{"id":8863,"date":"2011-09-01T16:37:32","date_gmt":"2011-09-01T14:37:32","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=8863"},"modified":"2011-09-01T16:39:22","modified_gmt":"2011-09-01T14:39:22","slug":"mitologizarea-haiducului-in-filmul-romanesc-fenomen-vechi-si-nou","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/mitologizarea-haiducului-in-filmul-romanesc-fenomen-vechi-si-nou\/","title":{"rendered":"Mitologizarea haiducului in filmul rom\u00e2nesc. Fenomen vechi si nou"},"content":{"rendered":"

De vreo c\u00e2tiva ani, in Rom\u00e2nia, posturile comerciale de televiziune prezinta, in exces, filmele cu haiduci \u2013 numai filmele rom\u00e2nesti cu haiduci \u2013 realizate intre deceniile sase si noua ale secolului trecut. Evident, politicile acestor televiziuni sunt determinate de mai multe ratiuni: astfel de filme comporta cheltuieli reduse pentru plata drepturilor de autor, exploateaza nevoile colective de dreptate sociala si de certitudini identitare, valorifica apetitul contemporan pentru temele discursurilor despre istorie \u2013 care interpreteaza, prin clisee romantice, Evul Mediu si premodernitatea \u2013, precum si coloratura specifica filmului de aventuri; se mizeaza, in fine, pe popularitatea de care se bucura \u2013 din romantism si p\u00e2na in epoca noastra \u2013 personalitatile rebele aflate in conflict deschis si violent cu sistemul.
\nMitul haiducului salvator<\/strong>
\nAstfel, si astazi, haiducii sunt, in imaginarul colectiv rom\u00e2nesc, reinventati ca imagini ale individului care sfideaza si provoaca, in numele unei comunitati, sistemul opresiv. Aceasta preferinta pare a fi o forma populara, pasiva, de critica vizavi de politica elitelor postcomuniste, elite frecvent acuzate in discursul media de devalizarea tarii, de coruptie extrema. Acum sunt preferate filmele rom\u00e2nesti, in timp ce, in perioada relaxarii relative a comunismului rom\u00e2nesc, se vizionau, pe postul national de televiziune (TVR), doar filmele despre Vestul Salbatic si coproductiile istorice ale deceniilor sase si sapte.
\nDiscursul nationalist si protocronist specific si filmul de gen din deceniul noua suplineste, in imaginarul colectiv, lipsa de reactivare a imaginarelor escatologice. Haiducii Pintea si Iancu Jianu, personalitati de altfel panteonice, au devenit in epoca national-comunista personajele unor filme care ii transforma pe vestitii haiduci in eroi salvatori si eponimi. Astfel, desi in istoria reala ultimul dintre haiducii mentionati a murit din cauze naturale, in filmul \u201eIancu Jianu, haiducul\u201c (1981) eroul moare sacrificial, intr-o imagine-emblema, cu camasa alba (frecvent amintita in folclor ca si \u201ecamasa a mortii\u201c) inflorata de rana provocata de glontele capitanului de potera; cu z\u00e2mbetul revelatiei pe chip, eroul continua sa ii indemne pe taranii adunati in jurul sau sa lupte alaturi de Tudor Vladimirescu pentru \u201eizbavire\u201c, adica pentru emancipare sociala si nationala (1).
\nPrimii haiduci<\/strong>
\nFilmul despre haiduci, film care mixeaza genurile, mai ales in deceniile opt si noua ale secolului XX (drama istorica, film de aventuri, western autohton), a cunoscut c\u00e2teva etape de evolutie, datorate evolutiilor radicale ale istoriei Rom\u00e2niei in secolul XX, ideologizarii discursului naratiunii filmice din perspectiva necesitatii de legitimare a national-comunismului, dar si nevoii de desfacere a productiei de film rom\u00e2nesc pe piata externa a difuzarii. Metamorfozele postbelice ale cinematografiei mondiale, precum si evolutia gustului artistic al consumatorului de cultura rom\u00e2n au avut si ele un rol semnificativ in debutul cinematografic de dupa razboi si apoi in realizarea unei traditii vizavi de productia de filme cu haiduci.
\nIn perioada interbelica, filmele rom\u00e2nesti, putine la numar, au dezvoltat dimensiunea romantic-traditionala a haiducului (2), dimensiune perpetuata prin valorificarea moderna a baladelor haiducesti, prin publicarea de literatura de fictiune \u2013 agreata in toate mediile sociale. A doua decada a filmului cu haiduci postbelice se impune printr-un ciclu de filme cu tematica prioritar sociala \u2013 ma refer la filmele realizate in a doua parte a deceniul sapte a secolului trecut.
\nFilme din seria mai veche a haiducilor \u2013 \u201eHaiducii\u201c (regia Dinu Cocea; actori principali: Ion Besoiu, Amza Pelea, Magda Barbu, Toma Caragiu; 1966), \u201eRazbunarea haiducilor\u201c (regia Dinu Cocea, actori principali: Emanoil Petrut, Magda Barbu, Toma Caragiu; 1968) si \u201eRapirea fecioarelor\u201c (aceeasi echipa de realizatori; 1968) promoveaza discursul antifeudal, antifanariot\/antiotoman, insista pe implicarea, in calitate de actor principal, a taranimii in lupta de clasa, haiducii fiind considerati factori legitimi ai afirmarii identitatii de clasa si de popor. Eroii nu mor, sau, daca sunt ucisi, noi ca spectatori nu asistam la o astfel de scena ; astfel, realizatorii filmelor incercau sa induca ideea ca eroii sunt invincibili. Pentru a se feri de ambiguitati si riscuri istoriografice, pentru primele filme cu haiduci, turnate in timpul comunismului, au fost alesi in calitate de eroi reprezentativi pentru lupta taranimii pentru emancipare sociala si nationala haiduci din epoca considerata atunci ca fiind cea mai dificila pentru istoria rom\u00e2nilor; in istoriografia romantica si apoi nationalista si militanta interbelica, precum si in istoriografia rom\u00e2neasca din primele doua decenii de regim comunist, domina \u201elegenda neagra\u201c a \u201esecolului fanariot\u201c. Astfel, haiducii care devin eroii primelor productii de gen, in deceniul sapte al secolului XX, sunt personaje de la inceputul secolului XIX, indivizi afirmati intr-un context istoric dramatic pentru rom\u00e2nii din spatiul extracarpatic \u2013 vezi mesajul naratorului care, la inceputul filmului \u201eRazbunarea haiducilor\u201c (1968), defineste perioada ca pe \u201eo pagina de istorie zbuciumata, iar tara, un pam\u00e2nt fara lege, haiducii fiind aparatori ai celor napastuiti, razbunatori ai nedreptatilor si umilintelor, tin\u00e2nd piept urgiei abatute asupra satelor\u201c. Desi maselor (populare) le-a fost conferit, in discursul comunist despre istorie, un rol conducator, in primele filme postbelice cu haiduci ele sunt doar o multime amorfa, fundalul social folclorizat si pasiv al actiunii; in schimb, o data cu national-comunismul, multimea devine coparticipativa, ba, mai mult, aceasta este cea care ii impulsioneaza pe haiducii sovaielnici; multimea devine vindicativa, dar nu irationala.
\nMikl\u00f3s Jancs\u00f3 \u2013 o comemorare a revolutiei anticomuniste ungare<\/strong>
\nDaca primele filme postbelice rom\u00e2nesti cultivau un discurs politic propagandistic si autohtonizau traditiile westernului clasic, regizorul maghiar Mikl\u00f3s Jancs\u00f3 culegea admiratia pentru pelicula sa \u201eSzeg\u00e9nyleg\u00e9nyek\u201c\/\u201cThe round-up\u201c, film nominalizat la Cannes pentru \u201ePalme d Or\u201c (1966) (3). Cadrul actiunii din \u201eSzeg\u00e9nyleg\u00e9nyek\u201c este pusta ungara (4). Dupa infr\u00e2ngerea revolutiei de la 1848, autoritatile imperiului habsburgic ii cauta pe partizanii lui Kossuth care, prin diverse forme, continuau rezistenta antiaustriaca, precum si \u201eloviturile\u201c specifice modului de viata anterior implicarii in luptele revolutionare; unii dintre revolutionari fusesera inainte de 1848 haiduci (vezi R\u00f3zsa S\u00e1ndor si Veszelka Bandi). Desi regizorul nu se foloseste de recuzita specifica genului \u2013 muzica, gestualitate larga, altercatii zgomotoase \u2013 ci doar de filmarea lenta, de sunete naturale (t\u00e2r\u00e2itul lacustelor in miezul zilelor de seceta, c\u00e2ntecul cioc\u00e2rliei in diminetile acelorasi zile), tacerile indelungate, dialogurile concentrate, presiunea exercitata asupra victimelor si spectatorilor este coplesitoare. Permanenta oscilare a actiunii intre mediul claustrofob al celulei detinutului, albul auster al incaperii de interogatoriu si imaginea pustei nesf\u00e2rsite exprima vulnerabilitatea detinutilor, absenta sperantei. \u201eSzeg\u00e9nyleg\u00e9nyek\u201c\/\u201cThe round-up\u201c poate fi considerat un act cultural care comemora, indirect si discret, revolutia anticomunista din 1956, impun\u00e2ndu-se astfel si ca manifestare a rezistentei prin cultura. Mai t\u00e2rziu, drama istorica bulgara \u201eKozijat Rog\u201c\/\u201cCornul de capra\u201c (in regia lui Metodi Andonov; scenariu: Nikolai Haitov, 1972), film care atinge tangential si tema haiduceasca, surprinde prin aceeasi concentrare a limbajului cinematografic; \u201eSzeg\u00e9nyleg\u00e9nyek\u201c devenise un produs cultural de referinta.
\nHaiducii lui Saptecai<\/strong>
\nFilmul rom\u00e2nesc cu problematica haiduceasca nu a realizat astfel de performante. Era, intr-un fel firesc, deoarece regizorii filmelor cu haiduci au fost adeptii viziunii traditionale despre haiduc, haiducie, dusman, strain, femeie. Daca in westernul american clasic, mitul justitiarului triumfa asupra celui al banditului, in filmul romanesc, personajul aflat in afara legii epocii sale este chiar justitiarul; acesta devenea astfel, si prin filmul artistic, expresia unui mecanism compensatoriu. Regizorii reiau imaginea romantica (si confortabila) despre statutul haiducului si pentru ca panteonul rom\u00e2nesc in curs de reimaginare avea nevoie de material istoric relevant. Astfel, in filmul rom\u00e2nesc cu haiduci \u2013 vezi ciclul mai inainte mentionat \u2013, actiunile haiducilor sunt considerate drept demers social legitim.
\nIn filmele celei de a treia decade, in deceniul opt al secolului XX, in ciclul care il are ca protagonist pe haiducul Anghel Saptecai domina aventurile, euforia, intriga complicata si condimentata cu ingredientele din filmele western si din filmele de capa si spada. Eroul, devenit acum un supererou, desi este intotdeauna tradat de un \u201efrate\u201c (un haiduc pizmas din ceata sa), prigonit de falsul erou si\/sau de dusman, invinge orice obstacol. In balade dusmanul eroului este turc, arnaut, tigan; in filme, dusmanul este unul colectiv \u2013 dusmanul de clasa, cu forta sa represiva, potera; in ciclul haiducesc tesut in jurul carismaticului Anghel Saptecai, dusmanii sunt personali: Mamulos, tatal natural devenit aga, pictorul si boierul fanariot Ianuli, voda Caragea, c\u00e2tiva haiduci din ceata. Minimalizarea dusmanului e vizibila si in maniera in care curtea bucuresteana a domnului fanariot Caragea e expresia kitsch-ului, nu a sincretismului cultural; prezenta mascariciuluiu domnesc care se sprijina in violoncel sau care parodiaza statutul de domn al Valahiei pare a confirma mimetismul si provincialismul cultural si politic al fanariotilor. Haiducul Saptecai, supereroul din \u201eHaiducii lui Saptecai\u201c (in regia lui Dinu Cocea; actori principali: Florin Piersic, Colea Rautu, Magda Barbu, Jean Constantin, Toma Caragiu; 1970), \u201eSaptam\u00e2na nebunilor\u201c (aceeasi echipa de realizatori; 1971) si \u201eZestrea domnitei Ralu\u201c (aceeasi echipa, 1972) transforma materia istorica in prilej pentru actiuni exotice. Domina aventura. Epicul zadarniceste prilejul reflectiei, prilejul de a prospecta natura interioara a personajului, crizele sale de constiinta, indoiala, vizibile fiind doar paranoia domnitorului si razbunarea haiduceasca.
\nMargelatu\u2019 \u2013 supapa <\/strong>
\nepocii ceausiste<\/strong>
\nIn filmele deceniului al noualea se regasesc autohtonizarile rom\u00e2nesti ale tipologiilor umane impuse de westernul anilor anteriori. In filmele rom\u00e2nesti, justitiarul solitar apare odata cu personajul Margelatu\u2019 din ciclul de filme mediocre \u2013 \u201eDrumul Oaselor\u201c (regia\u00a0 Doru Nastase; actori principali: Florin Piersic, Magda Barbu; 1980), \u201eTrandafirul Galben\u201c (aceeasi echipa de realizatori; 1982), \u201eMisterele Bucurestilor\u201c (aceeasi echipa;1983), \u201eColierul de turcoaze\u201c (regia Gheorghe Vitanidis, aceiasi actori principali; 1985), \u201eMasca de Argint\u201c (aceeasi echipa de realizatori, acelasi an), \u201eTotul se plateste\u201c (regia Mircea Moldovan, aceiasi actori principali; 1986) \u2013 care transforma principatele Valahia si Moldova din perioada prepasoptista intr-o placa turnanta a conjuratiilor si a aventurilor rocambolesti. Portretul fizic al eroului din aceste filme este inspirat din experientele westernului american, mai putin din traditia populara rom\u00e2neasca. Margelatu\u2019 (interpretat de actorul Florin Piersic) are un chip aspru, care degaja siguranta si masculinitate, un mers particular, aparent lenes, dar arogant, leganat, precum al calaretilor, o tinuta vestimentara specifica si austera, un limbaj al corpului greu de ghicit (doar m\u00e2inile sunt mereu apropiate de corp, mereu pregatite sa smulga pistolul). Mersul actorilor Gary Gooper, John Wayne, Henry Fonda si nu in ultimul r\u00e2nd cel al lui Clint Eastwood a fost imitat si in filmele rom\u00e2nesti de aventuri. Daca in ciclul haiducesc din deceniul opt, haiducul Saptecai, datorita coloraturii date de actorul Florin Piersic, este un erou vesel si fara inhibitii, mai degraba o intrupare a lui Gruia al lui Novac, personaj popular mitologic, prin Margelatu\u2019 , Florin Piersic il copiaza pe Clint Eastwood, pistolarul din \u201eFor a Few Dollars More\u201c (regia Sergio Leone,1965), \u201eThe Good, the Bad and the Ugly\u201c (regia Sergio Leone; 1966), Joe Kidd (1972), \u201eHigh Plains Drifter\u201c (1973), \u201eThe Outlaw Josey Wales\u201c (1976) (5); Astfel, Margelatu\u2019 are privirea concentrata a acestuia, ubicuitatea, infatuarea, calmul pistolarul taciturn (aici, confruntat cu fortele oculte ale conservatorismului si contrarevolutiei); spre deosebire de personajele jucate de Clint Eastwood, Margelatu\u2019 pare ca isi pierde caracterul de strain, dezvaluind, in filmele mai inainte amintite, indiciile unei biografii extravagante (dezertor din armata habsburgica, eterist in tinerete, hot de codru, puscarias in Istanbul, hot de cai, iubitor de femei si petreceri de taverna, traficant de arme, mason), dar pe care o demonteaza in ultimul film al seriei, in ultima secventa a acestuia, cu o fraza stupefianta spusa prietenului Buza de Iepure : \u201eVorbesc himere, ca sa imi mai treaca vremea\u201c, fraza care il retransforma intr-un strain, in cetatean universal. Filmele cu Margelatu\u2019 erau, alaturi de bancuri si de acceptarea tacita de catre autoritatile comuniste a vizionarii ilicite a programelor televiziunilor din tarile vecine, supapa epocii.
\nIancu Jianu, Pintea si <\/strong>
\nCongresul al XIX-lea<\/strong>
\nDaca in filmele despre haiducul Saptecai sau partizanul Margelatu\u2019 dominau tensiunile si euforiile specifice filmului de aventuri, cu ciclul de filme dedicate haiducului Iancu Jianu regizorul Dinu Cocea reia retorica filmului cu haiduci ca drama sociala si de razboi (vezi \u201eIancu Jianul, zapciul\u201c si \u201eIancu Jianu, haiducul\u201c; 1980, respectiv, 1981). Din nou, si in aceste productii cinematografice, paranoia domina mediile din Valahia, cuprinz\u00e2ndu-i pe toti, de la domnul fanariot la ispravnici. Zapciul Iancu, din neamul boiernasilor Jieni, credea in lege, deci in sistem, fiind tributar unui loialism de esenta medievala; dar abuzurile si actele condamnabile sav\u00e2rsite de oamenii puterii, traiul parazitar al elitelor sociale ii provoaca un proces de constiinta finalizat (dramatic) cu metamorfozarea sa in haiduc.
\nCu ciclul filmic al Jianului se aplicau si filmului cu haiduci indicatiile noii politici culturale inaugurate dupa Congresul al XI-lea al Partidului Comunist Rom\u00e2n. Astfel, si Iancu Jianu, in calitate de valoare patrimoniala, a fost integrat in productia culturala de masa care trebuia sa prezinte existenta epopeica a poporului rom\u00e2n. Prin procesul de constiinta, dar mai ales prin moartea sacrificiala, haiducul oltean devenea exponential pentru discursul oficial despre taranime, hiducie, lupta de clasa, patriotism.
\nO memtamorfoza asemanatoare suporta si marele haiduc maramuresan Gligor Pintea. Fost ofiter austriac, afl\u00e2nd ca familia i-a fost ucisa, impresionat, pe de alta parte, de faptul ca taranul suporta cu mare dificultate dominatia feudala a grofilor, precum si rigorile fiscului austriac, Pintea isi aduna o ceata cu care asalteaza castelele feudalilor locali ; dar, in film, nu se insista pe proiectul social al lui Pintea, pe istoricul vestitelor lui lovituri haiducesti, caci avea o ceata de sute de oameni, ci pe intentia lui Pintea de a str\u00e2nge oaste si de a participa, alaturi de curuti, la gonirea imperialilor, ca mai apoi sa aplice un ambiguu plan identitar \u2013 emanciparea rom\u00e2nilor (\u201eslobozenia\u201c \u2013 un arhaism cu coloratura, dar si cu ambiguitati semantice).
\nObservam cum ambii haiduci, in calitate de actori ai epopeii nationale, devin victimele unei noi mitologizari. Folclorul, apoi literatura de fictiune, evaluarile istoriografice instrumentalizate politic erau deja responsabile de transformarea acestor personalitati in personaje fictive si simbolice. Or, aceste filme finalizeaza comanda politica, procesul de sublimare, transformarea lor in referinte mitologice, sacrificiale si eponime. Si astazi, opinia publica refuza analizele istoriografice lucide care nu afecteaza rolul lui Pintea si Iancu Jianu in istorie, ci, dimpotriva, le fac demersurile \u2013 mai mult sau mai putin problematice \u2013 credibile, firesti in logica impenetrabila a evenimentului istoric.
\nUn film atipic \u2013 <\/strong>
\n\u201eDreptate in lanturi\u201c<\/strong>
\nFilmul \u201eDreptate in lanturi\u201c (in regia lui Dan Pita; operator: Vlad Paunescu; muzica: Adrian Enescu; actori principali: Ovidiu-Iuliu Moldovan, Claudiu Bleont, Petre Nicolae, Victor Rebengiuc, Maia Morgenstern, Vasile Nitulescu; film alb-negru, 1983), av\u00e2ndu-l in centru pe haiducul Toader Pantelimon, este, in acest context, o exceptie notabila, e o drama complexa. Cenusiul existentei, neputinta implinirii sociale, hilarul, cadrele sumare si paradoxale care, desi par atemporale, sunt sugestive pentru discursul filmului. In primele secvente, camera se apropie treptat, cadru cu cadru, de ceea ce insemna universul concentrationar \u2013 intr-o sala cu pereti coscoviti, pe un pat de sc\u00e2nduri, cu lanturi la picioare sta apatic, aparent mort, personajul principal, haiducul Toader Pantelimon, acuzat de jaf, t\u00e2lharie si instigare la rebeliune; temnicerii sunt niste umbre, identitate av\u00e2nd doar haiducul si personalul civil de la registratura penitenciarului. Eroul este un personaj apasat de procese de constiinta, obsedat de facerea dreptatii sociale intr-o lume ur\u00e2tita de coruptie. Astfel, filmul nu este biografia clasica a unui outlaw care e necrutator cu ciocoii (victimele sale preferate erau arendasii de mosii) si care ii ajuta pe cei sarmani, ci devine o meditatie despre ideea de \u201edreptate inlantuita\u201c.
\nIn epoca opresiunii comuniste, genurile cinematografice preferate de public, filmele care satisfaceau cel mai mult nevoia de evaziune erau filmele politiste si cele de aventuri, pelicule care, totusi, conservau si limbajul mitic nealterat de ideologia totalitara (6). Insa, totodata, concentrarea pe astfel de produse culturale care exploatau imaginarul politic, teoriile conspiratiei si care promovau un mesaj nationalist-egalitarist (mai mult sau mai putin subliminal) avea ca efect si maniheizarea perceptiilor despre lumea din afara granitelor nationale. Imaginea strainului este predominant negativa; astfel de fictiuni culturale cu statut de ancilar propagandistic exprima ruperea dialogului cu Celalalt \u2013 unul dintre obiectivele national-comunismului rom\u00e2nesc. Interesant este faptul ca, astazi, acelasi gen de film, si in special filmul cu haiduci, pare a fi difuzat, din nou si din nou, si pentru a reimagina identitatea rom\u00e2neasca afectata de tranzitia postcomunista.<\/p>\n

 <\/p>\n

NOTE:<\/strong>
\n1. Daca, dupa 1989, cinematografia rom\u00e2neasca este dominata obsesiv de temele trecutului recent si de problematica derivelor tranzitiei postcomuniste, oferind doar doua filme de gen \u2013 \u201eDoi haiduci si o cr\u00e2smarita\u201c (regia Mircea George Cornea, 1993) si \u201eTerente, regele baltilor\u201c (regia Andrei Blaier, 1995) \u2013, in alte cinematografii se realizeaza productii filmice care mentin echilibrul intre mitos si biografia reala a \u201enelegiuitului\u201c (vezi \u201eLa v\u00e9ritable histoire de Juraj J\u00e1no\u0161\u00edk and Tom\u00e1\u0161 Uhorc\u00edk\u201c, regizori: Agnieszka Holland si Kasia Adamik ; coproductie slovaco-polonezo-ceho-maghiara, 2009); desi conserva dimensiunea epopeica si chiar lirica a traditiei filmului mitologizant, aceasta coproductie debuteaza cu un episod al unei int\u00e2mplari nedramatice, care determina traiectoria personajului. In acest nou film despre J\u00e1no\u0161\u00edk, existenta haiduceasca a eroului e mai putin spectaculoasa dec\u00e2t in productiile cinematografice care, in anii regimurilor comuniste, i-au dat o aura legendara conforma cu o asa-zisa perceptie populara \u2013 traditia, consecventa, remodeleaza si redimensioneaza factologia dupa scenariul consacrat de naratiunea populara, iar sf\u00e2rsitul eroului, conform aceleasi logici implacabile a imaginarului popular, este atroce.
\n2. Haiducul ca expresie a justitiei populare a fost si in literatura rom\u00e2neasca un produs al romantismului. Astfel, romanticii rom\u00e2ni \u2013 la fel au procedat si cei occidentali si central-europeni \u2013, determinati fiind de stringenta constructiei identitatii nationale, au statuat, in mod sincer si fara culpa mistificarii, folclorul ca pe o resursa si rezerva de identitate rom\u00e2neasca. Intelectualii pasoptisti (mai ales Vasile Alecsandri si Alecu Russo) s-au transformat in culegatori de folclor, au editat reviste (\u201eDacia Literara\u201c, \u201eAlbina\u201c, \u201eRom\u00e2nia literara\u201c) pentru a face cunoscute axiologiile specifice culturii populare rom\u00e2nesti, dar si pentru a realiza un sistem de solidaritati nationale fondate pe atasament fata de acest fond cultural comun, arhaic si fara frontiere artificiale.
\nMemoria populara nu a retinut evenimente izolate sau personaje, ci imagini si arhetipuri, proiect\u00e2nd episoade de istorie nediferentiata, nar\u00e2nd aceeasi poveste istorica sau istorizata, propun\u00e2nd aceleasi problematici, conflicte, finaluri. Dincolo de aceasta traditie impusa de balada populara, haducia \u2013 un brigandaj innobilat \u2013 insemna, mai ales, sfidarea autoritatii, a oricarei autoritati lumesti, contestarea acesteia. Temele represiunii si episodul final confiscau, de cele mai multe ori, cel putin in \u201ec\u00e2ntecul haiducesc\u201c si in unele filme haiducesti, discursul naratiunii filmice. Consider insa ca, la acest segment, cel putin filmele maghiare si coproductiile central-europene despre haiduci exceleaza \u2013vezi mai ales \u201eSzeg\u00e9nyleg\u00e9nyek\u201c (\u201eSarmanii flacai\u201c, in regia lui Mikl\u00f3s Jancs\u00f3, 1966). In functie de felul in care decurge, in plan fictional, aplicarea justitiei haiducesti, precum si moartea personajului, haiducul sau\/si \u201enelegiuitul\u201c este fie un erou, fie un… antierou. Evident, si capriciile memoriei colective, pe l\u00e2nga logica si retoricile ei specifice, isi spun cuv\u00e2ntul.
\nMai important este insa faptul ca banditismul, asa cum a fost acesta perceput si imaginat in creatia folclorica europeana si americana, precum si in variantele ei culturale moderne (implicit cinematografice), era o forma de putere personala, o putere bazata pe carisma. Este cazul haiducilor rom\u00e2ni Grigore Pintea, Amza Scortan, Ionica Tunsu, Iancu Jianu, Anghel Saptecai, Radu Anghel (vezi si secventele dedicate de regizorul Emil Loteanu, in filmul \u201eLautarii\u201c, realizat in 1971, mortii haiducului basarabean Radu Negostin, precum si universului marginalilor din premodernitatea est-europeana) sau al haiducului ungur R\u00f3zsa S\u00e1ndor, care a fost, in alta epoca (la mijlocul secolului XIX), la fel de popular precum J\u00e1no\u0161\u00edk (haiducul slovac de la inceputul secolului XVIII).
\n3. Drama istorica, film alb-negru difuzat incep\u00e2nd cu 1966; regia e semnata de Jancs\u00f3 Mikl\u00f3s; scenaristi: Gyula Hern\u00e1di, Luca Karall; operator: Tam\u00e1s Soml\u00f3; actori: J\u00e1nos G\u00f6rbe (in rolul tradatorului Gajdor), Zolt\u00e1n Latinovits (in rolul haiducului Veszelka).
\n4. Pelicula impunea un stil vizual unic, definit prin miscarile lungi si hipnotice ale unei camere de filmat care pare ca planeaza deasupra vastei puste maghiare, urmarind personajele conduse, la r\u00e2ndul lor, de capriciile unei istorii potrivnice.
\n5. Filmele amintite, mai ales acelea realizate in anii \u2018\u00a0 60, au rulat si in cinematografele din Rom\u00e2nia.
\n6. Vezi Jean-Marc Lafon, \u201eAu-del\u00e0 de l\u2019 \u00e9cran : quelques films fran\u00e7ais et Vichy (1940-1944)\u201c, in \u201eGuerres mondiales et conflits contemporains\u201c 2001\/4, nr. 204, p. 67-83; R. Chirat, \u201eLe cin\u00e9ma fran\u00e7ais des ann\u00e9es de guerre\u201c, Hatier, 1983.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

De vreo c\u00e2tiva ani, in Rom\u00e2nia, posturile comerciale de televiziune prezinta, in exces, filmele cu haiduci \u2013 numai filmele rom\u00e2nesti cu haiduci \u2013 realizate intre deceniile sase si noua ale secolului trecut. Evident, politicile acestor televiziuni sunt determinate de mai multe ratiuni: astfel de filme comporta cheltuieli reduse pentru plata drepturilor de autor, exploateaza nevoile… Cite\u0219te mai mult »Mitologizarea haiducului in filmul rom\u00e2nesc. Fenomen vechi si nou<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[6305,6309,6308,6306,6307],"class_list":["post-8863","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-filmele-cu-haiduci","tag-florin-piersic","tag-haiducii-lui-sapte-cai","tag-haiducul-in-cinematografie","tag-margelatul"],"views":3746,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8863","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8863"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8863\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8863"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8863"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8863"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}