a ales \u2013 asa cum \u00eei spune \u00eentr-o anumita \u00eemprejurare \u2013 cui? \u2013 celui care, spre deosebire de el, chiar fusese ales, presedintelui Iliescu! \u201eCred ca populatia, \u00eentr-un mod foarte confuz, simtea ca nu mint si multi spuneau: \u201eDomnule, Roman, cu oamenii lui, ne duce direct \u00een Vest\u2026\u201c Bogdan Baltazar ar fi spus \u2013 conform Elenei Stefoi \u2013 \u201efara sa ne dam seama c\u00e2nd si cum\u2026\u201c Iar Roman, care apeleaza si la \u00eentelepciunea populara rom\u00e2neasca pune punctul pe i: \u201eAdica pe o scurtatura. Mie mi se pare ca ceea ce caracterizeaza cel mai bine mentalitatea rom\u00e2neasca este scurtatura. \u00abDomnule, s-o luam pe scurtatura\u00bb, zice rom\u00e2nul, adica sa ajungem la capatul drumului mai repede si cu eforturi mai mici\u2026 Cred ca de data asta am citit eu mai mult din Eliade si i-am citat pe Eliade si pe Titu Maiorescu. Am simtit ca eram invidiat pentru functie, c\u00e2nd eu eram preocupat de ceea ce pot face pentru cei multi cu aceasta functie\u201c.
\nNici nu stii ce sa admiri mai \u00eent\u00e2i: dezinvoltura cu care Petre Roman amesteca planurile, inocenta sau, daca vreti, faptul ca \u00eei pomeneste pe Eliade si Maiorescu \u00eentr-un context derizoriu?! Dar sa-l mai ascultam putin, fiindca personajul este si melodramatic: \u201eAm fost ca un om propulsat de o trambulina foarte puternica, pe care am calcat fara sa am cea mai vaga idee ca e o trambulina. Orice situatie foarte puternica (sic!) aduce cu sine si parti bune, si parti dificile. Acel urias optimism a hranit actiunea mea viitoare: am tras dupa mine tot ce am putut, inclusiv formarea unui guvern reformist, aplicarea unui program de reforma autentic, cel mai puternic program de reforma din fostele tari comuniste, dus la \u00eemplinire pas cu pas, asa cum figura el pe h\u00e2rtie\u201c.
\nNumai ca h\u00e2rtia nu prea s-a potrivit cu realitatea precum \u00een anecdota cu Aliosa si ziarul Pravda care scrisese ca i s-a dat casa, dar el, saracul, dormea sub cerul liber\u2026
\nPeste toate \u00eensa se astern ingratitudinea noastra, nepriceperea, neputinta de a \u00eentelege si de a consimti, cum ar spune un erou al lui Caragiale, la durerea celui care a calcat pe trambulina fara sa stie. Caci o fi fost tare \u2013 mai ales daca de asta si-a dat seama \u00eensusi C\u00e2mpeanu \u2013 dar e si el om. Are, avea si el nevoie de putina consimtire din partea poporului: \u201ePublicul nu a perceput aproape niciodata fram\u00e2ntarile si durerile mele; dar, \u00eentr-un fel de jurnal pe care l-am tinut \u00een intervalul aprilie-septembrie 1991, suferintele mele se vad destul de clar\u201c.
\nN-am cunostinta p\u00e2na \u00een prezent ca jurnalul ar fi fost publicat. \u00cen cazul \u00een care urmeaza sa fie editat (poate sub \u00eengrijirea si cu notele explicative ale Elenei Stefoi!), i-as sugera diaristului sa-l intituleze postromantic \u201eSuferintele t\u00e2narului Petre\u201c si promit sa-l comentez la aceasta rubrica pusa \u2013 cum se vede \u2013 sub genericul \u201eCultura literara\u201c. \u00cel fac si scriitor, daca asta \u00eei mai alina suferintele\u2026<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u00cen volumul de memorialistica (\u00een dialog) \u201eTransformari, inertii, dezordini\u201c, aparut la Polirom cu sapte ani \u00een urma, la care ma voi referi si de aceasta data, Andrei Plesu, judec\u00e2nd sine ira et studio, contureaza clar imaginea a ceea ce avea sa ram\u00e2na \u00een memoria colectiva asa-numitul \u201efenomen Piata Universitatii\u201c, precum si mineriada din iunie ’90.… Cite\u0219te mai mult »Relecturi \u00een decembrie (II)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[437,436,435,434],"class_list":["post-894","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-andrei-plesu","tag-dezordini","tag-inertii","tag-transformari"],"views":2158,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/894","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=894"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/894\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=894"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=894"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=894"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}