{"id":8917,"date":"2011-09-01T17:53:14","date_gmt":"2011-09-01T15:53:14","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=8917"},"modified":"2011-09-01T17:54:05","modified_gmt":"2011-09-01T15:54:05","slug":"marin-sorescu-intre-doua-%e2%80%9enopti%e2%80%9c-poetice","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/marin-sorescu-intre-doua-%e2%80%9enopti%e2%80%9c-poetice\/","title":{"rendered":"Marin Sorescu. Intre doua \u201enopti\u201c poetice"},"content":{"rendered":"

Ca etichetele de \u201ecanonic\u201c ori de \u201eclasic\u201c au condus adeseori la plasarea creatiei soresciene sub zodia mitologizarilor o dovedeste prin excelenta modul in care este abordat, dupa 1990, volumul \u201eSingur printre poeti\u201c. Faimoasa mai degraba prin titlu si chiar prin subtitlul \u201eparodii\u201c, cartea lui Sorescu din 1964 a beneficiat in deceniile sapte, opt si noua ale secolului trecut de interpretari sumare, veritabilul debut artistic al poetului fiind considerat volumul \u201ePoeme\u201c (1965). Tocmai de aceea, aproape orice revizuire critica a operei scriitorului \u201esaizecist\u201c si-a gasit o motivatie decisiva in afirmarea nedreptatii care i s-a facut \u201eprimului\u201c debut sorescian. <\/strong><\/em>
\nUn fel de sinteza a acestei atitudini dezvaluie articolul unui t\u00e2nar critic craiovean, Mihai Ene, care contesta calificativul de \u201esimple parodii\u201c acordat textelor publicate de poet inca din anii petrecuti la facultatea din Iasi. De vreme ce poemele au fost socotite \u201edoar niste exercitii stilistice, manieriste, desigur interesante, reusite la nivel formal, dar fara nicio consistenta estetica in sine, ele pregatind doar terenul pentru \u00abadevaratele\u00bb volume care vor urma\u201c, s-ar impune o schimbare de perspectiva, asa inc\u00e2t \u201eSingur printre poeti\u201c sa fie citit drept un \u201emanifest poetic\u201c oblic (nici afirmativ, in sensul promovarii unor profesiuni de credinta, nici un program artistic agresiv, demolator, de tip avangardist). Mai mult, in viziunea lui Ene, fiecare text merita abordat drept o \u201erescriere de ad\u00e2ncime\u201c, ca un demers \u201edeconstructivist\u201c: \u201eparodia ram\u00e2ne in zona retoricii, a mecanismelor de suprafata, a ticurilor stilistice, deconstructia muta discursul in zona poeticului, a mecanismelor de ad\u00e2ncime, a modului de concepere a textului poetic\u201c (v. Mihai Ene, \u201eSingur printre poeti. Canon si subversivitate\u201c, in \u201eAnuarul Colocviului International de Exegeze si Traductologie \u00abMarin Sorescu\u00bb, 2007\u201c).
\nIdeea unui Sorescu-deconstructivist (iar nu parodist) nu e, de altfel, deloc noua. Cea mai consistenta sectiune din studiul Mariei-Ana Tupan, \u201eMarin Sorescu si deconstructivismul\u201c (1995), se axeaza tocmai pe analiza cartii din 1964. Puternic influentata de teoretizarile lui G\u00e9rard Genette din \u201ePalimpsestes\u201c, autoarea porneste de la o teza ce parea revolutionara \u2013 in ciuda retoricii ei protocroniste \u2013 pentru receptarea lui Sorescu: \u201eMarin Sorescu se indeparteaza radical de predecesorul sau cel mai cunoscut, George Top\u00e2rceanu, anticip\u00e2nd o scriitura intertextuala si deconstructiva care la vremea respectiva nu exista nici ca proiect al filosofilor limbajului. (…) Aproape toti saizecistii mimeaza ceea ce Ion Pop numeste \u00abjoc demiurgic\u00bb, in vreme ce Marin Sorescu este un deconstructivist nietzschean, care, cu o constiinta hipertrofiata a autonomiei limbajului, refuza deopotriva planul referential si transcendent al literaturii, limit\u00e2ndu-se la operatiuni textuale pe o traditie pre-existenta\u201c. C\u00e2nd ofera concluzii ale comentariilor pe text (nu o data subtile si pertinente), Maria-Ana Tupan revine cu obstinatie la confirmarea tendintelor poststructuraliste ale \u201eparodiilor\u201c soresciene: \u201ePentru Marin Sorescu, asemenea poetilor care aveau sa publice vreo doua decenii mai t\u00e2rziu, lumea s-a transformat intr-o forma de pantextualism, iar textele nu mai pot fi dec\u00e2t mimotexte\u201c.
\nAstfel de speculatii critice se vor impune destul de repede in relecturile volumului \u201eSingur printre poeti\u201c. Unul dintre capitolele monografiei \u201eOpera lui Marin Sorescu\u201c (2002) e intitulat de Crenguta G\u00e2nsca \u201eParodii si nu numai\u201c, evidentiind faptul ca, tocmai ca un scriitor \u201epostmodern\u201c constient ca \u201eeste prizonierul sistemelor literare, ca este deja continut de un text anterior\u201c, poetul \u201esaizecist\u201c creeaza (in termenii lui Genette) mimotexte mai degraba dec\u00e2t parodii. Astfel, autoarea isi legitimeaza constant demersul interpretativ prin referinte la studiul Mariei-Ana Tupan si considera ca poemele soresciene ar corespunde mai ales tipologiilor textuale ce mizeaza pe \u201eimitatie\u201c: \u201epastisa \u2013 o imitatie in stil ludic cu functie de divertisment (Victor Felea, M. R. Paraschivescu, A. E. Baconski, Ion Horea etc.), sarja \u2013 imitatia in regim satiric, av\u00e2nd ca functie dominanta deriziunea (Mihai Beniuc, Eugen Frunza, Toma-George Maiorescu, Mioara Cremene, Nina Cassian, Veronica Porumbacu etc.) si imitatia in regim serios, av\u00e2nd ca functie reproducerea si extensiunea unui text anterior (Gr. Alexandrescu, La Fontaine, Baudelaire, Macedonski etc.)\u201c.
\nPolemicile parodiei<\/strong>
\nToate aceste abordari sufera, cred, din cauza unei excesive dependente fata de modelul genettian, dublata de o denaturare a principiilor formale din \u201ePalimpsestes\u201c. Dedicate exclusiv aspectelor structurale ale transtextualitatii, comentariile teoreticianului francez nu pot fi cu adevarat relevante nici pentru o abordare diacronica, nici pentru o evaluare axiologica. Asadar, si presupusa inovatie adusa de parodiile soresciene in evolutia literaturii autohtone, si perenitatea valorii lor artistice pot fi justificate doar partial prin taxonomiile palimpsestice ale lui Genette. De altfel, in ultimele trei decenii, majoritatea studiilor dedicate (fie si punctual) parodiei marcheaza limitele sistemului genettian. In \u201eComicul. Principii, procedee, desfasurare\u201c (1996), Jean-Marc Defays considera ca aceasta conceptie este \u201eprea tehnica si restrictiva\u201c, Genette limit\u00e2nd intrebuintarea termenului la \u201eun tip particular de relatie (\u201ehiper-textuala\u201c), la un model anterior (\u201ehipotext\u201c): parodia este o transformare (si nu o imitatie precum pastisa) ludica (opusa deghizarii, care este satirica, si transpozitiei, care e serioasa), ea consta intr-o adaptare stilistica la un subiect diferit\u201c. Se pierde din vedere astfel \u2013 considera Defays \u2013 tocmai ambiguitatea inerenta oricarui demers parodic (at\u00e2t a celui \u201erespectuos\u201c, \u201eneutru\u201c, c\u00e2t si a aceluia \u201econtestatar\u201c), anume tensiunea ce se stabileste intre investirea cu calitatea de model a \u201ehipotextului\u201c si tendintele distructive de care \u201ehipertexul\u201c nu are cum sa se debaraseze: \u201eintreprinderea parodica este finalmente suicidara. (…) Parodia este, prin definitie, o practica precara, un echilibru instabil intre imitatia si transformarea modelului\u201c. Daca la nivel teoretic \u201ecombinarile repetoriale palimpsestice\u201c sunt justificate, in practica interpretativa, parodierea nu poate fi disociata de valentele sale ironice, polemice, critice ori comice in sens larg. Fiind \u2013 dupa cum arata autorul belgian \u2013 o practica intertextuala ce apeleaza in special la hiperbola si antifraza, la \u201e(di)simulare, ambiguitate si duplicitate\u201c, delimitarile intre diversele tipologii parodice sunt invariabil artificiale.
\nTocmai de aceea, mai importanta dec\u00e2t dezvaluirea unor invarianti structurali ram\u00e2ne relevarea functionalitatilor parodiei: intelegerea impactului procesului parodic asupra subiectului parodiat\/ parodiant, asupra contextului socio-cultural in care se manifesta, precum si dezvaluirea eventualelor deschideri sau metamorfoze artistice pe care le initiaza. Nu alta e teza pe care se fundamenteaza cercetarea lui Simon Dentith, \u201eParody\u201c (2000). In opozitie cu clasificarile lui Genette (etichetate din nou drept limitative), autorul britanic considera ca interactiunile implicate de parodie trebuie analizate intr-un context (social, istoric, artistico-evaluativ si ideologic) de o mai accentuata amploare. Doar astfel poate fi inteleasa dubla directie polemica a operatiei\/aluziei parodice: inspre textul imitat si inspre \u201elumea\u201c pe care opera parodiata tinde sa o reprezinte. Concluziile lui Dentith sunt c\u00e2t se poate de clare si ofera, cred, cea mai adecvata cheie de lectura pentru interpretarea parodiilor in epoca moderna: utilizarea parodiei nu are niciodata o functie neutra, ci \u201eplurivalenta literar, social ori politic\u201c, asa inc\u00e2t rolurile ei polemice nu au cum sa fie deduse esentialist si decontextualizat, subversiunea inscenata put\u00e2ndu-se indrepta at\u00e2t contra \u201eautoritatii limbajelor oficiale si sacre\u201c c\u00e2t si, dimpotriva, contra exceselor \u201einovatiilor formale\u201c dintr-un anumit moment istoric.
\nAcestea sunt si \u201edirectiile de atac\u201c din \u201eSingur printre poeti\u201c, chiar si in cazul poemelor pe care critica le-a incadrat in seria parodiilor \u201eomagiale\u201c, \u201erespectuoase\u201c ori \u201eneutre\u201c. Modelul parodic asumat de Marin Sorescu se configureaza, bineinteles, pe mai multe paliere, unificate, totusi, prin dimensiunea polemica inerenta lui. Poate cel mai potrivit exemplu in acest sens e oferit de poemul \u201eUn incepator modern. O noapte ca o piatra despletita\u201c, in care numerosi exegetii identifica o confesiune artistica programatica. Spre deosebire de G. Top\u00e2rceanu care se autodefinea \u201eun incepator de talent\u201c, Sorescu si-ar recunoaste postura sa istorica de scriitor modernist, constient ca nu poate anula o intreaga traditie literara. Ana-Maria Tupan califica acest poem drept un \u201eautoportret\u201c ce consfinteste \u201eacceptarea unei grefe din partea sistemelor literare preexistente\u201c, pentru a sugera constientizarea faptului ca un creator modern \u201ecreeaza in masura in care primeste\u201c influente din partea trecutului cultural.
\nO atare interpretare este, de altfel, incurajata chiar de poet, acesta accept\u00e2nd ca pe ultima coperta a editiei din 1990 a volumului \u201eSingur printre poeti\u201c sa fie reprodusa prima parte din \u201eUn incepator modern\u201c: \u201eA venit o noapte ca o piatra albastra,\/ Despletita,\/ Si mai era acolo si un turn.\/ Un turn cu geamuri rotunde, nesparte si cafenii.\/\/ Omul acela cu privirea de colt de cremene,\/ C\u00e2nd a dat cu ochii de noapte,\/ Aceasta s-a impleticit,\/ Gata sa intre in pam\u00e2nt.\/ Dar a mai venit un om care,\/ C\u00e2nd i-a calauzit celuilalt o palma albastra\/ Peste privire\/ I-a umplut teasta de g\u00e2nduri.\/\/ Eu eram si unul si celalalt!\u201c. Miz\u00e2nd pe aceasta ambivalenta identitara care relationeaza un subiect (\u201ecu privirea de colt de cremene\u201c) ghidat de ratiune, de o \u201ecunoastere paradisiaca\u201c (\u201enoaptea\u201c se \u201eimpleticeste\u201c si e gata sa dispara in contact cu ochii sai), cu un altul guvernat de capacitatea de a interioriza vederea, de a-i conferi dimensiuni vizionare (\u201eI-a umplut teasta de g\u00e2nduri\u201c), Sorescu configureaza imaginea unui creator reflexiv, constient de scindarea sa interioara sau macar de pulsiunile antagoniste ce il caracterizeaza, precum si de artificialitatea postularii unei lumi unitare, omogene si previzibile (simbolizate prin \u201eturnul cu geamuri rotunde, nesparte\u201c).
\nDeocamdata, poemul asuma, intr-adevar, ingredientele unei parabole cu functie autolegitimatoare, intrigante ram\u00e2n\u00e2nd doar numarul insemnat de metafore cu semnificatii, totusi, destul de vadite si retorica oarecum in poanta din momentul aparitiei celui de-al doilea om \u2013 el \u201ecalauzeste\u201c o palma \u201epeste privirea\u201c celuilalt pentru a-i umple \u201eteasta cu g\u00e2nduri\u201c. In schimb, sectiunile urmatoare ale poemului anuleaza, cred, orice deschidere a textului spre sfera artei poetice \u201eserioase\u201c. Putem vorbi aici doar de o parodie (cu accente ironico-polemice) indreptata impotriva unor moduri fie datate, fie hilare prin inutilitatea lor de a concepe poezia moderna. Caci, versurile imediat succesive momentului revelarii dublei personalitati a subiectului liric \u2013 \u201eAm privit in f\u00e2nt\u00e2na sufletului\/ Si m-am vazut ratacind\/ Intre obtuz si isoscel.\u201c \u2013 combina o metafora-cliseu (acceptabila artistic doar in literatura \u201eincepatorilor\u201c pasoptisti) cu un model liric (\u201epoezia-matematica\u201c, purista, a barbianului spirit geometric), ironizat prin omonimia cuv\u00e2ntului \u201eobtuz\u201c. Dezicerea de respectiva maniera poetica (\u201eAm avut totusi curajul\/ Sa trag o perdea intre mine si eu\u201c) coincide cu spulberarea \u201eturnului\u201c amintit in versurile initiale: \u201eSi am intepat turnul\/ Drept in ferestre…\/ S-a facut praf, l-am luat in palma\/ Si l-am suflat in patru v\u00e2nturi.\u201c. Indepartarea de traditia poeziei \u201ejocului secund\u201c, ba chiar de aceea expresionist-vizionara, nu presupune insa asumarea neconditionata a unei orientari artistice contrare. Si poezia \u201eanalitica\u201c, \u201erealista\u201c, care descompune \u201ecorola de minuni a lumii\u201c, e respinsa prin ingrosarea burlesca a procedeelor si finalitatilor sale: \u201eApoi mi-am luat din cui\/ Palosul versului si am plecat\/ Pe strazile orasului sa r\u00e2c\u00e2i\/ Umbra pomilor de pe trotuare.\/\/ Ca sa fie si mai multa lumina\u201c.
\nParodii de descurajare<\/strong>
\nIntre \u201eobtuzitatea\u201c\/opacitatea ideatica ori creatoare, generata de autoscopii autiste, si \u201er\u00e2c\u00e2irea\u201c hilara a umbrelor realului pentru a obtine cunoasteri \u201eluminoase\u201c ale lumii evolueaza, in fapt, aluziile parodice din \u201eSingur printre poeti\u201c.
\nExemplare in acest sens ram\u00e2n textele \u201ededicate\u201c lui Nichita Stanescu si lui Tudor Arghezi, considerate de obicei mimotexte ori pastise cu functie \u201eomagiala\u201c: \u201eFerestre la cub\u201c, respectiv \u201eIon si ai lui\u201c si \u201eM\u00e2hniri\u201c. Primul text deschide seria \u201eParodiilor de-ncurajare\u201c si este completat de un \u201ecuv\u00e2nt al criticii\u201c in care sunt satirizate incercarile inepte ale unor exegeti (convinsi ca \u201epoetul pune la indem\u00e2na maselor largi o creatie, recte o poezie sine qua non\u201c) de a identifica in concretul imediat referintele \u201eviziunilor sentimental-abstracte\u201c nichitastanesciene. Totusi, nici stilul poetic al congenerelui nu este scutit de filtrul ironic, ba chiar \u2013 fragmentar \u2013 satiric. Vizate sunt, mai int\u00e2i, incifrarile, ermetismul si obscuritatile de limbaj care devin in parodia soresciana cai certe de atingere a nonsensului: \u201eUnul, doua…\/ Unul, doua, trei…\/ Oh, P1, P2, P4, P7, P9\/ Au ingenuncheat zamfirul celor patru lei\u201c. Totodata, si manierismul concretizarii facile a abstractiunilor reprezinta o sursa a comicului parodic din \u201eFerestre la cub\u201c: \u201eAm vazut atunci cinci sentimente.\/ Unul gonea calare pe el insusi,\/ Al doilea carat intr-o lectica,\/ Al treilea si-al patrulea-aveau chica\u201c. Hiperbola (cinci sentimente pune in joc Sorescu fata de cele doua ale modelului parodiat \u2013 trimiterea vadita e la \u201eMiscare in sus\u201c), burlescul materializarii afectelor (\u201eautocalarirea\u201c, aspectul lor \u201epletos\u201c) si apelul la paronomasie (lectica-chica) pentru a sugera arbitrarietatea asocierilor fals sugestive\/simbolice contureaza o imagine de-a dreptul caricaturala a modelului poetic reflexiv-sentimental.
\nNote bufe cunosc si textele incluse in sectiunea cu un titlu marcat omagial, \u201eIn gradina maestrului\u201c. Mecanismul creator al acestor poeme este surprins adecvat de observatiile subtile ale lui Mircea Anghelescu: Marin Sorescu nu parodiaza creatiile in sine, ci \u201efelul in care le-ar putea intelege un cititor int\u00e2mplator de poezie\u201c. Intr-adevar, din poezia narativa\/\u201cenuntiativa\u201c argheziana nu transpare in lectura parodica soresciana dec\u00e2t latura umoristico-anecdotica. \u201eIon si ai lui\u201c sunt hoti neghiobi care se ingroapa in gainat c\u00e2nd incearca sa goleasca de gaini cotetul. Excluz\u00e2nd poanta de final (\u201eDe c\u00e2nd injura la gherla Ion cu ai lui\/ Au scos gainile de zece ori pui\u201c), si inventivitatea verbala, si inscenarea ur\u00e2tului existential amintesc doar vag de \u201eflorile de mucigai\u201c argheziene. Tot astfel, demitizarile lui Arghezi din \u201eM\u00e2hniri\u201c (1927), menite sa evidentieze complexitatea si misterul umanului (pacatul trupesc al diaconului Iakint conduce la o fabuloasa int\u00e2lnire cu privirile mustratoare ale sfintilor zugraviti pe peretele manastirii: \u201eTrupu-i balan, de os\u00e2ndit,\/ Cu pravila s-a razvratit\/ Si, fac\u00e2nd cruci, bat\u00e2nd matanii,\/ Se simte st\u00e2rv intre jiganii.\/\/ Toti sfintii zugraviti in tinda\/ Cu acuarela suferinda, \/ Ai cinului monahicesc,\/ Scrut\u00e2ndu-l, il dispretuiesc.\u201c), se metamorfozeaza \u2013 pentru epigonii sau cititorii parodiati de Sorescu \u2013 in simple scene spectacular-erotice. Accentul nu mai cade acum (in \u201eM\u00e2hnirile\u201c soresciene din 1964) pe tensiunea ispasirii, ci pe \u201ecoapsele fine si pag\u00e2ne\u201c, pe \u201es\u00e2nii obraznici\u201c ai ispitei feminine, intruchipare, cum altfel, a diavolului.
\nMascate si atenuate in poemele prezentate anterior (prin aparenta de \u201eincurajare\u201c a congenerului, respectiv prin proclamata supunere fata de \u201emaestru\u201c), cele doua functii dominante ale demersului parodic \u2013 replierea conservatoare in raport cu \u201einovatiile\u201c contemporaneitatii si atitudinea subversiva fata de traditie \u2013 devin explicite in multe alte texte soresciene din 1964.
\nDe pilda, in primul ciclu al volumului, \u201eParnas feminin\u201c, Sorescu se distanteaza at\u00e2t de abuzurile vizionarismului ori de exaltarile paniste\/expresioniste (manifestate uneori chiar in creatiile canonicilor poeziei interbelice), c\u00e2t si de excesele metaforizant-hiperbolizante ale \u201eliricii\u201c realist-socialiste in care e poetizat stupid derizoriul existential. De vreme ce Maria Banus promoveaza o feminitate expresionista, in \u201ebuna\u201c traditie a modelului blagian, intensitatea sentimentelor trebuie potentata (in modul cel mai propriu si mai banal cu putinta) la scara planetara, asa inc\u00e2t sa \u201etradeze relatiuni cu cosmicul, cu absolutul, cu ilimitatul\u201c. Prin urmare, \u201etara fetelor\u201c va fi plasata pe Marte, unde, insa, nu se desfasoara complexe metamorfoze interioare, ci cadrari casnice cu noul mediu. Luare in posesie a lumii inseamna \u2013 in mod sugestiv pentru poetica Mariei Banus \u2013 asumarea sabloanelor mentalitare si comportamentale. Fetele sunt chemate sa \u201ederetice planeta\u201c, sa \u201estearga praful de pe pervazul stelelor\u201c, sa \u201eintinda\u201c masa, sa devina \u201emame cosmice\u201c, sa construiasca pentru copiii lor \u201ebalansoare in jurul soarelui\u201c (\u201eLa Marte\u201c). Femeile din parodia soresciana ipostaziaza astfel exact parcursul creator al scriitoarei care, in 1955, ii vorbea unei Americi lipsite de \u201efardul\u201c capitalist. Iluzion\u00e2ndu-se ca exploreaza spatii existentiale inedite si virgine, ele sf\u00e2rsesc prin a-si descoperi\/dezvalui platitudinea ineluctabila.
\nNici figurile feminine imaginate de Nina Cassian nu se pot sustrage travestirii burlesti soresciene. Vitaliste, dornice de experiente si senzatii primare\/elementare, dar degraba seduse de podoabe c\u00e2t mai artificiale, acestea se incumeta buf sa aspire la reconstructii vizionare ale datului existential. Un atare mecanism creator \u2013 ce conduce la emascularea poeziei \u2013 este satirizat prin hiperbole si antifraza in deschiderea poemului \u201eCe ne mai trebuie? (Din ciclul \u201eBuna dimineata, daruri!\u201c)\u201c: \u201eFemeile au ceva de papuasa:\/ Le-nc\u00e2nta microcosmosul unei margele,\/ Mirajul unei sticle colorate,\/ Poseda uimitoarea capacitate\/ De a vedea intr-o bucata de stamba\/ Cu copaci si pasari imprimante\/ Exact ceea ce este:\/ Pam\u00e2ntul cu copaci adevarati si pasari neimprimate\u201c. E cert ca vederea elogiata \u2013 ce impune o identitate ideala intre artefactul uman si realitate \u2013 nu se naste dintr-un vizionarism rasturnat responsabil de vreo capacitate unica de a revela esenta lucrurilor si a lumii, ci e generata de un conformism at\u00e2t ideatic, c\u00e2t si in ceea ce priveste imaginarul literar. Simulacrul ajunge sa inlocuiasca adevarata natura a oamenilor, garant\u00e2nd idealizarea intregii lor vieti.<\/p>\n

E vorba aici, dupa cum au observat toti comentatorii de dupa 1990, de un atac la adresa utopiei regimului comunist (a carui portavoce ajunge si Nina Cassian in deceniile sase si sapte), pentru care beatitudinea e de regasit in toate cele ce sunt. De aici, fetisizarea cadoului (\u201eSa ne facem daruri\u201c se intituleaza volumul din 1963 al poetei), dar si necesitatea dezvaluirii farsei comuniunii generalizate din parodia lui Sorescu: \u201eDa, sa ne facem unii altora daruri,\/ Asta e inca o treapta urcata.\/ Numai fiarele nu-si daruiesc niciodata\/ Suveniruri.\/ Sa mergem p\u00e2na acolo inc\u00e2t\/ Ajung\u00e2nd la prietenul nostru sa-i spunem (simplu, frumos):\/ \u201eTi-am adus un frigider. Unde sa-l pun?\u201c\/\/ Si ori de c\u00e2te ori va m\u00e2nca iaurt rece,\/ Prietenul se va g\u00e2ndi la tine (…) Asa cum ne daruim g\u00e2ndurile, vorbele, sentimentele,\/ Sa ne daruim unii altora parfumuri, batiste, manusi…\u201c. Din nou, alaturarea facila a elementelor abstracte cu cele concrete (devenita maniera artistica in anii ’60, de fapt, o adevarata sechela a poeziei realist-socialiste) determina aparitia sarjei polemice din \u201eCe ne mai trebuie?\u201c.
\nDaca in parodia ce vizeaza limitarile de conceptie artistica si de imaginar poetic ale Ninei Cassian conferirea comica de valente abstractizante derizorului vietii cunoaste spatii de manifestare restr\u00e2nse totusi, in cea \u201ededicata\u201c Veronicai Porumbacu respectiva strategie creatoare acapareaza intreg demersul sorescian. Caci, adevaratul bard feminin al literaturii supuse directivelor politice ram\u00e2ne autoarea \u201eViselor Babei Dochia\u201c. Ea reuseste sa exprime mult mai direct si mai \u201esimplu\u201c (cum sugereaza si titlul poemului lui Sorescu) mijloacele si tematicile literare ce garanteaza crearea \u201eomului nou\u201c. Asa inc\u00e2t, a inchina o oda conductelor de termoficare si gazului metan constituie pentru poeta un mod familiar de manifestare lirica, iar pentru Sorescu inca o posibilitate de imitare satirica, p\u00e2na in pragul deriziunii: \u201eDormi, gaz metan\/ Dormi,\/ In lacrimarul tau geologic,\/ Cu fruntea de v\u00e2nt rezemata in\/ Propria-ti nemiscare.\/ Tu n-ai auzit inca de canalizare,\/ Tu n-ai auzit inca de instalare.\/ Esti ca un prunc care doarme,\/ Inainte de a se trezi.\/ Dormi, c\u00e2t mai poti dormi,\/ Fatul meu aerian.\/ Nani, nani, gaz metan\u201c. Nonsensurile, metaforele ce activeaza semnificatii vide si sonoritatile incantatorii burlesti sunt concurate in stupiditatea lor doar de aspiratiile personajului din partea finala a poemului: acesta isi doreste sa devina solul impartasirii caldurii iubirii in sensul cel mai propriu cu putinta \u2013 prin incalzirea centralizata a locuintelor: \u201eSa aprind peste tot\/ Cu acelasi gest incarcat de grija\/ Focul in soba.\/ Toti copiii din lume\/ Sa cunoasca dogoarea dragostei mele.\u201c (\u201eSimplu\u201c).
\nAceleasi procedee satirice submineaza retorica militanta a lui Eugen Frunza, gener\u00e2nd tot un text cu functie marcat subversiva ideologico-politic. \u201eNu ne temem!\u201c mimeaza structurile imnice prin care e elogiata rezistenta oamenilor muncii impotriva cotropitorilor straini. Numai ca dusmanii insidiosi, care atenteaza la vitalitatea si bunastarea celor reprezentati de poetul-portavoce a poporului, sunt niste \u201eomizi din satul Derdelus\u201e, \u201eultimi luciferi\/ Cu peri balosi pe trupul h\u00e2d\u201c. In tonalitati vag pasoptiste, omizilor li se contrapune iubirea de patrie si de roadele ei: \u201eNu! Nu se lasa o avere\/ Sub laba voastra cea patata.\/ Caci dragi ni-s ale noastre mere,\/ Si dragi ni-s ale noastre pere,\/ Cum nu ne-ati fost voi niciodata!\u201c.
\nDar, in ceea ce priveste ridiculizarea literaturii fals tranzitive, configurate prin poetizarea banalitatilor, in vizorul demitizant al parodistului din \u201eSingur printre poeti\u201c nu intra doar conformismul ideologic, ci mai ales acela artistic, dupa cum demonstreaza textele \u201esemnate\u201c de Ion Gheorghe (care ii dedica un c\u00e2ntec de slava unei \u201ecodiriste\u201c ce poarta in ea \u201eincr\u00e2ncenarea bolnavului strivit \/ Si muscat si mestecat in dinti, cu-njuraturi\u201c \u2013 \u201eCodiristea\u201c) si Toma George Maiorescu (scriitor care, printre truisme si tropi hilari, \u201ecu toate ramajanele si MAHABHARATELE DIN GLASUL\u201c sau, elogiaza linoleumul). Referitor la textul intitulat \u201eLinoleum si dragoste\u201c, merita remarcat si faptul ca, spre deosebire de \u201ePoema chiuvetei\u201c \u2013 inclusa de Mircea Cartarescu in ciclul (la r\u00e2ndul sau preponderent parodic) \u201eIdile\u201c din \u201ePoeme de amor\u201c (1985) -, Marin Sorescu implica in aceasta \u201epoema a linoleumului\u201c doar o subminare a manierismului artistic arid ce postuleaza largirea inutila si artificiala a sferei poeticului. Nimic din nostalgia (dublata de constiinta dramatica a imposibilitatii) recuperarii autentice a unor retorici literare influente, nimic din inflexiunile lucide ale unei lumi ce isi accepta metamorfozele mecanicizante, limitarile existentiale si conditia inevitabil conventionala a creativitatii \u2013 semne ale \u201epostmodernismului\u201c optzecist \u2013 nu transpar in versurile parodice soresciene.
\nParodii neomoderniste<\/strong>
\nSimplu spus, si datorita acestor \u201elipsuri\u201c, \u201eSingur printre poeti ram\u00e2ne\u201c opera unui (neo)modernist. Adept al inovatiei moderate (excesiva inventivitate lingvistica, stilistica, vizionara ori tematica a congenerului Nichita Stanescu este sanctionata \u2013 dupa cum am aratat \u2013 in \u201eFerestre la cub\u201c), resentimentar in raport cu m\u00f3dele poetice vremelnice (realismul socialist al anilor ’50 e de-a dreptul satirizat), dar neincrezator si in posibilitatea ca modelele artistice aparent perene sa fie recuperate, parodistul Sorescu initiaza, prin diferentiere\/negatie, o pledoarie pentru poezia ce depaseste \u201eincifrarile\u201c si \u201epurismele\u201c modernismului \u201einalt\u201c, fara a cadea, totusi, sub influenta \u201ebanalitatilor\u201c, \u201esimplificarilor\u201c si \u201emarginirilor\u201c de imaginar si de expresie ale literaturii din deceniile cinci si sase. Merita remarcat in acest sens si modul in care Sorescu se raporteaza la poetica promovata de Baudelaire. \u201eSpleen\u201c-ul ii apare parodistului drept produsul exclusiv artificial al unei toane, al unui rau autist, fara vreo legatura cu lumea si realul: \u201eMi-e sufletul asemeni unui motan blazat,\/ Ce-a miorlait o luna prin poduri tenebroase,\/ Si-acuma, ca un pustnic, sta-n v\u00e2rful unui pat\/ Si cu dispret se uita la m\u00e2tele frumoase\u201c. Drept urmare, tonalitatea de tipulitura a afirmarii spleen-ului (\u201eAh, sc\u00e2rba grea imi roase si maduva din oase!\u201c) confera starii de angoasa valente burlesti. Comice prin discrepanta dintre amploarea utopicelor proiectari evazioniste si meschinaria atitutidinilor din realitatea imediata, tertetele finale ale poemului \u201ebaudelairean\u201c atesta lipsa de autenticitate a crizelor unui anumit tip de modernitate, precum si caracterul ei inertial si lipsit de substanta existentiala ori artisitica: \u201eC\u00e2nd voi zbura prin spatii pe-un nor, catre-apus,\/ Privind pam\u00e2ntu-acesta, il voi scuipa de sus:\/ Suprema razbunare a inimii-nselate.\/\/ Dar p\u00e2na-n clipa-aceea, pierduta in departe,\/ Cu umbra mea-ntre ziduri, si plictisit de moarte,\/ Strivesc in cartea vietii flori negre si ciudate\u201c.
\nFara sa se ridice la valoarea artistica a cartilor lui Sorescu din a doua jumatate a deceniului sapte (\u201ehipertextele\u201c soresciene abordeaza preponderent scaderile sau chiar golurile creatoare\/de receptare ale \u201ehipotextelor\u201c), poemele din 1964 relativizeaza macar, daca nu submineaza de-a dreptul, unul dintre miturile critice ale \u201esaizecismului\u201c: afisarea devotamentului\/pietatii in raport cu marile formule poetice interbelice. Daca parodia reprezinta o forma non-conformista a criticii literare, atunci \u201emetoda\u201c preferata in \u201eSingur printre poeti\u201c nu este nici cea \u201eimpresionista\u201c (dimpotriva, \u201econstiintele\u201c se int\u00e2lnesc cel mai adesea doar in cadrele farsei sau ale travestirii burlesti), nici aceea deconstructivista avant la lettre (Sorescu nu intentioneaza sa umple cu revizuiri interpretative \u201efisurile\u201c si \u201ediscontinuitatile\u201c poeziilor parodiate, ci le expune cu scopul de a le demonstra vulnerabilitatea si incapacitatea de a functiona ca prototipuri literare).
\nTraditia poetica interbelica \u2013 exemplara in multe privinte si pentru t\u00e2narul Sorescu \u2013 nu poate constitui pe deplin o binecuv\u00e2ntare pentru un debutant ce doreste sa se delimiteze de asa-zisa lirica a contemporaneitatii comuniste. Oric\u00e2te interpretari\/speculatii critice s-ar putea postula (datorita, mai ales, functionalitatii proteice a modelului parodic), o lectura atenta a textelor din \u201eSingur printre poeti\u201c demonstreaza ca \u2013 asa cum au stabilit si unii dintre exegetii \u201esaizecisti\u201c \u2013 volumul sorescian din 1964 etaleaza o cautare a unei voci poetice particulare intr-un context aplatizant ce mizeaza pe uniformizare. Completarea importanta ce poate fi facuta consta in faptul ca principalul impediment al indeplinirii respectivului deziderat este constituit, simultan, de imperativul directivelor propagandisto-ideologice ale anilor ’50 si de autoritatea conventiilor literare din deceniile trei-patru.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Ca etichetele de \u201ecanonic\u201c ori de \u201eclasic\u201c au condus adeseori la plasarea creatiei soresciene sub zodia mitologizarilor o dovedeste prin excelenta modul in care este abordat, dupa 1990, volumul \u201eSingur printre poeti\u201c. Faimoasa mai degraba prin titlu si chiar prin subtitlul \u201eparodii\u201c, cartea lui Sorescu din 1964 a beneficiat in deceniile sapte, opt si noua… Cite\u0219te mai mult »Marin Sorescu. Intre doua \u201enopti\u201c poetice<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[1613,6336,6335,6337],"class_list":["post-8917","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-marin-sorescu","tag-model-parodic","tag-parodi","tag-parodie-neomodernista"],"views":5357,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8917","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8917"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8917\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8917"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8917"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8917"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}