{"id":8769,"date":"2011-08-18T12:46:12","date_gmt":"2011-08-18T10:46:12","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=8769"},"modified":"2011-08-18T12:46:30","modified_gmt":"2011-08-18T10:46:30","slug":"cannes-ul-in-interviuri","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/cannes-ul-in-interviuri\/","title":{"rendered":"CANNES-ul \u00een interviuri"},"content":{"rendered":"

GILLES JACOB, presedintele festivalului, un Atlas pentru un cer cinematografic mondializat<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

Experienta de peste trei decenii a unui jurnalist ajuns \u00een postura de delegat general si apoi de presedinte al unui festival precum Cannes-ul ne-ar putea furniza unele \u00eenvataminte, \u00een contextul \u00een care si la noi numarul manifestarilor cinematografice se afla \u00een crestere.<\/strong><\/em><\/p>\n

Drumul parcurs de Gilles Jacob poate \u00eensemna la fel de bine si o lectie pentru oricine doreste sa se apropie de o arta at\u00e2t de populara precum filmul. De-a lungul timpului, presedintele Cannes-ului a acordat numeroase interviuri. Trebuie sa reamintim ca la aceasta ora misiunea executiva \u00eei apartine delegatului artistic, Thierry Fr\u00e9maux.\u00a0 Domnia sa ne este cunoscut ca un om de cinema cu multa experienta, venind din domeniul cercetarii si al muncii \u00een arhivele cinematecii. A lucrat si continua sa se ocupe, ca director artistic, de Institutul Lumi\u00e8re de la Lyon.
\nEste de stiut, de pilda, ca Gilles Jacob a pornit \u00een virtutea preocuparilor de familie de natura industriala. Nu i-a sur\u00e2s aceasta, cum ne marturiseste de fiecare data, \u00een carti si \u00een interviuri. A publicat primul volum de critica, \u201eLe cin\u00e9ma moderne\u201c \u00een 1964 la\u00a0 Editura Serdoc. Cum o spune cu detasarea gentila ce-l caracterizeaza, la acea ora, \u201etoate \u00eei mergeau struna, era fericit, casatorit, cu copii, societatea sa comerciala se dezvolta\u201c. A trecut, \u00eensa, printr-un fel de depresie nervoasa, dar, ciudat, fara vreo cauza medicala nelinistitoare, cum au aratat serioasele investigatii facute. S-a vindecat parasind deocamdata partial meseria de antreprenor \u00een favoarea celei de critic, cele doua \u00eendeletniciri coabit\u00e2nd destula vreme, vreo paisprezece ani. Timp \u00een care a colaborat la \u201eCin\u00e9ma 64\u201c, \u201eNouvelle Observateur\u201c, \u201eL’Express\u201c. C\u00e2nd Robert Favre Le Bret ajunge presedintele Cannes-ului, \u00eei propune sa i se alature ca delegat general. Era prin 1976. De atunci, de-a lungul a douazeci si opt de ani, a raspuns de selectia filmelor. O perioada care, de obicei, \u00eencepe prin decembrie si se sf\u00e2rseste \u2013 \u00een linii mari \u2013, odata cu conferinta pariziana din 15 aprilie c\u00e2nd se dau listele.
\nEste adesea \u00eentrebat, cum au facut nu de mult si jurnalistii de la \u201eLe Monde magazine\u201c, c\u00e2t de diferita este profesiunea de critic fata de aceea de presedinte de festival. \u00cenainte de a reaminti raspunsul lui Gilles Jacob, sa luam nota de faptul ca ar trebui, \u00een sf\u00e2rsit, sa \u00eentelegem ca unui critic de cinema \u00eei vine, \u00eentr-adevar, ca o manusa o noua profesiune precum aceea de organizator de festivaluri, situatie lesne de \u00eent\u00e2lnit \u00een multe tari europene. Nu voi recurge la exemple. Ma tem ca ele sunt destul de bine cunoscute. Gilles Jacob comenteaza o asemenea situatie spun\u00e2nd ca \u00een vreme ce un critic de la un jurnal recomanda saptam\u00e2nal un film, directorul de festival are de facut aceeasi operatiune culeg\u00e2nd titluri din productia unui an. Personal, consider ca sunt si multe alte lucruri de adaugat. Un critic vede filmul si \u00eel comenteaza. Un director de festival intra \u00een mecanismul productiei si al postproductiei, accepta, cu tactul de rigoare, asaltul producatorilor ca si pe acela, mai delicat, al regizorilor si actorilor, racordat astfel la o dinamica a practicii, atent la procesualitatea industriilor culturale. Fie si \u00een situatii c\u00e2nd este \u00eenconjurat de echipe de oameni foarte bine pregatiti, cu experiente decisive, asupra directorului sunt multi ochi atintiti. Pe umerii lui raspunderea este mult mai grea. \u00cel vad mereu \u00een ipostaza unui Atlas sprijinind cerul. Bolta cinematografica, evident, cu multele si capricioasele ei stele, cu nume grele de regizori, cu susoteli la orizontul fiecarei editii, cu contestatari impetuosi si deseori nedrepti. Nu-i este oricui dat sa faca din acest mecanism festivalier un curcubeu. Gilles Jacob a reusit, \u00eenconjurat de spirite deschise, generoase si eficiente. Mi-a fost dat \u00een mai multe r\u00e2nduri sa intru \u00een dialog cu o parte dintre acesti oameni \u201edin umbra\u201c ai Cannes-ului, desi sintagma este total inadecvata. Pe unii i-as putea numi. Ezit, totusi, sa o fac. Sunt formidabili \u00een corectitudinea, promptitudinea si eleganta cu care stiu sa intre \u00een dialog cu jurnalistii din diverse tari, mai mari sau mai mici, dar mai ales cu regizorii, cu actorii, cu membrii juriilor.
\nCannes-ul are si asemenea oameni care, desi nu acorda interviuri, le dau girul, \u00eei asigura pe toti cei implicati de o colegialitate calda si atasanta. Nu este deloc putin. Sa construiesti un atare staff, sa-i adaugi colectivul de profesionisti pe care sa te poti baza tot anul, zi si noapte \u00een perioada festivalului, iata atitudini care se \u00eenvata. Nu mereu si nu de orisicine. Jacob, \u201eDomnul Cannes\u201c, cum i se spune, a stiut mereu si a dovedit si acum ca\u00a0 detine arta acestui mod de a fi \u00een festival si de a g\u00e2ndi si actiona pentru reusita lui.
\nDin 2001, \u00eensa, de c\u00e2nd a fost numit presedinte, are mai mult timp liber. I-au fost suficienti cei douazeci si opt de ani de \u201eexecutiv\u201c. Acum nu doreste \u00een nici un fel sa-si impuna preferintele \u201ela birou\u201c. De altminteri, \u00eentreaga operatiune preparativa si \u00een buna parte si \u00een activitatea cotidiana, sufocanta, executorie din cele douasprezece zile (este cel mai lung festival din lume) de la fata locului, este asigurata \u00een linii mari de Thierry Fr\u00e9maux, delegatul general.
\nCe resimte dupa at\u00e2tia ani? Un sentiment de tradare fata de literatura. Prima data a remarcat aceasta pe la 17-18 ani, c\u00e2nd a fost total deceptionat de adaptarea pentru ecran\u00a0 a unui text celebru de Balzac, \u201eP\u00e8re Goriot\u201c. Nu a mai pus piciorul \u00eentr-o sala de cinema timp de un an. Noroc ca a cedat \u00een fata fetelor si astfel si-a reluat obiceiul.
\nPare, desigur, un om de moda veche, unul dintre acei sacerdoti ai literaturii si ai scrisului, cum putini au mai ramas. Este foarte m\u00e2ndru de corespondentele redactate de m\u00e2na primite de la Bresson, Bergman, Fellini, Kubrick si multi altii. Au fost timpuri minunate c\u00e2nd aducea la Cannes o buna parte din cele douazeci de genii cinematografice \u201e\u00een exercitiu\u201c.
\nLa \u00eenceputul cartii sale \u201eLa vie passera comme un reve\u201c(Laffont, 2009), face referire la secventa din \u201eTrandafirul rosu din Cairo\u201c unde proiectionistul patrunde pe ecran spre a se adresa direct publicului. Asemenea acelui personaj, cinefil \u00eenrait de pe la optsprezece ani, Gilles Jacob intra \u00een dreptunghiul alb pe la 1948, unde a si ramas, devenind r\u00e2nd pe r\u00e2nd critic, editor, delegat general, director de festival. Se \u00eentelege ca se simte foarte apropiat de tipul de umor evreiesc new-yorkez practicat de un Woody Allen.
\nAvea 48 de ani c\u00e2nd \u00een 1977 a fost cooptat efectiv \u00een conducerea Cannes-ului. La 22 iunie 2011 a \u00eemplinit 81 de ani. Dupa ce domnia sa s-a nascut \u2013 dupa cum\u00a0 comenteaza cu umorul sagalnic ce-i sta at\u00e2t de bine \u2013, Chabrol a mai avut de asteptat doua luni p\u00e2na sa vina pe lume, iar nabadaiosul Godard s-a mai zbatut \u00eenca vreo sase luni \u00een p\u00e2ntecele mamei lui. \u00cen schimb, la acele ceasuri de vara Jean Vigo definitiva turnajul la \u201e\u00c0 propos de Nice\u201c. Amintirile sale se citesc precum un roman \u00eencarcat de broderii sentimentale. Viata i-a fost populata cu ilustre personalitati din lumea filmului universal. Nu oricine are o asemenea sansa.
\nI s-au consacrat documentare monografice, i-au fost evocate copilaria si viata\u00a0 personala si profesionala. Unul dintre acestea \u2013 \u201eGilles Jacob \u2013 L’Arpenteur de la Croisette\u201c, \u00een regia lui Serge Le P\u00e9ron \u2013, ne-a conturat portretul unui om \u201esecret, pasionat si total dedicat operei sale\u201c. Evenimentul s-a derulat la editia din 2010 a festivalului, la cea mai apropiata sala de plaja si de Mediterana. Intitulata \u201eLa Soixanti\u00e8me\u201c, sa ne amintim ca de fapt a fost \u00eenfiintata la initiativa Presedintelui. Festivalul de la Roma i-a facut o oferta incitanta si desigur c\u00e2t se poate de interesanta solicit\u00e2ndu-i sa realizeze un documentar \u2013 \u201eFemmes en miroir\u201c(2009) \u2013 despre cum se privesc \u00een oglinda marile actrite. Nu a facut pasul spre fictiune pentru ca \u2013 atentie! \u2013, cunosc\u00e2ndu-si limitele, nu a dorit sa fie un regizor de mijloc ori, mai exact spus, prin chiar cuvintele domniei sale,\u00a0 unul \u201emediocru\u201c.
\nL-a preocupat, \u00een schimb, eternul\u00a0 zumzet al vanitatilor. Tandretea sa inconfundabila s-a manifestat cu discretie fata de marile talente, declar\u00e2ndu-se totusi din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd \u201eagasat\u201c atunci c\u00e2nd pretentiile unora au tinut sa se produca de la aceeasi \u00eenaltime a faimei lor artistice.
\nA scris si a publicat de cur\u00e2nd \u201eLa Fantome du capitaine\u201c (Laffont, 2011, 342\u00a0 pagini). Este o biografie remarcabila, av\u00e2nd-o ca eroina pe Rita Hayworth. A \u00eencercat sa desluseasca enigma acestei fermecatoare actrite careia nu i-au lipsit nici gloria, nici frumusetea,\u00a0 nici bijuteriile si nici barbatii cei mai bogati ai lumii. Si cu toate acestea viata ei a fost extrem de dureroasa.
\nMarcat de unele \u00eent\u00e2mplari, nu doreste sa le dea cu totul uitarii. Nu-i vorba doar despre cele din copilaria lui \u00eencarcata de tragism, din anii razboiului, ci si de momente norocoase pentru care considera ca a platit cash mai apoi admit\u00e2nd chiar ca ar mai putea avea de recompensat c\u00e2te ceva.
\nAm din nou \u00een vedere manifestarile din \u201efoaierul desertaciunilor\u201c. C\u00e2nd Jeanne Moreau, de pilda, a fost invitata la Cannes ca presedinta de juriu, i-a oferit a doua cea mai frumoasa camera de la hotelul Martinez. Actrita nu i-a reprosat nimic, dar a pus dupa aceea destul de repede o \u00eentrebare directorului hotelului cu privire la multele ei bagaje pe care nu ar fi avut suficient spatiu sa le depuna. \u00cemi amintesc de faptul ca la momentul respectiv se vorbea \u00eentr-adevar de zecile de valize aduse de la Paris, cele mai multe cu haine, de capriciosul, dar incontestabil foarte talentatul star feminin francez.
\nCeva mai amuzanta este \u00eent\u00e2mplarea cu Martin Scorsese, presedinte de juriu \u00een 1998. Agentul acestuia l-a sunat solicit\u00e2nd un avion particular, la care Gilles Jacob, prudent, i-a adus aminte ca festivalul consuma bani de la buget, iar Curtea de Conturi supravegheaza totul. \u00cei putea oferi cu siguranta un loc foarte select \u00eentr-un avion de linie.\u00a0 Ca si cum ar fi avut urechile \u00eenfundate, cum este o vorba pe la noi ori poate nu a \u00eenteles,\u00a0 agentul respectiv a revenit dupa c\u00e2teva zile cu precizarea ca \u201eavionul particular va trebui sa efectueze o escala la Glasgow \u00eentruc\u00e2t Martin urma sa regleze o afacere\u201c.
\nIata, \u201esunt lupte permanente\u201c, uneori chiar violente. Noroc ca totul se \u201earanjeaza\u201c\u00a0 p\u00e2na la urma, pentru ca, dupa cum Gilles Jacob o recunoaste, \u00een aceasta si consta \u201eputerea Cannes-ului\u201c. Puterea Cannes-ului, asociata, desigur, cu inteligenta, farmecul,\u00a0 \u00eentelepciunea si generozitatea oamenilor festivalului.
\nCum am putea rezista globalizarii cinematografice? Solutia franceza, via \u201eJacob\u201c, ne-ar putea da un raspuns. L-ati putut citi \u00een ce spunea potentialul urmas al marelui mag la c\u00e2rma Cannes-ului, Thierry Fr\u00e9maux.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

GILLES JACOB, presedintele festivalului, un Atlas pentru un cer cinematografic mondializat   Experienta de peste trei decenii a unui jurnalist ajuns \u00een postura de delegat general si apoi de presedinte al unui festival precum Cannes-ul ne-ar putea furniza unele \u00eenvataminte, \u00een contextul \u00een care si la noi numarul manifestarilor cinematografice se afla \u00een crestere. Drumul… Cite\u0219te mai mult »CANNES-ul \u00een interviuri<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[2328,6134,3939],"class_list":["post-8769","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-cannes","tag-gilles-jacob","tag-thierry-fremaux"],"views":1732,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8769","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8769"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8769\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8769"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8769"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8769"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}