{"id":8825,"date":"2011-09-01T15:46:30","date_gmt":"2011-09-01T13:46:30","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=8825"},"modified":"2011-09-01T15:46:55","modified_gmt":"2011-09-01T13:46:55","slug":"norman-manea-fenomenologia-maturizarii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/norman-manea-fenomenologia-maturizarii\/","title":{"rendered":"Norman Manea. Fenomenologia maturizarii"},"content":{"rendered":"

\u00centr-un fragment despre volumul \u201eOctombrie ora opt\u201c, Norman Manea marturisea ca a \u00eencercat sa-l puna pe cititor pe g\u00e2nduri, imagin\u00e2nd un Proust \u00een Transnistria. \u00centoarcerea spre casa dupa anii de lagar \u2013 perioada intermediara dintre trauma si redescoperirea normalitatii \u2013 redata \u00een nuvelele \u201eCeaiul lui Proust\u201c, \u201eGhemele decolorate\u201c, \u201eCizmele si vioara\u201c, \u201ePovestire \u00een\u00a0 roz\u201c lumineaza cumva ecranul copilariei ultragiate. <\/strong><\/em><\/p>\n

De aici, data fiind sensibilitatea excesiva a copilului, o posibila paralela \u00eentre lipsa sarutului mamei seara, \u00eenainte de a merge la culcare, si primul ceai al normalitatii, dupa cosmarul lagarului si descoperirea adulterului tatalui. De aici si \u201ecomplicitatea cu mama, \u00een pofida unui continuu resentiment fata de mama posesiva, anxioasa, (…) \u00eencarcatura afectiva contradictorie, proustiana\u201c. Memorabila figura bunicului \u201ecu barba s\u00e3lbatica\u201c regiz\u00e2nd cu seriozitate, dar si cu umor, un ritual al ceaiului \u00een baraca saracacioasa a familiei din lagar, o fiertura verde din buruieni, care era \u00eendulcita numai \u00een imaginar de un cub de zahar at\u00e2rnat de lampa din tavan: \u201eTrebuia privit cu rabdare, \u00eendelung, iar ceaiul sorbit \u00eencet, dupa ce fiecare \u00eesi simtea buzele, limba, gura, \u00eentreaga fiinta, \u00eemprospatate, \u00eembl\u00e2nzite de amintirea unei lumi la care nu trebuia sa renuntam, pentru ca, asa credea el, ea nu renuntase si nu s-ar fi putut lipsi de noi\u201c. Ceaiul si biscuitii oferiti \u00een sala de asteptare a unei gari sunt primiti cu ne\u00eencredere de catre deportatii supravietuitori, trimisi \u00een sf\u00e2rsit acasa; nu mai credeau \u00een aceasta salvare, \u201eo banuiau o noua viclenie, mai draceasca, destinata, fara \u00eendoiala, sa pregateasca alte chinuri, poate cine stie, sf\u00e2rsitul\u201c.
\nNormalizarea prin obiecte<\/strong>
\nRitualul organizat \u00een baraca echivala cu un efort disperat de a pastra c\u00e2t mai mult aducerile aminte despre lumea normala. Acea bautura cu gust salciu este de fapt varianta degradata a \u201eceaiului lui Proust\u201c, prilej pentru participanti de a rememora, sub \u00eendemnul amfitrionului vrajitor, gustul zaharului. Pe c\u00e2ta vreme ceaiul din gara, care abia acum numeste o licoare modesta dar dulce \u00een sf\u00e2rsit, dincolo de conotatia proustiana, dincolo de reamintirea prin contrastul senzorial a bauturii celeilalte, pare a simboliza \u00eentoarcerea din morti visata de bunic, a carui figura protectoare domina acum, din lumea de dincolo, \u00eentreg tabloul. \u201eSus, deasupra vacarmului unde nenorocitii \u00eencercau, fara succes, sa revina la viata de altadata, sus, \u00eentr-un spatiu liber … bunicul cel at\u00e2t de \u00eencrezator \u00een \u00eentoarcerea pe care n-a mai apucat-o ar fi putut sa le confirme ca, \u00eentr-adevar, minunata licoare era dovada ca lumea \u00eei reprimise, dar nu semana, nici pe departe, aceasta ciudata b\u00e3utura, cu un ceai adevarat\u201c. Biscuitii capata, sinestezic, gustul tuturor mirosurilor din lagar: \u201ede sapun, de noroi, de rugina, piele arsa, zapada, frunze, ploaie, oase, nisip, mucegai, blana uda de oaie, bureti, soarece, lemn putred, peste sdar mai alest gustul unic al foamei\u201c. Ceaiul si biscuitii sunt daruri nesperate, care apar iar la granita fragila dintre cele doua lumi, marc\u00e2nd de data aceasta re\u00eentoarcerea la viata, trezind amintiri parca straine, dar ram\u00e2n\u00e2nd pentru totdeauna la hotar, imobile, nemaiput\u00e2nd fi \u201ealtc\u00e2ndva, rechemate, din nou posedate, restituite\u201c. Sf\u00e2rsitul acestei povestiri este surprinzator: \u201eDaca ulterior am pierdut ceva, a fost tocmai cruzimea indiferentei. Abia mai t\u00e2rziu, cu greu, mult mai t\u00e2rziu. Caci t\u00e2rziu am devenit ceea ce se cheama … o fiinta sensibila\u201c.
\n\u00cen dialogul cu Leon Volovici, Norman Manea explica procesul lent de intrare \u00een normalitate: \u201eO mica fiara, de sase ani, orbecaind \u00een foame si frig, si spaima, desi e frenetica \u00een senzorialitatea ei, nu e potrivit spus ca e sensibila. (…) Mediul din jur te initia \u00een cruzimea indiferentei; total dependent de parinti, am supravietuit datorita extraordinarei lor devotiuni. \u00cen acest sens trebuie \u00eenteleasa instruirea progresiva \u00een sensibilitatea lumii normale, pierderea treptata a acelei cruzimi a indiferentei \u00eentr-o situatie extrema, de continua primejdie\u201c. \u00cen \u201eGhemele decolorate\u201c, alungat din jocul copiilor care-i striga \u201eJigo-Jid\u201c, baiatul \u00eesi gaseste un refugiu \u00een ascunderea ghemelor mamei sale \u2013 mai \u00eent\u00e2i cele decolorate, apoi cele rare, pretioase, ca \u00eentr-o \u00eencercare de recuperare a culorilor copilariei prin aceste \u00eent\u00e2rziate jucarii improvizate\u00a0 (imagine care va mai aparea \u00eentr-o alta nuvela: \u201egheme de culori \u00een care r\u00e2vnisem un univers interzis\u201c). Lumea normala, libera, plina de culori, devine pentru ochiul salbaticit insuportabila, copilul priveste culoarul cu mozaic colorat intens cu unghiile \u00eenfipte ad\u00e2nc \u00een carne: \u201ePriveam culorile, \u00eendelung, nu gaseam cu ce sa lovesc\u201c. Iar nedreptatea celorlalti, care \u00eel identifica cu brutalitate ca fiind diferit, este resimtita cu aceeasi acuitate cu care fusese perceputa si ostilitatea absurda a anilor precedenti \u2013 prefigurare a inadaptarii dramatice din anii maturitatii: \u201eNu gaseam loc \u00eentre rautatea celor din jur si bunatatea celor dinauntru, un loc pentru mine\u201c.
\n\u201ePovestire \u00een roz\u201c se remarca prin imaginile dinamice care surprind razboiul, dar si prin persoana a doua a regasirii cititorului \u00een text. Cele doua personaje principale sunt astfel un misterios narator (\u201ebaiatul care ti-am spus ca semana cu tine\u201c) si un narator secundar (\u201eprietenul celui care \u00eeti spuneam ca semana cu tine\u201c). \u00centre plecarea unei armate de cotropitori si venirea alteia \u00een oraselul de munte, explozii si gloante au lasat strazile pline de cadavre despuiate si camioane rasturnate, oamenii s-au repezit la conserve, macaroane si margarina, iar copiii \u201eflam\u00e2nzi de ciocolata si de veselie au navalit zgomotos spre creioanele false, spre papusile false, spre mingile false si spre cuburile stralucitoare (…) care explodau\u201c. Printre ei \u201eera si un baiat cu ochi grabiti si veseli, albastri de mirare\u201c, eroul \u00een a carui privire \u00eencap toate ororile razboiului, dar se imprima cumva edulcorat, \u00een roz, ca pretinse jucarii, tagaduind realul.
\nCulpabilitati si nesigurante<\/strong>
\n\u201eAccidentul\u201c, \u201eHotul\u201c, \u201eCizmele si vioara\u201c sunt reprezentative pentru analiza psihologica nuantata a copilului, introduc\u00e2ndu-ne \u00eentr-o lume interioara cu infinite volute sufletesti. \u00cen toate aceste povestiri baiatul \u00eentors din lagar \u00eesi gaseste propriile mecanisme compensatorii pentru restabilirea echilibrului, pentru reintrarea \u00een normal. Astfel, o pereche de cizme simbolizeaza detinerea controlului mimat cu nonsalanta; \u201ezvelte si puternice \u00een acelasi timp\u201c, ele aveau sa \u00eei asigure admiratia clasei, simpatia baietilor. \u00cen acest fel proaspat venitul slabut simte ca va deveni \u201ecapetenia\u201c, cuv\u00e2nt \u00eencarcat de conotatii grele, caci imaginea acestor cizme \u00eensemna pentru copilul crescut \u00een lagar mai mult dec\u00e2t accesoriul unui confort nesperat: \u201eNu uitase cizmele lucioase, \u00eenguste, \u00eenalte, str\u00e2nse pe picior, botul lor ascutit, salbatic, care te trimitea, dintr-o singura lovitura, \u00een celalalt colt al baracii, sunetul subtire, elegant, c\u00e2nd se atingeau una de alta, pocnetul surd, de cadenta, la apropierea apelului, \u00een latratul santinelelor si salturile dulailor uriasi, cizmele loveau marmura pardoselii, sentinta, sunet sec, elegant, metalic, \u00eengrozind vinovatii\u201c. Ele sunt o neagra oglinda pentru captarea atentiei celorlalti, pentru luarea \u00een stap\u00e2nire a propriei stime de sine, \u00eentr-o foame neostoita de aplauze si \u00eencurajari. Acceptarea lectiilor de vioara nu fusese dec\u00e2t un subterfugiu pentru integrarea \u00een grupul de copii care astfel sa-l admire. De \u00eendata ce se apropie de acestia, si mai ales dupa ce \u00eencearca jocurile de incipienta senzualitate \u00een tovarasia fetelor, se simte descoperit, vulnerabil \u00een fata unui coplesitor sentiment de ne\u00eencredere, si abandoneaza: \u201eLas, ipocrit \u00eenca de pe atunci, astept\u00e2nd ca plictiseala sa \u00eel macine, sa-l arunce neputincios \u00een fata judecatii, careia i se abandona cu un obscur si bine \u00eentretinut sentiment de vinovatie\u201c. Elanul de \u00eenceput, cel \u00eencurajat de ceilalti, dar care face parte mai mult dintr-un fals repertoriu de erou cuminte, este repede sufocat de un coplesitor sentiment de renuntare: \u201ese dilata \u00een el, brusc, sila, dupa orice prima izb\u00e2nda\u201c. Asa se face ca vioara este \u00eenlocuita de cizmele negre lucioase, r\u00e2vnite cu adevarat mai de mult, obiect al dorintei cu rol compensatoriu. Ele sunt cele cu care eroul se \u00eencapat\u00e2neaza, \u00een pofida gerului si a febrei, sa reintre pe acea strada \u00eensorita a adevaratei lui copilarii, venite dintr-o alta lume, dusmanoasa, pe care \u00eensa o puteau domina; tot ele vor face legatura cu o lume noua, pe care vor trebui sa o \u00eembl\u00e2nzeasca: \u201e\u00centunericul stralucitor al cizmelor se tot \u00eenalta, oric\u00e2t str\u00e2ngea pleoapele, peste aceeasi strada \u00eengusta, galbuie de praf, urc\u00e2nd dealul, peste casele prapadite, p\u00e2na \u00een usa pravaliei, sa navaleasca din dreapta, pocnind usa de perete, strigatul baiatului palid, febril\u201c. Sentimentul coplesitor al culpei revine si \u00een povestirea \u201eHotul\u201c, unde personajul denunta furtul unui stilou, dar devine nesigur mai apoi de propria reclamatie. \u201eSe simtea dinainte vinovat\u201c, nu mai era deloc sigur de lipsa stiloului, dar nici de acomodarea \u00een noua clasa, mai ales dupa ce un coleg \u00eei denuntase \u00eencercarea de a copia. Accidentul evoca nesiguranta la nivel fizic, o temporara invaliditate pe care eroul o va prelungi pentru a ram\u00e2ne c\u00e2t mai mult \u00een centrul atentiei. Protejat de \u201eprestanta bastonului (…), avea sa-l foloseasca \u00eenca multe saptam\u00e2ni, pentru a st\u00e2rni \u00een jur interesul. Distant, p\u00e2ndind \u00eensa reactia celorlalti. Tacut, grav, nerabdator sa se convinga ca este vazut, prezent\u201c.
\nDin nou, vina irumpe din noianul emotiilor si a sentimentelor contradictorii; convalescent fizic dar mai ales psihic, copilul se simte dupa ultimul consult ca un \u201edelincvent ce se stie urmarit si n-ar trebui sa atraga atentia. Izb\u00e2nda s-ar rasuci si narui dintr-un fleac, c\u00e2nd nici nu g\u00e2ndesti\u201c. Relatia amicala pe care o stabileste cu doctorul \u00een conversatii sincere \u00eei da prilejul de a reflecta asupra necesitatii de a fi primul \u00een toate. \u201eFruntas nu doar acolo unde chiar se aratase mai bun, ci instalat \u00een frunte si unde nu merita!\u201c De aici, reprosul medicului caruia baiatul simte nevoia sa \u00eei explice ceea ce si lui \u00eensusi \u00eei fusese obnubilat p\u00e2na atunci: b\u00e2ntuit de trecutul apropiat, \u00eenvatase regula conform careia \u201eram\u00e2neau doar cei ce duceau totul p\u00e2na la capat; \u00eenvatase ca totul trebuia facut perfect, doar astfel aveai o sansa\u201c. Aceste succese \u00een toate, desi resimtite drept temporare si nemeritate, \u00eei potolesc foamea maladiva de siguranta, \u00eei ofera dovezi ca are, \u00een sf\u00e2rsit, dreptul la o existenta normala. Graba de a regasi un echilibru, o armonie, atenueaza frica de a pierde \u201esurpriza acestui prezent parca fragil, gata sa se risipeasca\u201c. Perspectiva de a ram\u00e2ne schiop \u00een urma accidentarii devine, pe fundalul persistentului sentiment de culpabilitate, pedeapsa necesara pentru a pastra acest prezent, conform lectiei primite \u00een lagar, caci numai \u00eendeplinind \u201etoate pedepsele puteai eventual scapa\u201c. Verdictul medical l-a primit, astfel, ca pe o ispasire care ar fi prilejuit si mult asteptata alinare prin confesiunea celor traite \u00een lagar si constientizate drept initiere thanatica acum, \u00een preajma fragilitatii reconfirmate: \u201eSe pregatise sa explice, \u00een limitele verosimilului, c\u00e2t se cerea ca sa fie crezut si sa le poata smulge si lor adevarul. Nici macar exagerari \u2013 fix\u00e2nd doar momente de acuitate, \u00eenlantuindu-le…cercuri de panica, suprapun\u00e2ndu-se, un turn prin care trecea, simtise, tensiunea mortii\u201c.
\nRelatia umana cu cuvintele<\/strong>
\nPovestirea \u201eOra exacta\u201c marcheaza \u00eentoarcerea la normalitate prin descoperirea acelor parti de vocabular care desemneaza lucruri nemaivazute p\u00e2na atunci. Recuperarea cuvintelor se realizeaza prin scene la limita fantasticului, printr-o avalansa de imagini si emotii. Copilul, care se confrunta cu ciocnirea vizual-sonora dintre nume bizare si lucruri necunoscute, recurge la asociatii prin interventia magica a imaginatiei, personific\u00e2nd \u00een propriul basm obiectele abia \u00eent\u00e2lnite. \u00cen vizita de \u201epetire\u201c timpurie la frumoasa colega de clasa, eroul \u00eent\u00e2lneste \u00een casa negustorului o lume straina, care pare sa-i \u00eentinda capcane la tot pasul. \u00cen fata necunoscutului, e normala reactia de fascinatie amestecata cu teama, iar scriitorul marturiseste undeva ca a scontat aici pe \u201eun efect tragi-comic de stupefactie. Starea de naucire, efortul lui de a masca si de a arata normal, adaptat situatiei, dau acestui joc contrastul bizar\u201c. Astfel, la invitatia de a m\u00e2nca minciunele, \u201eBaiatul tresari, deschise ochii, vazu sop\u00e2rle mici, cafenii, cu limba lunga, verzuie, din care t\u00e2snea veninul, prin iarba groasa, \u00eenalta, t\u00e2snind brusc, prea t\u00e2rziu sa te aperi de suierul lor subtire si rece\u201c. Martipanul aparea ca un animal \u201esarind \u00een lungul pasunilor, coada groasa atingea, din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd, ca un al treilea picior, pam\u00e2ntul; nu auzise despre trufele cu pielea catifelata, botul umed, ochii mari, lacrimosi, nu \u00eent\u00e2lnise stafidele, muste desigur, sc\u00e2rboase, lenese, \u00eencalzite, nu auzise alunele ciripind printre crengi\u201c. Radioul este si el o capcana, cu \u201emuzicanti pitici, c\u00e2t un ac, cu instrumente \u00eenca mai mici, v\u00e2rfuri de creion (…), orchestra nevazuta, str\u00e2nsa \u00eentr-un colt de cutie, unde soarecii se micsorasera, electrizati, \u00een valsuri\u201c, iar desteptatorul se regleaza singur prin contactul cu radioul, arat\u00e2nd \u00eentotdeauna ora exacta. Leon Volovici vorbea chiar de o relatie umana cu cuvintele, care capata un fel de substanta organica \u00een povestirile lui Norman Manea.
\nCea mai importanta povestire \u00een ceea ce priveste descoperirea magiei cuvintelor, a limbii rom\u00e2ne literare, este \u201ePovestea porcului\u201c. Importanta, pentru ca indica un moment de cotitura \u00een evolutia spirituala a copilului si este un moment evocat de autor de multe ori, ca prim contact esential, initiatic cu cartea. Cadoul primit la \u00eemplinirea v\u00e2rstei de noua ani va \u00eensemna mai mult dec\u00e2t familiarizarea cu lumea basmelor, va echivala, pentru Norman Manea, cu intrarea \u00een literatura. Interesant este de observat, din punct de vedere stilistic, \u00eenceputul acestei schite. Doua paragrafe introductive amintesc de textele lui Ion Creanga, prin formulari recognoscibile cititorului care a parcurs \u201eAmintirile din copilarie\u201c: \u201eDe necrezut au fost, Doamne, \u00eembratisarile, vaicarelile! (…) Caci cei la care ne \u00eentorceam pareau sanatosi, casele lor \u00eendestulate, copiii hraniti si plini de haz. Iar noi eram vii, nesatiosi, gata sa petrecem cu ei, de parca toata lumea devenea iar a noastra\u201c. Se \u00eentrezareste asadar, ca \u00eentr-un palimpsest, scriitura plina de farmec a lui Creanga, iar titlul confirma referinta. Personajele reale sunt transfigurate \u00een actori de poveste, textul este \u00eenvatat pe de rost p\u00e2na la \u00eentrepatrunderea cu realitatea. Miracolul repatrierii \u00eenseamna initierea rapida concomitent \u00eentru cele pam\u00e2ntesti si cele fantastice, care \u00eempreuna vor crea pentru micul cititor un continuum, o lume feerica, \u00een care totul devine posibil: \u201ePrimele m\u00e2ncaruri, cu denumirile lor, primele haine, cu denumirile lor. Prima carte, iata, de povesti, \u00een care intra neprevenit… Nu stia \u00eenca bine ce \u00eenseamna povestile, \u00eentelegea ca orice poate deveni orice\u201c. Nu lipsesc acordurile sumbre, de magie neagra, ale trecutului, deoarece povestile includ \u00een universul lor si raul, transfigurat, dar nu ofera nici ele refugiul din fata rautatii lumii adevarate: \u201ePovestile erau adevarate si contineau, toate, amenintarea. Orice putea deveni orice\u201c.
\n\u201eLiteratura \u00eencepe cu un secret\u201c, spunea Saul Bellow, care, la opt ani, internat \u00een spital, a citit Noul Testament si s-a \u00eendragostit de Iisus. Primul sau pas spre literatura a fost deci un joc cu secretul, un joc vinovat. Pentru Norman Manea, la noua ani, prin citirea unei carti, jocul secret va fi purtat cu spaimele trecutului, \u00een parte cu umbrele celor morti care ar fi putut \u00eenvia numai \u00een poveste, \u00een jocul miraculos al cuvintelor. Literatura, lumea creata din cuvinte, poate vindeca frica de moarte sau macar o poate amagi si am\u00e2na. \u00cen \u201eConvorbiri cu Saul Bellow\u201c, se trimite la singuratatea copilului fata \u00een fata cu moartea \u2013 c\u00e2nd unul dintre copii murea, \u201ese aducea o targa, dimineata patul era gol, toti \u00eentelegeau ce se \u00eent\u00e2mpla, \u00eensa nimeni nu vorbea despre asta. Paturile erau prea departate ca sa le permita copiilor sa discute, nu aveai cu cine vorbi despre astfel de lucruri, le \u00eenregistrai de unul singur. Stiai ce \u00eenseamna un pat gol dimineata. Iar la amiaza, \u00een patul gol era alt baiat\u201c. Si anxietatea de mai t\u00e2rziu recheama imaginea mortii, purt\u00e2ndu-l pe adult \u00een pragul copilariei sau a nebuniei. Culoarul dintre doua paturi de spital nu pot fi traversate nici \u00een jocul imaginat de-a aviatorii, ca \u00een povestirea \u201eDoua paturi\u201c. \u00cen urma disparitiei vecinului de pat ram\u00e2n camasile de spital, parasute inutile, simboluri ale esecului comunicarii. Cei doi copii trec unul pe l\u00e2nga celalalt, \u00eent\u00e2lnindu-se abia mai t\u00e2rziu \u00een roluri de oameni mari, de doctor psihiatru si pacient. \u00a0\u00a0\u00a0 Din nou, o redare intima, la persoana a doua, un dialog \u00eentre pacientul narator si doctorul caruia i se confeseaza, recunosc\u00e2ndu-l peste ani drept fostul coleg de salon din copilarie. Din punct de vedere tematic, nuvela se centreaza pe ideea de \u00eenstrainare, de respingere a uniformizarii: \u201eSotul sau fiul, pacientul ce refuza \u00eentr-o dimineata sa mai porneasca spre internat sau \u00eentreprindere\u201c. Inadaptarea \u00eesi are radacinile lungi \u00een internatele sau orfelinatele copilariei, ale caror atmosfera este menita sa pregateasca drumul spre \u201eviitoarele slujbe serioase si stimabile\u201c. Din refuzul incoerent al copilului ce cauta evadarea s-ar putea reconstitui imaginea foarte precisa\u00a0 a \u201eculoarelor din care pornesc birouri, cu mese aliniate, prelungite \u00een alte siruri de spinari, p\u00e2na la alt sef, tot asa, p\u00e2na la ghereta portarului, \u00een careul curtii cenusii, unde slujbasii ponteaza cuminti dimineata si la pr\u00e2nz\u201c. Copilul \u201eprins ca o fiara ranita de st\u00e2lpii vizuinei\u201c reclama nevoia de libertate si refugiu, mai ales \u00eentr-o societate \u00een care se maturizeaza \u00een afara tiparelor impuse. Astfel se explica aparenta re\u00eentoarcere la candoarea infantilitatii, o falsa interpretare. Este vorba mai cur\u00e2nd de o criza dovedind normalitatea, \u201erezultatul unei obositoare seriozitati, al gravitatii pe care doar descurcaretii o considera semn de copil\u00e3rie\u201c. Pe l\u00e2nga faptul ca distanta dintre sanatate si boala este fragila, boala e si necesara de fapt echilibrului, \u201eceruta de functiunea vie a unui sistem ce nu poate ram\u00e2ne viu numai prin acceptari\u201c. Sf\u00e2rsitul povestirii aduce solutia recluziunii, fie ea doar si \u00een camera de spital: \u201eMai bine singur, \u00eentr-o camera placuta. N-am dorit nicic\u00e2nd dec\u00e2t aceasta calma regasire, asteptarea care poate primi orice sau nimic\u201c.
\nUn debut festiv<\/strong>
\nIdeea de \u00eenregimentare e tematizata si \u00een \u201ePortretul caisului galben\u201c, sub forma unui vis absurd si comic unde, \u00een locul scolarilor de altadata, \u00een bancile clasei stau domni burtosi sau cheliosi \u00een costume negre, cu camasi albe ale caror gulere scortoase sunt \u201estr\u00e2nse de triunghiul ascutit al cravatelor\u201c, unii cu fituici ascunse \u00een pantofi, altii cu pachetul de tigari l\u00e2nga caiet. Subiectul tezei de matematica este unic, scris mare pe tabla, cu creta portocalie si copiat s\u00e2rguincios de domnii seriosi si disciplinati: \u201eportretul caisului\u201c. \u00cencet, dinspre tabla creste un peisaj de poveste, care aminteste de atmosfera prozei lui Schulz: profesorul se transforma \u00een padurar sau v\u00e2nator, clasa devine poiana unei paduri, \u00eentr-un colt trei cuiere sunt arbori \u201e\u00een care oalele palariilor negre ale onorabililor se balabaneau ca niste pepeni\u201c, colegul de banca rontaie bomboane, numai naratorul este preocupat sa \u00eesi regaseasca cuvintele pentru a \u00eenchipui caisul. \u201eCaisul se deschisese… cercuri galbene, linistitoare lumin\u00e2nd cerul cu aerul fructelor tari, zemoase. Pe masura ce avansam \u00een ad\u00e2ncul tablei, relieful se deschidea protector \u00eentr-un susur de ape nevazute, care \u00eemi rascoleau t\u00e2mplele\u201c.
\nTrecerea dinspre copilarie spre adolescenta si maturitate este dezvoltata \u00een nuvele precum \u201eDiscursul\u201c (cu titlul mai apoi schimbat \u00een \u201eNuntile\u201c), \u201eLipova\u201c sau \u201ePierderi subterane\u201c. \u00cen \u201eDiscursul\u201c, cuvintele c\u00e2ndva descoperite drept magice prin metamorfoza povestii se dovedesc str\u00e2mbate de valentele straine, reci, ale realitatii. Tema povestirii este astfel manipularea, de la uzualele metode familiale de persuasiune a copilului hipersensibil (\u00eenspaim\u00e2ntat de baia cu \u201epiatra v\u00e2nata\u201c) p\u00e2na la jucarea unui ciudat rol de orator. Cuvinte moi, viclene, \u00eel amagesc si \u00eel prind mai \u00eent\u00e2i \u00een capcana leacului \u00eempotriva r\u00e2iei. Episodul baii cu piatra v\u00e2nata este foarte sugestiv, ca un antrenament pentru fatarniciile cu adevarat periculoase de mai t\u00e2rziu. \u201eIpocrizia acestor rude guralive \u00eel lovise prea t\u00e2rziu. Ape fierbinti, pe pielea rosie, ranita, asa frigeau cuvintele lor violente\u201c. Un var mai mare, profesor, \u00eei scrie un discurs folosindu-i marturisirile din dialoguri pretins prietenoase. \u201eCuv\u00e2ntarea suna frumos, o repetau zilnic. Toate c\u00e2te \u00eei spusese el varului, dar potrivite altfel, mai scurt, \u00een cuvinte noi\u201c. Copilul simte acut falsa prietenie, ipocrizia din spatele acestui joc regizoral fortat, totul culmin\u00e2nd \u00een pedeapsa corporala \u2013 \u201eultimele confruntari \u00eel \u00eenvatasera mai mult dec\u00e2t baia cu piatra v\u00e2nata. Se lasase \u00eenselat, la \u00eenceput. Uitase ca si altii faceau la fel; te aduceau \u00een pragul prieteniei; dintr-odata, \u00eesi aratau pretinsa fata\u201c. Eroul devine fara voie o marioneta ideologica pentru acest var cu fervente ambitii politice, este purtat la tot felul de evenimente festive, petreceri, logodne, botezuri si mai ales nunti, invitat de onoare plasat l\u00e2nga muzicanti, \u00eendeplinindu-si rolul cu o \u00eenstrainare de sine vecina cu pl\u00e2nsul, \u201efumul ascutit care nu-l mai \u00eenbusea dec\u00e2t rar\u201c. Si \u00een aceasta nuvela Norman Manea porneste de la un eveniment real, pe care \u00eel va comenta ca debutul sau festiv, prin conectarea la marile evenimente politice ale acelor ani, prin iluzia noii mitologii cazute apoi \u00een derizoriul demagogic. Discursul antifascist a fost tinut mai \u00eent\u00e2i la un miting de \u00eent\u00e2i mai, apoi coregrafiat \u00een cadru domestic si intrat astfel \u00een zona grotescului: \u201eNoi, care n-am stiut ce \u00eenseamna copilaria, hraniti cu frig ori spaima, sub cerul razboiului, ne adresam, astazi…\u201c. Copilul pare a trai incipient tristetea ridicolului, a \u00eensingurarii lui August Prostul, prada ironiilor inevitabile. \u201eAlo, domnu’, de ce asa retras? Du-te sa vezi maimuta\u201c. Manipularea suferintei este, de altfel, poate cea mai complicata tema asupra careia se apleaca scriitorul, situata \u00eentre elegie si sarcasm, combinatie pe care critica a apreciat-o \u00eendeosebi, pentru descrierea societatii totalitare. La fel de delicata este si problema sciziunii dintre religios si utopia socialista \u2013 ritualul iudaic \u00een contextul acelei amagiri a \u201estafiei care cutreiera Europa\u201c.
\nProiectul singuratatii<\/strong>
\nDespre \u201eLipova\u201c s-a scris mult, fiind considerat unul dintre cele mai valoroase texte ale lui Norman Manea. Conflictul se poarta acum \u00eentre tentatiile politicului si dorinta familiei de a-l \u00eentoarce pe adolescent la traditie, catre initierea religioasa pentru bar mitzvah, examenul intrarii \u00een maturitate. Pe de alta parte, iese tot mai mult la suprafata si revolta \u00eempotriva neautenticitatii acestui ritual. Dincolo de toate acestea, Alexandru Paleologu, de exemplu, sesiza nu doar contrastul dintre instructorul religios, privit cu umor, si cel \u201erevolutionar\u201c, privit cu oroare, ci si un elogiu subversiv al tihnei, \u00een opozitie cu presiunea muncii obligatorii: \u201erepaosul, semn de libertate si de renastere… si de demnitate\u201c, advocat de profesorul de ebraica. Eroul simte dispret fata de ceremonia pentru care este pregatit cu emotie de catre parinti, dar va simti apoi, aproape fara sa-si recunoasca faptul, discrepanta \u00eentre \u00eencarcatura sufleteasca si culturala a initierii religioase si superficialitatea celorlalte ceremonii din prima tabara de pionieri ai tarii: lipsa de organizare reala, spoiala festiva \u00een scopuri propagandistice si poate, cel mai grav, minciuna. Eroul va juca iarasi un rol de marioneta, de data aceasta \u00eensa asumat, va acoperi cu vorbe mestesugite pentru delegatia venita \u00een inspectie neajunsurile alimentare, de igiena, din tabara. Laudele prompte ale instructorului sporesc grotescul: \u201eBravo, esti un barbat de \u00eencredere\u201c. Devenit \u00eentr-adevar barbat prin bar mitzva, \u00eenainte de plecarea spre tabara de la Lipova, aceasta falsa proba a \u201ebarbatiei\u201c pionieresti este una dintre \u00eent\u00e2mplarile ce vor submina elanul rebelului, care de altminteri \u00eencepe sa devina \u201epalid, taciturn\u201c, recunosc\u00e2ndu-si treptat mirajul unei alegeri pripite. Pierderi subterane sugereaza \u00eenc\u00e3 din titlu interiorizarea excesiva a eroului. Este o metafora a maturizarii, o a doua iesire dintr-o copilarie tulbure. Aici, se confrunta cu \u00eencercarea-limita a mortii mamei. Eroul Mircea retraieste la capat\u00e2iul muribundei sentimente confuze, de nostalgie mereu reprimata. Veghea de trei saptam\u00e2ni nu \u00eel \u00eempaca cu propria copilarie, ce \u00eei pare o \u201efarsa straina\u201c, pe care si-o reinventeaza pentru a o alunga din nou \u00een \u201elunga noapte a trecutului\u201c. Trupul mamei \u00een suferinta este \u201esingura realitate a copilariei martorului\u201c, iar t\u00e2narul realizeaza ca \u201edisparitia lui \u00eei consfintea inutilitatea\u201c. Moartea mamei \u00eel constr\u00e2nge sa \u00eesi reconsidere relatiile cu ceilalti, sa desav\u00e2rseasca am\u00e2natul \u201eproiect al adevaratei singuratati\u201c, acela de a deveni dintr-un adolescent \u00eent\u00e2rziat, sovaielnic, \u201eun barbat trecut peste treapta ezitarilor\u201c.
\nRam\u00e2ne, \u00eensa, de analizat daca \u00een ipostazele de maturitate nu irumpe \u2013 macar \u00een rastimpuri \u2013 imaginea copilului care doreste sa se \u00eentoarca pe ulita aurita din pragul unei librarii.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u00centr-un fragment despre volumul \u201eOctombrie ora opt\u201c, Norman Manea marturisea ca a \u00eencercat sa-l puna pe cititor pe g\u00e2nduri, imagin\u00e2nd un Proust \u00een Transnistria. \u00centoarcerea spre casa dupa anii de lagar \u2013 perioada intermediara dintre trauma si redescoperirea normalitatii \u2013 redata \u00een nuvelele \u201eCeaiul lui Proust\u201c, \u201eGhemele decolorate\u201c, \u201eCizmele si vioara\u201c, \u201ePovestire \u00een\u00a0 roz\u201c lumineaza… Cite\u0219te mai mult »Norman Manea. Fenomenologia maturizarii<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[6292,3519],"class_list":["post-8825","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-octombrie-ora-opt","tag-norman-manea"],"views":1688,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8825","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8825"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8825\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8825"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8825"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8825"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}