{"id":8819,"date":"2011-09-01T15:34:21","date_gmt":"2011-09-01T13:34:21","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=8819"},"modified":"2011-09-01T15:34:44","modified_gmt":"2011-09-01T13:34:44","slug":"rusia-in-disputa-cu-ea-insasi-ii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/rusia-in-disputa-cu-ea-insasi-ii\/","title":{"rendered":"Rusia \u00een disputa cu ea \u00eensasi (II)"},"content":{"rendered":"

Cum sa eviti saltul \u00een gol <\/strong>
\nEvolutia democratiei \u00een Rusia este greoaie si nu va putea intra \u00een paradigmele occidentale poate niciodata, chiar daca unele masuri vin din experienta si\u00a0 valorile acestora. \u00cen 1993 are loc puciul comunist dejucat de Elt\u00een care va sti sa profite de victorie pentru statutul sau politic. Iesit \u00eenvingator, Elt\u00een accelereaza adoptarea Constitutia Rusiei. URSS moare, ia nastere un nou stat,\u00a0 Rusia. Vin primele alegeri democrate care, chiar daca au fost manipulate, au ramas sub control. Cur\u00e2nd apar nuclee ale societatii civile. Presa se trezeste \u00een fata unui c\u00e2mp liber de manifestare libera. Cu toate acestea, orientarea Kremlinului spre Europa nu pare sa contribuie la recuperarea puterii pierdute. Rusia intrase \u00een Grupul de la Shanghai, relatiile cu China fusesera reglementate si stabilizate. \u201e\u00cen pofida acestor pasi \u00een directia Asiei, politica externa a Rusiei ram\u00e2ne marcata, \u00een perioada respectiva, de un caracter occidentalist constant si de orientarea europeana. Cel dint\u00e2i ministru al Afacerilor externe pe vremea lui Elt\u00een, Andrei Koz\u00eerev, este purtatorul de cuv\u00e2nt al acestei orientari. Ambitia lui Elt\u00een este de a vedea Rusia acceptata ca mare stat european si recunoscuta\u00a0 ca putere de singurul actor international capabil sa-i confere acest statut, \u00een virtutea parteneriatului strategic ruso-american. Paupera, victima a saltului brusc din procesul de tranzitie, Rusia nu poate obtine acest statut, \u00een ciuda eforturilor si a concesiilor facute democratiilor occidentale. \u00cei mai ramasese un atribut: statutul de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, care, asa cum s-a vazut \u00een cazul razboiului din Kosovo, nu mai conteaza \u00een fata impetuozitatii puterii americane. Constient de pierderile substantiale \u00eenregistrate, Elt\u00een se straduieste sa-si \u00eenzestreze tara cu\u00a0 imaginea de putere\u201c (ibid. pag. 19). Puterea pierduta nu se reface usor. Cheia refacerii nu sta nici macar \u00een manevrele de resuscitare a zonei de influenta \u00een spatiul Comunitatii Statelor Independente, structura de avarie de dupa dezmembrarea URSS. Cobor\u00e2rea \u00een infern continua.\u00a0 Dupa at\u00e2tea concesii facute Occidentului, atunci c\u00e2nd se astepta mai putin, \u00een loc sa primeasca statutul de partener, Rusia primeste o lectie dura \u00een timpul\u00a0 razboiului din Kosovo. Washingtonul hotaraste unilateral soarta statului balcanic, asa cum va proceda si cu cea a Irakului. \u201eDispretul continut \u00een decizia unilaterala a Statelor Unite umileste Rusia mai mult dec\u00e2t oricare alt eveniment. I se demonstra clar ca obstinatia cu care a vrut sa obtina din partea Washingtonului recunoasterea ambitiilor ei de mare putere este total sortita esecului\u201c (pag. 29). Boris Elt\u00een, at\u00e2t de iubit \u00een Occident si at\u00e2t de nerespectat de acelasi Occident, \u00eesi va da seama ca a fost \u00eenvins Sincer, va declara: \u201eAm facut tot ce am putut\u201c. Cu aceste cuvinte \u00eesi va \u00eencheia de buna voie mandatul \u00eenainte de termen. Momentul fusese cu grija pregatit. \u00cen ultimul an, dupa c\u00e2teva tatonari, \u00eesi pregatise atent succesiunea. Ultimul act se petrece la 31 decembrie 1999, c\u00e2nd, folosindu-se inteligent de o prevedere constitutionala, preda puterea lui Vladimir Putin, cel mai potrivit dintre politicienii rusi pentru redresarea situatiei din Rusia.
\nOprirea caderii \u00een gol<\/strong>
\nPutin opreste decaderea puterii \u00een primul mandat (2000-2004) si initiaza refacerea acesteia \u00een al doilea (2004-2008). El o re\u00eenvie fara reticente, fara complexe la simbolurile imperiului tarist sau sovietic. \u00centre altele, sa mentionam revenirea la drapelul rosu pentru armata, la cel tarist pentru Rusia, refacerea cultului victoriei Armatei Rosii, estomparea greselilor lui Stalin si recunoasterea unor merite ale acestuia, un spor de atentie fata de biserica, chiar mai mare dec\u00e2t pe vremea lui Elt\u00een. Toate, concomitent cu continuarea politicii pro-occidentale. De acum, \u00eencepe o noua etapa pentru Moscova. Schimb\u00e2nd cadenta, Putin reuseste mai \u00eent\u00e2i sa neutralizeze tentativele de ignorare a statutului de partener de putere si, apoi, sa refaca progresiv prestigiul Rusiei. Din nou: are dreptate H\u00e9l\u00e8ne Carr\u00e8re d’Encausse sa creada ca Rusia nu mai prezinta un pericol si ca este un stat fara ideologie? Sa urmarim, \u00een continuare argumentele \u00een sustinerea acestei asertiuni. \u00cen \u201eepoca Putin\u201c, cartea europeana este \u00eentarita cu o noua tentativa de apropiere fata de Washington. La 11 septembrie 2001, Putin face concesii mari SUA, \u00een speranta obtinerii bunavointei Casei Albe pentru recunoasterea puterii Rusiei, ca partener egal, ca parte la decizii politice globale. Anii 2002-2003 au fost de mari iluzii bazate pe raspunsul posibil pozitiv al SUA, \u00een care mirajul prieteniei Bush-Putin, hranit de alianta \u00eempotriva terorismului, a jucat un rol esential. Putin accepta zborul avioanelor SUA peste spatiul rusesc, instalarea de baze militare americane, \u00een chiar foste baze militare sovietice, \u00een Uzbekistan (Kharshi-Khanabad) si \u00een Kirkizia (Manas), socotite de americani necesare luptei \u00eempotriva terorismului \u00een Asia Centrala. Totul va culmina cu constituirea Comitetului NATO\u2013Rusia si cu Parteneriat U.E.\u2013 Rusia. Cu toate acestea, deziluziile nu vor \u00eent\u00e2rzia. S-a mers p\u00e2na la scoaterea deciziilor pentru reglementarea conflictelor din Kosovo si Irak de sub controlul Consiliului de Securitate, unde Rusia mai putea avea un cuv\u00e2nt. Aflat pe punctul de a pierde totul, inclusiv influenta considerabila dob\u00e2ndita pe plan intern, Putin reia ofensiva, recurge la\u00a0 invocarea violarii regulilor internationale, dar glasul lui se pierde \u00een pustiu. Ca si cel al Parisului, de altfel. Nu are dec\u00e2t alternativa lansarii conceptului constructiei unei\u00a0 lumi multipolare. Orientarea lui pentru o lume multipolara este \u00eempartasita de Grupul de la Shanghai initiat de China, din care mai fac parte Kazahstan, Tadjikistan si, bine\u00eenteles, Rusia. Statele membre ale grupului vor semna un Tratat de Securitate Colectiva si se vor amagi, o vreme, cu crearea Comunitatii Economice Eurasiatice. Tactic, China acceptase ca Rusia sa fie considerata cea mai influenta forta \u00een Asia Centrala ram\u00e2n\u00e2nd \u00een jocul vechi al modestiei de tip asiatic. De fapt, Pekinul urmarea ca, alaturi de Moscova, sa\u00a0 dob\u00e2ndeasca legitimitate \u00een Asia Centrala, Moscova fiind folosita drept carte de intrare. Rusii vor \u00eentelege stratagema si nu vor renunta la politica europeana. Pentru ca, mai degraba prin aceasta, si nu prin poarta asiatica puteau ei sa\u00a0 refaca puterea Rusiei noi.
\nDe la asteptare la ofensiva <\/strong>
\nMiza este uriasa si sunt aruncate \u00een joc toate atuurile. Cel mai mare si cel mai eficace se dovedeste arma energetica la adapostul careia Moscova pune conditii sau santajeaza. Europa devine \u00een cur\u00e2nd cvasidependenta de resursele energetice rusesti iar fostii aliati sunt santajati pentru a ram\u00e2ne obedienti. Occidentul are varianta constructiei unor trasee de transport al energiei care sa ocoleasca teritoriul rus. Dar asta costa enorm, ia timp si repune \u00een discutie strategiile regionale din care poate aparea o mare putere regionala, Turcia. Cine este pregatit pentru o astfel de modificare! Iesirea statelor ex-sovietice din front \u00eencepe sa fie penalizata. Moscova condamna revolutiile din Georgia si Ucraina, pe care le socoteste miscari antirusesti sustinute prin ONG-uri internationale subventionate de SUA. Putin renunta la generozitatea din 2001: \u201enu este util ca trupele americane sa se instaleze \u00een aceste tari\u201c, afirma el pretinz\u00e2nd ca tarile ex-sovietice nu au nevoie de protectie americana. Calea aceasta, crede presedintele rus, \u201eeste o alta forma de dependenta a fostelor state sovietice\u201c. Rusia nu a \u00eempiedicat statele baltice sa intre \u00een UE, nu s-a putut opune \u2013 era prea slaba \u00een momentul respectiv \u2013 nici la intrarea lor \u00een NATO, dar a depus eforturi uriase ca fostele state comuniste sa intre \u00een Alianta Nord-Atlantica. Uneori fara succes. Adevaratul pret platit, \u00eensa, nu este cunoscut. Efectele miscarilor tectonice, chiar si \u00een politica, se vad cu \u00eent\u00e2rziere. Ceea ce i-a ramas Moscovei a fost exprimarea nemultumirii. Asa se \u00eent\u00e2mpla ca\u00a0 orientarea proamericana a Georgiei a provocat nemultumiri majore la Moscova. Georgia este considerata la Kremlin v\u00e2rful de lance al ofensivei americane \u00een spatiul ex-sovietic iar razboiul din august 2010 a demonstrat ca lucrurile nu s-au asezat convenabil. P\u00e2na la aflarea adevarului privind \u00eentelegerile si concesiile ruso-americane, sa luam de bun ce se afirma public.
\nUn presedinte mai reformator?<\/strong>
\nVenirea la putere a lui Dimitri Medvedev nu schimba orientarea politicii croita de Putin, devenit prim-ministru. Carr\u00e8re d’Encausse este tentata sa creada ca noul presedinte este mai flexibil dec\u00e2t predecesorul lui. Dar oare c\u00e2t a pierdut Putin din putere? Micile controverse sunt considerate de unii nesemnificative, de altii, o acomodare mai convenabila a lui Medvedev cu scaunul puterii. Vom vedea \u00een 2012, la alegeri. Oricum, razboiul din Georgia, din august 2010, a demonstrat ca politica lui Putin este continuata si ca armata rusa \u00eesi conserva misiunea ei din toate timpurile. \u201e\u00cen definitiv, pentru ce s-a lansat Rusia \u00een acest razboi \u00een care, a priori si-a deteriorat imaginea si din care nu s-a ales cu prea multe beneficii? Aceasta \u00eentrebare atrage \u00eenca una: cine a purtat \u00een realitate responsabilitatea conflictului?\u201c. Presedintele georgian Mihail Saakasvili, proamerican, o atribuie Rusiei. O vreme, presedintele francez Nicolas Sarkozy era tentat sa creada la fel. \u00cen calitate de presedinte \u00een exercitiu al Uniunii Europene, Sarkozy a facut mai multe vizite la Moscova si Tbilisi pentru a arbitra \u00een\u00a0 conflict, \u00eencerc\u00e2nd sa puna capat razboiului. Avea \u2013 se va vedea acest lucru si \u00een cazul lui, \u00een campania electorala din 2012 \u2013 un motiv personal: voturi \u00een plus pentru al doilea mandat. Sarkozy \u00eesi schimba opinia c\u00e2nd constata ca nu exista toleranta la Moscova pentru politica Georgiei, socotita agresiva. Medvedev si Putin erau pe aceeasi pozitie. Tbilisi traise iluzia ca orientarea prooccidentala a lui Saakasvili este suficienta pentru victorie. Ajutorul Occidentului nu a putut fi asigurat pe masura sperantelor. Cine \u00eesi risca relatiile cu Moscova de grija unui stat mic? \u201eEste suficient sa amintim, scrie Carr\u00e8re d’Encausse, ca ajutat de ministrul lui de externe, Sarkozy si-a \u00eenmultit cursele\u00a0 \u00eentre beligeranti, \u00eendemn\u00e2nd Rusia sa se retraga, impun\u00e2nd Georgiei sa recunoasca necesitatea negocierii \u00een conditiile care \u00eei sunt propuse\u201c (ibid. pag. 207). Sa remarcam felul \u00een care prezinta autoarea problema: Rusia este \u00eendemnata iar Georgiei i se impune sa recunoasca. Aici nu este vorba de nuante. Acest aspect \u00eel lamureste Gleb Pavlovski, un consilier influent la Kremlin, \u00eentr-un interviu dat la radio, la 12 august 2010, adica \u00een plin razboi, \u00een care, \u00eentre altele, afirma ca un numar deloc neglijabil de conducatori rusi pledeaza pentru ca armata rusa sa ocupe Tbilisi. \u201e\u00cen opinia lui Pavlovski, scrie\u00a0 Carr\u00e8re d’Encausse, aceasta pozitie radicala nu este o reflectare a cazului georgian, ci releva un conflict \u00een politica interna (a Rusiei, n. n.). Este vorba ca acei conducatori sa-l desprinda pe Dimitri Medvedev de orientarile sale occidentale si reformatoare, determin\u00e2ndu-l sa se \u00eempotriveasca brutal cerintelor de moderatie ale interlocutorilor europeni\u201c (ibid. pag. 207). Aceasta opinie cere o noua interpretare a directiilor care se dezvolta \u00een politica Moscovei. Medvedev a fost confruntat cu dificultati majore c\u00e2nd a trebuit sa lamureasca ceea ce trebuie lamurit: conceptul de zona de interese privilegiate, sau zona de influenta pe care o revendica (cel putin) o parte dintre conducatorii rusi de astazi. Preocupare a lui Elt\u00een \u00eensusi, de \u00eendata ce a descoperit ca Rusia nu mai conteaza. \u201eCa si Putin, Medvedev nutreste sentimente negative pentru Saakasvili; ca si Putin, este \u00eenc\u00e2ntat de \u00eenfr\u00e2ngerea rapida a presedintelui georgian. Iar cei doi \u00eempartasesc si o pozitie\u00a0 comuna: Georgia trebuie pusa cu botul pe labe, marsul NATO trebuie oprit, dar nu se pune problema ca ea (Georgia, n. n.) sa fie stearsa de pe harta\u201c. Or, intrarea \u00een Tbilisi ar \u00eensemna moartea statului georgian. Medvedev spune clar acest lucru c\u00e2nd semneaza acordul pe care i-l \u00eentinde Sarkozy: \u201eAgresorul a fost pedepsit si securitatea osetinilor asigurata\u201c (ibid. pag. 208). Sa precizam: Tbilisi viza o extindere asupra Osetiei de Nord, adica scoaterea acestei provincii din teritoriul suveran al Rusiei. Nu a reusit nici macar sa-i convinga pe occidentali ca acest obiectiv merita o sustinere politica prea apasata. Ce trebuie sa se \u00eenteleaga de aici? Ca Moscova nu accepta \u2013 exceptie au facut statele baltice, \u00een perioada de slabiciune a puterii \u2013 ca extinderea NATO sa se produca \u00een spatiul ex-sovietic. \u00cen \u00eencheiere \u2013 si pentru ca este locul \u00een acest context \u2013 sa amintim, fie si \u00een treacat, opinia H\u00e9l\u00e8nei Carr\u00e8re d’Encausse privind Basarabia. \u201eDin punctul de vedere al Rusiei, Moldova nu este un membru al comunitatii pe care sa poti conta. Ea se tine, \u00een mod ostentativ, departe de structurile de securitate politica si se grabeste spre GUAM chiar de la crearea acestuia. Fara \u00eendoiala, Moldova era, \u00een 1991, \u00eentr-o situatie interna foarte dificila, datorata, \u00een parte, naturii sale de stat bilingv, trilingv, daca tinem seama de grupul gagauz b\u00e2ntuit de curente separatiste. Acestea au avut c\u00e2stig de cauza \u00een Transnistria, regiune care, de la sf\u00e2rsitul razboiului (1992), dispune de cvasiindependenta. Politica Rusiei fata de Chisinau este foarte ambigua: Moscova sustine Transnistria, ceea ce reprezinta un mijloc de presiune asupra Moldovei tentate sa se uneasca cu Rom\u00e2nia dar, \u00een acelasi timp, Rusia este partenera Moldovei \u00een CSI. O privire aruncata pe harta explica interesul deosebit al Rusiei pentru acest stat mic si politica evident contradictorie a Moscovei fata de cele doua parti aflate \u00een conflict, o politica de asigurare a supravietuirii Transnistriei, dar trateaza de la stat la stat cu Chisinaul. Aceasta politica neconfortabila tine seama de faptul ca Moldova este situata \u00eentr-o veritabila rasp\u00e2ntie strategica, favoriz\u00e2nd toate tentatiile contrare intereselor rusesti. Ea manifesta un puternic tropism occidental, accentuat de legaturile lingvistice cu Rom\u00e2nia. Daca libertatea de miscare nu i-ar fi fost \u00eempiedicata de Transnistria, ar fi ezitat ea sa se alature Bucurestiului \u2013 alunecare inacceptabila pentru un stat care a facut parte din URSS?\u201c (ibid. pag. 93-94).
\nCu alte cuvinte, extinderea NATO \u00een spatiul ex-sovietic nu este acceptat\u00e3 \u00een politica Rusiei noi. \u00cen Europa \u2013 cazul statelor baltice \u2013 a fost altceva si pentru ca Moscova \u00eentelegea \u00een primul deceniu de dupa dezmembrarea URSS, sa faca din politica europeana o miza a puterii ei \u00een devenire. Conditiile erau diferite. \u00cen acest punct, Carr\u00e8re d’Encausse are dreptate c\u00e2nd sustine ca statele central-europene au stiut sa-si obtina independenta cu \u00eentelepciune, fara agresivitate. Aceasta s-a transformat \u00een cea mai buna garantie a independentei lor.\u00a0 \u00centelegem din volumul \u201eURSS a murit, traiasca Rusia\u201c ca, la r\u00e2ndul ei, Moscova s-a folosit la timp\u00a0 de puterea militara pentru a evita caderea \u00een gol pe care o proiectase politica lui Gorbaciov si Elt\u00een.
\nCartea H\u00e9l\u00e8nei Carr\u00e8re d’Encausse ofera \u2013 sper sa fiu crezut \u2013 o solida\u00a0 interpretare a istoriei unei mari puteri. Decaderea imperiului sovietic a fost o necesitate istorica, recladirea puterii Rusiei moderne este un obiectiv aproape atins.<\/p>\n

 <\/p>\n

(Din volumul \u00een curs de aparitie \u201eBuna seara, doamna Europa\u201c)<\/strong><\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Cum sa eviti saltul \u00een gol Evolutia democratiei \u00een Rusia este greoaie si nu va putea intra \u00een paradigmele occidentale poate niciodata, chiar daca unele masuri vin din experienta si\u00a0 valorile acestora. \u00cen 1993 are loc puciul comunist dejucat de Elt\u00een care va sti sa profite de victorie pentru statutul sau politic. Iesit \u00eenvingator, Elt\u00een… Cite\u0219te mai mult »Rusia \u00een disputa cu ea \u00eensasi (II)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[6287,6288,573],"class_list":["post-8819","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-dimitri-medvedev","tag-razboiul-din-georgia","tag-rusia"],"views":1444,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8819","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8819"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8819\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8819"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8819"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8819"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}