{"id":8889,"date":"2011-09-01T17:07:49","date_gmt":"2011-09-01T15:07:49","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=8889"},"modified":"2011-09-01T17:09:16","modified_gmt":"2011-09-01T15:09:16","slug":"zero-virgula-zero-si-ceva","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/zero-virgula-zero-si-ceva\/","title":{"rendered":"Zero virgula zero si ceva"},"content":{"rendered":"

Nu stiu altii cum sunt, vorba lui Creanga, dar mi se \u00eentampla uneori sa simt cum se revarsa peste mine toata murdaria acestui timp. Ma cuprinde disperarea vazand cum ne \u00eentoarcem spre \u00eenceputuri, spre pesteri asemenea unei banale turme de oi, lasandu-ne manati si dirijati de niste fiinte\u00a0 care\u00a0 gandesc, cum ar spune Borges, ca niste dinozauri. Am devenit tara lui zero virgula zero si ceva. Unde nu exista alta miza si nici alta obsesie decat alegerile. Pe langa saracie si umilinta este tot ce reuseste\u00a0 sa ne ofere clasa politica romaneasca. <\/strong><\/em><\/p>\n

 <\/p>\n

Parasit de cuvinte si adesea chiar si de memorie, \u00eencerc cu disperare sa ma agat de orice, sa gasesc un refugiu, un paleativ oarecare. Anul acesta, bunaoara, am asteptat cu deosebita emotie ploaia de stele din august. Sigur, nu credeam ca va fi mult diferita de altele, dar relatia atat\u00a0 de ciudata cu cerul si cu moartea acestor farame de astre m-a urmarit mereu \u00eenca din foarte \u00eendepartata-mi copilarie. Atunci, \u00eemi puneam speranta \u00een \u00eendeplinirea dorintelor pe care le strigam cerului dintr-o rasuflare. Caci numai\u00a0 cand ploua cu stele si cand, \u00een coate si \u00een genunchi izbutesti sa ajungi la locul de unde se adapa curcubeul, abia atunci ti se \u00eendeplinesc dorintele. \u00cen anii aceia cumpliti de\u00a0 dupa razboi, ani de spaime si mizerie, m\u00e3 chinuiau foarte multe nevoi, dar nu si acelea ce aveau legatura cu sanatatea si viata. Traiam cum traiam si nici nu banuiam macar ca viata ar putea fi si altfel. Acum, dorintele s-au redus la ceea ce poate acoperi un singur verb pe care-l repet \u00een toate \u00eemprejurarile, cand ma simt puternic, dar mai ales cand ma simt slab, \u00eenvins: a trai. Meteorii asteptati, asa cum aveam sa aflu mai tarziu, au venit dinspre constelatia Perseu, de asta-data, \u00eensa, lumina\u00a0 lor, cateva secunde furate vesniciei, a fost atenuata de o luna plina, mare a carei stralucire mi-a amintit de noptile din tinerete, cand cerul mi se parea mai viu, mai nelinistit, iar meteorii ardeau cu intensitate, aproape de noi, \u00eencat eram convins ca moartea lor va \u00eentuneca definitiv cerul. Dincolo de ce se vedea, \u00een spatii \u00een care doar imaginatia are acces, se \u00eenfruntau galaxii: VV 340 Nord cu VV 340 Sud, cum, de altfel,\u00a0 ne-a prevenit Observatorul Chandra care a descoperit si o alta ciocnire intergalactica produsa\u00a0 recent, adica acum 100 de milioane de ani lumina. Urmarind uimitoarea risipa de stele, m-a \u00eentampinat aceeasi statornica nedumerire ca \u00een copilarie: venim de acolo sau ne vom re\u00eentoarce acolo? Nu am gasit pana acum vreun raspuns, dar ma \u00eencearca tot mai des o urma de speranta, o traire fara nume pe care\u00a0 simturile refuza sa o \u00eencorseteze \u00een cuvinte, adica sa accepte neputinta si rigiditatea lor. Caci este imposibil sa descrii ecourile sufletesti ale uluitoarelor zvarcoliri de universuri, ale ne\u00eencetatelor morti si nasteri de lumi. Asteptand ploile de stele, nu \u00eemi dau seama ce cautam \u00een realitate: copilaria pe care n-am avut-o, o consolare ca, fara nici o exceptie, mor toate? Sau ca\u00a0 trebuie sa-mi pastrez dreptul la o dorinta, avand sentimentul ca voi fi auzit ca de atatea ori ?\u00a0 Cel fara timp, care naste sau distruge universuri printr-un cuvant ori printr-un gand, poate sa mi-o \u00eendeplineasca. Sau, din moment ce \u00eenca mai privesc stelele, partea mea de cer si de lume, dorinta mi-a fost \u00eendeplinita. Caci\u00a0 aici, \u00een aceste spatii, sub acest cer incendiat de stele, sunt convins ca ma voi mai \u00eentoarce, \u201echiar si dupa ce trupul meu nu va mai fi\u201c, cum marturisea Borges:
\n\u201e\u00centotdeauna au fost \u00een viata mea prea multe lucruri.
\nDemocrit din Abdera si-a smuls ochii sa poata gandi.
\nDemocritul meu a fost timpul.(…)
\nAceasta penumbra e lenta si fara dureri, ea vine, alunecand lin la vale
\nsi seamana cu eternitatea\u201c.<\/p>\n

Dupa asemenea \u00eentalniri, ma simt mai \u00eentreg, mai curat si ma risipesc \u00een ele asa cum ziua ma pierd printre carti. Mi se pare ciudata nevoia nestapanita de lecturi, tocmai acum cand timpul se \u00eemputineaza si cand ma simt obligat sa recuperez sau sa repar ceea ce se mai poate, sa scriu Cartea la care visam\u00a0 \u00een timp ce \u00eemi \u00eencercam puterile cu celelalte. Cartea pe care nu pot s-o scriu decat \u00een lumea din care nu reusesc\u00a0 sa fug decat pentru scurt, foarte scurt timp. Iata, o \u00eentamplare aparent banala care spune absolut totul despre \u201estarea natiunii\u201c: \u00een Codlea, unde spitalul este \u00eenchis datorita unei reforme primitive facuta de niste diletanti cinici, medicii au resuscitat un bolnav \u00eentins pe asfaltul din fata cladirii \u00eencuiate. Pana la urma a venit si salvarea din Brasov, dar nici terapia intensiva si nici \u00eengrijirile atente ale unor profesionisti nu l-au mai putut salva. \u00centre timp, lupta cu comunismul sub diversele ei forme\u00a0 nu cunoaste odihna desi, la un moment dat, parea ca luptatorii obosisera sau le secase imaginatia. Ideea \u00eenfiintarii unui Muzeu al Comunismului a gasit, chipurile,\u00a0 numerosi adepti care au ajuns la concluzia ca majoritatea locuitorilor patriei l-ar dori. Nu starea sanatatii si a educatiei, nu golirea tarii de forta ei de munca, nu paralizia\u00a0 institutiilor statului, nu foamea, somajul, lipsa locurilor de munca, sporirea ne\u00eencetata a darilor sunt principalele preocupari ale locuitorilor care, din diverse motive, nu au putut parasi tara, ci continuarea luptei cu comunismul. Sa mori de ras! M-am \u00eentrebat deseori ce s-ar mai putea expune \u00een acest muzeu \u00een afara de portretele celor ucisi prin \u00eenchisori si la Canal? Cartelele de paine si de carne? Catusele? Noul Canal, Casa Poporului, Metroul? Scolile acum desfiintate, pamantul nelucrat, instalatiile de irigatie furate, fabricile vandute la fier vechi, dosarele Securitatii manuite de catre unii cu mult folos, pachetele electorale pe post de cartele? Astazi a mai ramas de exploatat doar amintirea lui Ceausescu si, cum era de asteptat, prilejul nu a fost pierdut. \u201eTurul rosu\u201c, drumul acestuia de la Scornicesti pana la zidul de la Targoviste pare sa devina un proiect turistic, caci urmasii lui de astazi nu se \u00eempiedica \u00een cultura si \u00een istorie. Iar anticomunistii nu au deocamdata destul curaj ca sa renunte la sponsori. E prea devreme. Doi monstri mari, Dracula si Ceausescu si, cum s-a descoperit \u00een zona Hateg, dinozaurii cei mai mici, par suficienti pentru a spune cate ceva despre o tara, daca exceptam curvele, hotii si cersetorii. Dispar urmele trecerii noastre prin istorie, pentru Sarmizegetusa nu exista fonduri, de la o istorie falsa, puerila am ajuns la o alta, la fel de penibila, dar nu asta ne doare. Si nici ca\u00a0 Nicolae Ceausescu a castigat batalia cu cei ce l-au contestat si batjocorit. Nu i-am iubit pe ciocoii de ieri \u2013 iar aici stau marturie toate cartile mele \u2013, dar trebuie sa recunosc ca ciocoii de azi sunt mult mai agresivi, infinit mai aroganti si mai plini de ura. Au preluat absolut toate practicile comunistilor de dupa razboi si le-au aplicat cu brutalitate. Internationalismul proletar se numeste astazi cand mondializare, cand europenizare. Pe atunci era la moda lupta de clasa, acum dusman a devenit \u00eentregul popor. Pana la urma, Muzeul Comunismului nu este decat dovada lipsei de imaginatie si, fireste, o noua sursa de venit pentru un grup de \u201eluptatori\u201c din dinastia lui Roller. Probabil ca va veni totusi o zi \u00een care vom reusi sa dovedim ca, prin inteligenta si realizari, nu suntem cu nimic mai prejos decat altii: nici mai buni, dar nici mai rai. Pentru asta, \u00eensa, ar trebui mai \u00eentai sa meditam de ce am ajuns sa ni se potriveasca una din dureroasele tanguiri ale lui Iov: \u201eTara de \u00eentuneric si neoranduiala unde lumina e totuna cu bezna?\u201c<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Nu stiu altii cum sunt, vorba lui Creanga, dar mi se \u00eentampla uneori sa simt cum se revarsa peste mine toata murdaria acestui timp. Ma cuprinde disperarea vazand cum ne \u00eentoarcem spre \u00eenceputuri, spre pesteri asemenea unei banale turme de oi, lasandu-ne manati si dirijati de niste fiinte\u00a0 care\u00a0 gandesc, cum ar spune Borges, ca… Cite\u0219te mai mult »Zero virgula zero si ceva<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[3559,6322,6321],"class_list":["post-8889","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-medici","tag-spitale","tag-starea-natiunii"],"views":1502,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8889","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8889"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8889\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8889"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8889"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8889"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}