{"id":8840,"date":"2011-09-01T16:07:51","date_gmt":"2011-09-01T14:07:51","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=8840"},"modified":"2011-09-01T16:09:03","modified_gmt":"2011-09-01T14:09:03","slug":"%e2%80%9etiganiada%e2%80%9c-o-scriere-carnavalesca-i","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/%e2%80%9etiganiada%e2%80%9c-o-scriere-carnavalesca-i\/","title":{"rendered":"\u201eTiganiada\u201c: O scriere carnavalesca (I)"},"content":{"rendered":"

O sa apara in scurt timp, in seria de \u201eOpere fundamentale\u201c a Fundatiei Nationale pentru Stiinta si Arta, volumul \u201eOpere\u201c de Ion Budai-Deleanu, cuprinz\u00e2nd, in afara de \u201eTiganiada\u201c si \u201eTrei viteji\u201c, scrierile lingvistice si istorice precum si traducerile facute de acest invatat teolog iluminist din Transilvania. <\/strong><\/em>
\nEste vorba de o editie noua intocmita de doi filologi reputati, unul din Bucuresti (profesorul Gheorghe Chivu), celalalt din Cluj (profesorul Eugen Pavel). O editie, dupa opinia mea, excelenta, care, citita cum trebuie, poate readuce in actualitate o personalitate complexa a culturii rom\u00e2ne, cea mai importanta, cred, dupa aceea a lui Dimitrie Cantemir. Am recitit, cu aceasta ocazie, \u201eTiganiada\u201c si am ramas uluit de fantezia carnavalesca si calitatea viziunii comice, dar si de lirismul uneori pur si profund al acestei scrieri care a avut nesansa de a nu fi cunoscuta in epoca in care a fost scrisa.
\nNu stim prea multe lucruri despre biografia lui Ion Budai-Deleanu din pricina putinelor documente care s-au pastrat, iar principala lui opera, \u201eTiganiada\u201c, incheiata in 1812, n-a iesit la lumina dec\u00e2t in 1875-1877 c\u00e2nd a fost publicata, fragmentar, de Th. Codreanu in revista ieseana \u201eBuciumul rom\u00e2n\u201c, putin rasp\u00e2ndita. La drept vorbind, \u201eTiganiada\u201c n-a intrat in constiinta publica dec\u00e2t in 1925, peste un secol si mai bine, dar, de c\u00e2nd fusese scrisa. Atunci istoriograful Gh. Cardas o tipareste in totalitate, cu multe ezitari, totusi, de transcriere. In 1900 mai aparuse o editie intocmita de V. Onitiu, cu multe nereguli si, din aceasta cauza, de neconsultat. De-abia editiile intocmite de J. Byck (1953), si Florea Fugariu (1969) au dat o transcriere stiintifica a textului. Asadar: \u201epoemationul\u201c eruditului si foarte inspiratului teolog Ion Budai-Deleanu a zacut at\u00e2ta vreme in arhive si n-a putut juca din pacate, rolul pe care l-ar fi putut juca in cultura rom\u00e2na. Doctorul in teologie de la Viena stia latineste si nemteste si, dupa c\u00e2t se poate deduce din textele lui, este bine orientat in literatura clasica. Are, totodata, o buna pregatire istorica si filologica si, in disputa cu istoricii straini, apara cu argumente solide latinitatea limbii rom\u00e2ne si continuitatea rom\u00e2nilor in nordul Dunarii. Este la curent si cu ceea ce, in epoca moderna, se cheama istoria mentalitatilor si psihologia popoarelor, dovada studiul lui despre Bucovina. Ceea ce spune, aici, despre firea moldovenilor si, in genere, despre virtutile si delasarile rom\u00e2nilor, arata, in afara de pricepere, o intuitie fina si un remarcabil spirit speculativ.
\nIon Budai-Deleanu este, in felul sau, un moralist, ca mai toti carturarii rom\u00e2ni care incearca sa inteleaga modul de a fi al acestor latini din rasaritul european si sa cultive in spiritul lor, strivit de at\u00e2tea inertii, constiinta lor nationala. El vine, in acest proces, dupa un lung sir de clerici ardeleni iluministi, cu o mai mare stiinta de carte, totusi, si cu un gust estetic infinit mai mare. Se adauga la toate acestea elementul, poate, esential in ecuatia lui spirituala: simtul extraordinar al limbii sau, mai bine zis, simtul creator al limbii, propriu scriitorilor de anvergura. Pentru epoca lui si pentru starea de atunci a limbii rom\u00e2ne aflata sub stap\u00e2nire straina, autorul \u201eTiganiadei\u201c este un scriitor cu adevarat fundamental si numai soarta ingrata a operei sale a facut ca recunoasterea lui estetica sa vina t\u00e2rziu si sa ram\u00e2na si azi doar obiect de studiu si, din c\u00e2nd in c\u00e2nd, sa fie apreciata estetic cu precadere de o m\u00e2na de oameni instruiti, amatori de parodii inteligente dupa operele clasice.
\nC\u00e2teva elemente au intrat, totusi, prin scoala in memoria culturala colectiva: calatoria lui Parpangel spre rai si iad, descrierea paradisului cu r\u00e2uri de lapte dulce, tarmuri de mamaliga, sipote de rachiu, dealuri de cas si garduri impletite cu c\u00e2rnaciori, in fine cititorii cu tinere de minte mai buna retin si farsa pusa la cale de Vlad Voda si scena de vitejie reala ce urmeaza atunci c\u00e2nd sotii lui Parpangel se int\u00e2lnesc cu turcii adevarati sau se bat, orbeste, cu o cireada de boi. Substanta epica si moralistica a acestei intinse parodii a epopeilor homerice, aparuta t\u00e2rziu in cultura rom\u00e2na, trebuie cautata insa in alt strat al operei, si anume in creatia de limbaj si in puterea acestei alegorii inteligente de a sugera mai mult dec\u00e2t spune. Despre aceasta nota subversiva atrage atentia in Prologul poemation-ului si in \u201eEpistolie inchinatoare catra Mitru Perea, vestit c\u00e2nt\u00e2ret\u201c, chiar autorul intr-un stil jumatate serios, jumatate prefacut si aluziv. Cel dint\u00e2i este semnat Leonachi Dianeu, anagrama numelui real al celui care a alcatuit aceasta \u201ejucareaua\u201c. El se pl\u00e2nge aici, de neajungerea limbii si promite ca, pe urmele lui Homer si Virgiliu, sa c\u00e2nte intr-o limba \u201ebine lucrata\u201c si, evident, cu sprijinul muzelor ascunse in desisurile Parnasului, sa infatiseze faptele de vitejie din \u201ecaruntele veacuri\u201c ale stramosilor sai pentru a fi de folosinta tinerilor iubitori de limba. Acesta este, pe scurt, programul cultural si patriotic. \u201ePrologul\u201c mai anunta si un program estetic: sa introduca \u201eun nou gust de poezie rom\u00e2neasca\u201c, av\u00e2nd aceleasi modele elinesti si romane care au stiut cultiva, zice falsul Dianeu, \u201epodoaba si maiestria voroavei deplin sav\u00e2rsiti\u201c.
\nO prima observatie: Ion Budai-Deleanu, cu g\u00e2ndul la \u201ejucareaua\u201c lui in stil parodic clasicizat, pune accentul pe limba ca factor esential in ceea ce el numeste \u201epoezie epiceasca\u201c. Alegere corecta pentru ca poezia, indiferent de natura ei, este o creatie a limbii sau, cum spun mai t\u00e2rziu esteticienii din secolul al XX-lea, poezia este o limba originala in interiorul limbii comune. Teologul ardelean isi da seama ca se confrunta, int\u00e2i, cu neajungerea limbii comune si, apoi, cu dificultatea de a crea in interiorul acestei neajungeri un limbaj original, capabil sa dea substanta si expresivitate estetica \u201eizvoditurii\u201c sale pe care, cu prefacuta modestie, o socoteste dinainte imperfecta. Modestia face parte, de altfel, din traditie. Ce autor care porneste un asemenea proiect homeric nu se scuza diplomatic de neajunsurile ce urmeaza?
\n\u201eEpistolia inchinatoare\u201c adresata, cum s-a constatat \u201edragutului Mitru Perea, nume stramutat\u201c, iarasi, prin anagrama (Petru Maior) este pusa pe seama unui luptator voluntar in slujba \u201eaustrienilor\u201c care, trimis sa lupte in Eghipet impotriva frantozilor, este ranit de un \u201eglont de tun\u201c si, in cele din urma, pierde un picior. Fiind slobozit de la slujba osteneasca, a ramas in Eghipet si se indeletniceste de atunci cu cetera si cu c\u00e2ntari. A devenit, altfel spus, c\u00e2ntaret, fiind rapus de dorul de tara. Cunoaste mai multi compatrioti rataciti ca si el prin tari straine si, de la unul dintre ei, pe nume M\u00e2rza, afla lucruri noi despre neamul sau tiganesc venit din India. Tot de la acest M\u00e2rza care, dupa c\u00e2t se pare este om stiut si cu multa imaginatie, cel care se da drept naratorul Poemationului afla istoria pe care o nareaza in versuri in \u201eTiganiada\u201c. Daca nu in totalitate oricum in \u201emai mare parte\u201c, precizeaza el, introduc\u00e2nd ca de obicei o nuanta de indoiala. Tehnica, iarasi, cunoscuta in scenariul literaturii de fictiune din secolul care abia incepuse. De retinut si faptul ca autorul nu se identifica cu naratorul scrierii sale si ca povestirea ca atare, auzita de la acel M\u00e2rza din Eghipet, a fost scrisa de unul Mitrofan care ar fi fost de fata la evenimente si a compus, la nunta lui Parpangel, o oratie de nunta, adica un epitalamion…
\nIntelegem, dar, schema: autorul trece responsabilitatile istoriei infatisate in \u201eTiganiada\u201c naratorului care, la r\u00e2ndul lui, dupa ce a ascultat-o povestita de cineva, o trece altuia, intermediar, care o scrie si de la care o preia naratorul de acum. Cu adevarat, \u201ejucareaua\u201c lui Ion Budai-Deleanu combina ingenios lucrurile, voind a sugera ca cele povestite se pierd, ca in orice veritabila epopee, in negura timpului. Negura este, totusi, mai apropiata de timpul scrierii epopeii, pentru ca faptele se petrec in timpul lui Vlad Tepes (Vlad-Voda), iar faptele narate mai sunt puse, o data, in seama cuiva: in seama \u201escriptorilor de la Vizant\u201c. Sirul mistificarilor strategice nu se opreste aici. Faptele tiganilor ar fi fost notate si de unele cronici muntenesti si de una dintre ele s-a folosit autorul. El recunoaste, in fine, ca istoria ce urmeaza este si opera ostenelilor sale: \u201ece am pus-o in stihuri, dupa ce am izvodul aflat la manastirea Cioarei in Ardeal, care intru toate sa loveste cu pergamena ce s-au aflat, nu demult, in manastirea Zanoaghei\u201c…
\nScenariul poemationului eroi-comic este, acum, complet, adica desav\u00e2rsit incurcat. \u201eJucareaua\u201c poate incepe. Nu inainte insa ca autorul ascuns in spatele naratorului sa spuna si lucruri mai serioase despre ceea ce el numeste firea opului sau \u201ecomicesc\u201c. Si anume ca, invat\u00e2nd latineste, frantuzeste si italieneste si deprinz\u00e2nd rosturile poeziei frumoase, a vrut sa puna la incercare puterea limbii rom\u00e2nesti de a exprima subtilitatile mai multor forme de poezie. A compus, dar, o \u201ealcatuire poeticeasca intru care am mestecat intru adins, zice el, lucruri de saga, ca mai lesne sa se intaleaga si sa placa\u201c. A introdus in text si o nota critica si isi invata acum lectorul predilect, numitul Mitru Perea, sa ia aminte la toate si sa faca observatiile de rigoare. Ceea ce lectorul-martor (varianta naratorului din epoca structuralista) face, explic\u00e2nd in josul paginii ceea ce naratorul\/ autorul scrie in text. Nu-i singurul, se va vedea, comentator al acestei parodii pline de haz si de subtilitati retorice, dar si de multe aluzii ideologice si morale. Tot aici, Ion Budai-Deleanu isi tradeaza, direct sau prin intermediarii sai, modelele, dupa ce a indicat sursele directe sau apocrife ale epopeii sale. Omer \u2013 \u201ecel vestit, mosul tuturor poetilor\u201c\u2013 este cel dint\u00e2i citat cu \u201eBatalia soarecilor cu broastele\u201c, apoi cu \u201eIliada\u201c si \u201eOdiseea\u201c. El este, dar, \u201eincepatoriul\u201c. Dupa el vine Tassoni cu \u201eLa secchia rapita\u201c (Vadra rapita) si, apoi, Casti cu \u201eGli animali parlanti\u201c pe care poetul ardelean o traduce prin \u201eJivinele vorbitoare\u201c.
\nSunt si alte puncte de reper pentru aceasta sofisticata \u201eJucareaua\u201c prin care teologul iluminist vrea sa dovedeasca faptul ca, in privinta capacitatii de creatie, rom\u00e2nii sai nu sunt mai prejos de altii. Pentru aceasta el se sileste \u201ea metahirisi\u201c multe cuvinte si voroave \u201edupa gustul tiganesc\u201c pentru a fi, astfel, mai aproape de subiectul fictiunii. Si, trebuie spus numaidec\u00e2t, ca reuseste sa dea limbajului o nota de autenticitate si de pitoresc, at\u00e2t c\u00e2t este nevoie pentru a intelege despre ce este vorba si pentru a provoca hazul, adica ceea ce se cheama comicul de limbaj. Nu vrea \u201ea vicleni cronica si a scrie intr-alt chip\u201c si nici \u201esa bage multe minciuni\u201c in istoria comiceasca, laud\u00e2nd peste masura sau, dimpotriva, ponegrindu-si eroii, cum fac, zice el, istoricii altor neamuri, vrea doar sa spuna adevarul despre stramosii tiganilor pentru a da o pilda urmasilor din timpul sau: \u201esa invete a nu face si ei doara nebunii\u201c… Teologul doreste sa faca, dar, si opera pedagogica prin alegoria sa, caci justifica el, indepart\u00e2nd ideea de partinire si discriminare: \u201eprin tigani sa intaleg s-altii, carii tocma asa au facut si fac, ca si tiganii oarec\u00e2nd. Cel intalept va intalege\u201c…
\nAcesta-i, pe scurt, scenariul poemationului pe care vrea sa-l compuna, cu modele ilustre in fata, Ion Budai-Deleanu, teolog, lingvist si istoric, om bine orientat in c\u00e2teva literaturi europene. Este putin speriat, in afara de \u201eneajungerea limbii\u201c, de \u201ezburatatia mintii sale inca necoapte\u201c, adica de lipsa lui de experienta, dar spirit v\u00e2rtos, isi va ordona mintea si va sili limba rom\u00e2na sa se supuna regulilor versificatiei.
\n*
\nC\u00e2ta poezie adevarata exista in aceasta lunga parodie asociata de unii comentatori stilului baroc? Poezia trebuie cautata, inainte de orice, in capacitatea de inventie epica in latura fantastica si comica si, desigur, in capacitatea de expresie capabila sa treaca, fara dificultate, de la verva fastuos satirica si, de aici, la lirismul direct, neprefacut. G. Calinescu este de parere ca Ion Budai-Deleanu nu are talentul de gravor al lui Cantemir si ca nicio strofa din \u201eTiganiada\u201c nu are valoare vizuala. In genere, scriitorul acesta cultivat n-ar dovedi talent coloristic, nici macar in tablourile in care fantasmagoriile comice se ingramadesc. Opinie discutabila. Poate ca o strofa, decupata din aceasta enorma p\u00e2nza, sa nu arate calitati plastice indiscutabile. Dar scena defilarii tiganilor cu uneltele specifice, c\u00e2mpul presarat cu cadavre dupa batalia cu turcii, in fine, paruiala finala din tabara murgie si, in genere, momentele de patima si deruta colectiva sunt memorabile. Am putea spune ca Budai-Deleanu este un remarcabil pictor al gloatei, insusire in care au excelat, ulterior, si marii prozatori ardeleni de la Slavici la Rebreanu. Daca o privesti in totalitate si urmaresti firele din care este urzita p\u00e2nza \u201eTiganiadei\u201c, impresia este ca ai in fata o imensa opera carnavalesca. O creatie ampla, dinamica, viu colorata, impodobita regeste. Sentimentul este ca autorul isi exercita meticulos mestesugul, aduna sugestii de peste tot, se rasfata chiar copiind in exces pe clasici, adapt\u00e2ndu-i la universul lui social-istoric si la mentalitatile timpului. Inventeaza prin toate acestea o tipologie esential comica, nu lipsita, cu toate acestea, de o dimensiune simbolica in care se strecoara si ideea de destin tragic al omului amenintat din toate partile de \u201et\u00e2mplari ciudate\u201c si de \u201elucruri poznite\u201c. Ca orice comediograf, Ion Budai-Deleanu este, in fond, un moralist si inca unul foarte invatat si foarte profund atunci c\u00e2nd este vorba de moravurile publice intr-un mediu rasaritean in care neamurile se amesteca la rascrucea a doua secole. Precizarea din \u201eEpistola\u201c ca \u201eprin tigani sa intaleg si-altii\u201c, indica impartiabilitatea lui in aceasta problema si, totodata, dorinta de a face caracterologie.
\n*
\nRevenind la literatura din interiorul creatiei carnavalesti, ce putem spune? Critica literara de p\u00e2na acum s-a multumit, cu mici exceptii, sa-i descopere cu precadere izvoarele culturale si sa-i laude inventivitatea epica, ceea ce nu-i gresit, dar nu-i suficient. Alta parte a istoriografiei a remarcat cu satisfactie ceea ce unul dintre primii comentatori, Aron Densusianu, numeste \u201epam\u00e2ntenia\u201c scrierii lui Budai-Deleanu, adica originalitatea ei bazata pe mitologia si traditiile rom\u00e2nesti. Din acest punct de vedere autorul \u201eTiganiadei\u201c ar fi \u201ecel mai credincios si original reprezentant al rom\u00e2nului glumet si rautacios\u201c, ceea ce nu-i rau zis, dar nici aceasta remarca nu justifica valoarea literara a epopeii eroi-comice. Ovid Densusianu (1920) elogiaza vigoarea expresiva (\u201ebogata, turnata, se vede, din grija de a nu ram\u00e2nea la ce e prea obisnuit, prea fara relief\u201c) si, in genere, simtul creator al limbii poetului epic. Alexandru Cioranescu (1936) il pune pe Budai-Deleanu in familia enciclopedistilor si, fatal in relatie cu D. Cantemir. Filiatie, iarasi, reala si flatanta, totusi filiatia ilustra nu defineste o opera literara in esenta ei. D. Popovici, care are o contributie importanta la impunerea, din pacate, postuma a acestei creatii complexe, remarca just, dincolo de numeroase filiatii literare ce merg de la Homer si Virgil p\u00e2na la Milton si Voltaire, trec\u00e2nd prin Dante, dincolo, zic, de aceste filiatii posibile, profesorul clujean depisteaza momentele lirice ale poemei (\u201ec\u00e2ntecul iubirii, c\u00e2ntecul vinului, epitalamul\u201c), pe care le incadreaza in poema de tip romantic. Un romantism, se intelege, anticipativ. Chestiune controversata, chestiune oarecum fortat pusa in cazul acestui scriitor neoclasic aparut la sf\u00e2rsitul secolului iluministilor si inceputul secolului in care sensibilitatea estetica si stilurile literaturii se schimba, intr-adevar, radical. Presimtea Ion Budai-Deleanu aceste evolutii?
\nMomentele cu adevarat lirice din comedia lui saturata de elemente burlesti si impodobita de clisee clasice nu justifica, la prima vedere, aceasta promovare romantica. Oricum, oazele de lirism pur din acest produs al retoricii comicaresti nu sustin suficient de temeinic ideea unei evadari din poetica timpului. De altfel, D. Popovici insusi nuanteaza ideea dinainte, zic\u00e2nd ca \u201eardeleanul erudit si latinist ram\u00e2ne dominat si in poezie de un ideal de arta mai apropiat de acela al antichitatii (…), pe care il int\u00e2lnea uneori in derivari moderne…\u201c Observatie justa ca si aceea ca \u201epoetul liric nu poate egala in \u00abTiganiada\u00bb poetul epic\u201c. Al. Piru remarca \u201espiritul deist, voltairian\u201c si lauda \u201everva satirica, hohotitoare\u201c, care, dupa el, n-a mai fost atinsa in literatura rom\u00e2na, dec\u00e2t de Creanga si I. L. Caragiale. Spre deosebire de profesorul sau (G. Calinescu), Al. Piru socoteste ca \u201eTrei viteji\u201c este o creatie remarcabila (1964). Mircea Anghelescu (1970) retine burlescul care se modifica pe nesimtite in stil eroic si prezenta elementelor fantastice in naratiunea versificata a lui Budai-Deleanu. Tot el descopera izbucnirile grandilocvente in stilul satanismului romantic de mai t\u00e2rziu si \u201edialogul luciferic\u201c care anticipeaza (\u201eabsolut independent de vreo influenta livresca sau de vreo idee teoretica explicita\u201c, proza) demonologica specifica romantismului. Criticul aduce in sprijinul demonstratiei sale episodul cu Argineanul si legenda lui Arghir si a Elenei, apoi numarul mare de citate si informatii istorice care, toate, este de parere interpretul, sunt \u201eindiscutabil de esenta romantica\u201c. Da si nu, imi vine sa raspund. Demonul a patruns mai de mult in literatura si, odata cu el, discursul luciferic. Evul mediu literar incepe, deja, sa-l vada ca un simbol al razvratirii si, prin aceasta, demoniacul devine o dimensiune a existentei spirituale. Are Satana lui Budai-Deleanu asemenea nelinisti? Parerea mea este ca Satana si ceilalti demoni din \u201eTiganiada\u201c n-au iesit inca din limitele farsei. Divanul din iad, semnalat mai inainte, are o puternica nota burlesc orientala. Unii dintre dracii cu care converseaza Parpangel in calatoria lui in iad sunt zarafi si dau bani, se va vedea, cu imprumut. Parodia este, aici, totala, r\u00e2sul striveste, am impresia, orice nuanta de rebeliune luciferica.
\nAstfel de ipoteze au meritul de a atrage atentia asupra complexitatii alegoriei lui Budai-Deleanu si, chiar daca nu le putem accepta in intregime, efectul lor pozitiv este ca pun spiritul critic in miscare si-l silesc sa caute solutii noi de interpretare. Nicolae Balota admite, si el, inrudiri in \u201eTiganiada\u201c cu creatiile exemplare ale barocului, prin \u201epoezia heteroclitului\u201c si prin \u201eanagrame si tot soiul de jocuri de-a v-ati ascunselea\u201c (1970). Serban Cioculescu vede in ea \u201eo capodopera a umorului (…), o rara sinteza a culturii celei mai inalte cu autenticul spirit popular (…), o opera literara in fond savanta\u201c (1970). Ceea ce este fara discutie. Ioana Petrescu o fixeaza, si ea, in filiera barocului si subliniaza faptul ca Budai-Deleanu \u201emarcheaza in cultura rom\u00e2na sf\u00e2rsitul confuziei medieval-bizantine (prezenta p\u00e2na la Cantemir) intre retorica si poetica\u201c (1974). Despre semnele barocului (\u201ebufoneriile, jocul cu masti, relativizarile\u201c) vorbeste si Eugen Negrici in \u201eFigura spiritului creator\u201c (1978), in timp ce Nicolae Manolescu vede \u201eTiganiada\u201c mai degraba ca \u201eo epopee a literaturii\u201c (2008). Eu i-as spune, mai degraba, o comedie a modelelor literare ilustre, redactata de un ironist de clasa. Un ironist simpatetic, uneori chiar afectuos, capabil sa transforme satira si burlescul in poezie de reflectie si chiar in poezie sentimentala. Ion Budai-Deleanu nu-i un spirit invariabil rau, b\u00e2rfitor, are \u2013 ca sa spunem asa \u2013 momentele lui de reverie si lirism. Asta-l fereste sa scrie o opera demonstrativa, care ar sf\u00e2rsi prin a plictisi de moarte cititorul. Cine suporta o monotona satira in versuri latita pe c\u00e2teva sute de pagini? D. Micu surprinde in opera comica un \u201elirism meditativ\u201c si apreciaza, pe drept, viziunea cosmaresca din ultimul c\u00e2nt, demna, scrie el, de penelul lui Brueghel (2000).
\nLista ipotezelor de lectura este lunga si, de buna seama, ea va creste pe masura ce \u201ejucareaua\u201c lui Budai-Deleanu va cobori din manualul de literatura (in ipoteza ca opera va fi reintrodusa in programa scolara!) in r\u00e2ndurile marelui public cu conditia ca acesta din urma sa-si invinga comoditatile mediatice si sa citeasca stihurile dificile ale eruditului si inventivului ardelean.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

O sa apara in scurt timp, in seria de \u201eOpere fundamentale\u201c a Fundatiei Nationale pentru Stiinta si Arta, volumul \u201eOpere\u201c de Ion Budai-Deleanu, cuprinz\u00e2nd, in afara de \u201eTiganiada\u201c si \u201eTrei viteji\u201c, scrierile lingvistice si istorice precum si traducerile facute de acest invatat teolog iluminist din Transilvania. Este vorba de o editie noua intocmita de doi… Cite\u0219te mai mult »\u201eTiganiada\u201c: O scriere carnavalesca (I)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[2080,6297],"class_list":["post-8840","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-tiganiada","tag-ion-budai-deleanu"],"views":15562,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8840","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8840"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8840\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8840"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8840"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8840"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}